REPORTAJ Alba: Aflată pe lista UNESCO, Cetatea Câlnic este un obiectiv de neratat de către turişti
Cetatea Câlnic, ridicată la mijlocul secolului al XIII-lea de saşii transilvăneni, înscrisă din 1999 pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, este un obiectiv care, cu siguranţă, nu trebuie ratat de cei care vizitează judeţul Alba, fiind o adevărată bijuterie arhitectonică şi un exemplu pozitiv de întreţinere a unui monument istoric.
Foto: (c) MARINELA BRUMAR / AGERPRES FOTO
Şi chiar dacă numărul turiştilor nu se poate compara cu cel de dinainte de pandemie, sunt vizitatori care vin din întreaga ţară, dacă ne luăm după numerele de înmatriculare ale maşinilor parcate în apropierea cetăţii într-o zi din timpul săptămânii - Bucureşti, Prahova, Buzău, Dolj, Iaşi etc.
Printre aceştia, Alexandru şi soţia sa, aflaţi în concediu "prin Ardeal" şi pentru prima dată în Alba, ei aflând despre cetate cu o căutare pe Google a monumentelor care pot fi vizitate în judeţ. Cetatea se află în Câlnic, localitate situată în podişul Secaşelor, nu departe de DN1 care face legătura între Sebeş şi Sibiu.
.jpg)
Foto: (c) MARINELA BRUMAR / AGERPRES
"Căutând pe Google, am găsit-o. Am vrut să venim să vedem cum e aici cu ochii noştri, că pe internet sunt destul de multe poze frumoase şi tot felul de detalii interesante. (...). E super. E minunat aici. E foarte liniştitor, relaxant. E de venit, de vizitat, e frumos. E păcat să vii în Alba şi să nu treci să vizitezi minunea asta", a spus tânărul.
.jpg)
Foto: (c) MARINELA BRUMAR / AGERPRES
Tot de pe internet a aflat despre cetate şi un alt turist aflat în vizită împreună cu familia sa. "E interesantă, chiar merită văzută. M-au impresionat construcţia şi povestea ei", a spus acesta.

Foto: (c) MARINELA BRUMAR / AGERPRES
O fetiţă s-a arătat impresionată de clopotele pe care le-a văzut în turnul de la intrare, după ce a urcat câteva zeci de trepte pe scările de lemn. "A fost foarte frumos", a afirmat fetiţa.
"Comparativ cu anul trecut, sunt mult mai puţini turişti. Sunt turişti români, iar străini aproape deloc. Anul trecut, pe vremea asta, aveam foarte mulţi turişti şi din ţară şi din afară - Germania, Anglia, Spania, Italia...", a spus custodele cetăţii, Codruţa Davidaş.

Foto: (c) MARINELA BRUMAR / AGERPRES
Cetatea este deschisă zilnic, chiar şi luni, atunci când, în general, muzeele sunt închise, şi poate fi vizitată între orele 10,00 şi 18,00. Preţul unui bilet de intrare este de 10 lei pentru adulţi şi de 5 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari. Banii care se strâng din vânzarea biletelor, precum şi a suvenirurilor care pot fi achiziţionate de la magazinul cetăţii sunt folosiţi pentru întreţinerea cetăţii.
Tot în acelaşi scop sunt folosiţi şi banii pe care îi dau cei care se cazează în spaţiul destinat acestui scop, respectiv în două camere cu patru paturi, în general familii de străini, atraşi şi de posibilitatea de a dormi în interiorul unei fortificaţii vechi de secole.
În cetate pot fi făcute, contra unei taxe, fotografii de modă, artă sau cu tineri căsătoriţi. De altfel, în interiorul cetăţii pot fi oficiate şi căsătorii.

