logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

CASE CU AMINTIRI / Mureş: Casa din Reghin a cardinalului Todea - mărturie vie a credinţei şi suferinţei

Image

O căsuţă mică de pe strada Apalinei din Reghin, formată din două camere şi o bucătărie, prezintă povestea dramatică a lui Alexandru Todea, al doilea cardinal al României după mentorul său Iuliu Hossu - cel care a citit la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918, proclamaţia de unire a Transilvaniei cu Regatul României -, pe care l-a vegheat până în ultima clipă, în 28 mai 1970.

Alexandru Todea a devenit cardinal în 1991, însă un an mai târziu a fost nevoit să se retragă în căsuţa din Reghin, după ce a suferit un accident vascular cerebral, care i-a provocat o paralizie. S-a stins din viaţă în 22 mai 2002, la Târgu Mureş, şi este înmormântat în Catedrala Arhiepiscopală 'Sfânta Treime' din Blaj.

Cardinalul Alexandru Todea s-a născut la 5 iunie 1912, la Teleac, în comuna Gorneşti din judeţul Mureş, fiind al 13-lea din cei 16 copii ai familiei de ţărani Gheorghe şi Maria Todea. A studiat la Reghin, la Blaj şi la Roma, iar după anul 1948 a continuat să-i păstorească pe credincioşii greco-catolici aflaţi sub persecuţie comunistă.

 



La 19 noiembrie 1950 a fost consacrat episcop greco-catolic în clandestinitate, iar în 31 ianuarie 1951 a fost arestat de comunişti şi condamnat la muncă silnică pe viaţă, fiind închis aproape 14 ani, inclusiv la Sighet. A fost eliberat în anul 1964, odată cu graţierea deţinuţilor politici, însă persecutarea sa nu s-a oprit aici.

După căderea regimului comunist şi recunoaşterea oficială a Bisericii Greco-Catolice, Alexandru Todea a devenit mitropolit, fiind apoi făcut Cardinal al Bisericii Catolice de către Papa Ioan Paul al II-lea, la data de 29 iunie 1991. Din 11 decembrie 1992 a devenit membru de onoare al Academiei Române.

Dincolo de această biografie impresionantă există şi o viaţă a omului Alexandru Todea, care s-a întrepătruns cu viaţa clerului, dar pe care doar câţiva oameni o cunosc.

 



Strănepoata cardinalului, Mariana Roman, este cea care a avut grijă de Alexandru Todea până la plecarea acestuia la ceruri, ea fiind desemnată de cardinal să rămână în căsuţa din Reghin, să se îngrijească de toate documentele şi de lucrurile sale.

"Când preasfinţitul a fost eliberat din puşcărie, în noaptea de 5 spre 6 august 1964, a mers la casa în care locuia cu chirie când a fost arestat. În noaptea aceea a mers la doamna Carolina, a bătut la uşă, iar ea nu l-a recunoscut. După mai bine de 13 ani de puşcărie, familia s-a modificat, a devenit mai mare şi atunci a fost nevoit să-şi caute altă chirie. A stat în chirie până în 1979, iar după aceea s-a mutat aici, pe strada Apalinei, la numărul 34. Aici era o casă părăsită pe care a cumpărat-o de la proprietari. De atunci a stat tot aici, pe Apalinei, şi şi-a putut desfăşura activitatea dânsului de misiune, deşi era urmărit pas cu pas de Securitate. Există rapoarte despre tot ceea ce făcea, tot ce cumpăra, cu cine se întâlnea, pe ore. Am păstrat absolut tot, aceasta a şi fost dorinţa domniei sale, să păstrez totul aşa cum a fost", ne-a declarat Mariana Roman.

Strănepoata cardinalului ne-a arătat biblioteca, despre care ne-a spus că ar avea peste 1.000 de volume, cărţi cumpărate de el sau primite, din toate domeniile: literatură, medicină, religie etc.

 



Casa de pe Apalinei din Reghin este austeră, însă adăposteşte o mărturie de netăgăduit de pe vremea persecuţiei religioase din perioada comunistă.

