Vâlcea: Pădurile din zona Drăgăşani, repopulate de Direcţia Silvică cu cerbi lopătari

Direcţia Silvică Vâlcea şi-a propus să repopuleze pădurile din zona Drăgăşani cu cerbi lopătari, astfel că încă de la începutul anului a achiziţionat mai multe exemplare care în prezent sunt aclimatizate într-un spaţiu special amenajat de unde vor fi eliberate pe teritoriul celor două fonduri cinegetice din zonă - Dobruşa şi Răcoasa.
Cele 17 exemplare de lopătari, pe care silvicultorii vâlceni le-au adus de la Arad, s-au adaptat bine în Vâlcea şi în cele câteva luni de când au ajuns aici s-au şi înmulţit, doi puiuţi fiind născuţi în ultimele săptămâni în ţarcul realizat special în mijlocul pădurii pentru ca animalele să se obişnuiască cu mediul înconjurător.
"Am adus în două tranşe 17 exemplare, din care opt femele şi nouă masculi. Sunt de diferite vârste. Nu sunt numai adulţi sau numai tineret. Ne bucurăm să vedem că din cele trei femele adulte pe care le-am adus, două au fătat şi avem acum şi doi iezi. Personalul tehnic al Ocolului Drăgăşani urmăreşte populaţia de lopătari zilnic. Le administrăm hrană suplimentară, atât fân, cât şi iarbă proaspătă, le punem porumb boabe, sare şi, bineînţeles, odată cu seceta din zonă, le cărăm şi apă", spune inginerul silvic Ilie Ceuca, responsabil printre altele şi de fondurile cinegetice pe care le administrează Romsilva pe teritoriul judeţului Vâlcea.
Reprezentantul Direcţiei Silvice Vâlcea a precizat că, după ce vor trece de această perioadă de aclimatizare, animalele vor fi lăsate libere în pădurile din jurul municipiului Drăgăşani, o zonă care până acum 30 de ani era plină de cerbi lopătari. Din mai multe cauze însă, numărul acestora a scăzut dramatic, în prezent, în sălbăticie, fiind doar câteva exemplare.
"Noi considerăm că sunt îndeplinite toate condiţiile ca exemplarele să se înmulţească în continuare aici. Menirea noastră şi scopul nostru va fi să creştem efectivele de cerbi lopătari în zonă. De aceea am şi făcut această procedură de repopulare şi, pentru a evita un pic consangvinizarea am adus, cum se numeşte în termeni un pic mai nepopulari, sânge proaspăt în zonă, pentru a îmbunătăţi populaţia şi a ne asigura că vom avea un efectiv viguros şi sănătos. (...) În urma evaluării care s-a depus la instituţiile abilitate şi care s-a finalizat în această primăvară, a rezultat că pe Fondul Cinegetic 38 Dobruşa mai sunt încă 10 exemplare de cerb lopătar. Un număr destul de mic, după părerea mea. Totuşi, este un succes că mai există exemplare de lopătar în libertate", a mai precizat inginerul silvic vâlcean.
Direcţia Silvică Vâlcea intenţionează să mai achiziţioneze câteva exemplare de cerb lopătar şi la sfârşitul anului, în special femele, pentru a se asigura că se va ajunge la numărul optim de animale în zonă, care numai pe Fondul Cinegetic 38 Dobruşa ar trebui să fie undeva la 50 de exemplare.
Cu o lungime de până la 160 de centimetri şi o greutate de până la 120 de kilograme, cerbul lopătar face parte din familia cervide, fiind originar din ţinuturile mediteraneene. În sălbăticie, este întâlnit în special în păduri de foioase, cu poieni în interior, situate la câmpie sau în zonele de coline. Cerbul lopătar face parte din genul Dama şi nu din genul Cervus, care include cerbul comun şi cerbul pătat, principala diferenţă dintre aceste genuri constând în faptul că masculii din genul Dama produc coarne ce încep să se lăţească în forma unei lopeţi de la mijlocul ramurii către vârf, de unde şi denumirea de lopătar. AGERPRES/ (AS -autor: Ramona Dincă, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Iași: O mie de baloane albastre înălțate în Piața Unirii, în cadrul unei campaniei dedicate copiilor cu autism (GALERIE FOTO)
O mie de baloane albastre au fost înălțate spre cer, miercuri, de zeci de elevi de la mai multe școli și licee din Iași, studenți și membri ai Asociației Surâsul Albastru, în cadrul campaniei dedicate sprijinului copiilor cu autism ''Primăvara Prieteniei''.
