logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Preşedintele Iohannis, la reuniunea informală a Consiliului European; a susţinut crearea unei veritabile Uniuni Energetice

Image

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, joi şi vineri, la reuniunea informală a Consiliului European, care a avut loc la Budapesta, agenda reuniunii incluzând discuţii aprofundate privind modalităţile de consolidare a competitivităţii UE.

Schimbul de opinii a avut la bază inclusiv recomandările incluse în raportul întocmit de Enrico Letta, intitulat "Mult mai mult decât o piaţă", şi în cel întocmit de Mario Draghi - "Viitorul competitivităţii europene".

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, liderii UE au adoptat o Declaraţie politică privind un nou Pact pentru competitivitate, care reflectă o serie de obiective de stimulare a creşterii competitivităţii, aceste obiective urmând să ghideze activitatea instituţiilor europene în perioada următoare.

Sursa citată informează că declaraţia de la Budapesta menţionează o serie de principii şi domenii de acţiune esenţiale în ansamblul demersurilor de consolidare a competitivităţii europene, cu accent pe asigurarea coeziunii economice, sociale şi teritoriale, a convergenţei, precum şi a condiţiilor de concurenţă echitabilă în interiorul UE şi la nivel global, respectiv angajamentul de a acţiona în unitate şi solidaritate în beneficiul tuturor cetăţenilor UE, al mediului de afaceri şi al statelor membre.

În conformitate cu aceste principii, Declaraţia evidenţiază importanţa unei acţiuni coerente şi comprehensive, atât la nivelul statelor membre, cât şi al Uniunii în ansamblu, pentru consolidarea competitivităţii, cu sprijinul tuturor instrumentelor şi politicilor UE. În context, Declaraţia subliniază rolul pieţei unice ca stimulent pentru inovare, investiţii, convergenţă, creştere economică, conectivitate şi rezilienţă economică.

De asemenea, Declaraţia face referire la necesitatea avansării decisive către o Uniune a economiilor şi investiţiilor, în special prin urgentarea realizării Uniunii Pieţelor de Capital. În textul Declaraţiei se menţionează şi necesitatea unei reînnoiri industriale a UE, prin stimularea tehnologiilor viitorului, cu luarea în considerare, în acelaşi timp, a industriilor tradiţionale aflate în tranziţie.

Declaraţia evidenţiază şi importanţa pregătirii pentru apărare, inclusiv prin consolidarea capabilităţilor în acest sector, a cercetării şi inovării, suveranităţii energetice strategice şi obiectivului neutralităţii climatice, a promovării economiei circulare, transformării digitale, a unei politici comerciale ambiţioase, puternice şi deschise, precum şi a unui sector agricol competitiv, rezilient şi sustenabil, care să asigure un cadru stabil şi predictibil pentru fermieri.

În susţinerea acestor obiective, Declaraţia face referire la necesitatea unui proces amplu de simplificare, care să conducă la reducerea sarcinii administrative şi la eficientizarea acţiunii de legiferare la nivel UE.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, în cadrul discuţiilor, preşedintele Klaus Iohannis a punctat rolul semnificativ al competitivităţii în cadrul acţiunilor viitoare ale UE, în noul ciclu legislativ, în condiţiile în care Uniunea doreşte să se profileze ca un lider global în noul context geopolitic marcat de provocări din ce în ce mai complexe. Şeful statului a făcut referire şi la importanţa unei viziuni cuprinzătoare în definirea direcţiilor prioritare de consolidare a competitivităţii, cu luarea în considerare a rolului acţiunii europene în toate domeniile: creştere economică şi investiţii, industrie, conectivitate (în toate componentele acesteia - energie, transport, digital), apărare, educaţie sau combaterea schimbărilor climatice.

"Preşedintele Klaus Iohannis a atras atenţia asupra importanţei unei abordări echilibrate, prin stabilirea de ţinte şi termene fezabile, cu luarea în considerare a specificităţilor tuturor statelor membre", precizează sursa citată.

Şeful statului a evidenţiat că politica de coeziune reprezintă una dintre politicile europene de succes, cu rezultate concrete, şi, în acelaşi timp, unul dintre factorii cheie ai competitivităţii. În acest sens, a insistat că politica de coeziune şi convergenţa trebuie să rămână liniile directoare care să ghideze acţiunile viitoare de consolidare a competitivităţii Uniunii.

Iohannis a punctat, în egală măsură, necesitatea dezvoltării pe deplin a potenţialului Pieţei Unice, ca motor al coeziunii şi al competitivităţii europene. El a susţinut importanţa eliminării tuturor barierelor din Piaţa Unică şi asigurarea deplină a libertăţii de circulaţie pe toate componentele sale, pentru a obţine o Piaţă Unică complet funcţională.

Şeful statului a pledat şi pentru consolidarea conectivităţii, inclusiv a interconectivităţii cu statele vecine UE, ca prioritate strategică a Uniunii.

