Parteneriat pentru transformarea Dâmboviţei într-un coridor verde-albastru al Capitalei, susţinut de Ministerul Mediului şi PMB (GALERIE FOTO)
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, ministrul Mediului, Mircea Fechet, şi primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, şi-au exprimat, marţi, susţinerea pentru un parteneriat care vizează transformarea Dâmboviţei într-un coridor verde-albastru al Capitalei.
Demersul iniţiat de două organizaţii ale societăţii civile, Asociaţia Ivan Patzaichin - Mila 23 şi NOD Makerspace, propune transformarea Dâmboviţei, până în 2035, într-un coridor esenţial pentru "răcorirea oraşului, creşterea biodiversităţii şi dezvoltarea comunităţii şi economiei locale". Până în 2050, râul ar urma să devină "un model de bună practică" în ce priveşte reabilitarea ecologică "de la izvor până la vărsare", prin utilizarea soluţiilor bazate pe natură.
Iniţiatorii invită administraţia, mediul de afaceri, universităţile, cercetătorii şi ONG-urile să susţină proiectul.
"Râul poate deveni 'aparatul de aer condiţionat' natural al Bucureştiului, după cum spunea Ivan Patzaichin. Deschidem o coaliţie pentru a orienta dezvoltarea zonei riverane spre o viziune comună", au transmis cele două ONG-uri.
Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a subliniat importanţa unei "soluţii pe termen mediu" pentru transformarea acestui râu într-un coridor albastru-verde, dar şi a implicării administraţiei publice, a mediului de afaceri şi a societăţi civile în revitalizarea Dâmboviţei.
"Putem să îi spunem, aşa cum îl numea Ivan, 'aerul condiţionat' al Bucureştiului, pentru că, fără îndoială, râul Dâmboviţa poate răcori Capitala noastră şi poate deveni o oază de biodiversitate, de frumuseţe, de întâlnire pentru oameni. (...) Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor nu poate decât să rămână un partener al acestor proiecte", a spus el, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul NOD Makerspace.
Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a subliniat că, din anul 2023, Bucureştiul nu mai poluează Dâmboviţa, deoarece apele reziduale sunt epurate în mod corespunzător. Caseta Dâmboviţei ar urma să devină "perfect funcţională" în aproximativ trei ani, a precizat edilul general. El a salutat parteneriatul între instituţii şi societatea civilă în vederea transformării râului Dâmboviţa.
"În sfârşit, începând cu 2023, noi nu mai poluăm Dâmboviţa. Bucureştiul reuşeşte începând cu anul 2023 să epureze toate apele sale reziduale şi să redea în circuit apă curată. (...) Pentru că am finalizat staţia de epurare, am putut să transferăm banii europeni pe acest exerciţiu financiar, deci eu estimez că pentru caseta Dâmboviţei, cam în trei ani, ea o să fie perfect funcţională, curăţată şi stabilizată acolo unde este nevoie", a spus acesta.
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a declarat că proiectul pentru amenajarea insulei de pe Lacul Morii, elaborat în urma unui concurs internaţional de soluţii, va schimba aspectul zonei, dar va fi benefic şi din punct de vedere al protecţiei mediului.
"Va schimba aspectul Lacului Morii dintr-un lac industrial, antropic, într-un lac cât mai natural. Va avea insule plutitoare, foarte prietenoase cu păsările, care vor putea depune ouă. Se va schimba aspectul lacului, va deveni foarte atractiv. Se plantează foarte mulţi arbori; vegetaţie, în general. Este un proiect matur, pentru care avem şi banii puşi deoparte şi de care ne putem apuca imediat. Prin noiembrie cred că pot să dau ordinul de începere. (...) Pe lac vor fi sporturi nautice, fără motor. Cred că Lacul Morii va deveni în urma acestui proiect unul dintre principale puncte de atracţie din Bucureşti. Proiectul a fost foarte bine primit, lăudat, nu are probleme de mediu. Din contră, ajută foarte mult la îmbunătăţirea situaţiei mediului din zonă", a explicat el.
Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO
Consilierul de stat şi coordonator al Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, Laszlo Borbely, şi-a exprimat speranţa ca masterplanul privind râul Dâmboviţa să fie aprobat în curând de Consiliul General al Capitalei. Mihaela Frăsineanu, consilier de stat în Cancelaria prim-ministrului, a subliniat că Dâmboviţa trebuie redată bucureştenilor.
"Dâmboviţa ne-a arătat că este sustenabilă. Şi oraşul trebuie să îi arate respectul cuvenit. Vă felicit pentru iniţiativă, pentru demers, pentru perseverenţă. Voi fi alături de dumneavoastră, împreună cu Cancelaria prim-ministrului şi cu Guvernul României, ca să îi dăm Dâmboviţei exact aspectul pe care îl merită", a arătat ea.
Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO
Ivona Patzaichin - Rusu, reprezentantă a Asociaţiei Ivan Patzaichin, a invocat începutul anilor '90, când tatăl său a organizat pe Dâmboviţa, în zona Bibliotecii Naţionale, un concurs cu sportivii de la lotul olimpic de kaiac canoe.
"El, parcurgând în timpul vieţii diferite zone, mergând în diferite capitale europene şi văzând cum sunt exploatate râurile din acele capitale, şi-a dorit foarte mult ca şi noi, în România, în Bucureşti, să avem o astfel de zonă. (...) Sper ca acel vis al lui să ajungă să fie îndeplinit", a spus ea.
Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO
Tamina Lolev, din partea Asociaţiei Nod Makerspace, a declarat că obiectivul acestui demers este să transforme râul Dâmboviţa într-un "loc plin de viaţă şi creativitate, care ajută Bucureştiul să prospere", un coridor verde-albastru "esenţial pentru răcorirea oraşului, creşterea biodiversităţii, dezvoltarea comunităţii şi a economiei locale". În acest sens, a precizat că pe 21-22 septembrie va avea loc o nouă ediţie a Dâmboviţa Delivery, un eveniment manifest dedicat artei, naturii şi comunităţii. Din program fac parte: plimbări cu canotci şi caiace, ateliere creative, ateliere de reciclare şi discuţii despre ecologie şi sustenabilitate, tururi ghidate, dans contemporan, yoga, calisthenics şi proiecţii de film în aer liber. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)
* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași/Primarul Mihai Chirica: Subfinanțarea cronică a sistemului energetic este cauza crizei energiei din România
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat că echipele mixte CET - DelGaz Grid au reușit să refacă punctul de alimentare de la Transformatorul 5 al CET I Iași, după avaria provocată de incendiul de sâmbătă la postul electric de
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație de echipamente pentru supraînălțări la trecerile de pietoni și intersecții
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație pentru un acord cadru de furnizare și punere în funcțiune de echipamente și dotări suplimentare pentru supraînălțarea a circa 1.100 de treceri de pietoni și intersecții în vecinătatea unităților de învățământ și a zonelor aglomerate, valoarea estimată a contractului depășind 28,5 milioane de lei.
Bihor: Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, reabilitată cu fonduri de la Consiliul Județean
Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură ale orașului, a fost reabilitată, printr-o investiție a Consiliului Județean de aproape 650.000 de lei. Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, luni, 19 octombrie 2026, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor aferente obiectivului de in
Prahova: Valoarea contractului pentru Centura Comarnic, majorată nejustificat (audit); CJ anunță expertiză externă
Bugetul de stat a fost prejudiciat cu circa 14 milioane de lei în urma majorării nejustificate a valorii contractului pentru Centura Comarnic și a efectuării de plăți nejustificate, probleme fiind identificate și cu privire la plățile pentru centurile Mizil și Azuga-Bușteni, arată un raport al Camerei de Conturi Prahova publicat recent. Potrivit document
Dâmbovița: Piste de biciclete, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect cu fonduri europene
Piste, peste 400 de biciclete disponibile pentru utilizare, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect de mobilitate urbană cu fonduri europene de 90 de milioane de lei, a anunțat, luni, primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan. 'Piste dedicate bicicliștilor, în lungime de peste 20 de km, peste 400 de bici
Cluj: Aeroportul 'Avram Iancu' a atins pragul de trei milioane de pasageri în 2026
Aeroportul Internațional 'Avram Iancu' din Cluj-Napoca a atins, luni, pragul de 3 milioane de pasageri înregistrați în acest an, ceea ce reprezintă o premieră pentru aeroporturile regionale din România. Potrivit unui comunicat transmis de aeroportul clujean, este un rezultat excepțional, obținut pentru al patrulea an
Primarul Iașiului: Transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I, compromis total
Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a declarat, luni, că transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I este compromis total și nu mai poate fi repus în funcțiune, motiv pentru care va fi împrumutat unul de la furnizorul de en
Timiș: Centrul de la Ciacova pentru recuperarea minorilor cu adicții ar putea fi funcțional până la jumătatea anului viitor
Lucrările de construire a primului Centru de recuperare pentru minorii cu adicții, singurul de acest fel din vestul țării, avansează, astfel încât până în vara anului viitor obiectivul ar putea deveni funcțional, a declarat, luni, Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, instituția care finanțează această investiție cu pes
Vrancea: Prefectul Liviu Macovei și-a anunțat demisia, după decizia PNL de a intra în opoziție
Prefectul județului Vrancea, Liviu Macovei, și-a anunțat, luni, demisia din funcție, precizând că decizia este una ''asumată și firească'', în contextul hotărârii Partidului Național Liberal (PNL) de a intra în opoziție. ''Mi-am dat demisia din funcția de prefect al județului Vrancea. Este o deci
Primarul Chirica, despre incendiul de la CET 1 Iași: Nu este foc deschis, nu sunt victime
Primarul Mihai Chirica spune că incendiul izbucnit sâmbătă seara la CET 1 Iași este la rețeaua electrică, motorul termic al centralei fiind oprit de vineri, iar cazanul de căldură fiind decuplat. 'Este un incendiu pe rețeaua electrică, motorul termic era oprit de ieri (vineri - n.r), cazanul de căldură a fost decuplat. Nu sunt victim
Ciucu: Eliberăm bulevardele principale de sub mașini ca să facem loc și pietonilor
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, transmite că își dorește un oraș civilizat, cu aer curat, chiar dacă va pierde voturile celor care nu mai pot să parcheze pe trotuare. În prezent, în București și Ilfov, sunt 2.800.000 de mașini, conform Registrului Auto Român (RAR). Edilul pledează pentru accesibilizare
Sector 6: Operatorii de trotinete electrice trebuie să suspende folosirea acestora în parcuri și să limiteze viteza pe bulevarde
Poliția Locală Sector 6 a solicitat operatorilor de trotinete electrice introducerea unor restricții de circulație în parcuri și limitarea vitezei la maximum 15 kilometri/oră pe principalele artere din sector, ca urmare a sesizărilor cetățenilor și a incidentelor provocate de utilizarea necorespunzătoare a acestora. Primăria Sectorului 6
Arad: Festival de toamnă pentru florarii din Curtici, care în trecut cultivau roșii
Administrația locală din Curtici organizează, în perioada 24 - 25 octombrie, un festival de toamnă la care vor fi celebrați florarii locali, mulți dintre aceștia fiind în trecut cultivatori de roșii în sere și solarii, dar care s-au reprofilat. Festivalului Florilor de Toamnă va fi organizat în centrul orașului și are c
Titan Pumpkin Fest, cu cinci tone de dovleci, muzică și jocuri de Halloween, la sfârșitul acestei săptămâni
Cea de-a IV-a ediție a Titan Pumpkin Fest va avea loc de vineri până duminică în Parcul Titan, în zona scenei și la Calul Titanilor. De la sculptatul și decoratul dovlecilor, la pictură, creații handmade, delicii culinare și experiențe interactive, festivalul propune trei zile în care atmosfera de toamnă și spiritul Hal
Vaslui: Primarul de Poienești, Nelu Caragață (PSD) - fără mandat după o condamnare pentru fapte de corupție
Prefectul județului Vaslui a semnat, joi, ordinul de încetare a mandatului pentru primarul social-democrat al comunei Poienești, Nelu Caragață, condamnat la închisoare cu suspendare pentru fapte de corupție. 'Am semnat Ordinul prin care se constată încetarea de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului









