Patriarhul Daniel, în Pastorala de Paşti: Să nu ne pierdem nădejdea în faţa greutăţilor; să cerem stăruitor ajutorul lui Hristos
Credinţa în Înviere ne ajută să nu ne pierdem nădejdea în faţa greutăţilor vieţii, ci să cerem mai stăruitor ajutorul lui Hristos Cel răstignit şi înviat, afirmă patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în Pastorala de Sfintele Paşti, sărbătoare marcată duminică, 19 aprilie, de credincioşii ortodocşi.
"Aşadar, credinţa în Înviere ne ajută să nu ne pierdem nădejdea în faţa greutăţilor vieţii, ci să cerem mai stăruitor ajutorul lui Hristos Cel răstignit şi înviat, Care, tainic, dar real, cunoaşte viaţa noastră cu toate încercările ei şi ne spune: 'Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului' (Matei 28, 20). Credinţa în biruinţa lui Hristos asupra păcatului şi asupra morţii ne cheamă astăzi să ajutăm mai mult pe toţi oamenii care au nevoie de ajutor spiritual şi material. De aceea, Biserica Ortodoxă Română a proclamat anul 2020 ca An al pastoraţiei părinţilor şi copiilor, precum şi An al filantropilor români, pentru a promova atât demnitatea familiei şi valorile autentice ale pedagogiei creştine, cât şi cultura dărniciei sau a generozităţii în viaţa poporului român", spune patriarhul.
El aminteşte faptul că, de-a lungul istoriei, BOR a desfăşurat o bogată lucrare de asistenţă socială sau filantropică, ctitorind multe instituţii sociale, medicale şi educaţionale, cămine pentru copii, cămine pentru bătrâni, cantine şi adăposturi pentru săraci, fapt continuat şi prin contribuţia "în mod responsabil şi substanţial" la alinarea suferinţelor oamenilor, atât prin lucrarea liturgică, duhovnicească şi pastorală, cât şi prin lucrarea de asistenţă socială şi filantropică.
"Astăzi, în contextul pandemiei cu noul coronavirus (COVID 19), când vedem în jurul nostru atât de multe semne ale bolii şi ale morţii fizice, toţi trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu pentru toate persoanele bolnave, dar şi pentru toţi medicii şi personalul sanitar, pentru toţi voluntarii care ajută pe cei bolnavi şi pe cei izolaţi, precum şi pentru toţi cei ce lucrează cu devotament pentru sănătatea şi binele poporului român. Să ne rugăm pentru toate familiile şi copiii, tinerii şi bătrânii neajutoraţi, pentru toţi cei nevoiţi să rămână acasă, în izolare, respectând măsurile de siguranţă sanitară", îndeamnă patriarhul.
PF Daniel binecuvântează pe toţi clericii (ierarhii, preoţii şi diaconii, pe toţi monahii şi monahiile) şi pe toţi credincioşii mireni care se roagă mult şi ajută spiritual şi material pe cei aflaţi în nevoi, ca şi pe toţi românii din afara graniţelor României, în special pe cei din din Italia şi Spania, precum şi din alte părţi ale lumii.
Înaltul ierarh ortodox adresează cuvinte de consolare şi compasiune familiilor celor decedaţi ca urmare a pandemiei actuale.
"Iubirea izvorâtă din rugăciunea pentru cei adormiţi în Domnul este mai tare decât moartea! Pomenirea în rugăciune a celor adormiţi în Domnul este un act de credinţă, de speranţă şi de iubire, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, care îndeamnă pe creştinii ce plâng pe cei morţi să nu se întristeze peste măsură, ca oamenii fără de nădejde, ci să se mângâie, având credinţa că Hristos Domnul, Cel ce a biruit moartea, va învia pe cei adormiţi (cf. Corinteni 15, 22), iar cei care au crezut în El vor fi pururea împreună cu Domnul în Împărăţia Sa (cf. 1 Tesaloniceni 4, 13-18)", spune patriarhul.
Cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paşti, patriarhul urează tuturor românilor multă sănătate şi pace, bucurie şi speranţă, adresând salutul pascal ''Hristos a Înviat!''. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)
Citiţi şi:
* SĂRBĂTORI: Joia Mare - Slujba Deniei celor 12 Evanghelii
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PF Daniel: În familie și comunitate - să ne ascultăm cu răbdare; muzica - o experiență vie a acestei conlucrări
În familie și în comunitate, avem nevoie să ne ascultăm cu răbdare, să respectăm talentul sau contribuția fiecăruia și să căutăm binele comun, iar muzica ne oferă o experiență vie a acestei conlucrări în armonie, a afirmat, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în mesajul la concertul extraordinar 'Trei Tenori Ieșeni și Priet
Iași: Racla cu moaștele Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, adusă la Mitropolia Moldovei și Bucovinei
Racla cu moaștele Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria a fost adusă miercuri seara la Mitropolia Moldovei și Bucovinei, unde urmează să fie depusă spre închinarea credincioșilor veniți în pelerinaj de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva. Delegația de la Mănăstirea Sihărstria, județul Neamț, a fost întâmpinată de PS Nichifor
Iași: Pregătirile pentru hramul Sfintei Cuvioase Parascheva au început cu împodobirea cu flori a baldachinului
Pregătirile pentru sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, care anul acesta se celebrează în perioada 8-15 octombrie, au început cu împodobirea cu flori a baldachinului din Curtea Mitropolitană, unde va fi așezată racla. Baldachinul în care joi dimineața va fi depusă spre închinare racla cu moaștele Sfintei Cuvio
Adina Hulubaș (cercetător științific): De ce Sfânta Cuvioasă Parascheva este 'Sfânta Vineri' în tradiția populară
În tradiția românească, Sfânta Cuvioasă Parascheva înseamnă mai mult decât figura religioasă, ea fiind și o poveste despre tradiții păstrate din generație în generație, a declarat, pentru AGERPRES, Adina Hulubaș, cercetător științific la Institutul de Filologie Română 'Alexandru Philippide', Academia Română, Fil
Iași: Voluntarii Sfintei Parascheva vor împărți pelerinilor ceai, apă, hrană și ghiduri
Aproximativ 1.500 de voluntari se vor afla în perioada următoare la Catedrala Mitropolitană, și în preajma ei, pentru a-i îndruma și sprijini pe credincioșii care vin să se închine la Sfânta Cuvioasă Parascheva, a declarat, pentru AGERPRES, directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilor, preotul Lucian Apopei.
