Dezbatere publică pe tema bugetării participative, la Primăria Capitalei
O consultare publică pe tema bugetării participative urmează să aibă loc vineri, de la ora 17:00, la Primăria Capitalei, a anunțat consilierul municipal REPER Cătălin Teniță. La discuții sunt invitați cetățeni, reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale și ai grupurilor civice din București. De asemenea, sunt invitați primarul general interimar al Capita
Cosmin Vasile (CJ Dolj): Evenimente dedicate celor 20 de ani ai programului American Spaces în România, la Craiova
Președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, a anunțat că seria evenimentelor dedicate împlinirii a 20 de ani de la lansarea programului American Spaces în România a început, miercuri, la Craiova, la American Corner, găzduit de Biblioteca Județeană 'Alexandru și Aristia Aman'. Cu acest prilej, președintele CJ Dolj a pr
Buzău: Subiectul captării apei din Lacul Meledic - închis; se dorește declararea apei de interes strategic
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Buzău a constatat încetarea aplicabilității hotărârii prin care oferea posibilitatea Companiei de Apă să realizeze o aducțiune provizorie de apă din Lacul Meledic, aflat într-o zonă protejată, la presiunea unor primării, în schimb operatorul regional atrage atenția că în România
Vaslui/Firma care asigură mentenanța iluminatului public cere încetarea contractului după cazul copilului electrocutat
Societatea comercială care asigură mentenanța serviciului de iluminat public din municipiul Vaslui a solicitat printr-o adresă încetarea contractului cu primăria, după ce la începutul lunii septembrie un copil în vârstă de un an și cinci luni s-a electrocutat și a decedat atingând un spot luminos amplasat pe spațiul verde din Centrul Civ
Bihor: Lacul cu vârtej - Vida, în lucrări de decolmatare până la finele anului 2025, cu fonduri europene
Președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan a prezentat marți, în teren, lucrările de reconstrucție ecologică prin decolmatare a Lacului cu vârtej - Vida, din Luncasprie, comuna Dobrești, cu o lungime de un kilometru, demarate la început de septembrie, urmând să fie finalizate până la sfârșitul anului, prin proiect cu fon
Președintele CJ Hunedoara: Proiectul de exploatare a cuprului de la Rovina, al doilea din Europa, blocat din cauze legislative
Proiectul de exploatare a zăcământului de cupru de la Rovina, derulat de compania Samax și apreciat ca al doilea din Europa, ca mărime, este blocat din cauză că legislația națională nu a fost armonizată cu cea a Uniunii Europene, a declarat marți, într-o conferință de presă, președintele Consiliului Județean (CJ) Hunedoara, Laurențiu Nistor.
Bucureștenii, invitați să completeze chestionarul privind calitatea aerului
Administratorul public al Capitalei, Lucian Judele, îi invită pe bucureșteni să completeze un chestionar privind calitatea aerului. Informațiile sunt necesare în contextul elaborării Planul Integrat pentru Calitatea Aerului (PICA) și a Planului de Menținere a Calității Aerului (PMCA). 'Primăria Municipiului Bucur
Președintele CJ Hunedoara: Reducerea cu 45% a posturilor va bloca administrația publică; propunem și alte variante
Președintele Consiliului Județean (CJ) Hunedoara, Laurențiu Nistor, a declarat că nu este de acord cu o reducere cu 45% a numărului de salariați din administrația locală și județeană, apreciind că activitatea unităților administrativ-teritoriale s-ar bloca, inclusiv cea a instituției pe care o conduce și care nu are toate posturile ocupate. La
Timiș: În cimitire vor fi permise doar coroane din flori naturale sau din materiale biodegradabile
Din cele șase cimitire din municipiul Timișoara vor dispărea coroanele și florile din plastic, fiind permise doar buchete și coroane din flori naturale sau aranjamente biodegradabile, pentru a menține un mediu cât mai potrivit pentru reculegere și mai puțin poluat. Primăria Municipiului Timișoara propune, în acest sens, un regulame
Primarul municipiului Hunedoara solicită desecretizarea contractului de privatizare a combinatului siderurgic, din anul 2003
Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a solicitat președintelui României, Nicușor Dan, premierului Ilie Bolojan, mai multor miniștri și parlamentari, sprijin în desecretizarea contractului de privatizare a combinatului siderurgic din localitate, proces care a avut loc în anul 2003, se arată într-un comunicat al administrației locale,
VIDEO Animalele de companie au acces și ''sunt binevenite'' în Primăria Cluj-Napoca
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunțat, luni, că animalele de companie au acces în instituția pe care o conduce și chiar ''sunt binevenite''. ''Astăzi deschidem ușile Primăriei și pentru prietenii noștri necuvântători! Dragi clujeni, de astăzi, animalele de companie sunt binevenite în P
Bogdan Mândrescu - noul președinte al Asociației Aeroporturilor din România; Sorin Manda - prim-vicepreședinte
Asociația Aeroporturilor din România (AAR) are, începând de luni, o nouă conducere, președinte fiind ales Bogdan Mândrescu, director al Companiei Naționale Aeroporturi București, iar prim-vicepreședinte - Sorin Manda, directorul Aeroportului Internațional Craiova. Potrivit lui Sorin Manda, noua conducere a fost aleasă,
Galați: Sera de plante exotice, una dintre cele mai spectaculoase din țară, aproape finalizată
Una dintre cele mai spectaculoase sere de plante exotice din România prinde contur în Grădina Botanică din Galați, unde Consiliul Județean derulează o investiție menită să transforme vechiul schelet metalic într-o veritabilă 'pădure tropicală', a informat, vineri, președintele instituției, Costel Fotea. 'Prin acea
Maramureș: Un spațiu expozițional neconvențional va fi amenajat în locul unei foste toalete publice
Vechea toaletă publică nefolosită din Piața Păcii, aflată în Centrul Vechi al municipiului Baia Mare, va fi înlocuită de un spațiu expozițional neconvențional, a anunțat, joi, primarul Doru Dăncuș. 'Cred că așa aș putea să rezum cel mai bine tematica ediției din acest an a Anualei de Arhitectură Nord-Vest, organizată de Ordinul
Hunedoara: Colectoare pentru mucurile de țigară, instalate pentru prevenirea poluării
Consiliul Județean (CJ) Hunedoara s-a alăturat campaniei naționale 'Punem punct poluării mediului cu mucuri de țigară!', un proiect al Grupului de inițiativă QSARI-318 și lansat oficial de Ministerul Mediului, astfel că în instituțiile subordonate vor fi instalate 73 de colectoare speciale pentru mucuri de țigări ca măsură de prevenire a poluării cu ace








