Iaşi: Mănăstirea Golia a fost predată Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, după finalizarea lucrărilor de reabilitare
Conducerea Consiliului Judeţean Iaşi a predat bunurile mobile care alcătuiesc complexul monahal Golia către Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, iar zonele conexe au fost predate Primăriei Municipiului Iaşi, după finalizarea lucrărilor de reabilitare. Lucrările s-au desfăşurat în două etape. Prima, derulată cu finanţare din prin fonduri PHARE, fonduri guver
Constanţa: Donaţii pentru sprijinirea familiilor rămase fără locuinţe în urma incendiului la bloc
Primăria Constanţa a anunţat, luni, deschiderea unui cont bancar pentru donaţii destinate familiilor care au rămas fără locuinţe şi bunuri în urma incendiului care a cuprins un bloc din mun
Brăila: Petrecere de Revelion cu spectacole şi foc de artificii în faţa Palatului Administrativ
Primăria municipiului Brăila a anunţat că va organiza o petrecere de Revelion pe platoul din faţa Palatului Administrativ, având în vedere ridicarea restricţiilor pentru noaptea dintre ani, concertele urmând să fie susţinute de Cleopatra Stratan şi Magdalena Duţu, iar în final urmate de un foc de artificii. "La petrecerea organizat
Cluj: 470 de tone de material antiderapant, împrăştiat pe drumurile judeţene
Consiliul Judeţean (CJ) Cluj a anunţat, luni, că a intervenit cu 470 de tone de material antiderapant pentru a înlătura efectele zăpezii şi ale poleiului de pe drumurile judeţene şi că nu există drumuri blocate sau închise. "470 de tone de material antiderapant au fost folosite în intervenţi
Sibiul împlineşte 830 de ani de la prima atestare documentară
Municipiul Sibiu împlineşte, luni, 830 de ani de la atestarea documentară a oraşului, prilej cu care preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Daniela Cîmpean, a subliniat rolul de deschizător de drumuri în mai multe domenii ale urbei. "830 de ani se împlinesc astăzi de la prima ate
Braşov: Peste 50 de utilaje au deszăpezit drumurile din municipiu şi din Poiană; pe centură a acţionat DRDP
Peste 50 de utilaje ale firmei care asigură deszăpezirea în municipiul Braşov au acţionat, în primele ore ale dimineţii de luni, pe străzile din oraş şi din staţiunea Poiana Braşov, împrăştiind aproximativ 320 de tone de material antiderapant, astfel încât, în pofida ninsorii abundente, carosabilul să
''T...Renul lui Mos Crăciun!'' porneşte luni într-o călătorie magică
''T...Renul lui Mos Crăciun!'' porneşte luni într-o călătorie magică pe ruta Târgu Mureş - Târgu Mureş Nord, în cadrul unui eveniment special organizat de Primăria Municipiului Târgu Mureş, în colaborare cu CFR Călători şi în parteneriat cu CFR SA şi cu Fundaţia Cultura şi Etica Creştină din Târgu Mureş.
Iaşi: Consilierii USR cer o comisie care să verifice înstrăinările de terenuri publice în mandatul primarului Chirica
Consilierii USR Iaşi au iniţiat un proiect de hotărâre la nivelul Consiliului Local pentru analiza şi verificarea tuturor terenurilor din patrimoniul public care au fost înstrăinate în mandatul actualului primar Mihai Chirica, informează un comunicat al USR Iaşi transmis sâmbătă AGERPRES. "Iniţiativa vine după ce,
Maramureş: Municipiul Baia Mare, în risc epidemiologic ridicat din cauza deşeurilor neridicate
Municipiul Baia Mare se află în risc epidemiologic ridicat din cauza crizei provocate de decizia Drusal SA de a opri colectarea deşeurilor menajere de la persoanele fizice, a informat, vineri seara, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Maramureş, Ionel Bogdan.
Dominic Fritz afirmă că doar localităţile cu primari USR nu au primit bani din fondul de rezervă al Guvernului
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, afirmă că doar patru administraţii locale din judeţul Timiş, cele conduse de edili de la USR, nu au primit bani din fondul de rezervă al Guvernului. "Guvernul a alocat astăzi, din fondul de rezervă, 1 miliard de lei pentru localităţile din România. În
Negoiţă, alături de Ana-Maria Popescu, cere Consiliului local să aprobe amenajarea sălii de scrimă la Şcoala 195
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, aflat alături de vicecampioana olimpică la scrimă Ana-Maria Popescu (Brânză), a cerut, vineri, majorităţii USR-PNL din Consiliului local să aprobe realizarea unei săli de sport la Şcoala Gimnazială nr. 195. Edilul a precizat în cadrul unei conferinţe de presă că a primit un mesaj de la Ana-Mar
Sector 6: Copiii se pot întâlni cu Moş Crăciun la West Side Christmas Market, în Parcul Drumul Taberei
Copiii îl pot întâlni pe Moş Crăciun la West Side Christmas Market, în Parcul Drumul Taberei, informează Primăria Sectorului 6, prin intermediul unui comunicat. "Veste bună pentru copii! Începând de astăzi şi până pe 23 decembrie, Moş Crăciun vine la West Side Christmas Market. Cei mici îl p
Arad: Consilierii locali au aprobat majorarea cu 40% a tarifului plătit de populaţie pentru căldură
Consilierii locali din oraşul Arad au aprobat, vineri, într-o şedinţă extraordinară, propunerea Primăriei de majorare a preţului gigacaloriei plătit de populaţie, care va fi astfel de 398 de lei, cu 40% mai mare. Majorarea se va aplica de la 1 decembrie, conform proiectului iniţiat de Primăria Arad şi votat de majoritatea consilierilor. Populaţia
Primăria Capitalei reia licitaţia pentru 100 de autobuze electrice
Primăria Capitalei anunţă pe SICAP licitaţie pentru achiziţia a 100 de autobuze electrice şi a infrastructurii de încărcare necesară acestora, la o valoare totală estimată de 304.650.300 lei. Autobuzele electrice trebuie să fie noi, din gama 12 m (12000ą350mm), cu tracţiune complet electrică, realizată autonom cu Sistem Reîncărcabi
Braşov: Peste 50 de utilaje au deszăpezit în municipiul reşedinţă şi în Poiană
Un număr de 52 de utilaje ale firmei care asigură deszăpezirea în municipiul Braşov au acţionat, în noaptea de joi spre vineri, pe străzile din oraş şi în staţiunea Poiana Braşov, a informat Primăria Braşov. "În prima parte a nopţii, după ce a început ninsoarea, activitatea de deszăpezire a vizat străzile pri



