Furnizare deficitară a apei calde în aproximativ o mie de imobile din Capitală
Furnizarea apei calde este deficitară sau oprită la aproximativ o mie de imobile din Capitală, potrivit datelor postate pe site-ul Companiei Municipale Termoenergetica. * În Sectorul 2, în zonele Calea Moşilor, bd. Doamna Ghica, str. Teiul Doamnei, str. Luncşoara, Şos. Mihai Bravu, Şos. Pantelimon se înregistrează parametri insuficienţi pentr
Bihor: CJ va demara o amplă campanie de curăţenie în judeţ, în luna iunie, cu premii în bani
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Mircea Mălan, a prezentat vineri campania Luna Curăţeniei care se va desfăşura în iunie, în care sunt incluse şi un concurs de colectare selectivă denumit "Campionatul bihorean al curăţeniei", premiat cu sume de bani, precum şi o acţiune educativă pentru copiii din judeţ, intitulată "EcoProvocare
Harghita: Prefectul a dispus verificarea modului în care au fost salubrizate cursurile de apă din judeţ
Prefectul Harghitei, Szabó Zsolt, a dispus verificarea modului în care au fost salubrizate cursurile de ape şi au fost realizate şanţuri şi rigole pentru asigurarea secţiunilor de scurgere a apelor mari, a informat Instituţia Prefectului. Potrivit ordinului semnat de prefect, au fost constituite echipe mixte formate de specialişti
Sector 4: Ridicarea şi transportul maşinilor staţionate neregulamentar - de la 200 la 300 de lei, în funcţie de masa autovehiculului
Consiliului Local al Sectorului 4 a adoptat, în şedinţa de miercuri, un proiect de hotărâre care prevede tarife de la 200 la 300 de lei pentru ridicarea şi transportul autoturismelor staţionate neregulamentar. Conform proiectului de regulament adoptat, tarifele de ridicare şi de transport sunt de câte 100 de lei fiecare pentru vehiculele cu m
Clotilde Armand susţine propunerea ca strada unde este Ambasada Belarusului să se numească Roman Protasevici
Primarul Clotilde Armand a declarat că susţine propunerea profesorului Andrei Oişteanu ca strada din Sectorul 1 pe care se află Ambasada Republicii Belarus să poarte numele jurnalistului Roman Protasevici şi că va face demersuri către Primăria Capitalei pentru schimbarea denumirii sale. "Susţin propunerea domnului profesor Andrei Oişteanu
Robert Negoiţă: Deşi soluţiile pentru fluidizarea traficului există, întârzie avizele de la Municipalitate
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a declarat că există soluţii pentru fluidizarea traficului în Capitală, însă întârzie avizele de la Municipalitate pentru podurile şi pasajele din zonele cheie. "Economie de timp şi de combustibil, mai puţini nervi şi stres în trafic, mult m
Botoşani: Preşedintele CJ, prefectul şi primarul municipiului reşedinţă de judeţ au recunoscut că nu s-au vaccinat până acum
Trei dintre cei mai importanţi oameni din administraţia judeţului Botoşani, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Doina Federovici, prefectul Dan Nechifor şi primarul municipiului reşedinţă de judeţ, Cosmin Andrei, au recunoscut miercuri, într-o conferinţă de presă, că nu s-au vaccinat împotriva COVID-19.
Alin Nica (CJ Timiş) îi cere demisia primarului Fritz 'dacă nu e capabil să gestioneze' problema Colterm
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Timiş, Alin Nica, susţine că locuitorii, spitalele şi şcolile din Timişoara riscă să rămână fără apă caldă şi căldură deoarece conducerea Primăriei "este incapabilă să administreze situaţia de la Colterm". Alin Nica a declarat marţi, pentru AGERPRES, că îi cere public primarului Dominic Fritz să prez
Primarul Braşovului, la 6 luni de mandat: Vorbim de proiecte importante pentru oraş, care au avansat mult
Priorităţile echipei de conducere a Primăriei Braşov în primele şase luni de mandat au fost acelea de a asigura un buget echilibrat pe anul 2021, concentrat pe atragerea de fonduri şi realizarea de investiţii, demararea proiectelor de dezvoltare a oraşului, gestionarea pandemiei COVID-19, precum şi gospodărirea oraşului astfel încât Braşovul să fie nu doar
Viceprimarul Capitalei: Am început curăţenia în toate parcurile din Bucureşti
Viceprimarul Horia Tomescu transmite că au fost deblocate fondurile necesare pentru toaletarea spaţiilor verzi şi întreţinerea curăţeniei, iar de săptămâna viitoare ar urma să înceapă tratamentele pentru combaterea ţânţarilor şi căpuşelor. "Am început curăţenia în toate parcurile din Bucureşti! Împreună cu primaru
Sector 1: Copiii de până în 14 ani vor avea acces gratuit la terenurile de sport ale şcolilor (proiect)
Copiii de până la 14 ani domiciliaţi în Sectorul 1 sau care studiază la o unitate de învăţământ de stat de pe raza acestei zone vor avea acces gratuit la curţile şi terenurile de sport în aer liber ale acestora pentru a face sport sau activităţi recreative, cu excepţia celor de învăţământ preşcolar, potrivit unui proiect de hotăr&aci
Ciprian Ciucu susţine reaşezarea competenţelor municipalităţii raportat la primăriile de sector
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, susţine nevoia unei reaşezări a competenţelor municipalităţii raportat la primăriile de sector, având în vedere suprapunerile în acest domeniu. "La Primăria Capitalei s-au dezvoltat foarte multe instituţii care suprapun competenţele cu cele ale Primăriei de sector. Cel mai flagrant exemplu: conform l
Timiş: Societatea Colterm, amendată cu 21.000.000 de euro pentru că nu a cumpărat certificatele verzi
Societatea de termoficare Colterm, aflată în subordinea Primăriei Timişoara, trebuie să plătească o amendă de 21.000.000 de euro, pentru că nu a achiziţionat până la data de 30 aprilie certificatele verzi care compensează poluarea produsă în anul anterior. Valoarea acestor certificate verzi era de 45.000.000 de lei (aproximativ 9.000.000 de e
Sibiu: Poliţiştii locali din Copşa Mică, puşi să alunge câinii ciobăneşti de pe traseul Via Transilvanica
Primăria Copşa Mică anunţă pe pagina de Facebook că poliţiştii locali din acest oraş vor verifica periodic traseul Via Transilvanica din această localitate, pentru a se asigura că ciobanii din zonă nu îşi mai lasă câinii nesupravegheaţi ca să atace turiştii. "Începând din această săptămână, un echipaj al Poliţiei Locale Copşa
Bihor: Primăria Oradea a construit o nouă creşă, cu fonduri europene, în parcul industrial de pe Calea Borşului
Municipalitatea orădeană pune la dispoziţia părinţilor, din septembrie, o nouă creşă, cu 40 de locuri, construită din fonduri europene în parcul industrial de pe Calea Borşului, fiind cea de-a cincisprezecea creşă oraş, a informat marţi Direcţia de Asistenţă Socială (DAS) Oradea. Potrivit comunicatului DAS, înscrierea copiilor &ici