Patriarhul Daniel: Biserica are responsabilitatea de a sprijini și întări familia creștină
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a subliniat, marți, că Biserica are responsabilitatea de a sprijini și întări familia creștină. 'În această societate, marcată de numeroase transformări și provocări precum migrația și mobilitatea profesională, secularizarea rapidă și necunoașterea valorilor creștine, influenț
Iași: Peste 300.000 de persoane sunt așteptate să ajungă în pelerinaj la Catedrala Mitropolitană, de Sărbătoarea Sf. Parascheva
Peste 300.000 de persoane sunt așteptate să ajungă la Iași în pelerinaj la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, al cărei hram este prăznuit în calendarul creștin ortodox pe 14 octombrie. În timpul pelerinajului, care se va desfășura la Mitropolia Moldovei și Bucovinei, în perioada 8 - 15 octombrie, Gruparea de
Patriarhul Daniel: Sportul este o componentă esențială în formarea integrală a copiilor și a tinerilor
Sportul reprezintă o componentă esențială în formarea integrală a copiilor și a tinerilor, a transmis, luni, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, într-un mesaj adresat cu prilejul festivității de premiere a câștigătorilor concursului anual tematic, organizat în cadrul proiectului național Centrul de activități cu tineretul Sf. I
Argeș: Pelerinaj la biserica din curtea SJU Pitești, unde a fost adus Brâul Maicii Domnului
Sute de credincioși s-au strâns, luni, la Biserica Sfântul Pantelimon din curtea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Pitești, unde a fost adus Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia. Programul religios, la care asistă atât localnici, cât și pelerini veniți din alte zone ale țării, a în
Moaștele Sfântului Francisc de Assisi, primite, între 5 și 13 octombrie, în 10 biserici romano-catolice din București, Popești-Leordeni și Ploiești
Moaștele Sfântului Francisc de Assisi vor fi primite, în perioada 5 - 13 octombrie, în zece biserici romano-catolice din București, Popești-Leordeni și Ploiești, cu binecuvântarea ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit romano-catolic de București, informează un comunicat transmis, vineri, AGERPRES. Relicvele vin
La 19 ani de la întronizare, Patriarhul Daniel a evocat 'legătura permanentă' dintre Centrul de Presă Basilica și Catedrala Națională
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a evidențiat, miercuri, 'legătura permanentă' dintre misiunea Centrului de Presă Basilica, o 'lucrare misionară edificatoare de suflete' și construirea bazilicii sau Catedralei Naționale, subliniind că aceasta 'îndeamnă la mai multă comuniune și conlucrare'. '
Biserica Ortodoxă Română aniversează 19 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel
Biserica Ortodoxă Română va aniversa, miercuri, 19 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române, cu acest prilej, începând cu ora 9:00, va fi săvârșită Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală. La ora 11:00, va fi o
Patriarhul Daniel: Teologia academică este chemată să unească cercetarea intelectuală cu experiența liturgică și duhovnicească
Teologia academică este chemată să unească cercetarea intelectuală cu experiența liturgică și duhovnicească, a subliniat, luni, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în mesajul transmis la Simpozionul Internațional de Misiologie Ortodoxă, organizat la Facultatea de Teologie Ortodoxă 'Justinian Patriarhul' din București.
Pictorul Horea Paștina, ucenic al Sf. Dumitru Stăniloae - Ordinul 'Sf. Ier. Martir Antim Ivireanul'
Pictorul Horea Paștina, ucenic al Sf. Dumitru Stăniloae, a fost distins cu Ordinul 'Sf. Ier. Martir Antim Ivireanul', acordat de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel. Distincția a fost înmânată de Pr. Victor-Lucian Georgescu, protoiereul Sectorului 1 al Capitalei, la evenimentul de lansare a albumului retrospe
Moaștele Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria vor fi duse la Iași cu ocazia sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva
Moaștele Sfântului Paisie de la Sihăstria, considerat unul dintre cei mai mari duhovnici români ai secolul 20, vor fi duse la Iași cu ocazia sărbătorii Sfinte Cuvioase Parascheva. Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, sfintele moaște vor fi duse de la Mănăstirea Sihăstria și vor fi așezate spre închinare alăt











