AlegeriLocale2020/Firea a depus plângere penală împotriva lui Nicuşor Dan, acuzându-l de informaţii calomnioase
Primarul general, Gabriela Firea, anunţă că a depus plângere penală împotriva lui Nicuşor Dan, candidat susţinut de USR PLUS şi PNL la Primăria Capitalei, pentru afirmaţiile false şi calomnioase în legătură cu Parcul Verdi. "Am depus plângere penală împotriva domnului Nicuşor Dan pentru afirmaţiile false şi calomnioase pe car
Bihor: Primăria Oradea a depus documentaţia la Ministerul Sănătăţii pentru a primi statut de staţiune balneară
Primăria Oradea a depus miercuri la Ministerul Sănătăţii toată documentaţia necesară pentru ca un areal de 476,64 hectare din oraş să primească statutul de staţiune balneară, a informat administraţia locală. Potrivit unui comunicat remis de primărie, în următoarele luni, documentaţia va trece prin procesul de avizare interministerială, urmând ca sp
AlegeriLocale2020/Nicuşor Dan: Bucureştiul e administrat pe bază de cumetrie; sunt promovaţi vecini, neamuri, parteneri de afaceri
Deputatul Nicuşor Dan, candidat susţinut de alianţa USR PLUS şi PNL la Primăria Capitalei, a afirmat, miercuri, că municipiul Bucureşti este condus "pe bază de cumetrie", susţinând că acest "model de management" a fost implementat în Primăria Capitalei, "după ce a fost testat la Primăria Voluntari". "O să arăt car
Timiş: Aquaparc, pe locul vechiului depou al Gării de Nord Timişoara
Primarul Nicolae Robu a anunţat, marţi, că Timişoara va avea un aquaparc, printr-o investiţie privată, care a ajuns acum în stadiul emiterii avizului de oportunitate pentru planul urbanistic zonal (PUZ). Edilul a explicat, într-o conferinţă de presă, că deşi un asemenea obiectiv, în mod normal, nu se realizează prin bani publici, a înce
Un proiect de incluziune socială de peste 4 milioane de euro este implementat în Sectorul 4
Un proiect de incluziune socială de peste 4 milioane de euro din fonduri europene, care presupune reabilitare termică, refacerea infrastructurii stradale şi un centru de incluziune socială, este implementat în Sectorul 4, în Aleea Nehoiu şi Drumul Creţeştilor, a anunţat, marţi, primarul Daniel Băluţă. "Am creat aici un grup de acţiune local pe
AlegeriLocale2020/Primarul Dorin Florea acuză CJ pentru că municipiul Târgu Mureş nu a primit niciun leu la rectificarea bugetară
Primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, candidat independent pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Mureş, l-a acuzat pe actualul preşedinte al CJ Mureş, Peter Ferenc, că ar fi împărţit discreţionar suma de 44 milioane de lei, cu predilecţie localităţilor cu primari UDMR, şi că municipiului reşedinţă de judeţ nu a primit niciun leu. De cea
Apostol (ASSMB), despre informarea privind testarea profesorilor: Am făcut adresă IŞMB, nu ne bucurăm de mare sprijin
Directorul general al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Vasile Apostol, a declarat că Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti nu oferă "foarte mare sprijin" în campania de informare privind testarea gratuită a personalului didactic. Precizările au fost făcute live pe Facebook, după ce primarul
Sibiu: Peste 800 de copii de la liceul din Avrig vor primi zilnic un pachet alimentar şi un fruct
Cei peste 800 de preşcolari şi elevi de la Liceul Teoretic "Gheorghe Lazăr" din Avrig vor primi şi în acest an şcolar, zilnic, câte un pachet alimentar cu produse de panificaţie, carne, brânzeturi, legume şi câte un fruct, în cadrul unui program pilot, a anunţat primăria oraşului pe pagina oficială de Facebook.
Firea: Anumite interese îi îndepărtează pe bucureşteni de a avea cât mai curând cele 100 de tramvaie
Primarul general Gabriela Firea s-a declarat dezamăgită de afirmaţiile apărute în spaţiul public în legătură cu licitaţia pentru cele o sută de tramvaie, menţionând că "anumite interese îi îndepărtează pe bucureşteni" de a beneficia cât mai curând de aceste mijloace de transpo
Constanţa: Fostul primar al municipiului Medgidia, Marian Iordache, a murit după ce s-a înecat cu mâncare
Fostul primar al municipiului Medgidia, Marian Iordache, în vârstă de 59 de ani, a murit duminică seară la locuinţa sa, după ce s-a înecat în timp ce mânca. Decesul, confirmat de colegi de partid ai lui Iordache, a fost înregistrat de echipajul de la Serviciul de Ambulanţă deplas
Primărie Sector 4: Toate şcolile şi liceele, păzite de agenţi de poliţie instruiţi să intervină în cazuri de urgenţă
Şcolile şi liceele din Sectorul 4 vor fi supravegheate în permanenţă, şi în acest an, de Patrula Şcolară, o structură specială, formată din agenţi ai Poliţiei Locale, care se vor ocupa exclusiv de siguranţa copiilor, atât în timpul orelor de curs, cât şi după terminarea acestora, anunţă autoritatea locală. Mai mult, având &i
Primăria Capitalei: Începând de luni, autobuzele şcolare revin pe trasee
Primăria Capitalei continuă programul "Autobuzul şcolar", prin care se asigură transportul elevilor către unităţi de învăţământ gimnazial din sectoarele 1, 3 şi 6. "Odată cu deschiderea noului an şcolar, continuăm programul 'Autobuzul şcolar', prin care asigurăm transportul în siguranţă al elevilor către unităţi de &ici
Iaşi: Cursele speciale pentru elevi se reiau de luni
Primarul Mihai Chirica a anunţat, sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă, că începând de luni îşi vor relua circulaţia mijloacele de transport care efectuează curse speciale pentru elevi. Edilul a menţionat că aceste mijloace de transport circulă pe mai multe rute şi au inscripţii
Firea: Cabinetele medicale şcolare sunt pregătite pentru începerea anului şcolar
Primarul general, Gabriela Firea, anunţă că luni va fi lansat oficial programul de testare gratuită a elevilor cu simptome de infecţie respiratorie, precizând că personalul cabinetelor medicale şcolare dispune de echipamentele de protecţie necesare. "Cabinetele medicale şcolare sunt pregătite să facă faţă oricărei provocări, iar în prima zi de
Cluj-Napoca, între primele şase oraşe inovatoare din UE
Municipiul Cluj-Napoca se situează între primele şase oraşe inovatoare din UE, alături de Viena, Valencia, Espoo (Finlanda), Helsingborg (Suedia) şi Leuven (Belgia). "Astăzi, Comisia Europeană a anunţat care sunt cele mai inovative oraşe din Uniune, în urma unei competiţii strânse care s-a derulat începând di