"A fost foarte urmărit, nici telefon nu şi-a instalat, atunci când oamenii aveau nevoie de domnia sa, îl sunau la o vecină - o vecină care făcuse şi ea 12 ani de puşcărie pentru că era o credincioasă foarte devotată şi de încredere a cardinalului. Bunicul meu a fost frate cu cardinalul, eu sunt strănepoata, mama e nepoată de frate, deci eu sunt strănepoată şi mama are aproape 80 de ani îndată. Ca să păstrăm lucrurile exact aşa cum au fost, a fost dorinţa cardinalului. Ştia că face parte din istoria Bisericii şi a României, asta este realitatea, pentru că a trecut de Primul Război Mondial, de puşcăriile comuniste, a trecut prin multe, foarte multe. A studiat la Roma, unde s-a mai putut întoarce abia după 50 de ani. După 50 de ani, în 1990, a fost chemat la Roma de către Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea. Casa am păstrat-o exact aşa cum a fost pe vremea când aici locuia cardinalul Todea, inclusiv masa altarului unde celebra dânsul Sfânta Liturghie. Zilnic celebra liturghia, chiar dacă nu veneau oameni la slujbă. Oamenii au început să vină la slujba de la casa cardinalului Todea prin anii 80, la început mai puţini", povesteşte strănepoata.

După 1989, pe 15 august, la sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, cardinalul Todea, pe atunci episcop, a ţinut o Liturghie şi a instalat altarul în stradă, fiindcă Biserica Greco-Catolică nu mai era ţinută sub observaţie de Securitate, iar locul în care se celebra până atunci devenise neîncăpător.

"A pus altarul în stradă fiindcă era plină curtea, la fel şi curtea vecinilor. După acea liturghie, îmi amintesc că ne-am dus cu toţii la înmormântarea unei credincioase pe care cardinalul Todea o îngrijise, am mers cu mai mulţi preoţi. Cât timp cardinalul a ţinut slujba în casă, până în 1989, oamenii au început să vină la slujbe, dar dânsul nu şi-a dorit niciodată să pună în pericol pe cineva, ştia că vor fi persecutaţi dacă îl vizitează. Aici, în casă, avem altarul aşa cum a fost dintotdeauna. Mai avem aici veşmintele, reverenda de cardinal şi acelea pe care le poartă episcopii (...). Până înainte să fie episcop, veşmintele erau simple. După ce a fost făcut cardinal, a purtat reverenda roşie. Avem şi veşmintele în care a fost hirotonit preot, în 25 martie 1939, sunt păstrate cu foarte mare grijă. Asta este personalitatea dânsului, aşa cum a fost îmbrăcat când mergea la celebrări, la liturgii, la evenimente importante", a arătat Mariana Roman.

 



Cel mai mare dor, ne spune Mariana Roman, o încearcă atunci când îşi aminteşte de "sentimentele acelea frumoase de neuitat" şi de momentele memorabile pe care le trăia când cardinalul îşi povestea trecutul: pentru ea era un erou, un model, îl admira pentru modul în care şi-a conştientizat boala şi a dus-o cu demnitate până în ultima zi.

"Într-adevăr, atrăgea foarte multă lume şi venea foarte multă lume aici, încărcată cu tot felul de probleme, iar la plecare spuneau că pleacă uşuraţi, parcă zboară. După ce a fost instalat la Blaj, în 7 octombrie 1990, după ce s-a eliberat castelul mitropolitan, un etaj în castel, avea acolo biroul şi dormitorul. M-am mutat şi eu şi o prietenă a mea, împreună cu care l-am îngrijit. La Reghin a revenit la sfârşitul lui august în 1992, s-a îmbolnăvit în aprilie şi am revenit la Reghin după 5 luni. A făcut un AVC şi a fost paralizat pe partea dreaptă, în săptămâna mare de Paşti, miercurea s-a întâmplat. Avem aici păstrat patul suferinţei dânsului de 10 ani - din 1992 până în 2002 - şi aceasta este capeluţa dânsului, cum s-ar zice, camera de rugăciune. Când a murit era data de 22 mai, era Sfânta Rita, o sfântă de care îi plăcea foarte mult. (...) L-am îngrijit eu şi prietena mea şi Dumnezeu a avut grijă de noi toţi. (...) Paralizia e paralizie, asta a fost o altă cruce a dânsului după puşcărie, dar nici nu cred că am întâlnit o persoană care să-şi ducă cu seninătate suferinţa. Şi-a conştientizat boala, şi-a dat seama de ce poate, ce nu poate, a fost aşa conştient de toate din jurul dânsului. Celebra Liturghia în fiecare duminică, nu mai putea în fiecare zi fiindcă era prea obositor pentru el, făcea mai mult pentru el şi pentru noi. Eram doar noi două şi dânsul, de această dată", îşi aminteşte Mariana Roman.

