Maramureş: Primăria Baia Mare va înfiinţa propriul serviciu de salubritate
Administraţia municipiului Baia Mare este decisă să renunţe la contractul cu societatea de salubrizare Drusal şi să colecteze deşeurile menajere înfiinţând propriul serviciu de salubritate, a anunţat, joi, primarul Cătălin Cherecheş. "Din 1 octombrie, deşeurile menajere sunt ridicate în regim de maximă urgenţă, prin echipele de intervenţ
ANCPI: Peste 350.000 de proprietăţi, înregistrate gratuit în acest an în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară
Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) a înregistrat gratuit pentru cetăţeni, în acest an, în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară, peste 350.000 de proprietăţi, reprezentând o suprafaţă de peste un milion de hectare. Conform unui comunicat de presă al ANCPI transmis miercuri AGERPRES, alte aproape şa
Vâlcea: O creşă modernă va fi construită în Bălceşti prin PNRR
Autorităţile locale din oraşul Bălceşti au anunţat că au semnat la sfârşitul săptămânii trecute contractul de finanţare pentru construirea în localitate a unei creşe noi, investiţia care se ridică la circa 11,9 milioane de lei urmând să fie finanţată integral din fonduri europene, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
Nicuşor Dan: Am tăiat din investiţii din cauza lipsei banilor
Municipalitatea a tăiat din investiţii din cauza lipsei banilor, a declarat, marţi, primarul general Nicuşor Dan, atrăgând atenţia asupra "dezechilibrului" dintre fondurile pentru Primăria Capitalei şi cele de sector. "Este de acum 20 de ani împărţirea asta deficitară. Multe dintre investiţii nu s-au făcut, faptul că
Nicuşor Dan: Bucureştenii nu vor plăti mai mult la termie; contractul de reabilitare pe fonduri UE - semnat în curând
Bucureştenii nu vor plăti în această iarnă preţuri mai mari la energia termică, anunţă primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care menţionează că va fi menţinut preţul de 350 de lei pe gigacalorie. "De la 1 noiembrie o să avem noile preţuri pe care le va da ANRE, atât pentru producţie, cât şi pentru transport, distr
Mureş: Primul administrator public al municipiului reşedinţă a fost numit Kacsó Sándor, fost manager al CSM
Primarul din Târgu Mureş, Soós Zoltán, l-a prezentat, marţi, pe primul administrator public al municipiului - Kacsó Sándor, fostul manager al Clubului Sportiv Municipal (CSM), despre care a spus că a reuşit într-un an să scape clubul de datorii şi 300 de procese aflate pe rolul instanţelor de judecată. &
Festivalul 'Spotlight' revine, între 14 şi 16 octombrie, cu o ediţie dedicată artiştilor din România
Festivalul de artă vizuală în aer liber "Spotlight" revine, între 14 şi 16 octombrie, cu o ediţie dedicată în întregime artiştilor din România, potrivit unui comunicat al ARCUB, transmis, marţi, AGERPRES. "Spotlight" va anima Calea Victoriei, între Ateneul Român şi Cercul Militar Na
Primăria Capitalei: Licitaţie pentru elaborarea unui master plan pentru pistele de biciclete
Primăria Capitalei anunţă licitaţie pentru elaborarea documentaţiei aferente unui master plan pentru pistele de biciclete. Conform anunţului de pe SICAP, valoarea totală estimată a contractului este de 838.700 lei. Durata totala a serviciilor este de 12 luni, incluzând două etape. "În prezent circulaţia bicicliştilor se desfăşoa
Nicuşor Dan anunţă că municipalitatea va face recurs împotriva sentinţei Tribunalului de a suspenda demolarea Cathedral Plaza
Municipalitatea va face recurs la Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei de luni a Tribunalului Bucureşti prin care se suspendă dispoziţia primarului general de demolare a Cathedral Plaza. "Proprietarul clădirii a solicitat atât anularea, cât şi suspendarea dispoziţiei de demolare motivând în esenţă că are pe rolul inst
Sector 4: A început înregistrarea cererilor pentru acordarea ajutorului de încălzire cu material lemnos
Primăria Sectorului 4 a anunţat marţi că a început înregistrarea cererilor pentru acordarea ajutorului de încălzire cu material lemnos în sezonul rece 2022 - 2023. Lemnele vor fi distribuite prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4. Cei cu venituri reduse trebuie să completeze o cerere ş
Amenzi de aproximativ 80.000 de lei pentru abateri ale şoferilor şi taximetriştilor şi tulburarea ordinii
Amenzi de aproximativ 80.000 de lei au fost aplicate de Poliţia Locală Bucureşti conducătorilor auto care şi-au parcat maşinile pe spaţiile verzi din parcurile Regele Mihai I, Cişmigiu sau Bordei, aflate în administrarea autorităţii locale, precum şi celor care au încălcat Legea taximetriei sau au tulburat ordinea şi liniştea publică.
Termoenergetica: Spitalul Fundeni şi peste 400 de blocuri, fără apă caldă pentru remedierea unor avarii
Spitalul Fundeni şi peste 400 de blocuri vor rămâne fără apă caldă de luni, pentru remedierea unor avarii pe conducte din reţeaua primară din Sectoarele 1, 2 şi 4. Potrivit unui comunicat al Companiei Municipale Termoenergetica Bucureşti, transmis, luni, AGERPRES, vor fi efectuate lucrări pe conducta Magistralei DN 500 din zona Calea Gri
Prahova: Contract de finanţare de 580 de milioane de euro pentru infrastructura de apă şi canalizare, semnat de ministrul Boloş
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a semnat luni, la Ploieşti, un contract de finanţare de 580 de milioane de euro fără TVA privind infrastructura de apă şi apă uzată din judeţul Prahova, el arătând că acesta este proiectul cu cea mai mare valoare din România pe acest segment. "Cred că este cel mai
Timiş: Colterm a încheiat contracte pentru livrarea de cărbune necesar sezonului rece
Administratorul special al companiei de termoficare din municipiul Timişoara, Alexandru-Cristian Amza, a declarat, luni, că este contractată întreaga cantitate de cărbune necesară pentru sezonul rece 2022 - 2023, iar pentru necesarul estimat de gaze naturale a fost înmagazinată jumătate din cantitate. El a adresat un nou apel către
Primarul Elena Lasconi: Am decis retragerea medaliei 'Câmpulung 500' deputatului PSD Aurel Bălăşoiu
Primarul Elena Lasconi a anunţat sâmbătă seara că a decis să îi retragă medalia "Câmpulung 500" deputatului PSD Aurel Bălăşoiu, decernată cu ocazia festivităţii oficiale "Zilele Câmpulungului" de anul acesta. "Motivul: scandalul sexual în care este implicat acesta. Medaliile de aur ale C&a