Foto: (c) MARINELA BRUMAR / AGERPRES
Familia custodelui este cea care se ocupă ca iarba să fie tăiată mereu proaspăt şi ca florile să fie întreţinute.
"Vizitatorilor le place, cel mai mult, să urce în turnul clopotniţă. E turnul cel mai înalt, de unde se vede tot satul. În turn sunt patru clopote mari, care se trag duminica, la 1, şi în zi de sărbătoare", a menţionat Codruţa Davidaş. Un alt punct de atracţie este, potrivit acesteia, turnul donjon, unde, la primul nivel, prin intermediul unei scări exterioare, se ajunge într-un spaţiu în care a fost amenajat un muzeu de artă populară şi medievală. În pivniţa aflată sub bolta turnului încă se mai află câteva butoaie de stejar cu dimensiuni impresionante, cu o capacitate de 5.000-6.000 de litri.

Foto: (c) MARINELA BRUMAR / AGERPRES
"În pivniţă sunt butoaiele de lemn în care se ţinea vinul de către cei de la IAS, de la ferma viticolă, până în 1997, când aceasta s-a desfiinţat", a precizat Codruţa Davidaş.
Un alt turn, dar care poate fi admirat doar de afară, este "turnul slăninilor".

Foto: (c) MARINELA BRUMAR / AGERPRES
"Acolo se păstrau slăninile. Tot satul aducea slănina aici. O zi pe săptămână veneau şi fiecare îşi lua cât îi trebuia. Puneau apoi o ştampilă (sigilau spaţiul - n.r.) şi veneau, în aceeaşi zi, în săptămâna viitoare", a explicat custodele.
În mijlocul curţii este capela, în interiorul căreia se păstrează fragmente de frescă de la începutul secolului al XVI-lea şi o tribună de lemn decorată cu panouri pictate în stilul floral renascentist de factură populară din 1733.

Foto: (c) MARINELA BRUMAR / AGERPRES
Tot în Ansamblul înscris pe Lista UNESCO se află şi Casa parohială şi Biserica Evanghelică - cunoscută de localnici sub denumirea "din Deal". Specialiştii cred că a fost construită în secolul al XIII-lea, iar structura de acum datează din secolul al XV-lea, fiind mult modificată în secolul al XIX-lea, de unde şi aspectul său neogotic. În cor se păstrează câteva elemente de sculptură din faza iniţială - două tabernacole şi portalul sacristiei, precum şi coloane angajate ce susţineau, cândva, o boltă. Tot aici se află două strane baroce pictate, databile în a două jumătate a secolului al XVIII-lea. Tribuna vestică a bisericii adăposteşte o orgă datând din 1867, construită de Carl Hesse din Viena.
Biserica nu poate fi vizitată în prezent, aflându-se în reabilitare cu ajutorul fondurilor europene. Se estimează că lucrările vor dura în jur de 30 de luni.
Cetatea Câlnic, împreună cu celelalte monumente istorice - Biserica Evanghelică şi Casa parohială, constituie un ansamblu aflat, după plecarea saşilor, de două decenii şi jumătate în grija Asociaţiei Ars Transsilvaniae România, al cărui preşedinte fondator este academicianul Marius Porumb.
Începuturile cetăţii sunt legate de numele Chyl de villa Kelnuk (Câlnic), un greav sau comite - conducător local, ridicat dintre saşi în contextul luptelor interne pentru tron duse de ultimii regi ai dinastiei arpadiene. El a fost înnobilat la 1269 de către regele Ştefan al V-lea, iar la puţin timp a început ridicarea cetăţii, care a devenit astfel reşedinţă nobiliară.

Foto: (c) MARINELA BRUMAR / AGERPRES
În prima etapă de construcţie, până în 1300, s-a ridicat donjonul, adică turnul locuinţă, cu trei niveluri - pivniţă boltită şi două etaje. El a fost înconjurat cu ziduri masive, ce formează o incintă ovală cu un turn de apărare spre Sud şi un turn al porţii pe latura Nordică. Sistemul de apărare era întregit în trecut de şanţul de apă care înconjura cetatea.

