Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad
Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele: Prin ordonanța din data de 14.01.2026 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul C.F., în vârstă de 53 de ani, sub aspectul săvârșirii i
Comunicat de presă - Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară
TRANZACȚII LUNA DECEMBRIE 2025 În luna decembrie 2025, au fost vândute, la nivelul întregii țări, 56.203 imobile, cu 6.144 mai multe față de luna noiembrie. Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul tranzacțiilor în luna decembrie este cu 1.388 mai mic față de perioada similară a anului 2024. Cele mai multe vânzări de imob
Comunicat de presă - Administrația Fondului pentru Mediu
Pas major pentru modernizarea AFM: Guvernul aprobă investiția în digitalizare Guvernul României a aprobat hotărârea privind Nota de fundamentare referitoare la necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor de investiții aferente proiectului 'Sistem Informatic Integrat al Administrației Fondului pentru Mediu (SIIAFM)', un demers strategic care marchează u
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud
Cinci bărbați condamnați la închisoare au fost depistați de polițiștii de la Urmăriri și escortați în penitenciar pentru ispășirea pedepselor La data de 14 ianuarie, polițiștii din cadrul Serviciul Investigații Criminale, Compartimentul Urmăriri au pus în aplicare patru mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, pe numele a patru bărbați cu vârste cuprinse
Comunicat de presă - Biblioteca Județeană 'Alexandru și Aristia Aman'
Biblioteca Județeană 'Alexandru și Aristia Aman' alături de Uniunea Armenilor din România, Sucursala Craiova, organizează sâmbătă, 17 ianuarie, evenimentul 'Eminescu și armenii'. Cu acest prilej va avea loc lansarea volumului 'Ritualul ca estetică narativă în filmul lui Parajanov', semnat de Armine Vosganian, cartea urmând să fie prezentată de Adriana Ciocănea.
Comunicat de presă - Teatrul Maghiar de Stat din Cluj
Declarație comună a Teatrului Național din Budapesta și a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj cu privire la spectacolul Regele Moare Teatrul Național din Budapesta și Teatrul Maghiar de Stat din Cluj consideră necesar să atragă atenția presei asupra importanței respectării normelor de rigoare profesională și etică în comunicarea publică. O practică jurnalistică r
Comunicat de presă - Inspectoratul penru Situații de Urgență 'Crișana' al județului Bihor
Zeci de cadre didactice beiușene, pregătite în domeniul primului ajutor Peste 30 de cadre didactice beiușene au fost instruite în domeniul acordării primului ajutor, în cadrul unei activități desfășurate de personalul specializat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență 'Crișana' al județului Bihor (ISU Bihor), la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1 din Be
Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române
PERSOANÄ‚ CERCETATÃ PENTRU TRAFIC DE DROGURI Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Mehedinți, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 36 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii
Comunicat de presă - Primăria Municipiului Sibiu
Plata taxelor și impozitelor pentru Municipiul Sibiu disponbilă din nou și prin ghișeul.ro De astăzi, 15 ianuarie, plata taxelor și impozitelor locale din Sibiu se poate face din nou și prin platforma națională ghișeul.ro. Reamintim că, în urma problemelor apărute în funcționarea platformei de plăți electronice a Municipiului Sibiu (https://e-administratie.sibi
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare
BULETIN DE PRESÃ - Acțiune pentru respectarea normelor de conviețuire socială La data de 14 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat activități specifice având ca obiectiv prevenirea și combaterea faptelor ce afectează normele de conviețuire socială, siguranța persoanelor și a bunurilor, precum
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare
Controale, infracțiuni constatate și peste 650 kg articole pirotehnice indisponibilizate de polițiștii sătmăreni în cadrul Planului 'Pirotehnic 2025-2026'. În perioada 22.09.2025 - 05.01.2026, la nivel național s-a desfășurat Planul de Acțiune 'PIROTEHNIC', având ca scop creșterea gradului de siguranță a cetățeanului, prin prevenirea, constatarea și combaterea e
Comunicat de presă - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș
În atenția contribuabililor care au organizate sedii secundare Orice persoană subiect al unui raport juridic fiscal, inclusiv operatorul economic, instituția publică și instituția publică locală, care are organizată o entitate, cu sau fără personalitate juridică (sedii secundare, puncte de lucru), la altă adresă decât sediul social, cu cel puțin o persoană care
Comunicat de presă - Direcția de Asistență Socială Oradea
DAS Oradea: Curajul de a rămâne conectați La început de an, entuziasmul seniorilor dornici să participe la cursurile de digitalizare a depășit așteptările organizatorilor. DAS Oradea a deschis cursurile pentru trei grupe noi pline, două în limba română și una în limba maghiară. Dincolo de a învăța să folosească telefonul în siguranță, cursurile sunt și despre cu
Comunicat de presă - Direcția de Sănătate Publică a Județului Sibiu
Situație infecții respiratorii, pneumopatii și gripă, săptămâna 02 (05-11.01.2026) Cea de-a doua săptămână de monitorizare a afecțiunilor virale din anul 2026 vine cu o creștere semnificativă a numărului de infecții acute ale căilor respiratorii superioare, o creștere ușoară a numărului de pneumopatii dar și o scădere a numărului de infectări cu gripă.
Comunicat de presă - Autoritatea Vamală Română
Precizări ale Autorității Vamale Române cu privire la accidentul rutier în care a fost implicat un lucrător vamal În urma informațiilor apărute în spațiul public cu privire la un accident rutier în care a fost implicat un lucrător vamal din Biroul Vamal Constanța Nord în data de 8 ianuarie 2025, Autoritatea Vamală Română face următoarele precizări: - Elmaz