Comunicat de presă - Ministerul Sănătății
Ministerul Sănătății informează că, Inspecția Sanitară de Stat (ISS) a finalizat raportul de control efectuat în cazul clinicii de stomatologie, unde a avut loc tragedia din data de 13 noiembrie 2025. În urma verificărilor, au fost constatate mai multe neconformități de natură administrativă, inclusiv funcționarea unor cabinete medicale situate la parterul imobi
Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad
Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele: Prin ordonanța din data de 15.11.2025 emisă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul P.I.V., în vârstă de 46 de
Comunicat de presă - Loteria Română
Report la Joker la categoria I de peste 7,69 milioane de euro Tragerile loto se vor difuza, în direct, pe România TV, în cadrul emisiunii 'Românii au noroc', începând cu ora 18:30 Joi, 20 noiembrie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminică, 16 noiembrie, Loteria Româ
Comunicat de presă - Consiliul Județean Argeș
Modernizarea drumului județean 702F - limita județului Dâmbovița - Slobozia Președintele Ion Mînzînă a fost, împreună cu administratorul public al județului, Cristian Puiu, și prefectul Ioana Făcăleață pe șantierul drumului județean 702F, în comuna Slobozia. Lucrările de modernizare a DJ 702F - limita județului Dâmbovița - Slobozia sunt în curs de desfășurare și
Comunicat de presă - Poliția de Frontieră Română
Peste 288.000 de țigarete scoase din circuitul ilegal al produselor accizabile de polițiștii de frontieră din Giurgiu Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au descoperit, în urma controlului efectuat asupra a patru vehicule, peste 288.000 de țigarete pe care șoferii, patru cetățeni bulgari si unul român, î
Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române
ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR ȘI PROCURORILOR ÎNTR-UN DOSAR DE TRAFIC DE DROGURI ȘI OPERAȚIUNI CU PSIHOACTIVE Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea, au documentat, în două cauze penale, 3 bărbați, cercetați pentru trafic de droguri de risc. În sarcina unuia dintre aceștia,
Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași
BULETIN INFORMATIV Depistat la volan, deși avea dreptul de a conduce suspendat Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tomești au depistat pe timpul unei misiuni specifice, un bărbat conducând un autoturism, deși avea acest drept suspendat. În data de 16 noiembrie a.c., în jurul orei 17.15, pe timpul desfășurăr
Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj
În data de 15.11.2025 Judecătoria Craiova a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj și a dispus luarea măsurii arestării preventive față de un cetățean slovac sub aspectul comiterii infracțiunii de 'colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un
Comunicat de presă - Deputat Macovei Ilie Simona-Elena (Grup S.O.S. România)
PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAȚILOR GRUPUL PARLAMENTAR AL S.O.S. ROMÂNIA COMUNICAT DE PRESÃ Solicit clarificarea regimului juridic și bugetar al investițiilor realizate de Serviciul Român de Informații în domeniul medical În calitate de deputat al României și reprezentant al cetățenilor care au dreptul la o administrare co
Comunicat de presă - Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
În urma atacului cu drone desfășurat pe teritoriul Ucrainei, în cursul nopții trecute, o navă încărcată cu GPL a fost cuprinsă de flăcări în zona localității Ismail. Având în vedere proximitatea față de teritoriul României și natura încărcăturii, autoritățile au realizat o primă evaluare a situației. Ținând cont de acest aspect si de posibilele efecte, autorită
Comunicat de presă - Spitalul Universitar de Urgență București
Ziua Internațională a Prematurității La Spitalul Universitar de Urgență București marcăm Ziua Internațională a Prematurității într-un mod special. Mămici și copii născuți prematur la SUUB au sărbătorit momentul într-o atmosferă de poveste. Tema acestei zile: 'Incubatorul cu amintiri'. În anul 2025, în maternitatea SUUB, fiecare incubator a 'crescut' aproximativ
Comunicat de presă - Universitatea din București
Universitatea din București lansează 'Harta cercetătorilor UB', o platformă interactivă care transparentizează și promovează prezența internațională a cercetătorilor București, 17 noiembrie 2025. Universitatea din București (UB) anunță lansarea proiectului Harta cercetătorilor UB, o platformă interactivă care evidențiază prezența membrilor comunității universit
Comunicat de presă - Direcția Națională Anticorupție
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a următorilor inculpați: PARAIANU MÃDÃLIN - NICOLAE, manager al Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău, pentru săvârșirea a patru (4) infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru
Comunicat de presă - Primăria Municipiului Constanța
Continuăm împreună campania 'Adoptă un cățel'! Primăria Municipiului Constanța, prin Adăpostul Public de Animale Abandonate, continuă campania 'Adoptă un cățel' și îi invită pe toți iubitorii de animale să se alăture acestei inițiative prin care oferim o a doua șansă prietenilor noștri patrupezi. În adăpost se află sute de câini care își așteaptă omu
Comunicat de presă - Teatrul Coquette
Teatrul Coquette vă întâmpină în perioada următoare cu hohote de râs și emoție Programul spectacolelor: - Pentru adulți - 22 noiembrie, ora 19:00 - REGE NEGELUIT, după Carlo Gozzi Comedia asta de care nu știai că ai nevoie are tot ce nu te aștetai: furt de identitate, înșelăciune, dragoste și... improvizație. 4 actori și o regizo