Spectacolul '6 inimi, 3 greșeli' - în premieră la Teatrul Maidan
Spectacolul '6 inimi, 3 greșeli', regizat, produs și jucat de Paul Ipate și Andrei Mateiu, producție a companiei de teatru independent Teatrul Maidan, va fi prezentat vineri, de la ora 19:00, la Sala Luceafărul din Capitală. Potrivit unui comunicat, spectacolul îmbină comedia de situație care aduce hohote de râs cu momente
Jucan (CNA): Prezentarea de către TVR a documentarului Recorder - un act de exercitare a misiunii sale legale
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, consideră că prezentarea de către Televiziunea Publică a documentarului Recorder 'Justiție capturată' reprezintă un act prin care TVR 'își exercită misiunea legală'. 'TVR își exercită misiunea legală atunci când difuz
Maramureș: Vechiul cinema Dacia va fi reabilitat și transformat în centru cultural-educativ pentru tineri
Fostul cinema Dacia din municipiul Baia Mare va fi modernizat și transformat în centru cultural-educativ destinat în special tinerilor, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, primarul Doru Dăncuș. 'Până să ajungem la acest proces de reabilitare, parcursul de preluare și trecere a clădirii în gestiunea administrației l
Spectacolul 'Tristețe și bucurie în viața girafelor' de Tiago Rodrigues - premieră la Teatrul Mic
Spectacolul 'Tristețe și bucurie în viața girafelor' de Tiago Rodrigues, cu regia semnată de Edda și Dan Coza, va fi prezentat în premieră oficială vineri, de la ora 19:00, la Sala Studio a Teatrului Mic. Spectacolul este o coproducție internațională a Teatrului Mic realizată împreună cu Asociația Tangent și Teatrul &
Expoziția 'De la realismul socialist la comunismul național' - vernisată la Palatul Suțu
Expoziția tematică 'De la realismul socialist la comunismul național', o incursiune amplă în transformările artei românești din a doua jumătate a secolului al XX-lea, va fi vernisată, vineri, la Palatul Suțu - Muzeul Municipiului București. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, arta românească
Vâlcea: Sediul Direcției pentru Cultură, depozit de obiecte arheologice pentru că Muzeul Județean refuză să le ia în custodie
Teritoriul județului Vâlcea a devenit o atracție pentru posesorii de detectoare de metale, numai în ultimii ani fiind descoperite astfel sute de bunuri culturale mobile, spune directorul Direcției Județene pentru Cultură (DJC), Florin Epure, care atrage însă atenția că județul riscă să piardă acest patrimoniu cultural mobil întrucât Muze
Muzeul Național de Istorie are un nou manager interimar în persoana lui Cornel Constantin Ilie
Muzeul Național de Istorie a României are un nou manager interimar în persoana lui Cornel Constantin Ilie, care până acum a deținut funcția de director adjunct al muzeului, anunță instituția muzeală într-o
Directorul general al Bibliotecii Centrale Universitare 'Carol I' a primit Diploma de Excelență la Gală Premiilor APLER 2025
Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER) i-a acordat directorului general al Bibliotecii Centrale Universitare (BCU) 'Carol I', Mireille Rădoi, Diploma de Excelență în cadrul Galei Premiilor APLER - ediția XXVII pentru contribuția sa remarcabilă la promovarea lecturii, inovarea serviciilor de bibliotecă și consolidarea ro
Vrancea/Caricaturistul Constantin Pavel: Dispariția presei scrise este o mică tragedie pentru caricatură (GALERIE FOTO)
Caricaturistul Constantin Pavel a susținut, joi, la deschiderea Salonului de Grafică Satirică Milcoveritas, că dispariția presei scrise este o mică tragedie pentru caricatura de presă, numărul caricaturiștilor activi din România la acest moment fiind foarte mic.
Institutul Cultural Român a lansat Fondul 'Cultura Face Bine'
Institutul Cultural Român a anunțat, joi, lansarea Fondului 'Cultura Face Bine', un mecanism colectiv de finanțare culturală din fonduri private. Potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES, începând din 2026, Fondul va finanța organizații culturale cu impact în comunitățile locale din România.
Bihor: Expoziția 'Diplomația culturală și cultura păcii prin educație', la Muzeul Țării Crișurilor
Expoziția intitulată 'Diplomația culturală și cultura păcii prin educație', care reunește volume rare, ediții speciale, obiecte simbolice și dedicații olografe pe care fostul președinte Emil Constantinescu le-a primit de la șefi de stat, lideri religioși și personalități internaționale, poate fi vizitată până pe 10 ianuarie 2026, gratuit, în sala
Președintele Academiei pledează pentru studierea cronologică a literaturii române: Fiecare trebuie plasat în epoca lui
Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a pledat, joi, pentru studierea cronologică a literaturii române, susținând că fiecare scriitor 'trebuie plasat în epoca lui'. 'Toți sunt depășiți, că au trăit în altă epocă. Opinia mea este că nu putem sări peste aceste lucruri și nu putem face, să zicem,
Piazzolla meets Klimt - concert spectacol imersiv la MINA
Tangoul lui Piazzolla întâlnește estetica fascinantă a lui Klimt pe 19 decembrie, la Museum of Immersive New Art - MINA, într-un spectacol în care muzica, arta vizuală și tehnologia creează experiențe multisenzoriale pentru toate vârstele. 'Culorile prind ritm, liniștea devine vibrație, iar atmosfera se î
Covasna: 'Scriitoarea' - ultima premieră a anului la TAM; spectacolul, realizat în coproducție cu Teatrul Național din Timișoara
Teatrul 'Andrei Mureșanu' (TAM) din Sfântu Gheorghe va prezenta, săptămâna viitoare, ultima premieră din acest an - spectacolul 'Scriitoarea', realizat în colaborare cu Teatrul Național 'Mihai Eminescu' din Timișoara. Spectacolul regizat de Radu Iacoban, după textul britanicei Ella Hickson, își p
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române își sărbătorește onomastica pe 18 decembrie; slujbă de Te Deum în sala Europa Christiana
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, își sărbătorește ziua onomastică joi, 18 decembrie, în ziua de prăznuire a Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul, prilej cu care la Palatul Patriarhiei va fi oficiată o slujbă de Te Deum. Potrivit unui comunicat al Patriarhiei Române transmis joi AGER











