VIDEO Nicuşor Dan prezintă 20 de solicitări pentru candidaţii la parlamentare şi prezidenţiale; săptămâna viitoare se va întâlni cu aceştia
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, joi, cele 20 de solicitări pe care urmează să le prezinte candidaţilor la alegerile prezidenţiale şi parlamentare.
Edilul general a precizat, în cadrul unei conferinţe de presă, că începând de săptămâna viitoare va solicita întâlniri cu candidaţii pentru a afla dacă ei susţin sau nu aceste obiective.
Prima solicitare vizează modificarea legii finanţelor publice locale şi a Codului fiscal, astfel încât împărţirea taxelor şi impozitelor pe care le plătesc bucureştenii între Primăria Generală şi primăriile de sector să o facă Consiliul General, nu Parlamentul. El a menţionat că în acest fel se procedează în toate capitalele europene care au subdiviziuni administrative, deoarece o astfel de măsură asigură coerenţă şi implementarea unei viziuni de ansamblu.
Conform celei de-a doua cereri, posibilitatea de împrumut a unităţilor administrativ teritoriale ar trebui să fie proporţională cu numărul de locuitori.
"Aşa cum este azi, aşa-numita lege a plafoanelor, Municipiul Bucureşti se poate împrumuta la fel de mult cum se poate împrumuta municipiul Făgăraş, Reşiţa sau Alexandria. Evident că necesităţile de a dezvolta aceste oraşe sunt cantitativ diferite", a spus edilul general.
Nicuşor Dan doreşte, de asemenea, ca toate autorizaţiile de construire din Bucureşti să fie emise de primarul general şi toate documentaţiile de urbanism din Capitală să fie votate de Consiliul General. El a adăugat că măsura este necesară pentru a asigura coerenţă, decongestionarea traficului, dar şi pentru că în prezent "există un grad mare de ilegalitate" în emiterea autorizaţiilor şi a documentaţiilor de urbanism.
O altă solicitare vizează Codul urbanismului, aflat în dezbatere, mai exact "limitarea derogărilor" pe indicatori urbanistici.
"Aşa cum este proiectul de cod acum, noi avem un Plan Urbanistic General, care stabileşte în mod ştiinţific nişte indicatori de construire în anumite zone şi poate să vină un privat să ceară primarului - şi primarul nu poate să îl refuze - să îi dea cu 20% mai mult decât scrie în legea oraşului", a explicat edilul general.
El a punctat că mai cere ca în Codul urbanismului să fie prevăzut un mecanism prin care Inspectoratul de Stat în Construcţii şi prefectul să asigure în mod real controlul legalităţii în emiterea autorizaţiilor şi documentaţiilor de urbanism.
Potrivit edilului general al Capitalei, o altă solicitare se referă la posibilitatea organelor civile de control în construcţii să dispună oprirea lucrărilor la monumente şi în zone protejate.
În altă ordine de idei, Nicuşor Dan a atras atenţia asupra necesităţii luării de măsuri privind mai multe prevederi legislative, printre care se numără abrogarea celor potrivit cărora spaţiile verzi private nu fi inventariate de autorităţile publice locale decât după un proces de expropriere.
"Şi în Legea urbanismului de acum şi în viitorul Cod al urbanismului este prevăzut un termen de a ataca în instanţă documentaţiile de urbanism de doar cinci ani, deşi ele sunt acte normative şi asta ne pune în situaţia de a fi cu mâinile legate în momentul în care sunt documentaţii de acum şapte ani, de acum zece ani. În plus, prevederea este neconstituţională", a declarat Nicuşor Dan.
Totodată, el a semnalat că Legea nr. 102/2023 a limitat posibilitatea ONG-urilor de a merge în instanţă referitor la aspecte de urbanism şi construcţii.
Printre aspectele legislative enumerate de Nicuşor Dan se numără şi posibilitatea primarului general de a ataca în instanţă hotărâri ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
Un alt set de cereri ale edilului general al Capitalei au vizat preluarea de către Municipalitate a mai multor obiective, printre care fostele Sere Ghencea, care aparţin statului, pentru a edifica un parc.
