#Bucureşti560/Istoria tumultoasă a celei mai vechi case din oraş: de la refugiu pentru paşoptişti, la muzeu de artă
Considerată a fi cea mai veche clădire de locuit din Bucureşti, ridicată în jurul anului 1760, Casa Melik, actualul Muzeu Pallady, din fostul Cartier Armenesc, a avut o istorie tumultoasă, fiind locul în care s-au ascuns, în timpul Revoluţiei din 1848, personalităţi precum I.C. Brătianu şi C.A. Rosetti.
Conservatorul muzeului, Mihaela Murelatos, afirmă că edificiul a fost construit pentru un boier care avea rangul de spătar. "De altfel, chiar numele străzii, Spătarului, pe care se află casa, la numărul 22, vine de la primul proprietar al casei", spune Murelatos.
Reprezentativă pentru arhitectura tradiţională românească prin cerdacul de la etaj, închis cu geamuri, scara interioară din lemn şi acoperişul cu streaşină lată, Casa Melik, înconjurată de o grădină plină de flori, te întâmpină în zilele noastre, încă de la intrare, cu un aer de conac de ţară.

Foto: (c) GRIGORE POPESCU/AGERPRES FOTO
"Casa nu are un stil anume. Este stilul locului. Abia din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, din timpul domniei lui Carol I, au început să sosească în Principate arhitecţi din Vestul Europei, din Italia, din Germania, din Franţa, până atunci construind meşterii locului, după cum apucaseră ei de la înaintaşii lor. Ea are aspectul unui conac boieresc de ţară, cu un spaţiu central, din care pornesc, în dreapta şi în stânga, camerele de locuit", spune Mihaela Murelatos.
În catul de sus era locuinţa stăpânilor casei. Nivelul de jos, considerat, la vremea respectivă, o pivniţă, adăpostea spaţiile auxiliare (bucătării, spălătorii, cămări de alimente), iar personalul casei locuia în incinta aceleiaşi curţi, mult mai mare decât în prezent, într-un corp separat de clădire.

Foto: (c) GRIGORE POPESCU/AGERPRES FOTO
"Iniţial, cerdacul casei a fost deschis, la una din restaurările ulterioare fiind închis cu geamlâc, precum se vede acum. Binevenit, pentru că era aşezat pe partea de nord a casei, cerdacul era un spaţiu-tampon, apărând casa de frigul iernii. Iar vara, tot aşa, fiind aşezat pe latura de nord, era răcoros, pentru că nu bătea soarele decât foarte puţin, într-un anumit moment al zilei", a arătat conservatorul.
De asemenea, adaugă Murelatos, în urma restaurării din 1970, spaţiul central al casei, holul principal, a dobândit forma actuală. "S-a tăiat o arcadă. Iniţial fuseseră două încăperi mai mici. În prima parte a holului, cum intrai, era un salon de primire, despărţit prin uşi de sufrageria care se afla în partea a doua a holului, iar camerele de locuit erau pe dreapta şi pe stânga acestui spaţiu central", a spus conservatorul. În acelaşi an a fost schimbată toată lemnăria casei.

Foto: (c) GRIGORE POPESCU/AGERPRES FOTO
Potrivit Mihaelei Murelatos, după "restaurarea importantă, mare" din 1970, casa a mai suferit, în 1994, "doar o zugrăveală şi un raşchetat de parchet", iar în 2009 a fost rezugrăvită, iar vechile calorifere au fost înlocuite cu unele noi, clădirea aflându-se în prezent într-o stare foarte bună. "E de subliniat că nici la cutremurul mare, din 1977, nu a avut de suferit. Nu mai vorbim de celelalte cutremure, pentru că tot secolul al XIX-lea a fost zguduit de seisme mari", a explicat ea.
Referindu-se la colecţia Serafina şi Gheorghe Răut pe care muzeul o găzduieşte, conservatorul spune că este vorba de pictură din perioada pariziană a lui Theodor Pallady, de până în anul 1939, când artistul a părăsit pentru totdeauna Parisul şi a revenit în ţară, dar şi de aproape 800 de lucrări de grafică semnate tot de Pallady. "Deci foarte multe, motiv pentru care ele nu pot fi expuse toate deodată în muzeu şi atunci, într-una dintre încăperi, se schimbă din timp în timp lucrările de grafică. Aceea este încăperea destinată lucrărilor de grafică, cu serii de grafică din colecţia lui Gheorghe Răut", a spus ea.
