Bihor: Centrul pentru cultura şi civilizaţia gustului, de la Oradea, unic în ţară, şi-a reînceput activitatea de Mărţişor
Centrul pentru cultura şi civilizaţia gustului, din Oradea, unic în România, şi-a reînceput activitatea, de Mărţişor, prin inaugurarea noului local al acestuia din Cetatea Oradea, restaurantul "Meridian Zero", numit astfel în amintirea celor 200 de ani când meridianul zero era la Oradea, între anii 1464 şi 1667, şi a primului observator astronomic din Europa ce s-a înfiinţat aici în secolul XV.
"Noi trebuie să trăim în prezent. Meridianul Zero şi Observatorul astronomic ne aduc în prezent în relaţia noastră cu Universul. Un echivalent ca şi identitate gastronomică este restaurantul Meridian Zero. Ne creăm, de fapt, o identitate prezentă, pe baza istoriei noastre pe care dorim să o punem în valoare, pentru ca tinerele generaţii să o cunoască, să o aprecieze şi să se mândrească cu ea. Oradea a fost, timp de două secole, locul primului meridian, aici s-a construit primul observator astronomic din Europa, iar Cetatea Oradea, monument istoric de importanţă internaţională, merită toată atenţia noastră să devină vie, prin obiective actuale de civilizaţie. Construită în formă de stea pentagonală, vrem ca locuitorii acestei cetăţi şi toţi cei care ne vor vizita să se poată considera, pe bună dreptate, cetăţeni stelari," a declarat luni, la inaugurare, pentru AGERPRES, iniţiatorul şi organizatorul centrului, conf. univ. Dorin Popa.

Foto: (c) EUGENIA PASCA / AGERPRES FOTO
El a vorbit despre existenţa în Cetatea Oradea a Astroclubului Meridian Zero, ce funcţionează din 2006, dar şi despre trei asteroizi numiţi unul în amintirea profesorului orădean Marin Bica, pasionat de astronomie, decedat de tânăr într-o excursie montană, un alt asteroid numit Salonta şi unul cu numele Transylvania.
"Am zis să avem şi Aleea asteroizilor, care iarăşi ne dau şi o identitate cosmică. Practic, este în discuţie realizarea unui parc astronomic, pentru că este important să vedem deasupra noastră, să ne raportăm la univers, ca fiinţe cosmice. Tot cultură înseamnă să te vezi cine eşti de fapt, unde te plasezi în lumea aceasta", a menţionat conferenţiarul.
O poveste interesantă a oricărei investiţii cuprinde partea materială şi partea spirituală. Potrivit organizatorului, investitorii parteneri au ajuns la concluzia că acest loc trebuie să fie o zonă de civilizaţie, de educaţie, de informaţie. Mai mult, nu va fi un centru de afaceri, ci un spaţiu în care oamenii să aibă la dispoziţie o zonă de relaxare, de a ieşi în oraş, în cetate şi de a se raporta la alte valori, mai exact de a reveni la sine, în esenţă. La esenţe creştine, la bucuria senzorială, la conştientizarea valorii a ceea ce mâncăm şi bem, suportul vital al corpului ce ne poartă prin viaţă.
Potrivit acestuia, identitatea evoluţiei civilizaţiei omului pe acest pământ porneşte de la trei elemente: pâinea, vinul şi untdelemnul. Pentru început, fiecare dintre cele trei va constitui tema câte unei seri dedicate, cu prezentare, degustări şi asocieri culinare.

Foto: (c) EUGENIA PASCA / AGERPRES FOTO
Apa, "un produs foarte complex", sublinia Popa, va fi o altă temă a unor prezentări speciale, de la apa de hidratare, de mineralizare la cea terapeutică şi cu coloizi de aur sau de argint, toate regăsite în România. Există chiar şi concursuri şi somelieri de apă.
"A bea un pahar de apă poate fi o poveste foarte frumoasă în relaţia cu tine şi cu gustul acelei ape. Este esenţială pentru fiziologie. Ştiţi că apa are memorie, că apa poate face bine, poate face rău, dacă intrăm în ezoteric", a afirmat Dorin Popa.
Vor fi puse în lumină produsele româneşti, de valoare, producătorii de vin din ţară, aşa cum va fi, de exemplu, vinul Fetească neagră, subiectul din acest an al Salonului vinurilor Millesime (din iunie) şi producătorul Corcova, din Mehedinţi, fosta moşie a familiei Bibescu. Se ştie că prinţul Antoine Bibescu a fost mentorul lui Marcel Proust, pe care l-a provocat să scrie romanul "În căutarea timpului pierdut", al cărui personaj principal a devenit chiar el.
