Cele mai mari universităţi bucureştene vor începe cursurile în format hibrid

Marile universităţi bucureştene vor începe cursurile semestrului I din noul an de învăţământ în format hibrid - online şi cu prezenţă fizică, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară în contextul pandemiei cu noul coronavirus.
Cursurile la Universitatea din Bucureşti vor începe într-o formulă "mixtă" aleasă de către Consiliile facultăţilor, potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei de învăţământ superior, Mirabela Amarandei.
"Consiliile facultăţilor au putut decide cu privire la modalitatea de începere a anului universitar. Se distinge formula mixtă aleasă de către Consiliile facultăţilor - o formulă hibridă care permite atât învăţământul online, cât şi prezenţă în sala de curs acolo unde condiţiile pot permite şi unde numărul de studenţi, grupele de studenţi sunt reduse. Vorbim de un maxim de 50 de studenţi per grupă, aşa cum a fost recomandarea Senatului UB. Pe de altă parte, se remarcă şi facultăţi care urmărind interesul educaţional au ales varianta prezenţei în sala de curs sau laborator. Discutăm de facultăţile de ştiinţe - Fizică, Biologie, Chimie, care au ales fie varianta prezenţei fizice, fie varianta preponderent a prezenţei fizice. Deci o variantă hibridă. Nu în ultimul rând, sunt şi facultăţi care au decis cursuri susţinute online. Discutăm aici de Facultatea de Litere, Facultatea de Limbi Străine, spre exemplu. Se remarcă o atenţie îndreptată către învăţământul hibrid. Sperăm ca evoluţia pandemică să permită prezenţa studenţilor, a profesorilor în sălile de curs, în laboratoare acolo unde decizia facultăţilor s-a îndreptat către încercarea de a se întoarce în sălile de curs", a declarat, pentru AGERPRES, Amarandei.
Potrivit acesteia, vor fi respectate toate condiţiile sanitare, astfel încât sănătatea membrilor comunităţii academice să fie protejată.
"Discutăm de toate celelalte condiţii sanitare pe care le-am respectat şi în anul universitar precedent. Este vorba despre distanţare, aşa cum cer normele şi cum au fost ele decise de către autorităţi, de dezinfecţie, de aerisire. Tot ceea ce înseamnă respectarea condiţiilor sanitare, astfel încât să protejăm sănătatea şi viaţa membrilor comunităţii noastre academice", a explicat purtătorul de cuvânt.
Rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti, Mihnea Costoiu, a precizat, pentru AGERPRES, că anul acesta se intenţionează să se înceapă cursurile în sistem hibrid.
Potrivit acestuia, activităţile de curs se vor desfăşura în sistem online ca şi anul trecut pe platforme pe care universitatea le are disponibile atât în activitate live, cât şi platformele asincron cu lecţiile puse la dispoziţie şi cu teste pe care fiecare profesor le are pregătite.
"În acelaşi timp, activitatea practică - seminarii, laboratoare, proiecte - se va desfăşura în regim obişnuit cu prezenţa fizică a studenţilor în campusul universităţii. Sperăm să putem să desfăşurăm acest mod de lucru pe tot parcursul anului universitar", a spus Costoiu.
El a subliniat că vor fi respectate toate măsurile de protecţie sanitară în contextul pandemiei de COVID-19.
"Pe perioada în care studenţii vor fi în campusul universităţii vom avea toate măsurile de distanţare, purtarea măştii, precum şi toate celelalte măsuri sanitare - dezinfectanţi, tot ceea ce trebuie să facem, aerisirea. Am încercat să facem orarul şi să grupăm grupele, respectiv semi-grupele astfel încât o serie să stea un număr mai mare de ore, după care se fac dezinfectarea, aerisirea. (...) Respectăm toate măsurile sanitare impuse se autorităţi", a explicat rectorul UPB.
Şi studenţii Academiei de Studii Economice vor începe noul an universitar în sistem mixt.
"Vom face un sistem mixt. Seminarele le vom face cu prezenţă fizică, iar cursurile în sistem online. Am programat de aşa natură încât grupele să fie sub 25 de studenţi. Am calculat şi capacitatea sălilor noastre să asigurăm distanţarea fizică - acel metru între copii, adică un scaun da, unul nu. Purtăm mască tot timpul de la intrarea în instituţie pe tot parcursul orelor atât cadrele didactice, cât şi studenţii. Cu 45 de zile înainte de începerea sesiunii vom avea o procedură de examinare în funcţie de evoluţia pandemiei. Mi-aş dori să revenim şi cu examenele în sistem fizic pe grupe cum făceam pe vremuri. (...) Probabil că vom da pe grupe, în funcţie de incidenţă", a declarat, pentru AGERPRES, rectorul ASE, Nicolae Istudor.