 



La doi ani de la declanşarea paraliziei, cardinalul Alexandru Todea a participat la punerea pietrei de temelie a Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Reghin şi la liturghia de sfinţire a locului, însă nu a apucat să vadă finalizată construcţia.

Abia în anul 2012, după 18 ani de la începerea construcţiei, în aceasta s-a putut sluji. Acest lucru se întâmpla la exact 100 de ani de la naşterea cardinalului Alexandru Todea şi la 10 ani de la moartea sa.

 



"Depindea şi de starea dânsului, cum se simţea în ziua respectivă, nu avea un program, dar a fost şi la punerea pietrei de temelie, în 1994, la biserica mare. Nu a apucat să o vadă, fiindcă abia în 2012 biserica a fost binecuvântată pentru a se putea sluji în ea, chiar dacă lucrările nu erau încă finalizate. Când era bolnav îl scoteam foarte des la plimbare cu maşina. În plus, era vizitat de oameni foarte importanţi, precum preşedintele Emil Constantinescu, regele Mihai şi elitele bisericii catolice mondiale'', ne-a mai spus Mariana Roman.

Cardinalul Alexandru Todea s-a îngrijit, în ultima perioadă a vieţii sale, să lase cât mai multe dovezi ale istoriei Bisericii Greco-Catolice, ale rolului extraordinar jucat de slujitorii acestei biserici în Transilvania şi ale persecuţiilor la care slujitorii acesteia au fost supuşi pe vremea comunismului. AGERPRES/(A - autor: Dorina Matiş, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Simona Arutei)

 

Foto: (c) Dorina Matiş / AGERPRES

Afisari: 24

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Culte 19-04-2025 08:00

Sfânta Lumină - adusă, sâmbătă seara, de la Ierusalim; tradiția inaugurată de Patriarhul Daniel continuă în Anul Centenar

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă seara, de superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și va fi oferită delegaților eparhiilor prezenți la Aeroportul Internațional 'Henri Coandă'. Ulterior, prin intermediul protopopiatelor, centrele eparhiale vor distribui

Culte 18-04-2025 14:50

Mitropolitul Irineu al Olteniei: Mântuitorul, Înviind din morți, ne-a dat bucuria nesfârșită a iubirii Lui

IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, subliniază, în scrisoarea pastorală la sărbătoarea Învierii Domnului, că Mântuitorul Hristos, Înviind din morți, a dat credincioșilor bucuria nesfârșită a iubirii Lui, dacă vor crede și vor nădăjdui în El. 'Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare a Bisericii noastre, izvoru

Culte 17-04-2025 21:14

Dâmbovița: Calea Luminii - 2.026 de candele aprinse în centrul Târgoviștei în Joia Mare

Evenimentul Calea Luminii a avut loc, joi seara, în centrul municipiului Târgoviște, unde 2.026 de candele au fost aprinse de la Catedrala Mitropolitană până în Piața Mihai Viteazul și pe Bulevardul 'Regele Carol I'. Acest eveniment este unic în țară și are loc în fiecare an la Târgoviște, &ici

Culte 17-04-2025 16:24

Episcopul Mihai Frățilă: Paștele - prilej de a ne întreba dacă bucuria Învierii continuă să fie un privilegiu al credinței

Paștele reprezintă un fericit prilej de a ne întreba dacă bucuria Învierii continuă să fie și pentru noi un privilegiu al credinței, afirmă PS Mihai Frățilă, Episcopul Eparhiei Greco-Catolice 'Sfântul Vasile cel Mare' de București, în Scrisoarea Pastorală la sărbătoarea Învierii Domnului - 2025. '&Icir

Culte 17-04-2025 14:20

Galați: Rânduiala spălării picioarelor a 12 copii - săvârșită, în Joia Mare, la Catedrala Arhiepiscopală

Rânduiala spălării picioarelor a 12 copii, un obicei păstrat cu sfințenie an de an, amintind de fapta Mântuitorului Iisus Hristos care a spălat picioarele apostolilor, a fost săvârșită în Joia Mare la Catedrala Arhiepiscopală din Galați, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos. Ca în fiecare an, în Joia cea

Culte 17-04-2025 14:14

Hunedoara: Credincioșii sunt așteptați la procesiunea religioasă 'Drumul Crucii', de la Lupeni spre Straja