Preşedintele Iohannis a salutat accentul pus pe revitalizarea şi modernizarea industriei europene, subliniind în context că va fi importantă susţinerea eforturilor de creştere a competitivităţii industriilor mari consumatoare de energie şi asigurarea unor condiţii favorabile pentru o dezvoltare unitară şi echilibrată a capacităţilor de producţie în cadrul UE. El a evidenţiat şi necesitatea de consolidare a bazei industriale de apărare într-o manieră incluzivă, care să ţină cont de rolul statelor membre plasate în vecinătatea războiului din Ucraina, precum ţara noastră.

Şeful statului a reliefat disparităţile regionale înregistrate de preţurile la energie. El a arătat că aceasta rămâne o provocare importantă care necesită atenţie pentru a asigura o tranziţie verde echitabilă, iar un sistem energetic stabil, integrat şi rezilient este esenţial pentru creşterea competitivităţii globale a UE.

"În acest sens, preşedintele Klaus Iohannis a exprimat susţinere pentru obiectivul creării unei veritabile Uniuni Energetice care să asigure accesul la energie la preţuri accesibile, sigure şi curate pentru toţi cetăţenii şi întreprinderile din UE, precum şi o conectivitate sporită", arată sursa citată.

În context, şeful statului a punctat beneficiile pe care le poate aduce includerea unor ţări partenere precum Ucraina şi Republica Moldova în proiectele de interconexiune frontalieră, nu numai din perspectiva securităţii, dar şi din cea a competitivităţii UE şi a vecinătăţii sale. În ceea ce priveşte aspectele de finanţare a acţiunilor de creştere a competitivităţii, el s-a pronunţat pentru un mix de surse publice şi private, acesta fiind în continuare principalul motor al competitivităţii europene.

Preşedintele Iohannis a mai evidenţiat faptul că atingerea obiectivelor de creştere a competitivităţii şi a dublei tranziţii va depinde de capacitatea Uniunii de a asigura coerenţa acestora cu politica socială şi de a oferi beneficii tangibile şi bunăstare cetăţenilor europeni. În acest sens, a pledat pentru politici de sprijin bine concepute pentru a asigura că tranziţia energetică şi digitală este justă şi incluzivă şi nu va duce la creşterea decalajelor sociale.

Conform şeful statului, sectorul agroalimentar reprezintă o parte integrantă a creşterii competitivităţii generale a UE, iar poziţia fermierilor în lanţul de aprovizionare cu alimente trebuie să rămână o prioritate.

Discuţiile în cadrul reuniunii de la Budapesta au vizat şi rezultatul alegerilor din SUA, liderii europeni salutând rezultatele scrutinului şi subliniind importanţa Parteneriatului Strategic dintre UE şi Statele Unite, care este vital pentru securitatea şi bunăstarea cetăţenilor de pe ambele continente şi dincolo de acestea. Liderii au mai arătat că, în actualul context, întărirea rezilienţei şi a competitivităţii UE este cu atât mai necesară şi relevantă, inclusiv pentru atingerea obiectivelor strategice comune în relaţia cu SUA. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dãdârlat)

Afisari: 9

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Politic 01-04-2025 11:32

Prezidențiale 2025/ Victor Ponta: Nu voi răspunde niciunei jigniri din partea contracandidaților

Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale, a declarat marți că românii s-au săturat de 'gâlceava politicienilor', de zâmbetele și râsetele lor 'arogante', de aceea nu va răspunde niciunei jigniri din partea contracandidaților săi și nu va ataca personal pe niciunul dintre ei. Reacția

Politic 01-04-2025 08:35

Referendumuri locale pe 4 mai în două comune din Mureș și Mehedinți

Locuitorii din două comune - Bâlvănești (Mehedinți) și Corunca (Mureș) - vor fi chemați pe 4 mai să își spună părerea pe probleme de interes local, odată cu primul tur al prezidențialelor fiind organizate și referendumuri în aceste comune. Potrivit unei decizii a Biroului Electoral Central, referendumul din localitatea mehedi

Politic 31-03-2025 22:30

Prezidențiale2025/Antonescu: Pentru mine adversari au fost Iliescu, Năstase, Băsescu; Ponta - trădător

Candidatul alianței 'România Înainte' la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, a declarat luni că adversarii săi au fost Ion Iliescu, Adrian Năstase și Traian Băsescu și l-a catalogat pe Victor Ponta drept 'trădător'. El a fost întrebat la Antena 3 care este cel mai mare dușman politic, cel mai apropiat om

Politic 31-03-2025 21:52

Președintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, la Paris: Aderarea României la OCDE rămâne un proiect strategic național

Președintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, care efectuează o vizită oficială la Paris, luni și marți, a afirmat că aderarea României la OCDE rămâne un proiect strategic național. Potrivit unui comunicat de presă al Senatului, transmis luni AGERPRES, oficialul român a avut întrevederi cu președintele Senatului

Politic 31-03-2025 20:35

Deputatul Marius Budăi, la spital, după ce i s-a făcut rău la volan; starea sa este bună

Fostul ministru al Muncii, deputatul Marius Budăi, a fost spitalizat, luni, după ce ar fi suferit un atac ischemic tranzitoriu. Acestuia i s-a făcut rău în timp ce se afla la volan în drum spre București. A mers la spitalul din Hârlău, de unde a fost transferat la Clinica de Neurochirugie din Iași. 'Sunt ma

Viata Parlamentara 31-03-2025 20:24

Senat/Moțiunea simplă/Pălărie: Dincolo de moțiune, domnul Burduja are niște probleme grave pe domeniul energiei

Liderul grupului senatorilor USR, Ștefan Pălărie, consideră că este atributul opoziției să semnalizeze și să depuncteze 'orice decizie greșită sau comportament greșit' al celor din Guvern și afirmă că ministrul Energiei, Sebastian Burduja, are 'niște probleme grave' în modul în care a condus lucrurile pe acest domeniu.