Hotărârea Senatului UMF "Carol Davila", adoptată cu majoritate de voturi, este de a desfăşura cursurile cu prezenţă fizică, a informat, pentru AGERPRES, conducerea universităţii.
"Decizia a fost luată luând în considerare procentul ridicat de cadre didactice şi de studenţi medicinişti vaccinaţi şi situaţia epidemiologică actuală. Dacă evoluţia situaţiei epidemiologice va impune, conducerea UMF "Carol Davila" va adapta modalitatea de predare astfel încât să permită atât un învăţământ de calitate, cât şi o siguranţă ridicată a participanţilor la procesul educative. Universitatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti organizează activitatea didactică în condiţii de siguranţă deplină, acţionând pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2. În acest scop, se lucrează pentru implementarea prevederilor Ordinului nr. 5.196/1.756/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, ordin comun emis de către Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii", a afirmat sursa citată.
Senatul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative - SNSPA a hotărât ca toate activităţile didactice aferente semestrului I al anului universitar 2021-2022 să se desfăşoare online.
La începutul lunii octombrie, structurile academice ale SNSPA vor organiza activităţi extracurriculare facultative, în special pentru studenţii din anul I, cu prezenţă fizică în sediul universităţii. Activităţile se vor desfăşura cu respectarea tuturor măsurilor de siguranţă stabilite de autorităţi la momentul organizării acestora.
"Cu ajutorul colegilor de la Departamentul de Sociologie, care au realizat o cercetare online, la care au participat 3.576 de studenţi şi studente de la toate structurile academice din cadrul SNSPA, studii universitare de licenţă şi masterat, am aflat că cei mai mulţi dintre studenţii SNSPA şi-ar dori ca activităţile de curs şi seminar să se desfăşoare în regim online, ca anul trecut. Ştim astăzi că 49% dintre studenţii SNSPA sunt vaccinaţi, ceea ce înseamnă foarte mult, raportat la situaţia pe ţară, pe grupa lor de vârstă. De asemenea, ştim că 78% dintre studenţii noştri consideră foarte bună şi bună experienţa de învăţare online din anul universitar anterior. Nu în ultimul rând, avem 53% dintre studenţi care doresc continuarea procesului de educaţie în regim online, iar alţi 18% doresc online, dar şi cu activităţi desfăşurate în sălile de clasă (mixt/hibrid)", a afirmat rectorul SNSPA Remus Pricopie, potrivit unui comunicat de presă. AGERPRES/(A, AS - autor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
Citeşte şi:
Cazare în căminele universităţilor bucureştene cu respectarea normelor sanitare; locuri mai puţine
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Mureș: Peste 40 de hoteluri de insecte, realizate de preșcolari, într-o expoziție inedită pentru salvarea polenizatorilor
Secția de Științele Naturii a Muzeului Județean Mureș, în colaborare cu Grădinița cu Program Prelungit 'Ștefania' din Târgu Mureș, a vernisat, marți, expoziția 'Hoteluri de insecte', deschisă în perioada aprilie - iunie, în cadrul Proiectului județean 'Ziua Polenizatorilor', având ca scop salvarea insectelor polenizatoare
Președintele CJ Galați: Am semnat contractul pentru achiziționarea a încă 30 de microbuze hibrid pentru transportul elevilor
Președintele Consiliului Județean (CJ) Galați, Costel Fotea, a anunțat marți că a semnat contractul pentru achiziționarea a încă 30 de microbuze hibrid pentru transportul elevilor. 'Am semnat contractul pentru achiziționarea a încă 30 de microbuze hibride noi, pentru transportul elevilor din comunele județului Galați. Odată cu această investiți
Cluj: Universitatea 'Babeș-Bolyai' și Mobexpert au încheiat un parteneriat strategic pentru susținerea culturii și educației
Universitatea 'Babeș-Bolyai' (UBB) din Cluj-Napoca și Mobexpert au încheiat un parteneriat strategic pentru susținerea culturii, educației și a creativității. 'Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) continuă să își consolideze rolul de promotor activ al culturii și inovației prin încheierea unui parteneriat strategic cu
SNSPA: Dispariția lui Bogdan Teodorescu - o grea pierdere pentru societatea românească
Dispariția lui Bogdan Teodorescu reprezintă o grea pierdere pentru societatea românească, arată reprezentanții Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Comunitatea academică din SNSPA și-a exprimat marți regretul pentru dispariția conf. univ. dr. Bogdan Teodorescu, ''cel care va rămâne unul dintre cei mai impo
