Pe strada Dionisie Lupu, trecătorul este atras de arhitectura neogotică spectaculoasă a Casei Universitarilor, cunoscută şi drept Casa Librecht-Filipescu, o clădire care impune prin aspectul său de palat urban, într-o zonă încărcată de istorie, cu multe imobile construite în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi primele decenii ale secolului XX.

Construcţia a început, se pare, în 1866, cu un arhitect belgian. Beneficiarul, Cezar Librecht, era un apropiat al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, care l-a şi numit la conducerea serviciului de poştă şi telegraf de la acea vreme.

"Planurile care s-au găsit nu atestă acest nume, dar alte documente colaterale demonstrează că a fost proiectată de arhitectul Luigi Lipizer, de origine belgiană, care a optat pentru arhitectura neogotică, ce este destul de străină Bucureştiului. Avem doar câteva clădiri, printre care aceasta şi cea din Stelea Spătarul nr.10, Casa Breslaşilor, care era chiar casa arhitectului Lipizer. Trebuie spus că este un fel de palat urban, după modelul vilelor luxoase ale aristocraţiei, fiind ridicată pe aşa-zisul Maidan al Stăpânirii, deci era cumva preluat şi cumpărat de la stat cum i-am spune în ziua de astăzi", a declarat pentru AGERPRES arhitectul Ruxandra Nemţeanu.

Sursa foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO

Ulterior, casa a fost vândută lui Gheorghe Constantin Filipescu, mare proprietar, mareşal al domnitorului Carol I şi agent diplomatic al României la Sankt Petersburg. Potrivit Ruxandrei Nemţeanu, după moartea lui Filipescu, în 1902, a devenit aşezământ pentru Biserica Evanghelică, ulterior fiind transformată într-un centru pentru minorii care aveau de ispăşit anumite pedepse în timpul regimului Ion Antonescu. Comuniştii au naţionalizat clădirea, care a revenit Universităţii Bucureşti, fiind transformată în restaurant.

Clădirea a fost restaurată în 1968, iar în 1974 a suferit intervenţii de finisaj. A devenit monument în primele liste oficiale de după al Al Doilea Război Mondial, în 1955, fiind încadrată ca monument istoric grupa A. În prezent, există un proiect de restaurare pentru clădire.

***
Urcăm scara crăpată de timp şi păşim în vestibul. "Aici, pe dreapta, imediat la intrare, există o scară care de obicei ducea în subsol, caracteristică vilelor urbane şi în special bucureştene; servitorii veneau, luau hainele invitaţilor şi coborau cu acestea în subsol la o garderobă. Chiar şi la vilele mai noi, interbelice, de multe ori apare această scară, cumva mai retrasă", spune arhitecta.

Sursa foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO

Cele două saloane nu mai dispun de mobilierul original. În schimb, în bibliotecă, mobila pare cea originală. "Mobilierul, din câte ştiu eu, cu excepţia celui încastrat, nu s-a păstrat, restul fiind adus, recumpărat", precizează Ruxandra Nemţeanu.

Anumite spaţii din clădire au servit, la un moment dat, drept sediu de instituţie. De exemplu, unul dintre saloanele casei, alături de biroul şi biblioteca adiacentă, a fost folosit ca spaţiu de lucru pentru un ministru.

Sursa foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO

''Foarte multe dintre reşedinţele nobiliare deveniseră un fel de sedii de instituţii; spre exemplu, la Casa Cantacuzino, a Nababului, a funcţionat, pentru o perioadă, reşedinţa Guvernului. Aceasta, desigur, până după 1881, când Regele Carol I a ţinut în mod special ca anumite instituţii să aibă sediu propriu şi atunci au venit arhitecţi francezi sau români absolvenţi de L'Ecole de Beaux Artes de la Paris şi au ridicat clădiri asemănătoare celor din Occident", explică arhitecta.

Şi celălalt salon de primire are cumva acelaşi aspect. Aici se remarcă soba de faianţă frumos decorată în pasteluri roz, verde şi bleu. "E posibil să fi fost făcută la fabrica de sfârşit de secol XIX, Bazaltul, care era după modelul de la Maison", remarcă Ruxandra Nemţeanu.

Sursa foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO

Din această încăpere trecem în salonul mare, un fel de sală de bal, de recepţii, cu decoraţii parietale în apropiere de zona scafelor. Şi aici, ca în majoritatea saloanelor, pardoselile au fost refăcută în anii 1968, 1974 şi 1977, după cutremur. Soba, în schimb, pare ceva mai veche, fiind posibil ca faianţa, de influenţă austriacă, să provină din străinătate, crede Nemţeanu. O masă impunătoare, cu intarsii în stil florentin, probabil din perioada interbelică, tronează acum în salon.

Ultimul salon, al patrulea, se află în partea estică şi prezintă decoraţii neogotice, cu firide în stil Lombard. Soba pare mai curând una dintre cele de provenienţă Maison, pentru că are o altă alură decât celelalte. "Bănuiesc că acest salon era folosit pentru o serie de întâlniri sau pentru primirea unor invitaţi", spune arhitecta.

Pardoseala de marmură din hol nu este originală. În schimb, uşile de stejar sunt, majoritatea, originale.

"Foarte frumoasă în schimb este finalizarea holului principal, cu terasa care dădea spre zona verde a incintei şi a grădinii aferente palatului urban, dar care astăzi este, cumva, semiblocată. Spre terasă, holul are patru coloane angajate, cu un fel de capiteluri, foarte bogat decorate, care trimit la bisericile gotice cu motive florale, mai puţin clasice. De asemenea, holul este decorat cu o serie de colonete mai mici, plasate în stânga şi dreapta saloanelor, care susţineau un arc ogival, terminat, sus, cu o mică fleşă cu fleuron", menţionează Ruxandra Nemţeanu.

Intrăm imediat într-o sufragerie care are un tavan pictat. Tapetul cu flori de crin, care aduc aminte de regii Franţei, susţine, la rândul său, realizarea casei într-o arhitectură neogotică. "Acesta e realizat mai târziu, dar completează foarte bine unele zone", spune arhitectura.

Ea adaugă că clădirea principală are şi o anexă realizată în stil art deco în perioada interbelică, probabil între 1920-1940, şi folosită drept club sau ca birouri. Casa este înconjurată de un parc care şi-a pierdut farmecul de odinioară, având nevoie de o restaurare.

Casa păstrează şi amintiri din perioada comunistă. Administratorul Casei Universitarilor, Elena Nădăşan, care lucrează aici din 1980, îşi aminteşte că aici veneau foarte mulţi actori, dar şi personalităţi din alte domenii.

"Aici se filmau programele de Revelion de la TVR, aici filmau cântăreţi de muzică populară, Elena Merişoreanu, Liviu Vasilică, Gheorghe Turda, în timp ce la restaurant veneau la masă regretatul Eusebiu Ştefănescu, împreună cu Mitică Popescu, Emilia Popescu", povesteşte Nădăşan. Ea spune că şi fostul preşedinte Ion Iliescu a venit de câteva ori în spaţiile Casei Universitarilor.

"Nelipsiţi erau ambasadorii, precum cei ai Austriei sau ai Japoniei, care vin în continuare, la acţiuni. Şi cei de la Ambasada SUA veneau la noi. Când erau aici pe strada Arghezi, au făcut la noi câteva petreceri de Crăciun şi de Halloween, se umpleau holurile de păianjeni....", îşi aduce aminte administratorul Casei Universitarilor. AGERPRES/(A, AS - autor: Daniel Popescu, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Ada Vîlceanu)