Ministerul Culturii anunţă un pachet de măsuri menit să sprijine reluarea activităţii operatorilor din domeniu
Ministerul Culturii anunţă adoptarea unui pachet de măsuri menit să sprijine reluarea activităţii operatorilor din domeniu, printre care redeschiderea spaţiilor culturale, pregătirea pentru aprobare a schemelor de ajutor financiar şi extinderea planului de măsuri pentru susţinerea întregului sector cultural şi în 2021.
"În contextul pandemiei COVID-19, care a afectat grav sectorul cultural din România, Ministerul Culturii a pregătit un pachet de măsuri menit să sprijine reluarea activităţii operatorilor din domeniu şi, implicit, relansarea ofertelor culturale pentru publicul larg. (...) Redeschiderea spaţiilor culturale reprezintă un prim pas în vederea relansării activităţilor culturale, ţinând seama şi de accelerarea procesului de vaccinare împotriva COVID-19 în România", informează un comunicat al Ministerului Culturii, transmis luni AGERPRES.
Ministerul Culturii precizează că a iniţiat discuţii cu Ministerul Sănătăţii şi cu alte ministere de resort asupra condiţiilor şi elaborării unui calendar concret care să ofere predictibilitate operatorilor culturali.
"Mai mult decât oricând, sectorul cultural are nevoie de perspectivă şi de predictibilitate. Un dialog constructiv, bazat pe realitatea epidemiologică şi realizat împreună cu specialiştii din sănătate, ne va ajuta să depăşim această perioadă dificilă şi să înaintăm spre normalitate", a transmis ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, potrivit sursei citate.
Conform comunicatului, Ministerul Culturii a centralizat şi analizat propunerile înaintate anul trecut şi a elaborat un pachet de sprijin financiar care urmăreşte relansarea activităţii culturale a aproximativ 5.700 de beneficiari:
* o schemă de ajutor de minimis, dedicată exclusiv sectorului cultural independent din România, va oferi posibilitatea profesioniştilor (artişti, muzicieni şi alţi operatori culturali înregistraţi ca ONG sau SRL) de a accesa un microgrant nerambursabil în valoare fixă de 8.000 de euro care să le asigure continuitate în domeniul cultural în care activează;
* o altă schemă de ajutor de stat cuprinde patru tipuri de granturi şi vine să sprijine financiar evenimentele culturale, festivalurile, librăriile şi editurile grav afectate de efectele pandemiei COVID-19.
"Banii vor fi alocaţi pentru proiecte viitoare, iar valoarea granturilor va fi determinată de numărul de bilete sau cărţi vândute de fiecare operator cultural în 2019. Mai mult decât atât, Ministerul Culturii se va asigura ca sprijinul financiar acordat la nivel de proiect să ajungă la beneficiarii finali prin delimitarea categoriilor de cheltuieli eligibile, respectiv ca avansul acordat să fie imediat transferat prestatorilor (artişti, tehnicieni şi alţi lucrători din sectorul cultural)", precizează ministerul.
Sectorul cultural independent va beneficia de aproximativ 60% din suma totală alocată, evenimentele culturale şi festivalurile de aproximativ 20%, iar librăriile şi editurile de restul de 20%.
Elaborarea celor două scheme de ajutor a fost finalizată, iar documentaţia a fost avizată la nivelul Ministerului Culturii, urmând ca imediat după asigurarea finanţării să se lanseze în consultare publică actul normativ de aprobare a acestora.
