Organizatoarea Bucharest International Dance Film Festival, demersuri în instanţă împotriva Ministerului Culturii
Asociaţia Tangaj Dance, organizatoare a Bucharest International Dance Film Festival, susţine că Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale "a comis mai multe greşeli de procedură privind finanţarea obţinută de BIDFF şi asumată de Consiliul Interministerial pentru Centenar". Asociaţia anunţă într-un comunicat că a hotărât să facă demersuri în instanţă şi susţine că riscă să rămână cu o datorie de aproximativ 20.000 de euro.
"În urma apelului de proiecte organizat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale (MCIN) anul acesta pentru celebrarea Centenarului, BIDFF a obţinut finanţare pentru cea de-a patra ediţie cu tema "[re]tracing", desfăşurată în perioada 6 - 9 septembrie. Din cauza unor greşeli de procedură şi a unei lipse de comunicare între mai multe departamente din cadrul MCIN, asociaţia organizatoare riscă să rămână cu o datorie de aproximativ 20.000 de euro, sumă aprobată şi asumată public în cadrul Consiliului Interministerial pentru Centenar, din care au făcut parte Viorica Dăncilă (prim-ministrul României - în calitate de preşedinte al Consiliului) şi George Ivaşcu (actualul ministru al Culturii şi Identităţii Naţionale - în calitate de vicepreşedinte al Consiliului). Şirul de întâmplări prin care cele două fondatoare ale festivalului - coregrafa Simona Deaconescu şi producătoarea Anamaria Antoci - au fost obligate să treacă arată care este modul real de funcţionare al MCIN în prezent: lipsa totală de organizare, neasumarea unor informaţii comunicate public, furnizarea de date incorecte şi îndemnul la fals în declaraţii", detaliază comunicatul.
Potrivit sursei citate, în urma reuniunii Consiliului Interministerial pentru Centenar, proiectul "[re]tracing - Bucharest International Dance Film Festival" a fost inclus în lista de proiecte admise spre finanţare, publicată pe site-ul MCIN pe 29 august 2018, unde proiectul s-a regăsit la poziţia 21, cu 81 de puncte şi cu bugetul de 94.964 lei. Tot pe 29 august, asociaţia a primit prin corespondenţă electronică informaţia oficială că proiectul este admis spre finanţare şi draftul de contract de finanţare, primind invitaţia de a veni în cel mai scurt timp posibil la sediul MCIN în vederea semnării acestuia.
Pe 30 august, Anamaria Antoci - managerul festivalului - a răspuns la această corespondenţă trimiţând contractul primit, completat cu toate informaţiile solicitate, urmând ca pe 31 august să se prezinte la sediul MCIN pentru semnarea lui. După semnare, organizatoarele au fost informate că, începând cu data de 31 august, este posibilă angajarea cheltuielilor pe proiect.
"Pe 7 septembrie (a doua zi de festival), Simona Deaconescu a primit un telefon prin care i se comunica să revină la MCIN în aceeaşi zi cu o cerere scrisă, prin care se decalează activităţile proiectului după data de 16 septembrie. Simona Deaconescu a refuzat să facă această solicitare, având în vedere că presupunea în fapt o declaraţie falsă, activităţile festivalului fiind deja în derulare. În haosul biroului Departamentului Identitate Naţională, unde se modificau bugete cu pixul şi beneficiarii aşteptau cu orele, a avut loc o discuţie aproape suprarealistă, în care cele două fondatoare au fost puse în faţa unei alegeri: ori semnează hârtia prin care afirmă că proiectul se decalează, ori nu se semnează contractul şi nu primesc banii. Acestea au ales varianta a doua, asumându-şi că urmează o perioadă grea de discuţii cu MCIN, ştiind foarte clar că nu pot face declaraţii false sau să speculeze jumătăţi de adevăruri", susţine Asociaţia.
Potrivit comunicatului, organizatoarele au încercat să poarte discuţii constructive cu Departamentele Identitate Naţională şi Economic, însă au aflat că numărul de contract din 31 august nu mai este valabil, urmând să se semneze contractul cu alt număr, care trebuie datat după 15 sau 16 septembrie.