Politic 31-03-2025 19:59

Burduja: Nu ne deranjează să înlocuim dependența unor vecini față de Federația Rusă cu dependența față de resursele României

România este într-o poziție proprie de securitate sub umbrela NATO, ca parte a Uniunii Europene și cu cât vom investi mai mult în sectorul energetic cu atât vom avea o viață mai bună și o economie mai puternică, a afirmat, luni, ministrul Energiei, Sebastian Burduja. 'România trebuie să fie pe picioarele

Politic 31-03-2025 19:22

Plenul Senatului a adoptat propunerea legislativă de modificare a Legii AGERPRES

Plenul Senatului a adoptat, luni, în calitate de prim for legislativ sesizat, propunerea legislativă pentru modificarea Legii privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Presă AGERPRES, prin care instituției i se dă dreptul să înființeze, administreze și finanțeze un muzeu al presei. S-au înregistrat 99 de votur

Politic 31-03-2025 19:12

Burduja, despre facturile la energie după 1 iulie: Suntem pregătiți să îi protejăm pe românii care au cu adevărat nevoie

Ministerul Muncii și-a asumat ca, până la 15 iunie, să vină cu un mecanism de protecție pentru românii care 'au cu adevărat o greutate' pentru plata facturilor la energie electrică, a afirmat, luni, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, după respingerea, în plenul Senatului, a moțiunii simple împotriva sa. '

Politic 31-03-2025 18:25

Prezidențiale2025/AEP a publicat ediția revizuită a Ghidului de prevenire și combatere a dezinformării alegătorilor

Autoritatea Electorală Permanentă anunță publicarea ediției revizuite pentru alegerile prezidențiale din anul 2025 a Ghidului de prevenire și combatere a acțiunilor de dezinformare a alegătorilor, în contextul începerii, pe 4 aprilie, a campaniei electorale. Potrivit unui comunicat al AEP, transmis AGERPRES, ghidul nu are caracter

Politic 31-03-2025 18:24

Senat - plen: Termen extins de dezbatere la 60 zile pentru legea privind pedepsirea șoferilor drogați

Plenul Senatului a aprobat prelungirea termenului de dezbatere în prima cameră sesizată, de la 45 la 60 de zile, pentru propunerea legislativă privind pedepsirea celor care conduc vehicule după ce au consumat droguri. Președintele Comisiei juridice din Senat, Ion Rujan, a explicat săptămâna trecută că este necesar mai mult timp pen

Politic 31-03-2025 17:59

Senat/Moțiunea simplă - Zamfir: Folosirea sectorului energetic ca armă de atac politic, formă de inconștiență

Liderul grupului PSD din Senat, Daniel Zamfir, consideră că utilizarea sectorului energetic ca armă de atac politic, prin moțiunea simplă împotriva ministrului Energiei, în actualul context nu este doar 'o mizerie politică', ci 'o formă acută de inconștiență' care merită taxată ca atare de români. Zamfir a evi

Politic 31-03-2025 17:44

Senat/Plen: Moțiunea simplă împotriva ministrului Energiei, respinsă

Plenul Senatului a respins, luni, moțiunea simplă împotriva ministrului Energiei, Sebastian Burduja, prin care s-a cerut demisia acestuia. Au fost înregistrate 54 de voturi 'pentru' și 66 'împotrivă'. Moțiunea intitulată 'Ministrul Energiei - un lider fără direcție, între promisiuni ve

Politic 31-03-2025 17:29

USR: Boloș - chemat la Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaților să explice stadiul PNRR

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a fost invitat, marți, la Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaților pentru a prezenta stadiul negocierilor și al propunerilor de modificare a PNRR, dată fiind demararea, încă de la finalul anului trecut, a discuțiilor MIPE cu reprezentanții Comisiei Europene. Pot

Viata Parlamentara 31-03-2025 17:23

Mihail Neamțu: Nu știu de ce să-mi dau demisia; am propus o analogie și o echivalență între calomnie și prostituție morală

Președintele Comisiei de cultură din Camera Deputaților, Mihail Neamțu, a declarat, luni, că nu are de ce să demisioneze din funcție, așa cum au solicitat parlamentarii USR, el susținând că a reacționat la o serie de calomnii, iar despre președinta Comisiei Europene a făcut o glumă. 'Nu știu de ce să-mi dau demisia. (...) Nu este com