Nicuşor Dan a punctat că de interes este şi terenul viran din spatele stadionului Ghencea, ce aparţine Ministerului Apărării, iar Municipalitatea intenţionează ca pe o parte din acesta să organizeze o pădure urbană sau un parc zoologic.
El a spus că locaţia pe care statul a ales-o pentru edificarea Cartierului Justiţiei, esplanada de lângă Biblioteca Naţională, nu este potrivită, că ar trebui să devină un mare spaţiu de întâlnire sau pentru evenimente publice, având în vedere că oraşul nu are un astfel de spaţiu.
Edilul general a punctat că un drum către cartierul Greenfield prin Pădurea Băneasa nu ar trebui să fie definitiv, iar investitorul să aibă un interval de timp în care să facă ieşirile către şoseaua de centură.
Nicuşor Dan a punctat că alte cereri vizează grupurile de consilieri generali, cărora le solicită susţinerea referendumurilor locale, a noului Plan Urbanistic General, în viziunea pe care o vor prezenta specialiştii, precum şi votul pe revenirea tuturor bulevardelor din Capitală în administrarea Municipalităţii, pentru coerenţă. AGERPRES/(A - autor: Iulia Carciog, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Brașov: Lucrările de consolidare a Bastionului Postăvarilor vor costa cu 41% mai mult decât contractul inițial
Lucrările de consolidare a Bastionului Postăvarilor din Brașov vor costa cu 41% în plus față de valoarea contractului, semnat anul trecut de administrația locală cu firma contractantă. Primăria Brașov a actualizat miercuri, pe SEAP, valoarea contractului de achiziții, de la 3,9 milioane de lei la 5,6 milioane de lei, invocând 'necesitatea unor
Pasajul Basarab, curățat de graffiti, după ce a fost vandalizat la scurt timp de la începerea lucrărilor de reparații
Pereții Pasajului Basarab au fost curățați, după ce au fost vandalizați la aproximativ două luni de la începerea lucrărilor de reabilitare. Primăria Capitalei anunță că Poliția Locală va supraveghea zona, până la montarea camerelor de supraveghere. 'Am curățat graffiti-ul de pe Pasajul Basarab! Pereții proaspăt reparați și vopsiț
Mureș: Peste 300 de alergători sunt așteptați la ediția a doua a 'Sighișoara 10K'
Peste 300 de alergători și-au anunțat participarea la cea de-a doua ediție a competiției atletice 'Sighișoara 10K', eveniment ce îmbină activitatea fizică cu promovarea patrimoniului istoric, oferind participanților ocazia de a alerga printre zidurile Cetății Medievale. 'Pe 5-6 septembrie Sighișoara se pregătește pentru cea de-a doua ediție a
Ciucu: Costul transportului public a crescut foarte mult; cantina STB are o pierdere de 2 milioane de lei pe an
Costul transportului public, per kilometru, a crescut foarte mult în București, raportat la alte orașe din țară, a declarat miercuri primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu. El a criticat ADI TPBI pentru modul în care a realizat auditul STB, apreciind că acest audit nu trebuia să includă centre de cost precum: cantina STB, cabana de la Predeal
Ciucu spune că PMB urmează să se îndrepte împotriva Solaris pentru recuperarea prejudiciului
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat miercuri că există 'probleme mari' la mai multe mijloace de transport în comun achiziționate de la Solaris și Imperio. Edilul a anunțat că a dispus un control pentru verificarea problemelor și că municipalitatea intenționează să se îndrepte împotriva companiei Solaris pentru rec
Ciucu spune că au existat decizii de 'management îngrozitor' în cazul VFU Pașcani: Mulțumim pentru 'buna guvernare'
Primarul general, Ciprian Ciucu, apreciază că la nivelul Primăriei Capitalei și al Societății de Transport București (STB) au existat decizii de management 'îngrozitor' în ce privește gestionarea achiziției de 40 de tramvaie de la Electroputere VFU Pașcani. Edilul general a precizat că nu există hotărâri definitive în acest sens
Ciucu le-a propus primarilor ilfoveni optimizarea traseelor de transport și modificarea subvenției; el a cerut și reorganizarea ADITPBI
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, le-a propus miercuri primarilor din Ilfov o raționalizare a traseelor de transport în comun, dar și o contribuție mai substanțială în ce privește subvenția, acoperită în prezent în proporție de 90% de PMB. În cadrul ședinței Adunării Generale a Asociaților TPBI, Ciucu a pledat și pentru o reorgan
Gorj: Valoarea proiectelor implementate prin PNRR este de aproape 120 de milioane de lei
Șase proiecte în valoare de aproximativ 120 de milioane de lei au fost finalizate în județul Gorj prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), acestea vizând investiții în sănătate, servicii sociale, eficiență energetică și educație, a anunțat, marți, președintele Consiliului Județean (CJ), Cosmin Popescu. Po
Danemarca: Bărbații de peste 55 de ani nu vor mai avea acces la tratamente de fertilitate
În Danemarca, bărbații cu vârste de peste 55 de ani nu vor mai avea acces la tratamentele de fertilitate din sectorul medical public, a anunțat marți organizația regiunilor daneze, care gestionează structurile publice de sănătate din această țară, informează AFP. 'Noua reglementare înseamnă că, de acum înainte, bărbații vor trebui &
Primăria Constanța informează că, la finalul PNRR, municipalitatea a absorbit 239 milioane de euro
Primăria Constanța a informat, marți, că municipalitatea a absorbit, la finalul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), 239 milioane de euro, cea mai mare sumă fiind investită într-o nouă centrală termoelectrică (CET). ''Valoarea totală a investițiilor prezentate depășește suma de 1,2 miliarde de lei, echivalentul a
Botoșani: O porțiune din DN 29D s-a surpat la mai puțin de trei ani de la modernizarea drumului
O porțiune din drumul național DN 29D, care face legătura între municipiul Botoșani și Vama Stânca, s-a surpat pe fondul unor alunecări de teren. Surparea are loc în zona unui viaduct construit pe raza localității Drislea din comuna Trușești și s-a produs la mai puțin de trei ani de la reabilitarea și modernizarea drumului re
Ciucu: Au fost inițiate procedurile de selecție pentru patru directori de teatre
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță că au fost inițiate procedurile de selecție pentru ocuparea posturilor de manager la patru instituții de cultură din București: Teatrul de Animație ''Țăndărică'', Teatrul ''Ion Creangă'', Opera Comică pentru Copii și Teatrul ''Excelsior''. Edil
Olguța Vasilescu: Toate investițiile atrase prin PNRR în Craiova au fost finalizate la termen
Investițiile atrase prin PNRR în Craiova au fost finalizate la termen, proiectele de dezvoltare în cartiere, școli și spitale, transport public și infrastructură ridicându-se la aproximativ 80 de milioane de euro, a anunțat, marți, primarul Lia Olguța Vasilescu. ''PNRR a însemnat pentru Craiova investiții de apr
Bihor: Stadiul lucrărilor pe lotul Chiribiș-Biharia al autostrăzii A3 a depășit 70%; progres de șase procente în ultima lună
Lucrările pe lotul 3C2 Chiribiș-Biharia al Autostrăzii Transilvania (A3), în lungime de 28,5 kilometri, au ajuns la un stadiu fizic de 71%, înregistrând un progres de șase puncte procentuale în luna august, a informat marți, într-un comunicat, Compania Națională de Investiții Rutiere. Potrivit sursei citate, const
Constanța: 57 de localități beneficiază de un sistem unitar de gestionare a deșeurilor; valoarea proiectului - 190 de milioane de lei
Județul Constanța are un sistem unitar de gestionare a deșeurilor, printr-un proiect cu fonduri europene în valoare de aproape 190 de milioane de lei, 57 de unități administrativ-teritoriale putând beneficia, începând cu 1 septembrie, de servicii moderne de colectare, transport, transfer, sortare, tratare și depozitare.









