Vrancea: Oprişan spune că Guvernul a majorat fondurile primăriilor, în urma solicitărilor asociaţiilor autorităţilor locale
Preşedintele Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, Marian Oprişan, declară că Guvernul a majorat fondurile destinate autorităţilor publice locale în bugetul pe 2019, în urma solicitărilor venite din partea mai multor structuri asociative ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor. "Apreciez promptitudinea Guvernul
Firea: Primăria Capitalei pierde bani; Negoiţă: Primăriile vor fi foarte afectate
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a susţinut, miercuri, după întâlnirea cu premierul Viorica Dăncilă, că, prin proiectul de buget, municipalitatea bucureşteană pierde 80 milioane de euro şi a făcut apel la prim-ministru să găsească o soluţie. "În ceea ce priveşte Primăria Capitalei, potrivit proiectului de buget, noi pierdem
Apa Nova: Parametrii de calitate ai apei potabile sunt în limita legală; mirosul de clor va dispărea după-amiază
O încărcare mai mare a râurilor Argeş şi Dâmboviţa s-a produs ca urmare a topirii bruşte a gheţii, au fost luate măsuri de tratare, parametrii de calitate ai apei potabile sunt în limita legală, iar mirosul de clor rezidual resimţit de consumatori va dispărea miercuri după-amiază, a informat Apa Nova într-un comunicat. "Ca ur
Bistriţa-Năsăud: Aproximativ 23.000 de persoane au cerut eliberarea unui paşaport anul trecut, în creştere cu 23% faţă de 2017
Numărul bistriţenilor care au solicitat, anul trecut, eliberarea unui paşaport a fost de 22.794 persoane, cu 23% mai multe decât în 2017, potrivit raportului de activitate întocmit de Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple (SPCEEPS), aflat în subordinea Instituţiei Prefectului Bistriţa-Năsăud. Repr
Satu Mare: Peste 1,8 milioane lei pentru deszăpezirea drumurilor judeţene, până la finalul anului trecut
Deszăpezirea drumurilor judeţene din Satu Mare a costat 1,8 milioane lei până la finalul anului trecut, potrivit unui raport prezentat miercuri de către şeful Serviciului Drumuri şi transporturi din Consiliul Judeţean, Marcel Faur. "În perioada 01.11.2018-31.12.2018 au fost împrăştiate pe reţeaua de drumuri judeţene 11.601 tone de materi
Covasna: Cetăţenii municipiului Sfântu Gheorghe, invitaţi să voteze proiectele prioritare pentru oraş
Primăria Sfântu Gheorghe invită cetăţenii municipiului să voteze proiectele pe care le consideră prioritare pentru oraş, printre propuneri numărându-se construirea drumului de centură, a unei noi piscine şi a unui nou peste Râul Olt, dar şi construirea autostrăzii A5 (Moldova). Cetăţenii municipiului pot vota, până pe 22 martie, zece pr
PMB dezminte informaţiile privind blocarea proiectului de construcţie a Spitalului Metropolitan
Primăria Capitalei dezminte informaţiile referitoare la o eventuală blocare a construcţiei Spitalului Metropolitan şi precizează că proiectul se desfăşoară conform graficului, nu există blocaje sau întârzieri în ceea ce priveşte realizarea acestuia. "În ciuda zvonurilor alarmiste, realizarea acestui obiectiv de investiţii, esenţial
Falcă, după întâlnirea cu Teodorovici: Dacă punctul nostru de vedere nu va fi aprobat, vom protesta în faţa Guvernului
Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a declarat miercuri, după întâlnirea edililor cu ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, că dacă punctul lor de vedere nu va fi aprobat, se vor deplasa în faţa Guvernului pentru a protesta. "Am convenit ca mâine la ora 12,00 să fim la Asociaţia Municipiilor, vom
ADR Centru: Fonduri nerambursabile pentru reabilitarea străzilor din staţiunile turistice Sovata şi Bazna
Două staţiuni din Regiunea Centru - Sovata, din judeţul Mureş, şi Bazna, din judeţul Sibiu - vor beneficia de fonduri europene pentru reabilitarea străzilor şi creşterea, în consecinţă, a atractivităţii şi competitivităţii turistice, potrivit unui comunicat transmis marţi AGERPRES de către Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru.
Ana Blandiana şi Andrei Năstase, cetăţeni de onoare ai Iaşiului
Scriitoarea Ana Blandiana şi liderul Partidului Platforma Dreptate şi Adevăr din Republica Moldova, Andrei Năstase, vor primi titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Iaşi, a anunţat primarul Mihai Chirica. Edilul a declarat că în şedinţa de pe 31 ianuarie consilierii locali vor trebui să îşi dea acordul privind acordarea de no
Robert Negoiţă: Solicităm minim o treime din bugetul naţional pentru administraţia publică locală
Preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România, Robert Negoiţă, a declarat marţi, la finalul reuniunii AMR, că membrii organizaţiei au hotărât să solicite Ministerului Finanţelor ca minim o treime din bugetul naţional să revină administraţiei publice locale. În cursul după amiezii, reprezentanţii AMR vor avea o întrev
Stadionul Cluj Arena va avea un gazon hibrid, unic în România
Gazonul actual va fi înlocuit pe Cluj Arena cu unul hibrid, o combinaţie între natural şi artificial, similară marilor stadioane, a anunţat, marţi, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe. "Vom înlocui în acest an, după Festivalul Untold, din luna august, gazonul stadionului Cluj Arena în într
Firea: Serviciul de salubritate şi deszăpezire este delegat celor şase sectoare ale Capitalei
Primarul general, Gabriela Firea, a declarat marţi că serviciul de salubritate şi deszăpezire este delegat primăriilor de sector şi a apreciat că acestea s-au achitat în ultimele zile de sarcinile care le-au revenit, chiar dacă au existat şi "neajunsuri", în contextul unor fenomene meteo grave. "Noi nu fugim de nicio
Firea: Orice diminuare a bugetului Capitalei faţă de 2018 va afecta, în primul rând, serviciile publice şi investiţiile
Primarul general, Gabriela Firea, a declarat marţi, înaintea participării la reuniunea Asociaţiei Municipiilor din România, consacrată alocărilor bugetare din administraţia publică locală, că orice diminuare a veniturilor Capitalei va afecta serviciile publice şi investiţiile, ea exprimându-şi totodată speranţa că deciziile se vor lua cu gându
Timiş: Parcul Civic va fi modernizat printr-o investiţie de circa şase milioane de lei
Parcul Civic al municipiului Timişoara, construit pe ruinele fostului manej al împărătesei Maria Therezia, va fi modernizat în perspectiva anului 2021, al Capitalei Culturale Europene, pentru a putea fi utilizat ca ambient pentru spectacole outdoor, o investiţie a municipalităţii de circa şase milioane de lei. "A fost lansată