Pe lângă lucrările lui Theodor Pallady, colecţia mai are pictură europeană, în special academistă, de mici dimensiuni, potrivită cu camerele unui apartament, aparţinând lui Camille Corot, Edmond Aman Jean, Carolus-Duran, Lubin Baugin, sau Edouard Vuillard.
"Colecţia mai are şi obiecte de artă decorativă. Sunt piese de mobilier, piese textile şi de orologerie, sculptură de mici dimensiuni, artă orientală, artă extrem orientală, care sunt expuse în vitrine. Prin urmare este o colecţie heteroclită, cu obiecte atât din diferite zone geografice, cât şi din diverse epoci istorice. Ele sunt aşezate amestecat, ca să refacă oarecum un interior de casă, ca în orice colecţie care cuprinde obiecte diferite", a mai spus Mihaela Murelatos.
***
Urmaşii boierului spătar care a construit casa în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, au vândut-o, în 1815, pentru 1.400 de taleri, negustorului armean Kevork Nazaretoglu. Acesta a renovat-o în 1822 şi s-a mutat în ea. S-au făcut atunci mici adăugiri şi modificări interioare, zidurile principale rămânând neatinse. De precizat că anul care se păstrează şi acum înscris deasupra uşii de la intrare este cel în care casa a fost renovată pentru prima dată şi nu cel în care a fost construită.
Mihaela Murelatos povesteşte că negustorul a locuit aici până la sfârşitul vieţii, în 1847, după Marele Foc, care a mistuit două treimi din Bucureştiul de la vremea respectivă. În urma incediului avuseseră de suferit şi prăvăliile lui Nazaretoglu situate în Centrul Vechi de astăzi.
Casa a revenit apoi fiului său, Agop Nazaretoglu, care, imediat cum a primit-o, în acelaşi an, o dat-o ca zestre fetei sale Ana, la căsătoria cu Iacob Melik.
"Din acest moment, clădirea începe să fie cunoscută sub numele de Casa Melik, pentru că Ana şi Iacob Melik s-au căsătorit în 1847, fiica lui Agop Nazaretoglu aducându-i ca zestre soţului său această casă", a spus Mihaela Murelatos. În timpul Revoluţiei de la 1848 aici s-au ascuns Ion Heliade Rădulescu, C. A. Rosetti şi I. C. Brătianu, prieteni cu Iacob Melik cu care se cunoscuseră la Paris, acolo unde el îşi făcuse studiile de arhitectură.
"Pentru că a fost simpatizant şi chiar participant la Revoluţia de la 1848, Iacob Melik a fost obligat să ia drumul exilului, după eşecul revoluţiei, şi a plecat împreună cu soţia şi cu socrul, rămânând departe de ţară timp de nouă ani, la Stambul şi la Paris", a spus conservatorul. Soţii Melik au revenit în ţară în 1857 şi au locuit în clădirea de pe strada Spătarului până la sfârşitul vieţii. Ana i-a supravieţuit lui Iacob, dar a avut un sfârşit tragic în 1913, când a murit într-un incendiu, chiar în această casă.
"Căsătoria lor nu a fost binecuvântată cu copii, motiv pentru care, cu patru ani înainte de a muri, în 1909, Ana şi-a scris un testament prin care şi-a exprimat dorinţa ca în această casă, după ce ea nu va mai fi, să fie organizat un azil pentru femeile sărace din comunitatea armeană", a explicat Mihaela Murelatos.
Clădirea devine azil în 1921 şi va funcţiona ca atare până prin 1948 - 1949, apoi va fi locuită de chiriaşi până la sfârşitul anilor '60. În acea perioadă, imobilul se afla deja într-o stare de degradare avansată, susţine conservatorul muzeului.
"În 1970, casa are noroc, pentru că în acel an a sosit din Paris Colecţia Serafina şi Gheorghe Răut, români stabiliţi în capitala Franţei de mai bine de o jumătate de veac. Doamna Serafina murise, domnul Răut - având de-acum o vârstă şi neavând nici ei copii - s-a hotărât să ofere ţării de origine cam două treimi din obiectele pe care le avea în apartamentul său din Paris, cu condiţia ca acestora să li se găsească un loc adecvat, dacă se poate Casa Melik. În acest fel, casa a putut fi eliberată de chiriaşi, a intrat într-un amplu proces de renovare - restaurare, care a adus-o la aspectul pe care îl are în momentul de faţă şi s-a deschis pentru vizitare cu Colecţia soţilor Răut în 1971", a arătat Murelatos.