Pentru a veni în sprijinul operatorilor culturali afectaţi de măsurile şi de restricţiile impuse pe perioada pandemiei COVID-19, Ministerul Culturii a centralizat şi analizat toate nevoile urgente ale sectorului cultural şi, împreună cu celelalte ministere de resort, a elaborat şi implementat un plan de măsuri specifice. Acestea vizează:
* indemnizaţii/şomaj tehnic în valoare de 4.072 lei pentru toţi artiştii şi lucrătorii culturali, în categoria de beneficiari eligibili fiind incluse şi persoanele fizice care obţin venituri exclusiv din drepturi de autor şi drepturi conexe. Această măsură este valabilă până la data de 30 iunie 2021. În prezent, Ministerul Culturii iniţiază discuţii cu Ministerul Finanţelor pentru ca operatorii culturali să beneficieze de o scutire a plăţii taxelor pentru indemnizaţii sau de o reeşalonare a acestora fără dobânzi şi penalităţi, dat fiind că, până la repornirea activităţilor culturale, aceştia nu pot înregistra niciun fel de venituri;
* microgranturi, capital de lucru sau capital pentru investiţii, Ministerul Culturii reuşind să includă şi operatorii culturali în categoria beneficiarilor eligibili ai sprijinului financiar acordat prin efectul OUG 130/2020. Ministerul Culturii are în analiză şi va înainta cu celeritate Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului propunerea de includere a codurilor CAEN aferente industriei culturale în cadrul schemei de ajutor de stat pentru HoReCa;
* amânarea plăţii ratelor la bănci. Ministerul Culturii va înainta Ministerului Finanţelor propunerile operatorilor din industria culturală cu privire la modificarea restricţiei de 9 luni ce vizează amânarea plăţii ratelor şi permiterea amânării până cel puţin la data de 1 octombrie 2021, în cazul entităţilor care îşi desfăşoară activitatea în sectorul cultural.
Ministerul reaminteşte că sectorul cultural a mai beneficiat şi de amânarea rambursării preţului biletelor pentru evenimentele care nu au mai avut loc în 2020, iar 167 de lucrări semnate de 100 de artişti români contemporani au fost cumpărate de Muzeul Naţional de Artă Contemporană.
"În plan consultativ, Ministerul Culturii a preluat solicitările rezultate în urma discuţiilor din cadrul grupului de lucru organizat la nivel de viceprim-ministru şi le-a înaintat, la data de 14.01.2021, către ministerele cu atribuţii în domeniile respective, urmând să asigure susţinerea acestora la nivel guvernamental. Ministerul Culturii rămâne în continuare un partener deschis la dialog în relaţia cu toţi operatorii culturali din România şi este decis să sprijine şi să asiste sectorul cultural în demersurile care vizează problematici ce ţin de alte ministere, analizând orice propunere concretă şi realizabilă, venită din partea acestora", se mai arată în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prahova: Ediția a XXI-a a Ploiești Jazz Festival - între 29 octombrie și 1 noiembrie
Ediția a XXI-a a Ploiești Jazz Festival va avea loc în perioada 29 octombrie - 1 noiembrie, evenimentul desfășurându-se sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române. 'Festivalul de Jazz începe în 29 octombrie. Un eveniment care se desfășoară în continuare sub Î
'Metropolis 20 - un teatru de poveste', campanie lansată la două decenii de la înființarea instituției de cultură
Teatrul Metropolis marchează două decenii de la înființare prin lansarea campaniei aniversare 'Metropolis 20 - un teatru de poveste', o inițiativă de suflet dedicată comunității, creatorilor și miilor de spectatori care au transformat fiecare seară într-o filă vie de istorie culturală. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, lu
Bihor: Șase coruri din Oradea și Timișoara, la Festivalul Coral ''Francisc Hubic'' organizat de Episcopia greco-catolică
Șase coruri din Oradea și Timișoara vor participa, vineri, la cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Coral ''Francisc Hubic'', în Catedrala Greco-Catolică ''Sfântul Nicolae'' din Oradea, a informat, luni, Biroul de presă al Episcopiei greco-catolice de Oradea, în calitate de organizator. Potrivit
Concert aniversar ''Alexandru Tomescu - 50'' - miercuri, la Ateneul Român
Sala Mare a Ateneului Român va găzdui, miercuri, de la ora 19:00, concertul aniversar ''Alexandru Tomescu 50'', un omagiu adus îndrăgitului violonist român. Potrivit unui comunicat al Editurii Casa Radio, evenimentul reflectă strânsa legătură a artistului cu publicul spectator, dar și cu muzicieni import
