Comunicat de presă - Primăria Municipiului Constanța
INFORMARE PUBLICÃ Lucrările de reabilitare a carosabilului pe strada Izvor se apropie de final. Traficul rutier este restricționat total între strada Crinului și strada Soveja Asfaltarea carosabilului avansează pe tronsonul cuprins între strada Crinului și strada Soveja al străzii Izvor, motiv pentru care traficul este restricționat total până la ora
Comunicat de presă - Universitatea Ovidius din Constanța
Manifestare dedicată tradiției germanității în Dobrogea, la Universitatea Ovidius din Constanța Facultatea de Litere din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC), prin Centrul de cercetare și documentare pentru germaniștii din Dobrogea, organizează Academia de toamnă cu tema 'Tradiția germanității în Dobrogea', care se va desfășura în perioada 24-28 sept
Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române
URMÃRIȚI INTERNAȚIONAL, ADUȘI ÎN ȚARÃ DE POLIȚIȘTI La data de 22 septembrie 2025, Poliția Română a adus în țară 3 persoane, pe numele cărora au fost emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate sau de arestare preventivă. Astfel, a fost adus în țară un bărbat, de 34 de ani, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de f
Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe
Participarea secretarului de stat pentru Afaceri Europene, Orientul Mijlociu și Africa la deschiderea oficială a programului de pregătire cu tema 'Institutional Capacity-Building in Support for Democratic and Inclusive Governance' Secretarul de stat pentru Afaceri Europene, Orientul Mijlociu și Africa, Clara Staicu, a participat, la 22 septembrie 2025, la sediul
Comunicat de presă - Fundația Vodafone
Fundația Vodafone extinde programul Skills Upload Jr cu o componentă dedicată bunăstării digitale a copiilor * Programul Skills Upload Junior al Fundației Vodafone se extinde cu o inițiativă la nivel european adresată bunăstării digitale a copiilor cu vârste cuprinse între 9 și 16 ani, printr-un parteneriat strategic cu Salvați Copiii UK; * Fundația
Comunicat de presă - Institutul Cultural Român
ICR sprijină turneul Teatrului 'Andrei Mureșanu' în Germania cu spectacolul 'Mobilă și durere', regizat de Cristian Ban Teatrul 'Andrei Mureșanu' (TAM) din Sfântu Gheorghe aduce teatrul românesc mai aproape de publicul european printr-un turneu în Germania, cu spectacolul 'Mobilă și durere' de Teodor Mazilu, regizat de Cristian Ban și cu scenografia semnată de I
Comunicat de presă - Centrul de Cultură 'Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului'
Centrul de Cultură 'Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului' vă invită sâmbătă, 27 septembrie 2025, începând cu ora 15:00, la lansarea cărții Mogoșoaia. Palatul și Muzeul de Artă Brâncovenească, de Radu Popa, coordonator volum Irina Behnert Popa. Lansarea cărții va fi urmată de un recital de pian și poezie susținut de Felipe Scagliusi, pianist Brazili
Comunicat de presă - Brigada Rutieră
TRAFIC RUTIER DEVIAT SAU RESTRICȚIONAT, PARȚIAL, CA URMARE A LUCRÃRILOR LA INFRASTRUCTURA RUTIERÃ: - banda I a bretelei de circulație de pe Șos. București-Ploiești, sensul de intrare în Mun. București, în zona intersecției cu str. General Holban - execuție magistrala de metrou M6; - Bd. Mărăști, sensul de mers dinspre Bd. Expoziției (Piața Montreal)
Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției de Frontieră
Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore În data de 22.09.2025, polițiștii de frontieră de la frontiera externă a tării noastre (granița cu Serbia, R. Moldova și Ucraina, dar și cursele maritime și aeriene care sosesc din afara spațiului Schengen) au efectuat formalitățile pentru trecerea frontierei (atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de i
Comunicat de presă - Primăria Sectorului 3
Împreună pentru un Sector 3 mai verde și mai curat! Compost, la dispoziția asociațiilor de proprietari Primăria Sectorului 3 pune la dispoziția asociațiilor de proprietari compost, pentru a îmbunătăți solul din grădinile blocurilor. 'De cele mai multe ori terenul din jurul blocurilor e deficitar în acei nutrienți care să asigure buna creș
Comunicat de presă - Muzeul 'Vasile Pârvan' din Bârlad
Muzeul 'Vasile Pârvan' din Bârlad invită melomanii bârlădeni la concertul extraordinar susținut de Bogdan Alexandru Costache și Liliana Iacobescu, din cadrul turneului 'Mozartissimi'. Recital instrumental, susținut de violonistul Bogdan Costache și pianista Liliana Iacobescu constituie și lansarea a 4 CD-uri, pe care le-au realizat împreună, cu cele 16 Sonate pe
Comunicat de presă - Universitatea Transilvania din Brașov
Noaptea Cercetătorilor la Universitatea Transilvania din Brașov: descoperă știința prin experiențe interactive și aplicații spectaculoase Universitatea Transilvania din Brașov vă așteaptă vineri, 26 septembrie 2025, între orele 16:00 și 21:00, la Institutul de Cercetare-Dezvoltare (strada Institutului nr. 10), pentru o nouă ediție a evenimentului Noaptea Cercetă
Comunicat de presă - Asociația Bis (Bis Teatru)
TEATRU NON STOP, ÎN WEEKEND, LA SIBIU A fost suplimentat numărul de abonamente VIP care asigură accesul la toate evenimentele din cadrul festivalului 25 DE ORE DE TEATRU NON-STOP. În weekend va avea loc la Sibiu a XV-a ediție a festivalului 25 DE ORE DE TEATRU NON-STOP, un maraton al teatrului independent organizat de Asociația Bis (Bis Teatru).
Comunicat de presă - Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
BULETIN DE PRESÃ din 23 septembrie Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore În ultimele 24 de ore, pompierii din întreaga țară au intervenit în 1.665 de situații de urgență, dintre care peste 1.300 au vizat acordarea primului ajutor medical. De asemenea, echipajele de salvatori au desfășurat 141 de misiuni pentru stingerea incendiilor,
Comunicat de presă - Primăria Municipiului Constanța
INFORMARE PUBLICÃ Primăria Constanța reabilitează malurile lacului Tăbăcăriei Primarul municipiului Constanța, domnul Vergil Chițac, a semnat contractul de execuție a lucrărilor pentru proiectul 'Reabilitarea și consolidarea malurilor lacului Tăbăcăriei'. Procedura de achiziție a fost finalizată, iar contractul a fost atribuit. În cel mai