logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Dolj: A murit actriţa Georgeta Luchian Tudor, soţia rapsodului Tudor Gheorghe

Image Imagine din galeria Agerpres

Actriţa Georgeta Luchian Tudor (86 de ani), soţia rapsodului Tudor Gheorghe, a decedat, au anunţat reprezentanţii Teatrul Naţional "Marin Sorescu" din Craiova.

"Teatrul Naţional 'Marin Sorescu' anunţă cu tristeţe plecarea la cele veşnice a actriţei Georgeta Luchian Tudor, una dintre actriţele emblematice ale unei instituţii pe care a slujit-o cu un talent ieşit din comun, şi este alături în aceste momente de soţul ei, artistul Tudor Gheorghe", au informat, marţi, reprezentanţii Naţionalului craiovean.

Potrivit sursei citate, actriţa Georgeta Luchian Tudor s-a născută la Brăila (6 septembrie 1934, numele de familie Loch), a absolvit Institutul de Teatru în 1963, clasa profesor Ion Şahighian, asistenţi David Esrig şi Călin Florian.

"A dorit să fie ziaristă, dar teatrul a câştigat în ea una dintre actriţele de rasă, de a cărei nobleţe artistică s-au bucurat generaţii de spectatori craioveni şi nu numai", mai arată sursa citată.

 

Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO


A debutat la Naţionalul craiovean în rolul Fanchette, în spectacolul "Nunta lui Figaro" de Beaumarchais (1963). A fost distribuită în roluri feminine complexe: Maria Lothundiaz ("Valetul de cupă" de H. de Balzac), Cenuşăreasa ("Pantofiorul de aur" de E. Liţu), Dona Anna ("Ţărăncuţa din Getafe" de Lope de Vega), Cellia ("Volpone" de Ben Johnson), Dona Angela ("Doamna nevăzută" de Calderon de la Barca), Păuna ("O piatră de hotar" de Ion D. Sîrbu), Ara ("Arca Bunei Speranţe" de Ion D. Sîrbu), Clarice ("Slugă la doi stăpâni" de Goldoni), Sanda Augustin ("Amurgul acela violet" de Ion D. Sîrbu), Marion ("Marion Delorme" de V. Hugo), Domnişoara Nastasia ("Domnişoara Nastasia" de G. M. Zamfirescu), Nora ("Nora" de H. Ibsen), Viorica ("Micul infern" de Mircea Ştefănescu) etc.

A jucat în spectacole regizate de cunoscuţi regizori: Georgeta Tomescu, Ion Maximilian, Valentina Balogh, Cătălina Buzoianu, Petre Sava-Băleanu, Călin Florian, Riszard Sobolewski, Cristian Hadji-Culea, Daniela Peleanu, Mircea Cornişteanu, Mihai Manolescu, Silviu Purcărete şi alţii. În spectacolul "Micul infern" a jucat alături de soţul ei, artistul Tudor Gheorghe, cu care a fost împreună timp de 56 de ani. Cândva, Tudor Gheorghe declara: "Au fost ani frumoşi, petrecuţi lângă femeia care m-a îngrijit, m-a iubit şi mă susţine", potrivit sursei citate.

În noiembrie 2013, Teatrul Naţional din Craiova a sărbătorit-o la împlinirea a 50 de ani petrecuţi în lumea pe care a iubit-o atât, alături de colegii săi de scenă Leni Pinţea-Homeag, Emil Boroghină, Valeriu Dogaru. Într-un ultim spectacol memorabil a interpretat rolul Alice Voinescu, cunoscuta intelectuală din perioada interbelică, în spectacolul "Alice nu ştie să moară", adaptare de Gheorghe Truţă după jurnalul scriitoarei, în regia lui Mircea Cornişteanu. Este autoarea volumului de poezii "Uneori femeile surâd" (Ed. Scrisul românesc, 2011).

"A plecat în această iarnă tristă, dar versurile sale, ca şi amintirea unei actriţe depline, rămân: 'Am fost întrebată de ce uneori femeile surâd. Şi am răspuns: pentru că plâng prea mult, în fiecare zi, pentru toate durerile lumii, nu numai pentru cele ale lor. Dar, doamnelor, domnişoarelor, pentru că este ziua noastră, vă doresc să surâdeţi mai mult, chiar şi atunci când vă doare inima... Pentru că surâsul e un balsam'", au transmis reprezentanţii teatrului. AGERPRES/(AS - autor: Maria Mitrică, editor: Oana Popescu, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 127

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Cultura - Media 19-10-2026 18:21

Prahova: Ediția a XXI-a a Ploiești Jazz Festival - între 29 octombrie și 1 noiembrie

Ediția a XXI-a a Ploiești Jazz Festival va avea loc în perioada 29 octombrie - 1 noiembrie, evenimentul desfășurându-se sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române. 'Festivalul de Jazz începe în 29 octombrie. Un eveniment care se desfășoară în continuare sub Î

Cultura - Media 19-10-2026 16:27

'Metropolis 20 - un teatru de poveste', campanie lansată la două decenii de la înființarea instituției de cultură

Teatrul Metropolis marchează două decenii de la înființare prin lansarea campaniei aniversare 'Metropolis 20 - un teatru de poveste', o inițiativă de suflet dedicată comunității, creatorilor și miilor de spectatori care au transformat fiecare seară într-o filă vie de istorie culturală. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, lu

Culte 19-10-2026 12:07

Bihor: Șase coruri din Oradea și Timișoara, la Festivalul Coral ''Francisc Hubic'' organizat de Episcopia greco-catolică