Pe 10 septembrie, Anamaria Antoci şi Simona Deaconescu au revenit la MCIN şi au avut o întâlnire cu un reprezentant al Departamentului Economic, în cadrul căreia le-a fost comunicat că, într-adevăr, a fost făcută o greşeală, cheltuielile fiind eligibile doar după ultima semnătură pusă pe contractul de finanţare, respectiv semnătura ministrului. Ele au fost îndemnate să găsească ele o soluţie la rezolvarea acestei crize, a mai precizat comunicatul citat.
Asociaţia a depus o scrisoare adresată Guvernului României, Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale şi Comitetul Interministerial pentru Centenar, dar nu a primit niciun răspuns până în prezent. Potrivit comunicatului, Asociaţia a fost informată că angajarea cheltuielilor se poate face de la data înregistrării contractului (31 august 2018), respectiv data semnării contractului de către beneficiarul finanţării.
"După aproape o lună de la încheierea festivalului, singurul răspuns primit de la MCIN a fost că, din cauza refuzului de a decala proiectul şi a solicitării depuse, dosarul este "în aşteptare". (...) Cu toate că echipa de organizare şi-a respectat toate obligaţiile cu stricteţe şi responsabilitate, comunicând constant cu Departamentul Identitate Naţională, în a doua zi de festival a aflat că, din motive interne ale Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, organizatorii festivalului se află în imposibilitatea decontării cheltuielilor angajate în valoare de 94.964 lei. (...) Epuizând deja toate modalităţile prin care se poate soluţiona amiabil această problemă, Asociaţia Tangaj Dance a hotărât să facă demersuri în instanţă", a precizat Asociaţia. AGERPRES/(A-autor: Cătălina Matei, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Proiecții în 13 orașe în cadrul Festivalului Filmului European, aflat la ediția cu numărul 30
Festivalul Filmului European, aflat la ediția cu numărul 30, cea mai extinsă de până acum, aduce proiecții în 13 orașe din țară, în care Ziua Europei este sărbătorită cu 'cinema fără margini'. La edițiile din Botoșani, Iași și Brăila au avut loc deja 20 de proiecții, care au înregistrat 1.100 de spectatori. Vor fi
Mureș: Cetatea Țărănească din Saschiz, construită în secolul al XIV-lea, redeschisă pentru vizitatori în fiecare weekend
Asociația Visit Mureș a anunțat, marți, că Cetatea Țărănească din Saschiz, construită în secolul al XIV-lea de către sașii din șapte sate ca loc de refugiu și de apărare împotriva invaziilor, va fi redeschisă pentru vizitatori în fiecare sfârșit de săptămână. 'Cetatea Țărănească din Saschiz este din nou deschi
Timiș: Noi vestigii, atribuite populațiilor avare, descoperite pe șantierul Centurii de Vest Timișoara
Un complex funerar de secole VI - VII d.Hr. a fost descoperit în cadrul cercetărilor arheologice desfășurate pe traseul Centurii Timișoara Vest, după ce, în aprilie, pe același traseu au fost descoperite vestigii romane din secolele II-IV d.Hr. ''A fost identificat un complex funerar datat în secolele VI - VII d. Hr.,
UZPR critică decizia instanței privind obligarea jurnaliștilor de la RTV la plata a milioane de lei ca despăgubiri
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) susține că hotărârea pronunțată de Tribunalul București prin care trei jurnaliști de la postul România TV au fost obligați la plata unor despăgubiri de milioane de lei către Asociația Dăruiește Viață ridică o problemă ''majoră'' pentru funcționarea liberă a presei în țara noa
Vaslui: Adunarea generală a Federației Filantropia a Patriarhiei Române, derulată la Huși în perioada 4-6 mai
Adunarea generală a Federației Filantropia a Patriarhiei Române are loc în perioada 4-6 mai, la Episcopia Hușilor, în cadrul întâlnirii fiind analizate acțiunile de ordin social derulate în cadrul Bisericii. ''Orice faptă bună pe care o îndreptăm spre cineva care este privat de cele materiale a
''Kontinental '25'' - Cel mai bun film de lungmetraj, la Gala Premiilor Gopo
''Kontinental '25'' în regia lui Radu Jude a primit Trofeul Gopo pentru cel mai bun film de lungmetraj, la cea de a XX-a ediție a Galei Premiilor Gopo, care s-a desfășurat, luni seara, la Teatrul Național ''I. L. Caragiale'' din Capitală.