Foto:(c) ARMAND ROSENTHAL/Arhiva istorică AGERPRES
Dulap din secolul al XVIII-lea, artă franceză; muzeul Theodor Pallady din Capitală, 1972.
Potrivit acesteia, Casa Melik se mai numeşte şi Muzeul Theodor Pallady, fără ca pictorul să fi locuit aici, pentru că aceasta a fost dorinţa colecţionarului care a donat obiectele de artă.
"Există o legătură între Gheorghe Răut şi Theodor Pallady, ei fiind prieteni şi locuind la Paris în acelaşi imobil, în Place Dauphine, nr 12, colecţionarul, atunci când şi-a oferit propriile obiecte, donând şi ceea ce rămăsese în apartamentul din Paris al pictorului. Deci, Casa Melik, Colecţia Serafina şi Gheorghe Răut, Muzeul Theodor Pallady", a explicat conservatorul.
Aflat în administrarea Muzeului Naţional de Artă al României (MNAR), Muzeul Theodor Pallady, deschis în Casa Melik, monument istoric (codul B-II-m-A-19723), poate fi vizitat de miercuri până duminică, între orele 10,00 - 18,00. Accesul este gratuit în prima miercuri a fiecărei luni. AGERPRES/(A - autor: Daniel Popescu, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Volumul zece al Seriei Caiete Documentare, 'România și Republica Moldova. Parteneriatul pentru UE', lansat la București (GALERIE FOTO)
Cel de-al zecelea volum al Seriei Caiete Documentare, intitulat 'România și Republica Moldova. Parteneriatul pentru UE', coordonat de Andrei Stoian și Victor Vevera, a fost lansat joi, de Editura Club România, la Biblioteca Centrală Universitară 'Carol I', în prezența mai multora dintre autori.
AnulBrâncuși/ Gorj: Importanța sculptorului în diplomația culturală, dezbătută într-un panel în cadrul Conferinței 'Filosofia formei'
Importanța sculptorului gorjean Constantin Brâncuși în diplomația culturală a fost tema unui panel desfășurat, joi, în cadrul Conferinței Internaționale 'Filosofia Formei', organizată la Târgu Jiu și dedicată împlinirii a 150 de ani de la nașterea artistului. Conferința de diplomație culturală s-a desfășurat la sediul Univ
Masă rotundă consacrată dimensiunii informaționale a securității la Marea Neagră - găzduită de CNA
O masă rotundă dedicată dimensiunii informaționale a securității la Marea Neagră s-a desfășurat, joi, la sediul Consiliul Național al Audiovizualului (CNA). 'Astăzi am găzduit la CNA - Consiliul Național al Audiovizualului o masă rotundă cu nouă jurnaliști de la principalele instituții media din Japonia, aflați în România &icir
Patriarhul BOR - mesaj de felicitare adresat Patriarhului Ecumenic la 35 de ani de la alegere și întronizare
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a adresat, joi, un mesaj felicitare Patriarhului Ecumenic, Bartolomeu, cu prilejul aniversării a 35 de ani de la alegerea și întronizare. 'Cu frățească dragoste în Iisus Hristos, Domnul nostru, Vă felicităm călduros cu prilejul aniversării a 35 de ani de la alegerea și întronizarea Sanct
AUTORI CONTEMPORANI/Andreea Răsuceanu: Bucureștiul e un generator inepuizabil de povești care pot fi exploatate literar
Scriitoarea Andreea Răsuceanu, una dintre prozatoarele contemporane preocupate de relația dintre literatură, istorie și memorie, a fost recompensată de Uniunea Scriitorilor din România cu Premiul Scriitorul lunii iunie 2026 pentru romanul 'Hemiptera' (Polirom, 2026). Într-un interviu acordat AGERPRES, autoarea vorbește despre cartea premiată, despre felul
Scriitorul Matei Vișniec conferențiază despre literatură și jurnalism, săptămâna viitoare, la Sala Dalles
Scriitorul Matei Vișniec va susține pe 29 octombrie, de la ora 18:00, la Sala Dalles, conferința 'Literatură și jurnalism. Cum descifrăm lumea de azi'. Scriitor și jurnalist, sensibil, în egală măsură, atât la dinamica socială și politică a timpului său, cât și la sensurile mari ale istoriei și la condiția umană, Matei Vișniec propune
