Alexandru Groza - manager al Muzeului Ororilor Comunismului în România
Alexandru Groza a fost numit manager interimar al Muzeului Ororilor Comunismului în România, a anunţat, marţi, Ministerul Culturii, care a precizat că aşteaptă deschiderea acestei instituţii cât mai curând pentru public.
În luna decembrie a anului trecut, Guvernul a aprobat o hotărâre privind organizarea şi funcţionarea Muzeului Ororilor Comunismului, care are ca obiectiv prezentarea realităţilor vieţii social-economice şi culturale din România în perioada 1945 - 1989. Muzeul are sediul în spaţiile din Biblioteca Naţională a României, urmând să fie identificat un spaţiu adecvat obiectului său de activitate.
"Am făcut un pas important pentru crearea Muzeului Ororilor Comunismului în România, prin desemnarea unui manager interimar care va duce la îndeplinire acest proiect. Îi urez mult succes în noua poziţie şi aşteptăm deschiderea muzeului cât mai curând pentru publicul larg. Muzeul Ororilor Comunismului în România este important pentru istoria acestui popor, pentru toate generaţiile care nu au trăit acele vremuri, dar care au auzit poveşti nenumărate de la părinţi şi bunici. Trebuie să existe o informare corectă cu privire la abuzurile, crimele şi torturile asupra oponenţilor regimului comunist, a tot ceea ce a însemnat perioada comunismului, ca să nu uităm vreodată şi să nu riscăm să mai alegem sau să ni se impună un astfel de regim", a declarat ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, potrivit unui comunicat al ministerului, transmis AGERPRES.
Activitatea muzeului este finanţată din subvenţii acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii, şi din venituri proprii provenite din activităţi specifice, donaţii şi sponsorizări.
Instituţia va avea un număr maxim de nouă posturi, iar salarizarea se face potrivit prevederilor legale aplicabile personalului contractual din unităţile bugetare de subordonare centrală.
Alexandru Groza, absolvent al Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti, care a fost Fulbright Visiting Researcher la Institute of Slavic East European and Eurasian Studies (ISEEES), la Universitatea din California - Berkeley, pregăteşte, în prezent, un doctorat privind relaţiile româno-americane în perioada regimului comunist. A fost manager de proiect la Ferestroika Experience, un muzeu privat al vieţii cotidiene în comunism.
Groza a publicat numeroase studii ştiinţifice, a participat la conferinţe naţionale şi internaţionale, unde a prezentat rezultatele cercetărilor sale şi a organizat numeroase expoziţii tematice axate pe memoria regimului comunist. Este coautor, alături de Adrian Cioroianu, al volumului "Elena a României - Regina-Mamă, Regina Suferinţei şi a speranţei" (2018). AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prahova: Ediția a XXI-a a Ploiești Jazz Festival - între 29 octombrie și 1 noiembrie
Ediția a XXI-a a Ploiești Jazz Festival va avea loc în perioada 29 octombrie - 1 noiembrie, evenimentul desfășurându-se sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române. 'Festivalul de Jazz începe în 29 octombrie. Un eveniment care se desfășoară în continuare sub Î
'Metropolis 20 - un teatru de poveste', campanie lansată la două decenii de la înființarea instituției de cultură
Teatrul Metropolis marchează două decenii de la înființare prin lansarea campaniei aniversare 'Metropolis 20 - un teatru de poveste', o inițiativă de suflet dedicată comunității, creatorilor și miilor de spectatori care au transformat fiecare seară într-o filă vie de istorie culturală. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, lu
Bihor: Șase coruri din Oradea și Timișoara, la Festivalul Coral ''Francisc Hubic'' organizat de Episcopia greco-catolică
Șase coruri din Oradea și Timișoara vor participa, vineri, la cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Coral ''Francisc Hubic'', în Catedrala Greco-Catolică ''Sfântul Nicolae'' din Oradea, a informat, luni, Biroul de presă al Episcopiei greco-catolice de Oradea, în calitate de organizator. Potrivit
Concert aniversar ''Alexandru Tomescu - 50'' - miercuri, la Ateneul Român
Sala Mare a Ateneului Român va găzdui, miercuri, de la ora 19:00, concertul aniversar ''Alexandru Tomescu 50'', un omagiu adus îndrăgitului violonist român. Potrivit unui comunicat al Editurii Casa Radio, evenimentul reflectă strânsa legătură a artistului cu publicul spectator, dar și cu muzicieni import