Regizorii Rakan Mayasi și Eivind Landsvik - invitații festivalului Les Films de Cannes a Bucarest
Regizorii Rakan Mayasi (''Yesterday the Eye Didn't Sleep'') și Eivind Landsvik (''Low Expectations'') sunt invitații festivalului Les Films de Cannes a Bucarest și se vor întâlni cu publicul din București la Cinema Elvire Popescu, Cinema Muzeul Țăranului și la sala Auditorium de la Muzeul Național de Artă al Român
Gala Premiului ''Monica Lovinescu'' 2026; scriitorul Mircea Mihăieș și istoricul Alina Pavelescu - printre nominalizați
Gala Premiului ''Monica Lovinescu'' 2026 va avea loc miercuri, 11 noiembrie, de la ora 19:00, la Ateneul Român, printre nominalizați regăsindu-se scriitorul și universitarul Mircea Mihăieș și istoricul Alina Pavelescu. Potrivit unui comunicat al Editurii Humanitas, transmis luni AGERPRES, pe lista scurtă a nominalizărilor
Gorj: Se reia Festivalul ''Maria Lătărețu'', anulat anul trecut din cauza unor restricții legislative
Festivalul Cântecului Popular Românesc ''Maria Lătărețu'' se reia anul acesta la Târgu Jiu, după ce anul trecut nu s-a desfășurat din cauza unor restricții legislative, au anunțat, luni, reprezentanții Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj. Potrivit unui comuni
Alba: Bust al academicianului Eugen Simion, dezvelit pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia
Un bust reprezentându-l pe academicianul Eugen Simion a fost dezvelit duminică, în ziua în care s-au împlinit patru ani de la decesul acestuia, pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia. 'La patru ani de la trecerea în eternitate, Alba i-a adus un omagiu academicianului Eugen Simion, un nume de referință al culturi
Maratonul lansărilor la FNT - volume de, cu și despre oameni din teatrul românesc
Volume de teatru, cu și despre oameni din teatrul românesc, au fost lansate duminică în Maratonul lansărilor de carte din cadrul celei de-a 36-a ediții a Festivalului Național de Teatru (FNT) Volumul 'Artistul, informatorul și Securitatea. Raport contra pașaport', scris de Iulia Popovici, analizează motivele pentru care oam
Sibiu: Trei documentare de pe lista scurtă a European Film Awards, proiectate la Astra Film Festival
Trei documentare incluse pe lista scurtă pentru European Film Awards vor putea fi văzute la Astra Film Festival (AFF) de la Sibiu, au anunțat organizatorii, iar premiile vor fi decernate pe 16 ianuarie 2027, la Atena (Grecia), potrivit unui anunț publicat pe pagina de socializare a evenimentului. Este vorba despre 'Urme', în regia Marysiei Nikiti
Procesiune în cinstea Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei; participă Nunțiul Apostolic în România
Arhiepiscopia Romano-Catolică de București organizează, duminică, tradiționala procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei. Procesiunea va porni de la monumentul Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, situat în apropierea sediului Nunțiaturii Apostolice din București, la intersecția bulevardulu
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, începe duminică
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, începe duminică și se va încheia pe 28 octombrie. Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, bucuria pelerinajului din acest an va fi sporită de preze
Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial/Ministerul Culturii: Continuitatea unor practici ne definesc cultural
Ministerul Culturii evidențiază că de Ziua Internațională a Patrimoniului Cultural Imaterial, sărbătorită anual pe 17 octombrie, atenția se îndreaptă către oamenii de ale căror cunoștințe și pricepere depinde continuitatea unor practici
REPORTAJ Timiș: Incursiune în istorie, la Festivalul Medieval al Castelului Huniade
La Timișoara este în plină desfășurare cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade, timișorenii și nu numai fiind așteptați să pătrundă într-o lume demult apusă. Castelul Huniade reprezintă ''inima'' istorică a Timișoarei, iar Muzeul Național al Banatului, care își are sediul în monumentala clădi
Expoziție de artă sacră - la Muzeul Satului; lucrări pe piatră, sticlă, lemn dedicate Maicii Domnului
Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' găzduiește, de sâmbătă până pe 26 octombrie, în Sala Foaier, expoziția de artă sacră 'Mai Presus Decât Heruvimii', organizată în cadrul proiectului expozițional anual recurent 'Sub Semnul Icoanei', inițiat de Elena Varvara Iurkiewicz. Vernisajul v














