TVR: Televiziunea Română susţine producătorii independenţi de film din România cu suma de 807.000 lei
Televiziunea Română anunţă că susţine producătorii independenţi de film din România cu suma de 807.000 lei, pentru proiecte cinematografice de lungmetraj aflate în perioada de postproducţie.
Potrivit unui comunicat de presă al postului public de televiziune, suma reprezintă contribuţia TVR la Fondul Cinematografic Naţional, cu 15% din veniturile încasate din publicitate.
Producătorii independenţi care solicită finanţare:
- trebuie să fie titulari ai unui contract de credit direct cu Centrul Naţional al Cinematografiei;
- trebuie să nu aibă/să nu fi avut contract de finanţare cu TVR, contract a cărui derulare a fost viciată, suspendată sau întreruptă din cauze neimputabile finanţatorului;
- filmele de ficţiune de lungmetraj şi documentarele de lungmetraj pentru care se solicită finanţare trebuie să se afle în perioada de postproducţie.
Finanţatorul va departaja solicitările în funcţie de îndeplinirea condiţiilor enunţate mai sus şi numai după:
- analiza sinopsisului, treatmentului/viziunea regizorală, scenariului;
- vizionarea unei secvenţe de 15' din film;
- primirea acceptului din partea producătorului privind limita superioară a finanţării, care nu va depăşi 7% din suma totală de 807.000 de lei alocată.
La încheierea contractelor de finanţare, cu termene de plată integrală până la data de 31 decembrie 2020, cesionarea drepturilor de difuzare constituie avantaj.
Proiectele pentru care se solicită finanţare trebuie trimise online pe adresa casadeproducţie@tvr.ro.
Fiecare proiect trebuie să fie însoţit de:
- copie de pe notificarea prin care CNC a declarat proiectul câştigător sau de pe contractul de credit;
- un document cu contactele (mail şi telefon) a minimum două persoane care vor administra relaţia cu echipa TVR privind această procedură de finanţare;
- declaraţie prin care producătorul acceptă ca limită maximă de finanţare 7% din 807.000 lei;
- copie de pe procesul-verbal de finalizare a filmărilor depus la CNC;
- scenariu;
- treatment sau viziune regizorală;
- sinopsis;
- plan de producţie;
- plan financiar;
- distribuţia filmului;
- un link securizat cu o secvenţă de 15' din film.
Documentele vor fi trimise într-un singur fişier de tip .zip sau .rar, care să nu depăşească 24 MB. Fişierul va fi denumit după cum urmează: DenumireProducator_ TitluProiect.zip/.rar.
Data limită pentru depunerea proiectelor este marţi, 6 noiembrie, ora 12,00.
Până în prezent, TVR a finanţat peste 165 de filme, din toate genurile cinematografice, amintesc reprezentanţii televiziunii. AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bihor: 'Les Films de Cannes a Oradea', în premieră, cu filmul '4 luni, 3 săptămâni...' în deschidere
Festivalul 'Les Films de Cannes a Oradea' va avea prima ediție în perioada 29 octombrie - 1 noiembrie, cu proiecții de filme premiate la Cannes, întâlniri cu invitați și un concert de muzică de film. Potrivit unui comunicat al organizatorilor, evenimentul de deschidere va avea loc pe 29 octombrie, la Muzeul Țării
Editorii cer garantarea unei contribuții 'decisive' la organizarea prezenței României la Târgul de Carte de la Frankfurt 2028
Consiliul Director al Asociației Editorilor din România (AER) solicită garantarea unei contribuții decisive la organizarea prezenței României ca invitat de onoare la Târgul Internațional de Carte de la Frankfurt din 2028 și subliniază că procesul are opt luni de întârziere, din motive neimputabile breslei editoriale.
Mitropolia Basarabiei a desemnat doi candidați pentru funcția de Episcop de Bălți
Sinodul Mitropoliei Basarabiei a desemnat doi candidați pentru slujirea de Episcop de Bălți: arhimandriții Nicodim Petre și Dosoftei Dijmărescu, cele două candidaturi urmând a fi înaintate Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Ședința s-a desfășurat, luni, la sediul Mitropoliei Basarabiei din Chișinău, sub preșe
MNIR: Marți - lansarea site-ului proiectului 'Documenta Historica' și a volumului II de documente istorice din colecțiile muzeului
Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) anunță lansarea site-ului proiectului ''Documenta Historica'' și a lucrării Documente medievale din colecțiile MNIR, vol. II: 1602-1714. Evenimentul va avea loc marți, începând cu ora 13:00, în Sala Lapidarium a Muzeului Național de Istorie a României.