Șase coruri din Oradea și Timișoara vor participa, vineri, la cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Coral ''Francisc Hubic'', în Catedrala Greco-Catolică ''Sfântul Nicolae'' din Oradea, a informat, luni, Biroul de presă al Episcopiei greco-catolice de Oradea, în calitate de organizator. Potrivit

Cultura - Media 19-10-2026 10:55

Concert aniversar ''Alexandru Tomescu - 50'' - miercuri, la Ateneul Român

Sala Mare a Ateneului Român va găzdui, miercuri, de la ora 19:00, concertul aniversar ''Alexandru Tomescu 50'', un omagiu adus îndrăgitului violonist român. Potrivit unui comunicat al Editurii Casa Radio, evenimentul reflectă strânsa legătură a artistului cu publicul spectator, dar și cu muzicieni import

Cultura - Media 19-10-2026 10:48

Regizorii Rakan Mayasi și Eivind Landsvik - invitații festivalului Les Films de Cannes a Bucarest

Regizorii Rakan Mayasi (''Yesterday the Eye Didn't Sleep'') și Eivind Landsvik (''Low Expectations'') sunt invitații festivalului Les Films de Cannes a Bucarest și se vor întâlni cu publicul din București la Cinema Elvire Popescu, Cinema Muzeul Țăranului și la sala Auditorium de la Muzeul Național de Artă al Român

Cultura - Media 19-10-2026 10:35

Gala Premiului ''Monica Lovinescu'' 2026; scriitorul Mircea Mihăieș și istoricul Alina Pavelescu - printre nominalizați

Gala Premiului ''Monica Lovinescu'' 2026 va avea loc miercuri, 11 noiembrie, de la ora 19:00, la Ateneul Român, printre nominalizați regăsindu-se scriitorul și universitarul Mircea Mihăieș și istoricul Alina Pavelescu. Potrivit unui comunicat al Editurii Humanitas, transmis luni AGERPRES, pe lista scurtă a nominalizărilor

Cultura - Media 19-10-2026 09:29

Gorj: Se reia Festivalul ''Maria Lătărețu'', anulat anul trecut din cauza unor restricții legislative

Festivalul Cântecului Popular Românesc ''Maria Lătărețu'' se reia anul acesta la Târgu Jiu, după ce anul trecut nu s-a desfășurat din cauza unor restricții legislative, au anunțat, luni, reprezentanții Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj. Potrivit unui comuni

Cultura - Media 18-10-2026 19:34

Alba: Bust al academicianului Eugen Simion, dezvelit pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia

Un bust reprezentându-l pe academicianul Eugen Simion a fost dezvelit duminică, în ziua în care s-au împlinit patru ani de la decesul acestuia, pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia. 'La patru ani de la trecerea în eternitate, Alba i-a adus un omagiu academicianului Eugen Simion, un nume de referință al culturi

Cultura - Media 18-10-2026 18:20

Maratonul lansărilor la FNT - volume de, cu și despre oameni din teatrul românesc

Volume de teatru, cu și despre oameni din teatrul românesc, au fost lansate duminică în Maratonul lansărilor de carte din cadrul celei de-a 36-a ediții a Festivalului Național de Teatru (FNT) Volumul 'Artistul, informatorul și Securitatea. Raport contra pașaport', scris de Iulia Popovici, analizează motivele pentru care oam

Cultura - Media 18-10-2026 11:24

Sibiu: Trei documentare de pe lista scurtă a European Film Awards, proiectate la Astra Film Festival

Trei documentare incluse pe lista scurtă pentru European Film Awards vor putea fi văzute la Astra Film Festival (AFF) de la Sibiu, au anunțat organizatorii, iar premiile vor fi decernate pe 16 ianuarie 2027, la Atena (Grecia), potrivit unui anunț publicat pe pagina de socializare a evenimentului. Este vorba despre 'Urme', în regia Marysiei Nikiti

Culte 18-10-2026 05:05

Procesiune în cinstea Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei; participă Nunțiul Apostolic în România

Arhiepiscopia Romano-Catolică de București organizează, duminică, tradiționala procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei. Procesiunea va porni de la monumentul Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, situat în apropierea sediului Nunțiaturii Apostolice din București, la intersecția bulevardulu

Culte 18-10-2026 05:00

Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, începe duminică

Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, începe duminică și se va încheia pe 28 octombrie. Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, bucuria pelerinajului din acest an va fi sporită de preze

Cultura - Media 17-10-2026 15:51

Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial/Ministerul Culturii: Continuitatea unor practici ne definesc cultural

Ministerul Culturii evidențiază că de Ziua Internațională a Patrimoniului Cultural Imaterial, sărbătorită anual pe 17 octombrie, atenția se îndreaptă către oamenii de ale căror cunoștințe și pricepere depinde continuitatea unor practici

Cultura - Media 17-10-2026 10:51

REPORTAJ Timiș: Incursiune în istorie, la Festivalul Medieval al Castelului Huniade

La Timișoara este în plină desfășurare cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade, timișorenii și nu numai fiind așteptați să pătrundă într-o lume demult apusă. Castelul Huniade reprezintă ''inima'' istorică a Timișoarei, iar Muzeul Național al Banatului, care își are sediul în monumentala clădi

Cultura - Media 17-10-2026 05:35

Expoziție de artă sacră - la Muzeul Satului; lucrări pe piatră, sticlă, lemn dedicate Maicii Domnului

Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' găzduiește, de sâmbătă până pe 26 octombrie, în Sala Foaier, expoziția de artă sacră 'Mai Presus Decât Heruvimii', organizată în cadrul proiectului expozițional anual recurent 'Sub Semnul Icoanei', inițiat de Elena Varvara Iurkiewicz. Vernisajul v