Sesiunea omagială ''Zoe Dumitrescu-Bușulenga'' - marți, la Academia Română
Sesiunea omagială ''Zoe Dumitrescu-Bușulenga'', un eveniment comemorativ dedicat ilustrei personalități culturale care a fost academicianul Zoe Dumitrescu-Bușulenga, critic și istoric literar, eseist și filosof al culturii, are loc, marți, în Aula Academiei Române. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, manifest
Bihor/Teatrul Regina Maria a anunțat premiera spectacolului 'Unchiul Vania', de Cehov - a doua oară din 1959
Teatrul Regina Maria din Oradea a anunțat luni premiera spectacolului 'Unchiul Vania', de A.P. Cehov, în regia lui Cristian Ban, care va avea loc sâmbătă și duminică, 9 și 10 mai, de la ora 19:00. Potrivit comunicatului remis de instituția teatrală, este pentru a doua oară când textul dramaturgului rus se montează pe scena Teatrului R
Bacău: Biblioteca Municipală 'Radu Rosetti' Onești, gazda Conferinței ANBPR 'BiblioNEXT' 2026
Biblioteca Municipală 'Radu Rosetti' Onești va fi gazda Conferinței Asociației Naționale a Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) 'BiblioNEXT', eveniment care are loc în perioada 7-8 mai. Ediția din acest an aduce în prim-plan rolul bibliotecii publice ca spațiu de inovare, incluziune digitală și interacțiune inteligentă cu
Turneul Național Flautul Fermecat, cu spectacolul 'Tango con Brio', pornește de la Târgu Mureș
Cea de-a XV-a ediție a Turneului Național Flautul Fermecat, cu tema 'Tango con Brio', avându-i ca protagoniști pe flautistul Ion Bogdan Ștefănescu, violoncelistul Mircea Marian și pianista Clementina Ristea Ciucu, pornește în acest an de la Târgu Mureș, în data de 10 mai, și se încheie la Bacău în 22 mai. 'Flauti
VIDEO Starețul Mănăstirii Putna, la 20 de ani de la moartea Zoei Dumitrescu-Bușulenga: Este o onoare să avem rămășițele sale pământești
Una dintre cele mai mari personalități ale culturii române, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, membră a Academiei Române, a Academiei de Științe și Studii Europene din Franța, dar și director al Institutului de Istorie și Teorie Literară 'George Călinescu' din București, este comemorată în data de 5 mai 2026, la 20 de ani de la trecerea la cele veșnice.
Singurul Van Gogh din România - expus în premieră, din 9 mai, la Art Safari New Museum
Expoziția 'Colecția recuperată. Povestea Slătineanu', care aduce în fața publicului singura operă semnată Vincent van Gogh aflată în România, 'Culegătoarea de morcovi', va putea fi vizitată în perioada 9 mai - 19 iulie la Art Safari New Museum. 'Colecția Slătineanu este una dintre cele mai valoroase
REPORTAJ/Buzău: Oracolele, 'rețelele sociale pe hârtie' de altădată, valorificate muzeal; creau și consolidau relațiile dintre tineri
Oracolele sunt considerate precursoare ale profilelor de social-media din zilele noastre, un fel de 'rețea socială pe hârtie', care au intrat în portofoliul unor colecționari de artă, fiind valorificate inclusiv de Muzeul Județean Buzău, întrucât oferă acces direct la viața cotidiană și la universul emoțional al adolescenților de altăd
Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' împlinește 90 de ani; evenimente dedicate aniversării în perioada 10-17 mai
O serie de evenimente dedicate împlinirii a 90 de ani de la deschiderea Muzeului Național al Satului 'Dimitrie Gusti', una dintre cele mai vizitate instituții muzeale din țară, vor avea loc în perioada 10-17 mai. Ceremonia oficială de deschidere a Zilelor Muzeului Satului va fi pe 10 mai, la scena Dumitra, cu începere
Gala Premiilor Gopo #20, luni, la Teatrul Național din București
Gala Premiilor Gopo, ediție aniversară #20, va avea loc luni, la Sala 'Ion Caramitru' a Teatrului Național din București. Gala Premiilor Gopo va fi prezentată pentru a treia oară la rând de actorul de stand-up comedy Claudiu Teohari, cunoscut publicului ca Teo, informează organizatorii. Filmul 'Dinți de lapte