"Gustul nostru este, de fapt, o poveste care se schimbă permanent. Ne naştem cu nişte gusturi primare, de a satisface nevoile fiziologice şi evoluăm, prin sofisticarea gustului, începem să ne bucurăm de anumite alimente şi băuturi. Toate astea se pot întâmpla într-un mod elegant, într-un restaurant, ca un spectacol. Asta presupune să ai ambientul cu o tematică şi meniul cu o tematică. La restaurant mergi să comunici, şi chiar nonverbal, comunicarea cu meniul şi cu creatorul acestuia, care nu mai este bucătar, ci chef, este vorba deja despre gastronomie," a precizat Dorin Popa.
Cei doi chefi care vor performa în localul Meridian Zero sunt Dan Pop şi Nagy Tamas, alături de managerul Răzvan Bungău. Cel care va susţine poveştile în fiecare seară de luni va fi conferenţiarul Dorin Popa, reputat oenolog şi cel care conduce de zece ani o altă iniţiativă unică în România, anume Centrul pentru cultura şi civilizaţia vinului, dar şi prima revistă de educaţie a consumatorului - Revista vinurilor sau Revista Millesime, prima revistă cu cursuri interioare din ţară.
Dotările de top ale localului în care îşi desfăşoară activitatea acest centru merg până la a folosi cărbunele potrivit pentru tipul de carne pregătit la grill, de la esenţe de lemn tare la cărbune din nuci de cocos, dar şi aparatură, cuptoare cu programare electronică.
Un aspect important va fi asocierea între meniu şi vin sau bere, "ca relaţia între trup şi suflet", preciza Popa, amintind că primul eveniment al centrului din anul 2019 a avut ca subiect berea artizanală din Oradea.
Centrul se numeşte "MensSano", o prescurtare de la expresia latină "Mens sana in corpore sano", pentru că va pune în valoare produsele cele mai sănătoase din judeţul Bihor şi din ţară. Sunt promovate, cu predilecţie, produsele ecologice, cum sunt dulceţurile eco create de cercetătoarea Simona Bişboacă, medaliată mondial, pâinea cu maia, uleiurile presate la rece din nuci, seminţe de dovleac, sâmburi de struguri etc., produsele din păstrăv afumat sau icrele proaspete din crescătoriile de munte, steak de nisetru şi morun, carne de bizon de la Salonta, carne de struţ, sucurile de cătină bio, vinurile din cramele bihorene de la Diosig şi Darabonţ. AGERPRES/(A-autor: Eugenia Paşca, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prahova: Ediția a XXI-a a Ploiești Jazz Festival - între 29 octombrie și 1 noiembrie
Ediția a XXI-a a Ploiești Jazz Festival va avea loc în perioada 29 octombrie - 1 noiembrie, evenimentul desfășurându-se sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române. 'Festivalul de Jazz începe în 29 octombrie. Un eveniment care se desfășoară în continuare sub Î
'Metropolis 20 - un teatru de poveste', campanie lansată la două decenii de la înființarea instituției de cultură
Teatrul Metropolis marchează două decenii de la înființare prin lansarea campaniei aniversare 'Metropolis 20 - un teatru de poveste', o inițiativă de suflet dedicată comunității, creatorilor și miilor de spectatori care au transformat fiecare seară într-o filă vie de istorie culturală. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, lu
Bihor: Șase coruri din Oradea și Timișoara, la Festivalul Coral ''Francisc Hubic'' organizat de Episcopia greco-catolică
Șase coruri din Oradea și Timișoara vor participa, vineri, la cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Coral ''Francisc Hubic'', în Catedrala Greco-Catolică ''Sfântul Nicolae'' din Oradea, a informat, luni, Biroul de presă al Episcopiei greco-catolice de Oradea, în calitate de organizator. Potrivit
Concert aniversar ''Alexandru Tomescu - 50'' - miercuri, la Ateneul Român
Sala Mare a Ateneului Român va găzdui, miercuri, de la ora 19:00, concertul aniversar ''Alexandru Tomescu 50'', un omagiu adus îndrăgitului violonist român. Potrivit unui comunicat al Editurii Casa Radio, evenimentul reflectă strânsa legătură a artistului cu publicul spectator, dar și cu muzicieni import
Regizorii Rakan Mayasi și Eivind Landsvik - invitații festivalului Les Films de Cannes a Bucarest
Regizorii Rakan Mayasi (''Yesterday the Eye Didn't Sleep'') și Eivind Landsvik (''Low Expectations'') sunt invitații festivalului Les Films de Cannes a Bucarest și se vor întâlni cu publicul din București la Cinema Elvire Popescu, Cinema Muzeul Țăranului și la sala Auditorium de la Muzeul Național de Artă al Român