Foto: (c) MARINELA BRUMAR / AGERPRES
Fortificaţia a fost reşedinţă a familiei până la începutul secolului al XV-lea. Pe la 1430, cetatea a fost vândută comunităţii saşilor. Un secol mai târziu, saşii au început adaptarea fortificaţiei la noile cerinţe ale tehnicilor războiului, care implicau folosirea armelor de foc, dar şi al noului statut, comunitar, al construcţiei. Au ridicat încă o incintă, exterioară, mai joasă, cu rol de baraj împotriva artileriei, au fortificat turnul porţii cu o barbacană, iar în curtea interioară, pe ruinele unei construcţii mai vechi, au ridicat capela.
În curtea interioară au fost construite, de-a lungul zidurilor, cămări pentru provizii şi adăposturi pentru familiile sătenilor în vremurile de restrişte.

Foto: (c) MARINELA BRUMAR / AGERPRES
Cetatea de la Câlnic a fost restaurată între anii 1961-1964 de Direcţia Monumentelor Istorice din România, sub coordonarea arhitectului Ştefan Balş.
În spaţiile din cetate au fost şi sunt organizate mai multe expoziţii documentare şi de artă, iar capela a devenit aula în care se desfăşoară, sau mai bine zis s-au desfăşurat până la izbucnirea pandemiei de coronavirus, simpozioane, colocvii şi conferinţe. În aceeaşi ambianţă s-au desfăşurat concerte şi audiţii de muzică medievală, renascentistă sau barocă. AGERPRES / (A, AS - autor: Marinela Brumar, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Arhiepiscopul Major Claudiu Lucian Pop: Catedrala Blajului este și va rămâne centrul Bisericii noastre Greco-Catolice
Catedrala din Blaj este și va rămâne fundamentul și centrul Bisericii Greco-Catolice, a afirmat, marți seara, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, Claudiu Lucian Pop, în cuvântul rostit în cadrul slujbei Sfintei Liturghii. Slujba s-a desfășurat în prezența Sinodului Episcopilor Bisericii Rom
Mureș: Un preot din Lunca Bradului hrănește și îmbracă sute de elevi și bătrâni de peste 20 de ani
Un preot ortodox din comuna mureșeană Lunca Bradului, Vasile Sorin Burian, oferă zilnic, de peste 20 de ani, o masă caldă sutelor de elevi și bătrâni din această comunitate de munte, prin intermediul Fundației Filantropia Lunca Bradului și al Cantinei Sociale 'Sfântul Stelian'. În această toamnă, odată cu intrarea școlii locale &ic
Hunedoara: Colț Românesc de carte deschis la Biblioteca Provincială Shaanxi (China)
Un spațiu special dedicat cărții românești a fost inaugurat la Biblioteca Provincială Shaanxi, din China, cu prilejul unei vizite pe care conducerea Bibliotecii Județene 'Ovid Densusianu' Hunedoara-Deva o efectuează în această țară, ca o continuare a relațiilor de colaborare dintre cele două instituții de cultură începute în u
Volumul 'Documente medievale din colecțiile MNIR: 1602-1714' și site-ul 'Documenta Historica' - lansate la Muzeul de Istorie
Volumul al II-lea al lucrării 'Documente medievale din colecțiile MNIR: 1602 - 1714' și site-ul proiectului 'Documenta Historica' au fost lansate marți la Muzeul Național de Istorie a României. Potrivit organizatorilor, volumul al II-lea al 'Documentelor medievale din colecțiile MNIR' conține 171 de piese de o varietate tipologică
Vaslui: Preot arestat pentru agresiuni sexuale, retras de la slujire de Episcopia Hușilor
Un preot din parohia Parpanița, orașul Negrești, acuzat de agresiuni sexuale, viol săvârșit asupra unui minor și act sexual cu un minor, arestat preventiv la sfârșitul săptămânii trecute, a fost retras de la slujire, au informat, marți, reprezentanții Episcopiei Hușilor. 'Episcopia Hușilor a luat act de această reținere și de faptele foar
Turneul 'Madrigal de Crăciun' - zece spectacole în opt orașe din România
Corul Național de Cameră 'Madrigal - Marin Constantin', dirijat de Anna Ungureanu, va susține în luna decembrie zece spectacole organizate în opt orașe din România, în cadrul turneului 'Madrigal de Crăciun', informează organizatorii într-un comunicat transmis, marți, AGERPRES. Spectacolele, care vor fi susținute al