Cseke Attila, la 100 de zile de la preluarea conducerii MDLPA: Facturile restante din 2024 sunt plătite
Datoriile Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) au fost plătite, gradul de absorbție a fondurilor din PNRR la minister s-a dublat, criteriile de plată pentru programele de investiții sunt transparente și au fost introduse reguli care oferă predictibilitate antreprenorilor, a afirmat, miercuri, ministrul Cseke Attila, într-o conf
Vaslui: Problemele copiilor cu autism, discutate în cadrul unei întâlniri organizate de DGASPC
Problemele întâlnite în gestionarea situației copiilor cu autism au fost discutate, miercuri, în cadrul unei întâlniri organizate de reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui, cu ocazia
MApN: Peste 460 de rezerviști au semnat contracte cu companii de securitate care au activat în Congo
Peste 460 de militari rezerviști, care provin din Ministerul Apărării Naționale, au semnat, după trecerea în rezervă, contracte cu companii de securitate care au activat în Republica Democratică Congo, a informat, miercuri, MApN. De asemenea, sursa citată spune că șapte militari în activitate care se aflau în concediu d
Neamț: Aproximativ 550 de copii au tulburări din spectrul autist
Aproximativ 550 de copii din județul Neamț au tulburări din spectrul autist, se arată miercuri într-un comunicat de presă al Direcției Generale de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului (DGASPC), transmis cu ocazia celebrării pe 2 aprilie a
INSP: 96 de cazuri noi de COVID-19 în ultima săptămână, în creștere cu 23%; două decese
București, 2 apr /Agerpres/ - Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a informat că, în ultima săptămână, au fost înregistrate 96 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, în creștere cu 23% față de săptămâna precedentă. Potrivit INSP, 25 dintre aceste cazuri noi sunt la pacienți reinfectați, testați pozitiv la o p
Cseke Attila (MDLPA): Vom desființa 512 posturi; impactul bugetar al reorganizării - peste 22 milioane de lei
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) va desființa 512 posturi, din care 74 ocupate și 438 vacante, iar impactul bugetar al reorganizării propuse este de peste 22 de milioane de lei, a declarat, miercuri, ministrul Cseke Attila. ''Vom avea mai puțini angajați, mai puține posturi de conducere și cheltuieli
Timiș: Brunch în Banat, cu teatru, plimbări și gastronomie sustenabilă
Promovarea turistică a județelor Timiș și Arad, de către Asociația My Banat, își diversifică programul estival din acest an, aducând în satele în care se desfășoară manifestările, ca noutate, teatru și lecturi pentru copii, dar și plimbări cu mașini de epocă, pe lângă gastronomia locală. 'Evenimentele de cultură gastronomică a
Sector 6: S-a trecut la programul de vară la serele exotice din Parcul Drumul Taberei
Programul de vizitare a serelor exotice din Parcul Drumul Taberei, unde se află în jur de 4.000 de plante din 300 de specii aduse de pe toate continentele, a fost prelungit ca urmare a trecerii la ora de vară. De marți până la final de septembrie, vor fi trei ore în plus de vizitare a acestor sere: miercuri, joi și vineri, în intervalul
Ministrul Agriculturii: Programul pentru independența energetică a fermelor, prelungit cu o lună
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin-Ionuț Barbu, a declarat miercuri, la Târgu Mureș, în cadrul unei întâlniri cu membrii Federației Crescătorilor de Bovine din România, că programul de independență energetică pentru instalarea unor sisteme fotovoltaice în ferme și unități de procesare a fost prelungit cu o lună.
Buzău: Plachetă conferită de 'Ziua Instituției Prefectului' premierului Marcel Ciolacu, fost prefect al județului
Cu ocazia 'Zilei Instituției Prefectului', premierului Marcel Ciolacu i-a fost conferită, în lipsă, o plachetă ca simbol al respectului pentru activitatea desfășurată în calitate de fost prefect al județului Buzău. Instituția Prefectului Buzău a organizat miercuri, pentru prima dată 'Ziua Instituției Prefectului', eveniment ce s-a d
Ministrul Agriculturii: Încă două focare de febră aftoasă în Ungaria; se discută despre vaccinarea preventivă în UE
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin - Ionuț Barbu, a declarat, miercuri, la Târgu Mureș, că în Ungaria au mai fost depistate încă două focare de febră aftoasă și că a primit promisiuni de la nivelul Comisiei Europene că, în cazul în care vor mai fi identificate focare ale acestei boli, se va lua o decizie de vaccinare preventivă
Cătălin-Aurel Giulescu: Până în 20 mai vom extinde la nivel național emiterea cărților electronice de identitate
Directorul general al Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul MAI, chestorul de poliție Cătălin-Aurel Giulescu, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă susținută la Cluj, că, până în 20 mai va fi extins la nivel național sistemul de emitere a cărților electronice de identitate, sistem aflat în proiect
Prefectul Bucureștiului, Mugur-Mihai Toader: O lege a Capitalei ar fi imperios necesară în perioada următoare
O lege a Bucureștiului ar fi imperios necesară în perioada următoare, consideră prefectul Capitalei, Mugur-Mihai Toader. 'În momentul de față, primăriile de sector, în special, asigură o dezvoltare destul de programată și au niște planuri de dezvoltare pe termen scurt, mediu și chiar lung destul de bine întocmite. Sincope su
Prahova: Fum gros la Rafinăria Lukoil după o cădere totală de tensiune; au fost alertate autoritățile de mediu
Autoritățile de mediu din județul Prahova au fost sesizate, miercuri, după ce la Rafinăria Lukoil Ploiești a fost observat un fum gros care a putut fi văzut de la mai mulți kilometri depărtare. Garda de Mediu Prahova explică faptul că, din cauza unei căderi totale de tensiune în sistemul național de distribuție energie electrică, rafinăria a fost complet