Ministrul Agriculturii: Abatoarele din România au în magazinele de retail o piață în creștere pentru vânzarea cărnii de porc românesc
Abatoarele din România au în magazinele de retail o piață în creștere pentru vânzarea cărnii de porc românesc, susține ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, care a solicitat recent marilor rețele comerciale să introducă pe rafturi mai multă carne românească de porc. 'În urmă cu o lună, am soli
Vrancea: Academicianul Aurel Iancu a primit titlul de cetățean de onoare al județului
Consiliul Județean (CJ) Vrancea a conferit, miercuri, titlul de 'cetățean de onoare al județului Vrancea' academicianului Aurel Iancu, cu prilejul aniversării a 97 de ani de viață, în semn de recunoaștere pentru contribuția sa remarcabilă la dezvoltarea economiei românești și internaționale, a anunțat administrația județeană.
Constanța: Primarul Chițac afirmă că protestul angajaților de la CT Bus e o formă de ''presiune politică'' sau ''chiar șantaj''
Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a declarat, miercuri, că înțelege să respecte dreptul constituțional la liberă exprimare și la protest, însă constată că protestul de la compania de transport public CT Bus este 'o formă de presiune politică' și 'chiar șantaj'. Chițac consideră că acțiunea angajaților nu are legătură c
Sector 2: Cetățenii pot solicita instalarea de adăposturi pentru pisicile comunitare
Primăria Sectorului 2 anunță lansarea programului 'Blănoșii în siguranță', un demers dedicat protejării pisicilor, care vizează instalarea de adăposturi, precum și întreținerea și igienizarea acestora. Cei interesați pot accesa site-ul Primăriei Sectorului 2 (https://p
Pîslaru: Alocăm 60 de milioane euro pentru bursele sociale a 40.000 de studenți din România
Bursele sociale vor continua să fie finanțate cu ajutorul fondurilor europene, printr-o suplimentare de 60 de milioane de euro, bani meniți să sprijine prevenirea și combaterea abandonului universitar, a menționat, miercuri, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), Dragoș Pîslaru, într-o postare pe
Dolj/Olguța Vasilescu: În prima zi de la lansarea aplicației de parcare în Craiova au fost ocupate 1.684 locuri
Primarul municipiului Craiova, Olguța Vasilescu, a anunțat, miercuri, la o zi după ce a devenit operațională aplicația prin care craiovenii pot plăti și ocupa un loc de parcare, că au fost ocupate deja 1.684 locuri de parcare din cele 6.760 marcate. Aceasta a precizat că municipalitatea va continua să scoată la închiriat și celelalte locuri de parcare ma
Bihor: Mobilier și materiale didactice pentru școlile orădene printr-un proiect PNRR
Primăria Oradea continuă proiectul PNRR privind dotarea cu mobilier și materiale didactice a unităților de învățământ din municipiu, anunțând contractele de furnizare semnate recent și achizițiile făcute sau în pregătire, cu un total de circa 57 de milioane de lei. Potrivit unui comunicat de presă al primăriei, au fost
Brașov: A fost aprobat steagul județului - stema este pe fond albastru caeruleus
Consiliul Județean Brașov a aprobat miercuri, în ședință ordinară, modelul de steag al județului, decizia venind la șase ani după aprobarea, prin Hotărâre de Guvern, a stemei. Potrivit hotărârii, steagul Județului Brașov este de culoare 'albastru caeruleus' și are în centru stema. Stema simbolizea
Sector 6: Licitație pentru amenajarea și modernizarea locurilor de joacă și a spațiilor de recreere
Administrația Domeniului Public și Dezvoltare Urbană Sector 6 anunță pe SEAP licitație pentru un acord-cadru pe trei ani pentru lucrări de amenajare, reamenajare sau modernizare a locurilor de joacă, infrastucturii sportive și a altor spații de recreere. Valoarea totală estimată a acestuia este cuprinsă între 173.651.864 și 398.415.620 l
Ciprian Ciucu: Studiez dosare, bugete și organigrame; mă documentez cu privire la maturitatea proiectelor de investiții de la PMB
Primarul general ales al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat, marți, că în această perioadă studiază bugetele, organigramele, precum și proiectele de investiții ale municipalității. El a precizat, într-o po
Sector 2: Bursele de merit, suplimentate cu 500 de lei/lună; bursele sociale - cu 200 de lei/lună
Consiliul Local al Sectorului 2 a aprobat, marți, suplimentarea burselor de merit cu 500 de lei/lună și a burselor sociale cu 200 de lei/lună. Mai exact, este vorba despre bursele de merit obținute conform criteriilor prevăzute la art. 8 alin. (1 ), (2) și (3) din H.G. nr. 732/ 2025, cu condiția ca media generală pe anul școlar anterior/ media de admitere/medi
Primăria Constanța: Protestul spontan declanșat la CT Bus nu respectă cadrul legal privind organizarea conflictelor de muncă
Protestul spontan declanșat marți de salariații companiei de transport public CT Bus S.A. nu respectă cadrul legal privind organizarea conflictelor de muncă și nu a fost notificat conform legii, putând fi considerat drept un protest ilegal, a transmis Primăria Constanța. Conform sursei citate, situația semnalată reprezintă o problemă de management la niv
Primăria Sectorului 2 va contribui cu 103 milioane lei la construirea Arenei Multifuncționale Dinamo
Primăria Sectorului 2 va contribui cu 103 milioane lei la construirea Arenei multifuncționale CS Dinamo București, conform unei hotărâri aprobate, marți, de către Consiliul Local. De asemenea, a fost aprobată o a doua hotărâre, care prevede deschiderea pentru comunitate a Parcului Sportiv Dinamo, având o suprafață de aproape 20 de hectare. To
Prahova: Proiect de peste 41 milioane de euro pentru reabilitarea a 24 de kilometri de rețele termice la Ploiești
Primăria Ploiești a lansat, luni, licitația pentru reabilitarea a 24 de kilometri de rețele termice primare aferente SACET, valoarea investiției fiind de peste 41 de milioane de euro. 'Este cel mai mare proiect de investiții (până astăzi) din istoria post - 1989 a Ploieștiului și, pe termen mediu și lung, crucial pentru valoarea costului de distribuț
Bihor: Oradea are un al doilea tramvai bidirecțional, dintr-un lot de nouă tramvaie achiziționate prin PNRR
Flota de transport public a municipiului Oradea s-a îmbogățit luni cu un al doilea tramvai bidirecțional, cel de-al optulea tramvai nou din lotul de nouă vehicule moderne achiziționate de administrația locală prin contractul cu Astra Vagoane Călători SA, un proiect de 78,75 milioane de lei finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).






