Bihor: Instituţia Prefectului propune simplificarea accesului pe piaţa muncii a persoanelor din ţări non-UE
Prefectura Bihor a înaintat Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Inspectoratului General pentru Imigrări, conform dispoziţiilor prefectului Dumitru Ţiplea, o propunere de proiect cu soluţii vizând simplificarea şi facilitarea accesului pe piaţa muncii a persoanelor din ţări din afara Uniunii Europene.
Prahova: Primarul Ploieştiului a formulat plângere penală privind contractul de furnizare a agentului termic
Primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici, a anunţat, luni seară, într-o conferinţă de presă, că a "denunţat penal" contractul de delegare a gestiunii serviciului de furnizare a agentului termic în sistem centralizat, arătând, în acelaşi timp, că soluţia pentru ca oraşul să nu rămână fără apă caldă exista, dar situaţia a fost &q
Scandalul sistării apei calde la Ploieşti/Contractul de furnizare a agentului termic ar putea fi reziliat după 2 luni de la licitaţie
Contractul de delegare a serviciului de furnizare a agentului termic în sistem centralizat în municipiul Ploieşti ar putea fi reziliat la mai puţin de trei luni de la încheierea licitaţiei, după ce operatorul a sistat livrarea de apă caldă în oraş pentru minim 30 de zile, invocând necesitatea unor lucrări. Preşedi
Nicuşor Dan îi răspunde lui Sorin Grindeanu: Bucureştiul nu e ţinut în spate de nimeni
Primarul general, Nicuşor Dan, i-a transmis ministrului Transporturilor că 'Bucureştiul nu e ţinut în spate de nimeni' şi că produce 'un sfert din PIB', după ce Sorin Grindeanu a declarat că Metrorex, care cere bani de la buget, ar trebui să fie în subordinea Municipalităţii, pentru că nu i se pare corect ca un moldovean să plătească pentr
Timiş: Aproape 2.000 de somaţii au fost trimise de primărie proprietarilor de clădiri degradate
Primăria Municipiului Timişoara a emis somaţii pentru proprietarii a 1.835 de clădiri degradate, actele fiind expediate cu confirmare de primire, iar pentru situaţia în care proprietarii nu au confirmat primirea prin poştă a somaţiei, se va proceda la remiterea prin semnătură sau afişarea la domiciliu a documentului. Ulterior, proprietar
Clotilde Armand solicită sprijinul cetăţenilor pentru deschiderea parcării de sub Pasajul Basarab
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, face apel la cetăţenii care locuiesc în zona Nicolae Titulescu - Banu Manta să o susţină în demersul de deschidere a parcării de sub Pasajul Basarab, închisă de mai mult de 10 ani. Potrivit unui comunicat de presă remis luni AGERPRES de Primăria Sectorului 1, Consiliul General al Munici
Primarul Sectorului 2, către cetăţeni: Nu aruncaţi gunoi la întâmplare! Dacă ne furăm căciula singuri, rămânem fără ea
Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, face apel la cetăţeni să nu mai arunce gunoiul "la întâmplare" şi spune, în contextul lucrărilor de ecologizare a salbei de lacuri din sector, că în acestea s-au aruncat deşeuri "cu duba". "De câte ori vizitez lucrările de ecologizare a salbei de lacuri
Maramureş: Case ţărăneşti vechi de sute de ani, introduse în proiectul "Ruta Caselor"; satul Breb, ales
Mai multe case din mediul sătesc vor fi introduse în viitorul apropiat în "Ruta Caselor" pentru a atrage atenţia turiştilor români şi străini, a informat, vineri, prefectul judeţului Maramureş, Rudolf Stauder. "Turismul maramureşean trebuie dezvoltat, iar prin PNRR putem accesa banii necesari pentru dezvoltarea
Proiectul ''Străzi deschise'': Spectacole, concerte şi recitaluri, în weekend, pe trei trasee pietonale
Spectacole de teatru de păpuşi, concerte de jazz şi recitaluri de muzică pop vor avea loc, în weekend, pe trei trasee pietonale, în cadrul proiectului "Străzi Deschise - Bucureşti, Promenadă Urbană". Proiectul aduce o nouă zonă pietonală pe lângă traseele deja consacrate - Strada Jean Louis Calderon.
Vâlcea: Imnul naţional, sărbătorit în Râmnic, locul în care a fost intonat pentru prima dată
Autorităţile vâlcene au dat vineri startul manifestărilor dedicate imnului naţional "Deşteaptă-te, române!" printr-o şedinţă festivă a Consiliului Local din Râmnic şi o ceremonie în Parcul Zăvoi, locul în care pe 29 iulie 1848 au răsunat pentru prima dată într-un cadru oficial versurile patriotice ale lui Andrei Mureşanu
Primarul Braşovului caută finanţare privată pentru organizarea Forumului Oraşelor Verzi
Primarul Braşovului, Allen Coliban, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că ia în calcul obţinerea unei finanţări private pentru organizarea celei de a doua ediţii a Forumului Oraşelor Verzi (FOV), după ce Consiliul Local nu a aprobat, joi, alocarea unor sume necesare organizării evenimentului. Edilul a spus că votul nega
Ministrul Dezvoltării anunţă că a dublat numărul de experţi şi verificatori în domeniul instalaţiilor electrice
Peste 1.200 de noi drepturi de practică pentru experţi şi verificatori de proiecte au fost acordate după cele două sesiuni de examene organizate de Ministerul Dezvoltării în lunile decembrie 2021 şi iulie 2022, a anunţat, vineri, ministrul Cseke Attila. Potrivit unui comunicat al Ministerului Dezvoltării, acestea se alătură celor 3.256 d
Actualizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă 2016-2030 pentru Bucureşti-Ilfov, adoptată de CGMB
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a adoptat, în şedinţa de vineri, un proiect de hotărâre care îşi propune actualizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) 2016-2030 pentru regiunea Bucureşti-Ilfov şi a portofoliului de proiecte prioritare ale acestei zone, precum şi a modelului de transport ce stă la baza PMUD.
Proiecte de reabilitare rutieră şi a liniilor de tramvai pe mai multe artere, adoptate de CGMB
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a adoptat, în şedinţa de vineri, mai multe proiecte de hotărâre privind reabilitarea rutieră a unor artere, valoarea estimată a investiţiilor depăşind 197 de milioane de lei cu TVA. Cele patru hotărâri aprobă indicatorii tehnico-economici, faza DALI, pentru reabilitarea siste
Şedinţă CGMB: Reabilitarea rutieră a mai multor artere şi un program de bugetare participativă pentru tineret - pe ordinea de zi
Consilierii municipali se întrunesc în şedinţă, vineri, pe ordinea de zi aflându-se 29 de proiecte care vizează, printre altele, reabilitarea rutieră a mai multor artere, creşterea siguranţei rutiere în zona trecerilor de pietoni nesemaforizate şi un program de bugetare participativă pentru tineret. Alte şapte proiecte