Patriarhul Daniel a sfințit racla pentru moaștele Sf. Pr. Mc. Constantin Sârbu
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a sfințit miercuri racla de mari dimensiuni realizată pentru moaștele Sf. Pr. Mc. Constantin Sârbu. Racla a fost realizată la Secția de Cizelură a Atelierelor Patriarhiei Române de la mănăstirea ilfoveană Pasărea. 'Sfântul preot mucen
Un album dedicat reflexiilor Reginei Maria în Palatul Cotroceni - lansat săptămâna viitoare, la Cărturești Verona
Lucrarea-album 'A fost odată ca niciodată... Reflexii ale Reginei Maria în Palatul Cotroceni', semnată de Ioana-Nicoleta Găurean, care readuce în atenția publicului o figură istorică de o însemnătate crucială pentru istoria României moderne, va fi lansată, săptămâna viitoare, la Librăria Cărturești Verona. Volumul
AnulBrâncuși/Gorj:Specialiști în opera lui Brâncuși din întreaga lume, la Conferința Internațională 'Filosofia formei' de la Târgu Jiu (GALERIE FOTO)
Cercetători, istorici de artă, artiști, curatori, specialiști în patrimoniu, diplomați și reprezentanți ai instituțiilor culturale internaționale au participat, joi, la deschiderea Conferinței Internaționale 'Filosofia Formei', organizată la Târgu Jiu și dedicată împlinirii a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși.
Actorul Marcel Iureș este invitatul artistei de jazz Teodora Brody la 'Întâlniri cu Oameni-Păsări - esențe de zbor'
Actorul Marcel Iureș este invitatul artistei de jazz Teodora Brody, pe 29 octombrie, în cea de-a treia reprezentație a seriei 'Întâlniri cu Oameni-Păsări - esențe de zbor', care va avea loc la Sala Mare - ARCUB, de la ora 19:00, informează organizatorii într-un comunicat transmis, joi, AGERPRES. Întâ
Brăila: Nicu Alifantis donează orașului natal primul său instrument muzical, un acordeon primit în 1961
Artistul Nicu Alifantis, cetățean de onoare al municipiului Brăila, donează orașului natal primul instrument muzical pe care l-a primit în dar de la părinții săi, în anul 1961, un acordeon Timiș cu 32 de bași, care va fi expus la Teatrul 'Maria Filotti', unde cantautorul și-a început cariera, a anunțat, joi, primarul Marian Dragomir.
Concertul Regal Caritabil - duminică, la Ateneul Român
Tradiționalul Concert Regal Caritabil va avea loc, duminică, în prezența Familiei Regale a României, pe scena Ateneului Român. Potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES, ajunsă la cea de a XVII-a ediție, gala, organizată de Fundația Regală Margareta a României, va reuni muzicieni de renume internațional, public iu
Felicia Filip, reconfirmată în funcția de director al Operei Comice pentru Copii
Felicia Filip a fost reconfirmată în funcția de director general al Operei Comice pentru Copii, în urma concursului de proiecte de management. În competiție s-au mai înscris Radu Petrovici și Mihai Ciprian Rogojan. Proiectul de management al Feliciei Filip a obținut nota 8,96, reiese din informațiile postate pe site-ul
Agachi: Pelerinajul - un medicament sufletesc util; contribuie la o comuniune tot mai profundă între oameni
Într-o societate tot mai polarizată, pelerinajul reprezintă un medicament sufletesc util, care poate contribui la o comuniune tot mai profundă între oameni, a afirmat, joi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele consilier patriarhal Adrian Agachi. Agachi a susținut joi o declarație de presă împreună
Spectacolul 'Moliere. L'Opera Urbain' - patru reprezentații la Romexpo, de joi până sâmbătă
Spectacolul 'Moliere. L'Opera Urbain', un show care se află la granița dintre genuri, fiind un adevărat dialog între clasic și contemporan, unde secolul XVII se întâlnește cu secolul XXI, va avea patru reprezentații, de joi până sâmbătă, la Romexpo. Potrivit