Se lansează ultimele trei volume din seria 'Istoria Bibliotecii Academiei Române'
Biblioteca Academiei Române lansează marți ultimele trei volume din seria 'Istoria Bibliotecii Academiei Române (1867-2025)', care aduc în atenția cititorilor perioada postcomunistă. La eveniment, care se va desfășura în Aula Academiei Române, vor lua cuvântul acad. Marius Andruh, președintele Academ
Expoziție dedicată vizitei Reginei Maria în America - de marți, la sediul Arhivelor Naționale
Expoziția 'De la Atlantic la Pacific. Vizita Reginei Maria în America', dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea fostei suverane în SUA și Canada, unul dintre momentele semnificative ale diplomației și reprezentării internaționale a României în perioada interbelică, se va deschide marți, de la ora 17:00, la sediul centra
Prahova: Ediția a XXI-a a Ploiești Jazz Festival - între 29 octombrie și 1 noiembrie
Ediția a XXI-a a Ploiești Jazz Festival va avea loc în perioada 29 octombrie - 1 noiembrie, evenimentul desfășurându-se sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române. 'Festivalul de Jazz începe în 29 octombrie. Un eveniment care se desfășoară în continuare sub Î
'Metropolis 20 - un teatru de poveste', campanie lansată la două decenii de la înființarea instituției de cultură
Teatrul Metropolis marchează două decenii de la înființare prin lansarea campaniei aniversare 'Metropolis 20 - un teatru de poveste', o inițiativă de suflet dedicată comunității, creatorilor și miilor de spectatori care au transformat fiecare seară într-o filă vie de istorie culturală. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, lu
Bihor: Șase coruri din Oradea și Timișoara, la Festivalul Coral ''Francisc Hubic'' organizat de Episcopia greco-catolică
Șase coruri din Oradea și Timișoara vor participa, vineri, la cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Coral ''Francisc Hubic'', în Catedrala Greco-Catolică ''Sfântul Nicolae'' din Oradea, a informat, luni, Biroul de presă al Episcopiei greco-catolice de Oradea, în calitate de organizator. Potrivit
Concert aniversar ''Alexandru Tomescu - 50'' - miercuri, la Ateneul Român
Sala Mare a Ateneului Român va găzdui, miercuri, de la ora 19:00, concertul aniversar ''Alexandru Tomescu 50'', un omagiu adus îndrăgitului violonist român. Potrivit unui comunicat al Editurii Casa Radio, evenimentul reflectă strânsa legătură a artistului cu publicul spectator, dar și cu muzicieni import
Regizorii Rakan Mayasi și Eivind Landsvik - invitații festivalului Les Films de Cannes a Bucarest
Regizorii Rakan Mayasi (''Yesterday the Eye Didn't Sleep'') și Eivind Landsvik (''Low Expectations'') sunt invitații festivalului Les Films de Cannes a Bucarest și se vor întâlni cu publicul din București la Cinema Elvire Popescu, Cinema Muzeul Țăranului și la sala Auditorium de la Muzeul Național de Artă al Român
Gala Premiului ''Monica Lovinescu'' 2026; scriitorul Mircea Mihăieș și istoricul Alina Pavelescu - printre nominalizați
Gala Premiului ''Monica Lovinescu'' 2026 va avea loc miercuri, 11 noiembrie, de la ora 19:00, la Ateneul Român, printre nominalizați regăsindu-se scriitorul și universitarul Mircea Mihăieș și istoricul Alina Pavelescu. Potrivit unui comunicat al Editurii Humanitas, transmis luni AGERPRES, pe lista scurtă a nominalizărilor
Gorj: Se reia Festivalul ''Maria Lătărețu'', anulat anul trecut din cauza unor restricții legislative
Festivalul Cântecului Popular Românesc ''Maria Lătărețu'' se reia anul acesta la Târgu Jiu, după ce anul trecut nu s-a desfășurat din cauza unor restricții legislative, au anunțat, luni, reprezentanții Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj. Potrivit unui comuni
Alba: Bust al academicianului Eugen Simion, dezvelit pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia
Un bust reprezentându-l pe academicianul Eugen Simion a fost dezvelit duminică, în ziua în care s-au împlinit patru ani de la decesul acestuia, pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia. 'La patru ani de la trecerea în eternitate, Alba i-a adus un omagiu academicianului Eugen Simion, un nume de referință al culturi
Maratonul lansărilor la FNT - volume de, cu și despre oameni din teatrul românesc
Volume de teatru, cu și despre oameni din teatrul românesc, au fost lansate duminică în Maratonul lansărilor de carte din cadrul celei de-a 36-a ediții a Festivalului Național de Teatru (FNT) Volumul 'Artistul, informatorul și Securitatea. Raport contra pașaport', scris de Iulia Popovici, analizează motivele pentru care oam