Ministrul Culturii, Andras Demeter, și-a prezentat bilanțul - patrimoniu, diplomație culturală, investiții, industrii creative
Ministerul Culturii a transmis marți un bilanț al ministrului de resort, Andras Istvan Demeter, aferent perioadei 23 iunie 2025 - 20 octombrie 2026, care prezintă principalele activități dedicate modernizării sectorul cultural din România, printre care cele legate de patrimoniu, diplomație culturală, investiții, industrii creative. Potri
Covasna: Actorul Sergiu Aliuș, cu o carieră de peste trei decenii pe scena TAM, a încetat din viață
Actorul Sergiu Aliuș, care a făcut parte timp de peste trei decenii din echipa Teatrului 'Andrei Mureșanu' (TAM) din Sfântu Gheorghe, a încetat din viață la vârsta de 65 de ani, înmormântarea urmând să aibă loc miercuri la Cimitirul Ortodox din municipiu, a anunțat conducerea instituției. Potrivit su
PF Daniel: 'Istoria Bibliotecii Academiei Române' - o mărturie despre felul în care instituția și-a păstrat continuitatea
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat că lansarea ultimelor volume ale 'Istoriei Bibliotecii Academiei Române' reprezintă o mărturie despre felul în care o instituție fundamentală a culturii românești a traversat schimbarea de paradigmă istorică, inaugurată în Decembrie 1989, și despre modul în care a știu
Brăila: Preoți din trei județe, pregătiți să ajute persoanele dependente de droguri, alcool și jocuri de noroc
Un număr de 28 de preoți din județele Galați, Brăila și Tulcea participă, alături de personal de specialitate, la un curs de formare în domeniul adicțiilor, pentru a putea identifica persoanele afectate de dependența de droguri, alcool, jocuri de noroc sau tehnologie și a le îndruma către servicii specializate de consiliere și recuperare, informează, marț
Bihor: 'Les Films de Cannes a Oradea', în premieră, cu filmul '4 luni, 3 săptămâni...' în deschidere
Festivalul 'Les Films de Cannes a Oradea' va avea prima ediție în perioada 29 octombrie - 1 noiembrie, cu proiecții de filme premiate la Cannes, întâlniri cu invitați și un concert de muzică de film. Potrivit unui comunicat al organizatorilor, evenimentul de deschidere va avea loc pe 29 octombrie, la Muzeul Țării
Editorii cer garantarea unei contribuții 'decisive' la organizarea prezenței României la Târgul de Carte de la Frankfurt 2028
Consiliul Director al Asociației Editorilor din România (AER) solicită garantarea unei contribuții decisive la organizarea prezenței României ca invitat de onoare la Târgul Internațional de Carte de la Frankfurt din 2028 și subliniază că procesul are opt luni de întârziere, din motive neimputabile breslei editoriale.
Mitropolia Basarabiei a desemnat doi candidați pentru funcția de Episcop de Bălți
Sinodul Mitropoliei Basarabiei a desemnat doi candidați pentru slujirea de Episcop de Bălți: arhimandriții Nicodim Petre și Dosoftei Dijmărescu, cele două candidaturi urmând a fi înaintate Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Ședința s-a desfășurat, luni, la sediul Mitropoliei Basarabiei din Chișinău, sub preșe
MNIR: Marți - lansarea site-ului proiectului 'Documenta Historica' și a volumului II de documente istorice din colecțiile muzeului
Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) anunță lansarea site-ului proiectului ''Documenta Historica'' și a lucrării Documente medievale din colecțiile MNIR, vol. II: 1602-1714. Evenimentul va avea loc marți, începând cu ora 13:00, în Sala Lapidarium a Muzeului Național de Istorie a României.
Se lansează ultimele trei volume din seria 'Istoria Bibliotecii Academiei Române'
Biblioteca Academiei Române lansează marți ultimele trei volume din seria 'Istoria Bibliotecii Academiei Române (1867-2025)', care aduc în atenția cititorilor perioada postcomunistă. La eveniment, care se va desfășura în Aula Academiei Române, vor lua cuvântul acad. Marius Andruh, președintele Academ











