Primarul municipiului Sfântu Gheorghe: Ne îndreptăm către cifra de carantinare a oraşului
Rata de infectare cu noul coronavirus a depăşit 5 la mia de locuitori în municipiul Sfântu Gheorghe, a anunţat joi primarul Antal Arpad, potrivit căruia "oraşul se îndreaptă spre cifra de carantinare". "Ceea ce este clar e că în acest moment municipiul Sfântu Gheorghe este între 5 şi 6 la mie, deci suntem &ici
Ciprian Ciucu a anunţat că le-a solicitat şefilor direcţiilor descentralizate un plan de investiţii pentru anul viitor
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a anunţat că le-a solicitat directorilor direcţiilor descentralizate un plan de investiţii pentru anul viitor, precum şi informaţii despre contractele care se vor semna. "Eu trebuie să gândesc un buget pentru la anul şi trebuie să am o planificare bugetară (...), vreau să ştiu ce contractează di
Nicuşor Dan a avut o discuţie cu reprezentanţi ai CE privind sistemul de termoficare
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că a avut o discuţie online cu reprezentanţi ai Comisiei Europene privind sistemul de termoficare din Bucureşti şi finanţarea investiţiilor necesare pentru modernizarea reţelei de distribuţie a agentului termic. "Am avut astăzi un dialog online cu reprezentanţi ai Comisiei Europene pri
Teste antigen pentru angajaţii municipalităţii, la Braşov
Angajaţii Primăriei Braşov şi ai instituţiilor din subordinea Consiliului Local vor fi testaţi, începând de săptămâna viitoare, cu teste antigen, în eventualitatea în care vor prezenta primele simptome de infectare cu SARS-CoV-2. Conform unei informări transmise, miercuri, de Primărie, primarul Allen Coliban consideră că aceste te
Dolj: Tribunalul Dolj a respins contestaţia faţă de validarea mandatului de primar al Olguţei Vasilescu
Tribunalul Dolj a respins, miercuri, apelul craioveanului Petru Becheru prin care acesta a contestat validarea mandatului de primar al Olguţei Vasilescu, în contradictoriu cu Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 1 Craiova. Tribunalul Dolj a considerat apelul ca fiind neîntemeiat, iar decizia este definitivă. Tribunalul a respins şi
Timiş: Primarul Fritz cere armonizarea procedurilor pentru sporirea accesării finanţării proiectelor culturale majore
Primarul Dominic Fritz a cerut, miercuri, armonizarea procedurilor entităţilor locale şi Ministerului Culturii, astfel încât să poată creşte atât capacitatea mediului cultural local de a accesa linii de finanţare şi de implementare a proiectelor culturale de interes local şi naţional, cât şi implicarea timişorenilor în programul Timişoara Capita
Primăria Sectorului 5: Doar trei unităţi de învăţământ deţin autorizaţie ISU
Doar trei unităţi de învăţământ din cele 54 care funcţionează în 80 de clădiri în Sectorul 5 deţin autorizaţie ISU, informează primăria de sector, prin intermediul unui comunicat. "Alte 13 clădiri deţin aviz de securitate la incendiu şi, pentru a obţine autorizaţia, este necesară efectuarea lucrărilor menţionate în avizul de
Prahova: Datorii de 50 de milioane de lei la Primăria Ploieşti; primarul spune că nicio societate din subordine nu face profit
Primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici, a declarat, miercuri, că datoriile pe care le are municipalitatea pe diferite segmente de activitate sunt în valoare de aproximativ 50 de milioane de lei, el precizând că din analizele făcute până acum reiese că nicio societate din subordine nu face profit. "Cea mai gravă situaţi
Primarul Coliban: Direcţia în care a mers Braşovul pentru a fi smart e corectă; viteza ar trebui să fie alta
Direcţia în care a mers Braşovul în ultimii ani, din punctul de vedere al eficientizării administraţiei publice cu ajutorul noilor tehnologii, este una corectă, dar viteza ar trebui să fi alta, a declarat, miercuri, la Conferinţa "From City to Smart City", primarul Allen Coliban. În context, edilul a vorbit despre viziunea sa privin
Korodi Attila: Conceptul de 'smart city' are nevoie de o susţinere mult mai solidă din partea guvernamentală
Noul primar al municipiului Miercurea Ciuc, Korodi Attila, a declarat miercuri, în cadrul dezbaterii "From City to Smart City", că este nevoie de o abordare mai profundă şi de susţinere solidă din zona guvernamentală pentru conceptul de "oraş inteligent". Korodi a vorbit despre nevoia de digitalizare la nivelul primăriei Miercure
Finanţare europeană de peste 90 de milioane de euro pentru inelul ocolitor al municipiului Târgu Mureş
Primarul municipiului Târgu Mureş, Soos Zoltan, şi preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Peter Ferenc, au anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că s-a reuşit, la Ministerul Transporturilor, includerea proiectului inelului ocolitor al municipiului Târgu Mureş în lista celor care vor beneficia de finanţare în cadrul Programului Operaţi
Mihaiu (Sector 2): Avem exemple fericite de digitalizare în oraşe, dar nu sunt promovate de autorităţile centrale
Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a subliniat miercuri, la o dezbatere, că sunt exemple fericite de digitalizare în unele oraşe, dar că acestea sunt izolate, "insule de date", şi nu sunt promovate de autorităţile centrale. "Avem nevoie în primul rând de replicarea acelor exemple de bune practici din alte oraşe, care au funcţi
Tulcea: Proiect de decolmatare prezentat public de Administraţia Deltei
Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a lansat, miercuri, unul din cele trei proiecte cu finanţare europeană prin care în Deltă se vor decolmata canale cu o lungime totală de circa 150 de kilometri. Prin proiectul "Îmbunătăţirea condiţiilor hidrologice din habitatele naturale acvatice din Rezervaţia Biosfer
Un angajat al Primăriei Sectorului 5 - confirmat pozitiv la SARS-CoV-2
Un angajat al Primăriei Sectorului 5, de la Serviciul Autoritatea Tutelară, a fost confirmat miercuri pozitiv la testul COVID-19, informează un comunicat al administraţiei publice locale. "Colegii funcţionarului urmează să fie testaţi în cursul zilei de astăzi. Până la aflarea rezultatului, angajaţii vor rămâne la domici
Municipiul Suceava ar putea intra în carantină în decembrie, avertizează primarul Ion Lungu
Municipiul Suceava ar putea intra din nou în carantină, din cauza numărului mare de cazuri de COVID-19 şi a creşterii constante a ratei de infectare, a avertizat miercuri, într-o conferinţă de presă, primarul Ion Lungu. El a făcut apel la populaţie să respecte măsurile de protecţie sanitară, pentru că există riscul ca municipiul să intre din nou &i

