Teatrul Național de Operetă și Musical 'Ion Dacian': Festivalul RE: STRAUSS, în perioada 18 - 26 octombrie
Teatrul Național de Operetă și Musical 'Ion Dacian' celebrează 200 de ani de la nașterea lui Johann Strauss II, în perioada 18 - 26 octombrie, în cadrul Festivalului RE: STRAUSS. 'Johann Strauss II este un compozitor de o importanță fundamentală pentru genul operetei, pentru satira fină, farmecul valsurilor și eleganța muzicii sale. Am
Spectacolul 'Osânda cărților' - prezentat la Biserica Sfântul Pantelimon de Ansamblul 'Flori de mai' din Todirești
Ansamblul 'Flori de mai' din Todirești, județul Iași, va prezenta marți, de la ora 12:00, spectacolul de teatru 'Osânda cărților', la Biserica Sfântul Pantelimon. 'Flori speciale trimise de Sf. Cuvioasa de la Iași la București. Spectacolul 'Osânda cărților' pus în scenă la București de ansamblul 'Flori de
Bihor: Festivalul Național de Artă Naivă - la Oradea, cu Ioan Măric, sărbătorit la 80 de ani
Festivalul Național de Artă Naivă va reuni, în această ediție, peste o sută de lucrări realizate de 20 de artiști români, expoziția urmând să fie vernisată joi la Muzeul Orașului din Cetatea Oradea, ocazie cu care va fi aniversat pictorul octogenar Ioan Măric, născut chiar într-o zi de 12 octombrie - Ziua orașului Oradea. 'Acest fes
Trupa byron aduce concertul simfonic 'Minunata lume nouă' - pe 4 noiembrie, la Sala Palatului
Trupa byron va urca în premieră pe scena Sălii Palatului din București pe 4 noiembrie cu concertul simfonic special intitulat 'Minunata lume nouă'. Potrivit unui comunicat transmis, luni, AGERPRES, o orchestră de 54 de instrumentiști, condusă de Simona Strungaru, va reinterpreta piesele de pe albumul byron, 'Nouă', iar proiecțiile video d
O platformă online dedicată designului românesc creativ va fi lansată vineri, la New York
Platforma online 'Ce Fain!', un proiect dedicat promovării designerilor români și conectării acestora cu scena internațională de modă și design, va fi lansată oficial, vineri, la Institutul Cultural Român din New York, în cadrul unei gale exclusive care va celebra creativitatea, inovația și eleganța românească contemporană. Potr
Iași: 4.500 de persoane așteaptă să se închine la Sfânta Parascheva; 131.000 de pelerini s-au închinat deja
Aproximativ 4.500 de persoane stau la rând, în ploaie și în frig, pe străzile din apropierea Catedralei Mitropolitane din Iași din dorința de a se închina la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Potrivit organizatorilor, de miercuri, când a început pelerinajul, peste 131.000 de pelerini au trecut pe la&nb
Iași: Mii de pelerini au luat parte la procesiunea Calea Sfinților
Mii de credincioși au sosit, duminică seara, la Mitropolia Moldovei și Bucovinei pentru a lua parte la pelerinajul Calea Sfinților, procesiune în care racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost purtată pe străzile din centrul Iașiului. La procesiunea 'Calea Sfinților', desfășurată pe o distanță de aproximativ doi kilome
''Povestea vaselor călătoare'' - o aventură printre zei, eroi și culori, joia viitoare, la Muzeul ''George Severeanu''
Muzeul Municipiului București îi invită pe cei mici să pășească într-o lume plină de mistere și frumusețe, la atelierul interactiv ''Povestea vaselor călătoare'', găzduit, joi, 16 octombrie, de la ora 16:00, de Muzeul ''George Severeanu''. Sub îndrumarea Veronicăi Leca, educator muzeal MMB, cop
Ambasadorul Portman, la aniversarea Mihai Eminescu Trust: Zona Sibiului a avut o istorie nu întotdeauna fericită
Ambasadorul Marii Britanii la București, Giles Portman, a participat, sâmbătă, la aniversarea de 25 de ani a Fundației Mihai Eminescu Trust, eveniment desfășurat la Conacul Apafi din Mălâncrav, județul Sibiu. ''Mă bucur foarte mult că împreună cu Lucie (soția ambasadorului - n.r.) am descoperit în ultimii doi an
Iași: Peste 100.000 de pelerini s-au închinat la Sf. Parascheva; 20.000 așteaptă la un rând de câțiva kilometri
Aproximativ 109.000 de pelerini s-au închinat la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, care a fost depusă de miercuri dimineață într-un baldachin special amenajat în Curtea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei din Iași. Alte 20.000 de persoane venite din toată țara sau din străinătate pentru a se închina la racla
Iași: Aproximativ 17.000 de pelerini așteaptă la un rând de câțiva kilometri pentru a se închina la moaștele Sfintei Parascheva
Aproximativ 17.000 de credincioși din țară și străinătate stau într-un culoar special amenajat și așteaptă să se închine în baldachinul din Curtea Mitropolitană, în care se află racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Potrivit organizatorilor, din data de 8 octombrie, de când a început pelerinajul org
Iași: 25.000 de pelerini așteaptă să se închine la Sf. Parascheva; peste 75.000 au trecut deja pe la baldachinul de la Mitropolie
Aproximativ 25.000 de persoane stau la un rând de câțiva kilometri, sâmbătă, așteptând să se închine la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Conform estimărilor, de miercuri, când a început pelerinajul de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, și până sâmbătă în jurul orei 12:0
Bihor: Concert special al Corului Național de Cameră 'Madrigal - Marin Constantin', la Oradea, de Ziua orașului
Peste o mie de orădeni au răsplătit cu aplauze, vineri seară, Concertul extraordinar al Corului Național de Cameră 'Madrigal - Marin Constantin', dirijat de Anna Ungureanu și susținut în aer liber, în Piața Unirii, cu ocazia Oradea FestiFall 2025, care marchează Ziua orașului (12 octombrie). 'Pentru prima oară, noi astă
Iași: Aproximativ 12.000 de persoane așteaptă să se închine la Sf Parascheva; peste 59.000 s-au închinat deja
Aproximativ 12.000 de persoane stau la un rând de câțiva kilometri așteptând să se închine la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, care a fost scoasă într-un baldachin special amenajat pe esplanada din fața Catedralei Mitropolitane. De la începerea pelerinajului, potrivit organizatorilor, peste 59.000 de pelerini a
Tulcea: Bienala de pictură 'Alexandru Ciucurencu', fără bani pentru jurizare și cei mai buni artiști
Pentru prima oară de la înființare, Bienala de pictură 'Alexandru Ciucurencu', organizată de Institutul de Cercetări Eco-Muzeale 'Gavrilă Simion' (ICEM) din Tulcea, nu va mai avea în acest an premii în bani pentru cei mai buni artiști participanți la eveniment și nici pentru jurizare, ca urmare a măsurilor adoptate de Guvern pentru reducerea