Credincioșii creștini sunt așteptați vineri, 18 aprilie, la biserica ortodoxă din centrul municipiului Lupeni la procesiunea religioasă 'Drumul Crucii', în care participanții străbat un traseu de peste 10 kilometri, până în stațiunea Straja, în semn de prețuire față de jertfa lui Isus Hristos din Vinerea Mare. M

Culte 17-04-2025 13:32

Patriarhie - s-a sfințit Marele Mir; PF Daniel: Acest mir reprezintă o credință puternică

Patriarhul Daniel a săvârșit în Joia Mare, la Altarul de Vară al Catedralei Patriarhale, împreună cu membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, sfințirea Marelui Mir, unul dintre evenimentele de seamă ale Anului omagial al Centenarului Patriarhiei Române.  

Culte 17-04-2025 10:00

Scrisoarea Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului a Cardinalui Lucian

Scrisoare Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului 2025 Cardinal LUCIAN prin harul și mila Bunului Dumnezeu, Arhiepiscop și Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, în deplină comuniune de credință cu Sfântul Scaun Apos

Culte 17-04-2025 10:00

Scrisoarea Pastorală a episcopului de Cluj-Gherla, Claudiu

Onoratului cler împreună slujitor, cuvioșilor călugări și călugărițe, dragilor credincioși greco-catolici și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu. Har, pace și binecuvântare de la Domnul nostru Isus Cristos! Iubiți credincioși, Am străbătut timpul Postului Mare pregătindu-ne prin rugăciu

Culte 17-04-2025 09:30

Scrisoarea Pastorală a Arhiepiscopului Mitropolit de București, Aurel Percă

ÎPS Aurel Percă: Scrisoare Pastorală pentru Solemnitatea Învierii Domnului 2025 Cristos a înviat, a înviat cu adevărat! 'Pace vouă!' Iubiți frați și surori în Cristos! Dragă comunitate diecezană, Cu inima plină de bucurie și recunoștință doresc să vă transmit fiecăruia dintre dumneavoas

Culte 17-04-2025 09:00

Pastorala de Paști a Patriarhului Daniel: Lumina și bucuria Învierii lui Hristos dau sens istoriei universale

Învierea lui Hristos și învierea morților - înțelesuri dogmatice și pastorale Pastorala de Sfintele Paști 2025 Hristos a înviat! 'Adevărat, adevărat zic vouă, că vine ceasul, și acum este, când morții vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, și cei ce vor auzi vor învia' (Ioan 5, 25)

Culte 17-04-2025 05:41

Centenarul Patriarhiei Române/ Sfințirea Marelui Mir - la Catedrala Patriarhală

Patriarhul Daniel va săvârși pe 17 aprilie, la Catedrala Patriarhală, împreună cu membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, sfințirea Marelui Mir, unul dintre evenimentele de seamă ale Anului omagial al Centenarului Patriarhiei Române. ''După o temeinică pregătire prealabilă, care va începe încă din

Culte 16-04-2025 17:43

PF Daniel, mesaj de Sfintele Paști: Să arătăm în jurul nostru iubire smerită și milostivă, iertare, pace și bucurie

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a transmis, miercuri, un mesaj în care îndeamnă cu ocazia Sfintelor Paști la 'iubire smerită și milostivă, iertare și bucurie' față de cei din jurul nostru, ca daruri ale lui Hristos Cel înviat. 'Prin iubirea Sa smerită și milostivă, Domnul

Culte 16-04-2025 12:21

Cardinalul Lucian: Să ne trăim viața cu inimi luminate, cu minți limpezi, cu suflete bune, cu vieți înnoite

Cardinalul Lucian, Arhiepiscop major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, adresează, în Scrisoarea Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului 2025, un îndemn la a trăi viața 'cu inimi luminate, cu minți limpezi, cu suflete bune, cu vieți înnoite'. 'Nu putem să rostim 'Cristos a î

Culte 15-04-2025 19:33

Arhiepiscopul Aurel Percă, în Pastorala de Paști: Ca popor pascal, să ne rugăm pentru darul păcii, al Domnului înviat

Arhiepiscopul-mitropolit romano-catolic de București, Aurel Percă, salută, în Scrisoarea pastorală pentru Solemnitatea Învierii Domnului, sărbătorirea Paștelui de către toți creștinii, aparținând diferitelor confesiuni, și îndeamnă la rugăciunea pentru pace în țară, în lume și în inimile credincioșilor.