Unul dintre puţinii dulgheri care mai există pe Valea Gurghiului, Petruţ Chirteş zis 'Mlaştina', din comuna Ibăneşti, a reuşit să reînvie meşteşugul sculptării lăzilor de zestre, cunoscute în zonă sub denumirea de lădoaie şi fără de care fetele nu se puteau mărita în trecut.

Meşteşugarul Petruţ Chirteş, în vârstă de 73 de ani, care lucra mai mult la construirea de cabane şi de acoperişuri, ne spune că întrucât nu a dorit ca tradiţia lăzilor de zestre să se piardă din Transilvania s-a apucat de câţiva ani să sculpteze aceste obiecte, deşi nu credea că le mai vrea cineva.

Foto: (c) Dorina MATIS/AGERPRES

După ce a făcut primele lăzi de zestre a avut însă surpriza să constate că oamenii chiar îşi doresc să se întoarcă la bogăţia moştenirii lăsate de înaintaşii lor, iar acum aproape nu mai face faţă comenzilor.

"Din meseria asta, dacă un tânăr şi-o însuşeşte, la cât e de greu în România acum, trăieşte domneşte, duce o viaţă decentă. Eu cu pensia nu aş putea trăi nici două săptămâni dacă nu aş lucra, aş fi mort. Cred că prin tot ceea ce am făcut, inclusiv prin lăzile de zestre şi numeroase obiecte bisericeşti, am făcut mare lucru. După ce am început să sculptez lăzi de zestre, acestea au început să reintre la modă. Vreau să aduc moda aceasta cât mai mult timp posibil. În anii '80-'90 era fierul la modă, toţi făceau porţi şi garduri din fier, dar de când am introdus dulgheria modernă, sculptura în lemn, nimeni nu mai lucrează cu fier, la toată lumea place moda veche şi lemnul, care este sănătate. Lăzile de zestre sunt achiziţionate acum în special pentru nunţi, mai ales de către restaurante, le duc ca să pună banii din cinste în ele - rămân la restaurant, nu le ia mireasa acasă. Acum nu mai sunt folosite ca în trecut pentru a pune zestrea miresei în ele, acum sunt folosite la adunatul banilor. Dar ca să ai în casă o ladă de zestre e ceva deosebit. Am comenzi şi pentru acasă, scriu numele mirelui şi miresei şi rămâne în casa lor ca amintire, ca piesă de muzeu", a declarat meşteşugarul din Ibăneşti.

Nenea Petruţ, aşa cum e cunoscut în Ibăneşti, a revenit la lăzile de zestre, care se lucrează destul de greu, dintr-o dorinţă a sa de a combate tot ce înseamnă materiale realizate din prefabricate, plastic sau din alte elemente care nu sunt naturale.

Meşteşugarul explică faptul că lucrul la o ladă de zestre durează cam două săptămâni, fiindcă le sculptează în lemn de cireş, care e foarte dur, şi în stejar. El crede că în meseria sa beneficiază de inspiraţie şi de protecţie divină.

"Ca să fac o ladă de zestre folosesc lemn de cireş şi stejar. În cireş se lucrează foarte greu fiindcă este lemn de esenţă tare, la stejar şi paltin se lucrează foarte bine, dar nu se scămoşează, pe când ulmul, frasinul, toate se scămoşează. La daltă trebuie să fii foarte atent şi să mergi pe fibre, de aceea lemnul mai dur este mai bun pentru sculptura în lemn. Meseria mea e combinată cu dulgherie, strungărie, nu ştiu dacă e ceva care să văd şi să nu pot face", a mai spus Petruţ Chirteş, care foloseşte pe aceste lăzi doar motive tradiţionale din zona Văii Gurghiului şi de pe Valea Mureşului Superior.

Soţia sculptorului, Elena Chirteş, îşi aminteşte că lada de zestre era punctul de pornire într-o căsnicie, fiindcă fără de aceasta casa tinerilor căsătoriţi era pustie.

Foto: (c) Dorina MATIS/AGERPRES

Motivele care se regăsesc pe o ladă de zestre nu sunt întâmplătoare, ci au o simbolistică aparte: partea de sus arată cum sunt şurţele femeii, iar cea de jos, precum modelul de pe cămaşa bărbatului.

"Femeia e deasupra, ea pune mereu capacul - suvenirurile, pana de mire, podoabele şi hainele de nuntă cu toate îşi găsesc locul pentru a fi păstrate în timp", ne spune tanti Elena Chirteş, cea care şi-a adus contribuţia la realizarea modelelor tradiţionale de pe lăzile de zestre.

Ea ne explică faptul că toată lumea avea ladă de zestre în casă, fiindcă acolo se păstrează ţoalele şi mai ales toată avuţia fetei, dar că şi celelalte obiecte care decorează casele tradiţionale sunt la fel de valoroase.

"Mai fac mese şi scaune pliante din stejar, sfeşnice pentru biserici, oale de lemn în care pot fi puse şi sarmale şi legume, am cutii de anafură şi rame de oglinzi şi de tablouri. Meşterii încă nu îşi explică cum fac eu oalele. Dar ce îmi trece mie noaptea prin cap, în somn, aia fac a doua zi. Dacă lucrez trei zile la un proiect şi nu pot să îl rezolv, a treia noapte visez, dimineaţa mă apuc de lucru şi îl fac", spune meşteşugarul din Ibăneşti.

Foto: (c) Dorina MATIS/AGERPRES

Între obiectele sale dragi se regăsesc şi rame de tablouri, inclusiv cele sculptate special pentru tablourile în care se regăsesc Papa Ioan Paul al II-lea, Papa Benedict şi Papa Francisc, "toate făcute din lemn dur, la fel ca lăzile de zestre româneşti".

"Am o colecţie de tablouri cu toţi papii. Eu nu pot să mă las de Roma, fiindcă acolo e bunicul, acolo e Bazilica Sfântul Petru şi eu dacă port numele de Petru, de acolo cred că e. Am 35 de ani de când lucrez cu scule, nu cred că sunt atâţia meseriaşi în ţară care să aibă mâinile întregi ca mine. Dimineaţa, înainte de a pune mâna pe scule să lucrezi trebuie să îţi faci cruce şi să îi mulţumeşti lui Dumnezeu că mai vezi un răsărit de soare. În caz că nu ai făcut treaba asta, fie te apucă somnul, fie vin alţii în vizită şi te apuci de băut şi ziua aia ţi-e pierdută", afirmă meşteşugarul.

Nenea Petruţ lucrează cu lemnul de când avea 7 ani şi a fost iniţiat în tainele sculpturii de către un unchi de-al său. După ce s-a pensionat, meşteşugarul şi-a dedicat tot timpul dulgheritului, decorul folosit în majoritatea lucrărilor sale fiind viţa-de-vie, strugurele, cârligul, romburile, triunghiul şi florile rare.

Meşteşugarul este mândru că tradiţia dulgheritului şi a sculpturii din familia sa nu va muri, fiindcă şi cei doi copii ai săi, Petru şi Dana, muncesc şi ei cu lemnul de când se ştiu, băiatul la construcţii mari din lemn, iar fiica la mobilier, panoplii şi la elementele vânătoreşti. AGERPRES / (A - autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu)