Bihor: Municipiul Oradea, cel mai mare punctaj din ţară în auditul pentru fondurile elveţiene
Municipiul Oradea a obţinut cel mai mare punctaj din ţară în auditul pentru fondurile elveţiene, ceremonia de decernare a diplomei de Comunitate Sustenabilă - "European Energy Award" având loc vineri, la Primăria Oradea, în prezenţa reprezentanţilor România Green Building Council (RoGBC) şi ai Ambasadei Elveţiei în Români
Nicuşor Dan: Intrarea în Bucureşti, în vederea participării la protest, pe Şoseaua Alexandriei, între 6.00-7.00
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, precizează că intrarea în Bucureşti a tractoarelor şi capetelor tractor de TIR, în vederea participării la protestul din Piaţa Constituţiei, se va realiza pe Şoseaua Alexandriei, între orele 6.00 - 7.00. Într-o intervenţie pentru B1Tv, el a precizat că din comisia care analize
Prahova: Primăria Ploieşti oferă locuri de casă veteranilor de război şi revoluţionarilor
Primăria Ploieşti anunţă, vineri, că oferă locuri de casă în suprafaţă de câte 500 metri pătraţi veteranilor de război şi revoluţionarilor, în conformitate cu prevederile legale aflate în vigoare, trei titlul de proprietate fiind deja emise. La finalul anului trecut se aflau în evidenţa municipalităţii 26 de cerer
Iaşi: Clădirea în care s-a decis candidatura lui Cuza la domnia Moldovei, redeschisă publicului
Clădirea în care s-a decis candidatura lui Alexandru Ioan Cuza la domnia Moldovei, Muzeul de Istorie Naturală din Iaşi, va fi redeschisă, marţi, publicului. Primarul Mihai Chirica a transmis că Muzeul de Istorie Naturală va fi redeschis publicului pe 23 ianuarie, pentru a omagia astfel 165 de ani de la înfăptuirea Unirii Moldovei c
Harghita: Lucrările de punere în siguranţă a internatului de la Odorheiu Secuiesc, al cărui perete s-a prăbuşit, în curs de execuţie
Lucrările de punere în siguranţă a clădirii internatului Licelului "Tamási Aron", de la Odorheiu Secuiesc, al cărui perete s-a prăbuşit, iar doi elevi şi-au pierdut viaţa, sunt în curs de execuţie. Instituţia Prefectului Harghita a informat că, în cursul zilei de joi, a avut loc şedinţa de lucru a comisiei mixte de ve
Nicuşor Dan: Cererea de protest în Piaţa Constituţiei, făcută de un cetăţean; au fost respinse alte 5-6 solicitări
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a informat, joi, că solicitarea privind organizarea unui protest duminică, luni şi marţi în Piaţa Constituţiei a fost formulată de un cetăţean. El a precizat, pentru Digi 24, că aceasta este a şasea sau a şaptea solicitare de autorizare a unui protest transmisă Primăriei Generale. "Aceasta a
Bihor: Ambasadorul Belgiei, impresionat la Oradea de potenţialul uriaş de investiţii şi de frumuseţea clădirilor restaurate
Ambasadorul Regatului Belgiei în România, John Cornet d'Elzius, care a vizitat pentru prima dată municipiul Oradea, a fost impresionat de frumuseţea clădirilor restaurate din oraş, dar şi de "potenţialul uriaş de a atrage investiţii străine". Potrivit unui comunicat al Primăriei Oradea, ambasadorul Belgiei a fost prim
Prefectul de Gorj: Bărbat încadrat în grad de handicap din 2004, cu permis de conducere valabil până în 2027
Un bărbat încadrat în grad de handicap în anul 2004, care deţinea la momentul respectiv permis de conducere şi şi-a preschimbat de mai multe ori respectivul document, avându-l în prezent valabil până în 2027, este unul dintre cei 170 de gorjeni care fac obiectul unei anchete a Instituţiei Prefect
Clotilde Armand: Voi depune plângere împotriva preşedintelui Curţii de Conturi pentru abuz în serviciu
Edilul Clotilde Armand a anunţat că va depune plângere pentru abuz în serviciu împotriva preşedintelui Curţii de Conturi, în contextul în care la Primăria Sectorului 1 a venit un nou control al acestei instituţii. "Vin din ce în ce mai des, în ultima perioadă, semn că
Timiş: Primăria Municipiului Timişoara a dat aviz favorabil protestelor fermierilor
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a anunţat, miercuri, că au fost aprobate protestele fermierilor, care se vor desfăşura în perioada 18 - 24 ianuarie, în parcarea Modex, adiacentă Pieţei Victoriei/Operei. Fermierii vor să organizeze o adunare publică pentru susţinerea agriculturii din România, iar Comisia Circul
Antreprenori interesaţi au vizitat Patinoarul Flamaropol; Nicuşor Dan speră ca proiectul să înceapă cât mai rapid
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, miercuri, că mai mulţi antreprenori interesaţi au vizitat Patinoarul Flamaropol şi şi-a exprimat speranţa ca lucrările să înceapă cât mai rapid. Lucrările la Patinoarul "Flamaropol" au început în 2016 şi au fost sistate în 2019, după rezilierea contractului,
Bihor: Primăria Oradea anunţă că în 2023 investiţiile municipalităţii au fost cu 74% peste nivelul din 2022
Direcţia Economică a Primăriei Oradea a informat, miercuri, că 2023 a însemnat un "an excepţional" pentru investiţiile municipalităţii, care s-au ridicat la un cuantum de 918,3 milioane lei, cu peste 74% faţă de plăţile din 2022 şi cu 46% mai mult faţă de anul istoric 2015. "Lucrările multe şi mari, şantiere complexe şi nu
Mureş: Lucrările de reabilitare a Palatului Culturii, în valoare de peste 10,9 milioane lei, se încheie în februarie
Preşedintele Consiliul Judeţean (CJ) Mureş, Peter Ferenc, a declarat, miercuri, că lucrările de reabilitare a Palatului Culturii, în valoare totală de peste 10,9 milioane lei, se vor încheia în luna februarie, ca urmare a unor fisuri constatate la o serie de plăci din pardoseală. "Cea mai importantă este reabilitarea Pal
Iaşi: Prefectul Bogdan Cojocaru anunţă că vor începe lucrările la Spitalul Regional de Urgenţe
Prefectul judeţului Iaşi, Bogdan Cojocaru, a anunţat că lucrările la Spitalul Regional de Urgenţe pot să înceapă întrucât Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a respins contestaţia depusă la procedura de achiziţie finalizată încă de la începutul lunii noiembrie 2023. Potrivit sursei citate, contractu
Plăţi de peste 650 milioane de lei, de la Ministerul Dezvoltării, pentru investiţii realizate prin PNDL
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a virat suma de 650.089.061,85 de lei, în vederea decontării facturilor pentru 608 obiective de investiţii realizate prin etapele I şi II ale Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL). Astfel, pentru etapa I a fost plătită suma de 135.737.906,95 de lei pentru 104







