TNB reia spectacolele în toate sălile
Teatrul Naţional din Bucureşti a reluat spectacolele în toate sălile sale, fiind prezentate cele mai apreciate titluri din repertoriul curent.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, AGERPRES, vor putea fi văzute "Pădurea spânzuraţilor", "Revizorul", "Furtuna", "Micul infern", "Noii infractori", "Omul care a văzut moartea", "Cursa de şoareci", "Frumos e în septembrie la Veneţia", "O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii", "Preşul", "Bârfe, zvonuri şi minciuni", "Orchestra Titanic", "Două pe faţă, două pe dos", "Class", "Butoiul cu pulbere", "Allegro, ma non troppo", "Matilda şi groparii", precum şi recentele premiere "Jurnal de Romania.1989" şi "M de la Murphy".
Sala "Amfiteatru" de pe acoperişul TNB, unde s-au jucat spectacole în aer liber în perioada stării de alertă instituite din cauza epidemiei de COVID-19, deoarece nu se putea juca în interior, a fost închisă la sfârşitul lunii septembrie. TNB are singura scenă din România construită în aer liber şi aflată în incinta unui teatru.
"Când teatrul trăit pe viu părea că nu se mai poate întoarce curând şi că online-ul este singura variantă a momentului, Teatrul Naţional din Bucureşti a adus în faţa publicului, la Amfiteatru, două premiere de succes: 'Jurnal de România. 1989' (un spectacol multimedia de teatru documentar, regia Carmen Lidia Vidu, cu Oana Pellea, Ion Caramitru, Florentina Ţilea şi Daniel Badale) şi 'M de la Murphy' (un spectacol de teatru-dans cu artişti independenţi, realizat de Andrea Gavriliu în cadrul Programului 9G la TNB)", se arată în comunicat.
Potrivit TNB, la Sala Atelier, se află pe ultima sută de metri pregătirile pentru un nou spectacol, "Incognito", de Nick Payne, unul dintre cei mai cunoscuţi tineri dramaturgi şi scenarişti englezi.
"O piesă emoţionantă despre oameni care şi-au pierdut raţiunea, despre alţi oameni care şi-au pierdut memoria şi despre oameni care vor să uite, refugiindu-se în alcool, droguri sau imaginaţie", se arată în descrierea spectacolului, un proiect în cadrul Programului "Uşi deschise pentru toţi".
Sub conducerea regizoarei Zsuzsanna Kovacs, actorii Monica Davidescu, Aylin Cadîr, Ovidiu Cuncea şi Lari Giorgescu interpretează peste 20 de roluri.
La Sala Media, sâmbăta şi duminica dimineaţă, de la ora 11,00, începând cu 3 octombrie, cei mai mici dintre spectatorii TNB sunt aşteptaţi de Marian Râlea - alias Magicianul Poveştilor, împreună cu echipa sa, să intre în Cetatea Poveştilor şi să devină eroi din basmele românilor.
La Sala Mică vor putea fi văzute spectacolele din repertoriul Programului 9G la TNB, destinat tinerei generaţii de creatori de teatru - peste 10 titluri din dramaturgia clasică şi contemporană, în interpretarea unor foarte tineri artişti.
Casa de bilete a revenit la programul obişnuit de funcţionare, iar online biletele se pot procura de pe platforma www.mystage.ro. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Turneul 'Madrigal de Crăciun' - zece spectacole în opt orașe din România
Corul Național de Cameră 'Madrigal - Marin Constantin', dirijat de Anna Ungureanu, va susține în luna decembrie zece spectacole organizate în opt orașe din România, în cadrul turneului 'Madrigal de Crăciun', informează organizatorii într-un comunicat transmis, marți, AGERPRES. Spectacolele, care vor fi susținute al
Ministrul Culturii, Andras Demeter, și-a prezentat bilanțul - patrimoniu, diplomație culturală, investiții, industrii creative
Ministerul Culturii a transmis marți un bilanț al ministrului de resort, Andras Istvan Demeter, aferent perioadei 23 iunie 2025 - 20 octombrie 2026, care prezintă principalele activități dedicate modernizării sectorul cultural din România, printre care cele legate de patrimoniu, diplomație culturală, investiții, industrii creative. Potri
Covasna: Actorul Sergiu Aliuș, cu o carieră de peste trei decenii pe scena TAM, a încetat din viață
Actorul Sergiu Aliuș, care a făcut parte timp de peste trei decenii din echipa Teatrului 'Andrei Mureșanu' (TAM) din Sfântu Gheorghe, a încetat din viață la vârsta de 65 de ani, înmormântarea urmând să aibă loc miercuri la Cimitirul Ortodox din municipiu, a anunțat conducerea instituției. Potrivit su
PF Daniel: 'Istoria Bibliotecii Academiei Române' - o mărturie despre felul în care instituția și-a păstrat continuitatea
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat că lansarea ultimelor volume ale 'Istoriei Bibliotecii Academiei Române' reprezintă o mărturie despre felul în care o instituție fundamentală a culturii românești a traversat schimbarea de paradigmă istorică, inaugurată în Decembrie 1989, și despre modul în care a știu
Brăila: Preoți din trei județe, pregătiți să ajute persoanele dependente de droguri, alcool și jocuri de noroc
Un număr de 28 de preoți din județele Galați, Brăila și Tulcea participă, alături de personal de specialitate, la un curs de formare în domeniul adicțiilor, pentru a putea identifica persoanele afectate de dependența de droguri, alcool, jocuri de noroc sau tehnologie și a le îndruma către servicii specializate de consiliere și recuperare, informează, marț
Bihor: 'Les Films de Cannes a Oradea', în premieră, cu filmul '4 luni, 3 săptămâni...' în deschidere
Festivalul 'Les Films de Cannes a Oradea' va avea prima ediție în perioada 29 octombrie - 1 noiembrie, cu proiecții de filme premiate la Cannes, întâlniri cu invitați și un concert de muzică de film. Potrivit unui comunicat al organizatorilor, evenimentul de deschidere va avea loc pe 29 octombrie, la Muzeul Țării
Editorii cer garantarea unei contribuții 'decisive' la organizarea prezenței României la Târgul de Carte de la Frankfurt 2028
Consiliul Director al Asociației Editorilor din România (AER) solicită garantarea unei contribuții decisive la organizarea prezenței României ca invitat de onoare la Târgul Internațional de Carte de la Frankfurt din 2028 și subliniază că procesul are opt luni de întârziere, din motive neimputabile breslei editoriale.
Mitropolia Basarabiei a desemnat doi candidați pentru funcția de Episcop de Bălți
Sinodul Mitropoliei Basarabiei a desemnat doi candidați pentru slujirea de Episcop de Bălți: arhimandriții Nicodim Petre și Dosoftei Dijmărescu, cele două candidaturi urmând a fi înaintate Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Ședința s-a desfășurat, luni, la sediul Mitropoliei Basarabiei din Chișinău, sub preșe
MNIR: Marți - lansarea site-ului proiectului 'Documenta Historica' și a volumului II de documente istorice din colecțiile muzeului
Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) anunță lansarea site-ului proiectului ''Documenta Historica'' și a lucrării Documente medievale din colecțiile MNIR, vol. II: 1602-1714. Evenimentul va avea loc marți, începând cu ora 13:00, în Sala Lapidarium a Muzeului Național de Istorie a României.
Se lansează ultimele trei volume din seria 'Istoria Bibliotecii Academiei Române'
Biblioteca Academiei Române lansează marți ultimele trei volume din seria 'Istoria Bibliotecii Academiei Române (1867-2025)', care aduc în atenția cititorilor perioada postcomunistă. La eveniment, care se va desfășura în Aula Academiei Române, vor lua cuvântul acad. Marius Andruh, președintele Academ
Expoziție dedicată vizitei Reginei Maria în America - de marți, la sediul Arhivelor Naționale
Expoziția 'De la Atlantic la Pacific. Vizita Reginei Maria în America', dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea fostei suverane în SUA și Canada, unul dintre momentele semnificative ale diplomației și reprezentării internaționale a României în perioada interbelică, se va deschide marți, de la ora 17:00, la sediul centra
Prahova: Ediția a XXI-a a Ploiești Jazz Festival - între 29 octombrie și 1 noiembrie
Ediția a XXI-a a Ploiești Jazz Festival va avea loc în perioada 29 octombrie - 1 noiembrie, evenimentul desfășurându-se sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române. 'Festivalul de Jazz începe în 29 octombrie. Un eveniment care se desfășoară în continuare sub Î
'Metropolis 20 - un teatru de poveste', campanie lansată la două decenii de la înființarea instituției de cultură
Teatrul Metropolis marchează două decenii de la înființare prin lansarea campaniei aniversare 'Metropolis 20 - un teatru de poveste', o inițiativă de suflet dedicată comunității, creatorilor și miilor de spectatori care au transformat fiecare seară într-o filă vie de istorie culturală. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, lu
Bihor: Șase coruri din Oradea și Timișoara, la Festivalul Coral ''Francisc Hubic'' organizat de Episcopia greco-catolică
Șase coruri din Oradea și Timișoara vor participa, vineri, la cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Coral ''Francisc Hubic'', în Catedrala Greco-Catolică ''Sfântul Nicolae'' din Oradea, a informat, luni, Biroul de presă al Episcopiei greco-catolice de Oradea, în calitate de organizator. Potrivit
Concert aniversar ''Alexandru Tomescu - 50'' - miercuri, la Ateneul Român
Sala Mare a Ateneului Român va găzdui, miercuri, de la ora 19:00, concertul aniversar ''Alexandru Tomescu 50'', un omagiu adus îndrăgitului violonist român. Potrivit unui comunicat al Editurii Casa Radio, evenimentul reflectă strânsa legătură a artistului cu publicul spectator, dar și cu muzicieni import