A murit Bogdan Teodorescu
Profesorul Bogdan Teodorescu, analist politic, a murit marți, la vârsta de 61 de ani. ''O minte limpede, un analist de elită, un român educat, cosmopolit, un intelectual rafinat. Profesor și scriitor. Am realizat zeci de emisiuni împreună și regret enorm dispariția sa prematură. Mulțumesc pentru tot, Bogdan Teodorescu
Simulare Bacalaureat: 67.793 de elevi au luat note mai mari sau egale cu 5 la Limba și literatura română
Un număr de 67.793 de elevi au luat note mai mari sau egale cu 5 (66,84%) la proba de Limba și literatura română din cadrul simulării examenului de Bacalaureat, care a avut loc în perioada 24 - 27 martie, potrivit unei centralizări a Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de minister, în
Rezultatele la simularea Bacalaureatului vor fi comunicate marți
Rezultatele la simularea Bacalaureatului vor fi comunicate marți, conform calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Simularea Bacalaureatului a început pe 24 martie cu proba scrisă la Limba și literatura română, care a fost urmată pe 25 martie de proba obligatorie a profilului. Pe 26 martie a fost s
Ambasada României în Marea Britanie: Doctoranzi români - laureați ai Premiilor Sir George Iacobescu
Mai mulți specialiști români au primit, la finalul săptămânii trecute, premii de excelență academică acordate de către Sir George Iacobescu, în cadrul primei competiții dedicate doctoranzilor români din Regatul Unit. Potrivit Ambasadei României în UK, organizatorul evenimentului, competiția promovează excele
Bihor: Conferință despre noile realități geopolitice din SUA și Europa, cu un profesor de la Universitatea Columbia, la MȚC
Academicianul John S. Micgiel, profesor la Universitatea Columbia și expert în studii europene, va susține, vineri, 11 aprilie, la Muzeul Țării Crișurilor (MȚC) din Oradea, conferința 'New Realities - U.S. Geopolitical Politics and Europe', analizând relațiile transatlantice în contextul geopolitic actual. 'Î
Mureș: Peste 240 de elevi participă la Olimpiada Națională de Biologie, sub egida aniversării de 80 de ani a UMFST
Peste 240 de elevi participă, începând de duminică până în data de 10 aprilie, la Olimpiada Națională de Biologie, organizată la Târgu Mureș de Ministerul Educației și Cercetării și Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ), în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) 'George Emil Palade',
Competiții de gaming, în perioada 10-13 aprilie, la Universitatea Politehnică; evenimentul a ajuns la ediția a treia
Cea de-a treia ediție a Poli E-FEST 2025, cel mai mare eveniment dedicat industriei jocurilor video din România, va avea loc în perioada 10 - 13 aprilie, la Universitatea Politehnica. Evenimentul va aduna mii de elevi, studenți și tineri din întreaga țară pentru a participa 'la cele mai electrizante' competiții de gam
Vâlcea: Aproape 2.000 de liceeni au venit la Târgul Educațional pentru Universități
Aproximativ 2.000 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a din tot județul Vâlcea au participat vineri, la mall-ul din nordul municipiului reședință, la târgul de oferte educaționale pentru universități, eveniment organizat de Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) cu scopul de a-i ajuta pe viitorii absolvenți să aleagă cariera potrivită după terminarea liceul
Universitatea din București, alături de partenerii săi, formează manageri și persoane cu atribuții manageriale în educație
Universitatea din București, alături de partenerii săi, va forma manageri și persoane cu atribuții manageriale din sistemul de învățământ preuniversitar în cadrul proiectului 'Lead4Edu', finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). 'Universitatea din București, în calitate de coordonator, anunță lansarea
Andrei Alexandru (Autoritatea pentru Cercetare): Academia Română, lider incontestabil al științei românești
Ziua Academiei Române este un moment de mândrie națională și un prilej de a onora contribuția excepțională a acestei instituții la avansarea cercetării și inovării, a declarat, vineri, președintele Autorității Naționale pentru Cercetare, And
Cluj: UBB implementează un proiect de digitalizare de 64,3 milioane de lei, prin PNRR
Universitatea 'Babeș-Bolyai' (UBB) din Cluj-Napoca implementează cel mai mare proiect de digitalizare a unei universități finanțat prin PNRR, în valoare de 64,3 milioane de lei. Proiectul are în vedere dezvoltarea a 15 laboratoare dedicate modernizării/digitalizării unor programe educaționale din cele șase școli academice ale UBB: (1) Școal