Firea: Controlul Inspecţiei Economice la PMB - unul politic; plângerile pentru abuz în serviciu sunt pregătite
Primarul general în funcţie, Gabriela Firea, apreciază că Inspecţia Economică din Ministerul Finanţelor a realizat "un control politic", menit "să arunce o umbră asupra" Primăriei Capitalei şi anunţă că a pregătit plângeri pentru abuz în serviciu pe numele ministrului Florin Cîţu. Precizările vin după ce
Astrid Fodor (primar al Sibiului): Efectele stării de incompatibilitate s-au terminat; am convingerea că instanţele vor valida mandatul
Primarul reales al municipiului Sibiu, Astrid Fodor, susţine că efectele stării de incompatibilitate în care s-a aflat au încetat, astfel încât este convinsă că instanţele de judecată îi vor valida mandatul. Astrid Fodor se află pe o listă a Agenţiei Naţionale de Integritate cu persoanele care au interdicţia de a mai ocupa o funcţ
Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, confirmat cu COVID-19, a intrat în autoizolare
Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, a anunţat, marţi, pe pagina personală de Facebook, că a fost confirmat cu COVID-19 şi a intrat în autoizolare. "Am fost testat pozitiv cu noul coronavirus şi m-am autoizolat imediat cum au apărut primele semne. Am simptome uşoare, pot să mă ocup în continuare de treburile curente ale primăriei şi s
Harghita: Trei cazuri de infectare cu noul coronavirus la Primăria Odorheiu Secuiesc
Trei angajaţi ai Primăriei Odorheiu Secuiesc au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu noul coronavirus, la nivelul instituţiei fiind luate măsuri de dezinfectare a spaţiilor, iar jumătate dintre salariaţi lucrează de acasă. Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Zörgő Noémi, a declarat, pentru AGERPRES, că secretarul primăriei a fost confirmat,
Aproximativ 200 de imobile din Capitală, fără apă caldă
Un număr de 198 de imobile din Capitală nu au apă caldă, ca urmare a unor avarii produse pe reţelele primare sau secundare, conform unor informaţii postate pe site-ul Companiei Municipale Termoenergetica. Astfel, în Sectorul 1 au fost afectate 52 de imobile, iar avariile urmează să fie remediate în cursul zilei de joi. Este vorba d
INTERVIU VIDEO/Ciprian Ciucu: Nu vreau să mai văd şobolănie; nimeni în Sectorul 6 nu-şi va permite să lase terenul neîngrijit
Primarul ales al Sectorului 6, Ciprian Ciucu, declară, într-un interviu acordat AGERPRES, că va prioritiza situaţia spaţiilor verzi, o primă etapă în această direcţie fiind identificarea tuturor terenurilor aflate în paragină şi amenajarea acestora, indiferent că sunt administrate de sectorul public sau de cel privat. "O
Primarul Iaşiului face apel la autorităţile din ţară să nu organizeze deplasări cu autocarele pentru pelerini
Primarul Mihai Chirica face apel către autorităţile din ţară să nu organizeze deplasări cu autocarele pentru pelerinii care vor să se închine la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, cu ocazia prăznuirii hramului acesteia, în 14 octombrie. Chirica a anunţat că a transmis deja o adresă către Ministerul Afacerilor Interne pe
Arad: Un primar şi-a scos funcţionarii la îngrijirea spaţiilor verzi, în timpul unei pene de curent
Primarul oraşului arădean Pâncota şi-a scos funcţionarii din birouri, luni, pentru a ajuta la înfrumuseţarea spaţiilor verzi din oraş, în condiţiile în care clădirea Primăriei nu a avut curent opt ore, în urma unor lucrări la reţeaua electrică.
Nicuşor Dan: Rezultatul testului COVID este negativ; rămân în izolare până vineri
Primarul general ales al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că rezultatul testului COVID-19 este negativ şi afirmă că va rămâne în izolare până vineri, când va repeta testul. "Rezultatul testului COVID făcut la cerere este negativ. Nu sunt încadrat în definiţia de caz, deci nu am obligaţii legale de izolare
Cluj: Restricţii în municipiile Dej şi Gherla din cauza COVID-19; obligativitatea purtării măştilor lângă şcoli
Prefectul Mircea Abrudean a anunţat, luni, o serie de măsuri instituite de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Cluj pentru municipiile Dej şi Gherla din cauza creşterii numărului cazurilor de COVID-19 la peste 1,5 la mie, precum şi pentru toate şcolile din judeţ. El a anunţat că în Dej şi Gherla sunt suspendate activităţ
Satu Mare: Zona degradată lacul Cubic va fi transformată în cel mai mare parc din oraş
Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a semnat autorizaţia de construcţie pentru transformarea lacului Cubic în cel mai mare parc din oraş, informează administraţia locală, luni, printr-un comunicat de presă. "Lacul Cubic va fi amenajat pentru joacă, cât şi pentru recreaţie şi sport. Vor fi prezente echipamente pe
Sector 2: Centrul Cultural Mihai Eminescu trece sub egida UNESCO
Centrul Cultural Mihai Eminescu trece sub egida UNESCO, a scris Primăria Sectorului 2, luni, pe Facebook. "Tot ceea ce am clădit aici, la Centrul Cultural Mihai Eminescu, va rămâne peste ani. Prezentul şi viitorul activităţii cultural-educative a instituţiei noastre sunt, de acum, patronate de Comisia Naţională a României pentru UNESCO. UNESCO
VIDEO Nicuşor Dan: O să avem o iarnă cu mai multe avarii decât în 2019
Primarul general ales al Capitalei, Nicuşor Dan, a estimat luni că în iarna 2020-2021 se vor înregistra mai multe avarii decât în iarna precedentă, din cauza învechirii reţelei şi a faptului că în timpul verii nu au fost făcute reparaţiile necesare. "O să avem o iarnă cu mai multe avarii decât în 2019, pentr
Nicuşor Dan: Am făcut testul COVID-19 şi am decis să mă autoizolez până la aflarea rezultatului
Primarul general ales, Nicuşor Dan, anunţă că şi-a făcut testul COVID-19 şi că a decis să se autoizoleze până la aflarea rezultatului. "Am făcut testul COVID-19 şi am decis să mă autoizolez până la aflarea rezultatului, după ce am aflat astăzi că este posibil să fi fost expus contactării virusului. În afara emisiunilor tv, am purtat perm
Braşov: Peste 2.000 de solicitări soluţionate, în septembrie, de Serviciul Paşapoarte
Peste 2.000 de documente depuse la ghişeele Serviciului Public Comunitar Paşapoarte (SPCP) Braşov au fost soluţionate, pe parcursul lunii septembrie, numărul solicitărilor de eliberare fiind de peste 1.500, în scădere faţă de luna anterioară, când s-au înregistrat peste 2.300 de cereri. Conform unei informări transmise de şefa SPCP Braşov, Cr


