Ambasadorul Israelului, primit de patriarhul BOR - au fost evocate bunele relaţii cu comunitatea evreiască din România
Patriarhul Daniel l-a primit marţi în audienţă pe ambasadorul Statului Israel la Bucureşti, Tamar Samash, prilej cu care întâistătătorul BOR a apreciat relaţiile bune pe care Patriarhia Română le are cu comunitatea evreiască din ţara noastră. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, patriarhul a subliniat că, în ultimii ani, pel
Muzeele, invitate să se înscrie în Questo, aplicaţie care oferă tururi gratuite de explorare; Noaptea Muzeelor - pe 19 mai
Instituţiile muzeale din România sunt invitate, în perspectiva evenimentului Noaptea Muzeelor (19 mai), să se înscrie în Questo, o aplicaţie de mobil cu tururi gratuite de explorare, care va asigura suport tehnic pentru construirea traseelor şi afişarea lor în aplicaţie pe Android şi iOS. Potrivit unui comunicat transmis, marţi, A
Mureş: Creaţii ale compozitorilor români, prezentate, în premieră, la concertul din Criţ, în Săptămâna Patimilor la catolici şi protestanţi
O serie de creaţii ale unor compozitori români vor fi prezentate, în premieră absolută, prin proiectul "Din toate colţurile lumii spirituale", ce se va derula în Biserica Evanghelică din Criţ, judeţul Braşov, în Săptămâna Patimilor la catolici şi protestanţi, în organizarea Asociaţiei Cultura Viva - Sighişoara, în cadrul Ac
Municipalitatea a inaugurat Centrul cultural ''Dinu Lipatti''
Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) a inaugurat, luni, Centrul cultural ''Dinu Lipatti'', odată cu acest eveniment având loc şi deschiderea celei de-a doua ediţii a festivalului ''I Love Lipatti''. Noul centru îşi are sediul în casa unde artistul a trăit şi a creat, pe bulevardul
Tamara Buciuceanu-Botez şi Universitatea Babeş-Bolyai - printre laureaţii Galei Radio România Cultural
Actriţa Tamara Buciuceanu Botez, scriitorul Bogdan-Alexandru Stănescu şi Universitatea Babeş-Bolyai se numără printre laureaţii celei de a XVIII-a ediţii a Galei Radio România Cultural, desfăşurată luni seară la Teatrul Odeon.
#CentenarulMariiUniri Cluj: Alexandru Vaida Voevod, primul premier al României întregite - omagiat în comuna sa natală, Bobâlna
Primul premier al României întregite, Alexandru Vaida Voevod, a fost omagiat, luni, în comuna sa natală, Bobâlna, de către localnici şi oficialităţi, în cadrul unui eveniment organizat de Prefectura Cluj şi primăria din localitate. Potrivit reprezentanţilor Prefecturii Cluj, aceasta a fost prima manifestare publică din ţară, &icir
Ana Blandiana - la Ziua Mondială a Poeziei 2018 de la Roma
România va fi reprezentată de Ana Blandiana, un nume de referinţă al liricii contemporane, la un eveniment dedicat Zilei Mondiale a Poeziei, care va avea loc miercuri la Roma, informează site-ul ICR. Evenimentul, moderat de Maria Ida Gaeta, directorul Casei Literaturii din Roma, va avea loc miercuri seară, de la ora 18,30, la Conservatorul de Muzică Sant
Bihor: Festivalul Primăverii la Filarmonica Oradea, cu tineri artişti japonezi şi invitaţi consacraţi
Festivalul Primăverii, ce se va desfăşura în perioada 20-29 martie, aduce la Oradea tineri artişti japonezi, prin colaborarea cu violonistul-dirijor Ciprian Marinescu, stabilit de 20 de ani în Osaka (Japonia), dar şi invitaţi consacraţi precum Răzvan Suma, Daniel Goiţi, Tiberiu Soare, a informt, luni, conducerea Filarmonicii Oradea. "Datorită
Concert #dinBasarabia, pe 24 martie, la Arenele Romane din Bucureşti
Zdob şi Zdub, Gândul Mâţei, Alex Calancea band & Guz, Cuibul şi Siaj vor urca pe scenă pe 24 martie, la ediţia de Centenar a concertului #dinBasarabia, la Arenele Romane din Bucureşti. Evenimentul este organizat de Centrul pentru Integrare şi Dezvoltare Prut, susţinut de Institutul Cultural Român şi Institutul "Eudoxiu Hurmuzachi&quo
Mureş: Cele mai noi filme poloneze, premiate în Polonia şi în lume, vizionate la Festivalul CinePOLSKA
Cele mai noi filme poloneze, premiate în Polonia şi în lume, vor putea fi vizionate la Târgu Mureş, în perioada 22-25 martie, în cadrul Festivalului CinePOLSKA. Evenimentul este organizat de Institutul Polonez din Bucureşti, în colaborare cu Asociaţia K'Arte din Târgu Mureş. "Festivalul CinePOLS
Alba: Arhiepiscopul Irineu şi mai mulţi preoţi vor dona sânge în cadrul evenimentului 'Luna pentru viaţă'
Arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia, Irineu, şi mai mulţi preoţi vor dona sânge în cadrul evenimentelor şi acţiunilor organizate în "Luna pentru viaţă" (1 - 31 martie), pentru a veni astfel în ajutorul celor aflaţi "în diferite neputinţe trupeşti" sau care au nevoie de intervenţii chirurgicale, potrivit unui comunicat transmi
Nicu Spînu a câştigat Romania National Award în cadrul competiţiei Sony World Photography Awards
Fotograful Nicu Spînu a câştigat Romania National Award 2018 în cadrul competiţiei The Sony World Photography Awards, conform unui comunicat remis marţi AGERPRES de către organizatorii prestigioasei competiţii de fotografie. Spînu, un fotograf originar din Bucovina şi stabilit la Iaşi, a câştigat premiul Romania National cu fotografia intitulată
Filmul "Licu, o poveste românească", prezentat în premieră naţională pe 23 şi 25 martie
Filmul "Licu, o poveste românească" va fi prezentat, în premiera naţională, pe 23 şi 25 martie, la Cinemateca Eforie, în cadrul Festivalului Internaţional de Documentar şi Drepturile Omului One World România, în secţiunea "Trecutul prezent". Potrivit unui comunicat transmis, luni, AGERPRES, documentarul, scris
Dolj: Expoziţie dedicată patrimoniului UNESCO al Olteniei, organizată de ziua regiunii
Expoziţia temporară "Oltenia şi patrimoniul său UNESCO" - un discurs al specificităţilor şi al regăsirilor identitare româneşti - se deschide luni, la secţia de etnografie a Muzeului Olteniei din Craiova. Evenimentul este dedicat Zilei Olteniei, care a fost instituită la 21 martie printr-o lege adoptată anul trecut de Parlament.
România, invitată de onoare la târgul de carte de la Leipzig, care a avut loc în perioada 15-18 martie
România a fost ţară invitată de onoare a unuia dintre cele mai importante târguri de carte din lume, "Leipziger Buchmesse" - Târgul de carte de la Leipzig, care a avut loc în perioada 15-18 martie. "Zoom in România" este motto-ul sub care, la standul României, dar şi în alte locaţii cunoscute din Le





