Primăria Sectorului 4 organizează referendum local privind construirea staţiei de distrugere a deşeurilor municipale
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a hotărât demararea în cursul lunii septembrie a procedurilor pentru organizarea unui referendum local în Sectorul 4 privind construirea staţiei de distrugere a deşeurilor municipale, precizează un comunicat transmis joi AGERPRES. Conform sursei citate, Consiliul General al M
Gabriela Firea: Celine Dion ar putea concerta la Bucureşti vara viitoare
Primarul general, Gabriela Firea, a anunţat joi că solista de muzică pop Celine Dion ar putea concerta anul viitor la Bucureşti, pe Arena Naţională, după ce o solicitare în acest sens a fost înaintată Primăriei de către impresarii artistei.
Dolj: Consilierii PNL susţin că PSD aruncă cu banii Craiovei în toate direcţiile fără nicio remuşcare
Consilierii locali PNL din Consiliul Local Craiova acuză conducerea PSD a primăriei că aruncă cu banii municipiului în toate direcţiile "fără nicio remuşcare" şi fără să ţină cont de priorităţile cetăţenilor, cum ar fi investiţiile în aparatură şi dotarea spitalelor din subordine. "Pe ordinea de zi de joi a şedinţei
Alba: Începe modernizarea drumului Transalpina de Apuseni, o investiţie de peste 188 milioane de lei
Un drum judeţean din Alba în lungime de peste 78 de kilometri, foarte degradat în prezent şi care străbate o zonă muntoasă deosebit de spectaculoasă, va fi modernizat cu fonduri europene, ordinul de începere a lucrărilor pe ceea ce se va numi, în urma reabilitării, "Transalpina de Apuseni" fiind semnat miercuri de către preşedintele
Astrid Fodor rămâne primarul municipiului Sibiu după ce a câştigat procesul cu Prefectura
Astrid Fodor rămâne primar al municipiului Sibiu, după ce Tribunalul a decis miercuri să anuleze ordinul fostului prefect, care a suspendat-o din funcţie în luna iulie. "Azi, 28 august 2019, Tribunalul Sibiu s-a pronunţat în dosarul nr. 2075/85/2019, în sensul că instanţa de judecată: Admite excepţia lipsei calităţ
Gabriela Firea: Nu am abandonat proiectul Spitalului Metropolitan; acesta se va construi în Capitală
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a afirmat miercuri că proiectul privind realizarea Spitalului Metropolitan nu a fost abandonat, precizând că acesta va fi construit în zona Pipera. "Vreau să vă spun că nu am abandonat proiectul Spitalului Metropolitan, acesta se va construi în Capitală, suntem acum în faţa a două solu
Firea: Cred că Avocatul Poporului trebuie să se ocupe de treburi serioase, nu de maşinile care blochează căi de acces
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, susţine că Avocatul Poporului ar trebui să se ocupe de "treburi serioase", cum ar fi cazul de la Caracal, şi nu de autoturismele care blochează intrări în spitale sau linii de tramvai, maşini care sunt ridicate de Poliţia Locală. Întrebată miercuri în legătură cu faptul că Avocatul Popo
CGMB: 22 septembrie - desemnată ''Ziua fără autoturisme'' în anumite zone din Bucureşti
22 septembrie 2019 va fi desemnată ''Ziua fără autoturisme'' în Bucureşti, timp de mai multe ore fiind interzisă circulaţia vehiculelor cu motor în anumite zone, conform unui proiect de hotărâre adoptat în şedinţa Consiliului General de marţi. "Se aprobă demararea procedurilor priv
USR a depus la PMB 780 de semnături în favoarea amenajării Parcului Vitan
Consilierul municipal Ana Ciceală a anunţat marţi depunerea a 780 de semnături la Primăria Capitalei, în favoarea amenajării unui nou parc în Sectorul 3, pe un teren cu o suprafaţă de aproximativ patru hectare din Calea Vitan 154 - 158. "Noi am scris acest proiect şi l-am depus la Primăria Generală încă
Capitalul social al STB, majorat prin aportul în natură al unui imobil de pe Calea Giuleşti
Capitalul social al STB va fi majorat prin aportul în natură al unor substaţii electrice şi al unui imobil de pe Calea Giuleşti, după ce două proiecte de hotărâre pe aceste subiecte au fost adoptate în şedinţa CGMB de marţi. În raportul de specialitate al proiectului privind imobilul de pe Calea Giuleşti se
Sectoarele Capitalei vor trebui să asigure minimum 235.000 de tone de deşeuri pe an pentru instalaţia de valorificare energetică
Consiliul General a adoptat, în şedinţa de marţi, un proiect care prevede că se aprobă Master Planul pentru sistemul de management integrat al deşeurilor la nivelul municipiului Bucureşti, potrivit căruia sectoarele Capitalei trebuie să asigure minimum 235.000 tone de deşeuri reziduale pe an pentru instalaţia de incinerare cu valorificare
Două imobile de pe Lipscani vor fi reconstruite pe acelaşi amplasament
Două imobile de pe strada Lipscani, de la nr. 70 şi nr. 75, urmează să fie desfiinţate şi reconstruite pe acelaşi amplasament, cu păstrarea arhitecturii originale, două proiecte de hotărâre pe aceste subiecte fiind adoptate marţi de CGMB. * Pentru clădirea de pe Lipscani nr. 70, valoarea totală a investiţiei (exclusi
Firea, despre vinieta pentru Capitală: Voi veni în octombrie în CGMB cu acest proiect îmbunătăţit
Primarul general, Gabriela Firea, a anunţat că va veni în şedinţa CGMB din octombrie cu proiectul privind viniete pentru autoturismele care intră în Capitală, dar nu sunt înmatriculate în municipiul Bucureşti sau în judeţul Ilfov, precizând că va ţine cont de ceea ce i-au transmis cetăţenii. "Astăzi suntem în a şa
Firea: Datoria mea e să aduc în faţa CGMB proiecte benefice; ce voturi primesc - e conştiinţa consilierilor generali
Primarul general, Gabriela Firea, a declarat că a citit îngrijorările cetăţenilor privind majoritatea în CGMB şi că datoria sa e să aducă în faţa Consiliului proiecte benefice, afirmând că voturile pe care le primesc aceste proiecte nu sunt răspunderea ei, ci "conştiinţa consilierilor generali". "Am citit îngrijorăr
ADR Centru: Fonduri nerambursabile pentru două noi incubatoare de afaceri în judeţul Mureş
Două incubatoare de afaceri, pentru start-up-uri din domeniul medical şi din industrii creative, vor fi înfiinţate, cu fonduri nerambursabile în valoare de peste 7,4 milioane de lei, în judeţul Mureş, contractele de finanţare fiind semnate luni, la Alba Iulia, de către directorul general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru, Simion C