Gala Premiului ''Monica Lovinescu'' 2026; scriitorul Mircea Mihăieș și istoricul Alina Pavelescu - printre nominalizați
Gala Premiului ''Monica Lovinescu'' 2026 va avea loc miercuri, 11 noiembrie, de la ora 19:00, la Ateneul Român, printre nominalizați regăsindu-se scriitorul și universitarul Mircea Mihăieș și istoricul Alina Pavelescu. Potrivit unui comunicat al Editurii Humanitas, transmis luni AGERPRES, pe lista scurtă a nominalizărilor
Gorj: Se reia Festivalul ''Maria Lătărețu'', anulat anul trecut din cauza unor restricții legislative
Festivalul Cântecului Popular Românesc ''Maria Lătărețu'' se reia anul acesta la Târgu Jiu, după ce anul trecut nu s-a desfășurat din cauza unor restricții legislative, au anunțat, luni, reprezentanții Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj. Potrivit unui comuni
Alba: Bust al academicianului Eugen Simion, dezvelit pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia
Un bust reprezentându-l pe academicianul Eugen Simion a fost dezvelit duminică, în ziua în care s-au împlinit patru ani de la decesul acestuia, pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia. 'La patru ani de la trecerea în eternitate, Alba i-a adus un omagiu academicianului Eugen Simion, un nume de referință al culturi
Maratonul lansărilor la FNT - volume de, cu și despre oameni din teatrul românesc
Volume de teatru, cu și despre oameni din teatrul românesc, au fost lansate duminică în Maratonul lansărilor de carte din cadrul celei de-a 36-a ediții a Festivalului Național de Teatru (FNT) Volumul 'Artistul, informatorul și Securitatea. Raport contra pașaport', scris de Iulia Popovici, analizează motivele pentru care oam
Sibiu: Trei documentare de pe lista scurtă a European Film Awards, proiectate la Astra Film Festival
Trei documentare incluse pe lista scurtă pentru European Film Awards vor putea fi văzute la Astra Film Festival (AFF) de la Sibiu, au anunțat organizatorii, iar premiile vor fi decernate pe 16 ianuarie 2027, la Atena (Grecia), potrivit unui anunț publicat pe pagina de socializare a evenimentului. Este vorba despre 'Urme', în regia Marysiei Nikiti
Procesiune în cinstea Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei; participă Nunțiul Apostolic în România
Arhiepiscopia Romano-Catolică de București organizează, duminică, tradiționala procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei. Procesiunea va porni de la monumentul Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, situat în apropierea sediului Nunțiaturii Apostolice din București, la intersecția bulevardulu
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, începe duminică
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, începe duminică și se va încheia pe 28 octombrie. Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, bucuria pelerinajului din acest an va fi sporită de preze
Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial/Ministerul Culturii: Continuitatea unor practici ne definesc cultural
Ministerul Culturii evidențiază că de Ziua Internațională a Patrimoniului Cultural Imaterial, sărbătorită anual pe 17 octombrie, atenția se îndreaptă către oamenii de ale căror cunoștințe și pricepere depinde continuitatea unor practici
REPORTAJ Timiș: Incursiune în istorie, la Festivalul Medieval al Castelului Huniade
La Timișoara este în plină desfășurare cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade, timișorenii și nu numai fiind așteptați să pătrundă într-o lume demult apusă. Castelul Huniade reprezintă ''inima'' istorică a Timișoarei, iar Muzeul Național al Banatului, care își are sediul în monumentala clădi
Expoziție de artă sacră - la Muzeul Satului; lucrări pe piatră, sticlă, lemn dedicate Maicii Domnului
Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' găzduiește, de sâmbătă până pe 26 octombrie, în Sala Foaier, expoziția de artă sacră 'Mai Presus Decât Heruvimii', organizată în cadrul proiectului expozițional anual recurent 'Sub Semnul Icoanei', inițiat de Elena Varvara Iurkiewicz. Vernisajul v