Regizorii Rakan Mayasi și Eivind Landsvik - invitații festivalului Les Films de Cannes a Bucarest
Regizorii Rakan Mayasi (''Yesterday the Eye Didn't Sleep'') și Eivind Landsvik (''Low Expectations'') sunt invitații festivalului Les Films de Cannes a Bucarest și se vor întâlni cu publicul din București la Cinema Elvire Popescu, Cinema Muzeul Țăranului și la sala Auditorium de la Muzeul Național de Artă al Român
Gala Premiului ''Monica Lovinescu'' 2026; scriitorul Mircea Mihăieș și istoricul Alina Pavelescu - printre nominalizați
Gala Premiului ''Monica Lovinescu'' 2026 va avea loc miercuri, 11 noiembrie, de la ora 19:00, la Ateneul Român, printre nominalizați regăsindu-se scriitorul și universitarul Mircea Mihăieș și istoricul Alina Pavelescu. Potrivit unui comunicat al Editurii Humanitas, transmis luni AGERPRES, pe lista scurtă a nominalizărilor
Gorj: Se reia Festivalul ''Maria Lătărețu'', anulat anul trecut din cauza unor restricții legislative
Festivalul Cântecului Popular Românesc ''Maria Lătărețu'' se reia anul acesta la Târgu Jiu, după ce anul trecut nu s-a desfășurat din cauza unor restricții legislative, au anunțat, luni, reprezentanții Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj. Potrivit unui comuni
Alba: Bust al academicianului Eugen Simion, dezvelit pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia
Un bust reprezentându-l pe academicianul Eugen Simion a fost dezvelit duminică, în ziua în care s-au împlinit patru ani de la decesul acestuia, pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia. 'La patru ani de la trecerea în eternitate, Alba i-a adus un omagiu academicianului Eugen Simion, un nume de referință al culturi
Maratonul lansărilor la FNT - volume de, cu și despre oameni din teatrul românesc
Volume de teatru, cu și despre oameni din teatrul românesc, au fost lansate duminică în Maratonul lansărilor de carte din cadrul celei de-a 36-a ediții a Festivalului Național de Teatru (FNT) Volumul 'Artistul, informatorul și Securitatea. Raport contra pașaport', scris de Iulia Popovici, analizează motivele pentru care oam
Sibiu: Trei documentare de pe lista scurtă a European Film Awards, proiectate la Astra Film Festival
Trei documentare incluse pe lista scurtă pentru European Film Awards vor putea fi văzute la Astra Film Festival (AFF) de la Sibiu, au anunțat organizatorii, iar premiile vor fi decernate pe 16 ianuarie 2027, la Atena (Grecia), potrivit unui anunț publicat pe pagina de socializare a evenimentului. Este vorba despre 'Urme', în regia Marysiei Nikiti
Procesiune în cinstea Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei; participă Nunțiul Apostolic în România
Arhiepiscopia Romano-Catolică de București organizează, duminică, tradiționala procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei. Procesiunea va porni de la monumentul Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, situat în apropierea sediului Nunțiaturii Apostolice din București, la intersecția bulevardulu
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, începe duminică
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, începe duminică și se va încheia pe 28 octombrie. Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, bucuria pelerinajului din acest an va fi sporită de preze
Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial/Ministerul Culturii: Continuitatea unor practici ne definesc cultural
Ministerul Culturii evidențiază că de Ziua Internațională a Patrimoniului Cultural Imaterial, sărbătorită anual pe 17 octombrie, atenția se îndreaptă către oamenii de ale căror cunoștințe și pricepere depinde continuitatea unor practici
REPORTAJ Timiș: Incursiune în istorie, la Festivalul Medieval al Castelului Huniade
La Timișoara este în plină desfășurare cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade, timișorenii și nu numai fiind așteptați să pătrundă într-o lume demult apusă. Castelul Huniade reprezintă ''inima'' istorică a Timișoarei, iar Muzeul Național al Banatului, care își are sediul în monumentala clădi
Expoziție de artă sacră - la Muzeul Satului; lucrări pe piatră, sticlă, lemn dedicate Maicii Domnului
Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' găzduiește, de sâmbătă până pe 26 octombrie, în Sala Foaier, expoziția de artă sacră 'Mai Presus Decât Heruvimii', organizată în cadrul proiectului expozițional anual recurent 'Sub Semnul Icoanei', inițiat de Elena Varvara Iurkiewicz. Vernisajul v














