Harghita: CJ depune la ÎCCJ o cerere de revizuire referitoare la hotărârea prin care Cheile Bicazului rămân în Neamţ
Consiliul Judeţean Harghita va depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) o cerere de revizuire, prin care va solicita clarificări referitoare la hotărârea Curţii de Apel Târgu Mureş, care a stabilit limitele de hotar cu judeţul Neamţ, prin care Cheile Bicazului rămân în judeţul vecin.
Anunţul a fost făcut joi, într-o conferinţă de presă, de preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, care a arătat că există discrepanţe şi motivare contradictorie în respectiva hotărâre şi de aceea s-a luat decizia acestei căi extraordinare de atac şi depunerii unei cereri de revizuire.
"Astăzi, în data de 9 noiembrie, depunem la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apelul nostru, pentru că considerăm că hotărârea Curţii de Apel Târgu Mureş nu este clară şi am văzut nişte discrepanţe sau motivare contradictorie şi de aceea, prin cale extraordinară, cerem clarificarea acestei situaţii la Curtea de Casaţie şi Justiţie", a declarat Borboly Csaba.
Acesta a prezentat situaţia litigiilor privind stabilirea limitelor de hotar cu judeţul Neamţ, dorind să clarifice informaţiile apărute în spaţiul public potrivit cărora "Consiliul Judeţean Harghita ar fi pierdut acest teren de aproape 700 de hectare unde sunt Cheile Bicazului".
Borboly a explicat că documentul care stă la baza tuturor hotărârilor instanţelor favorabile judeţului Neamţ şi Bicaz-Chei este procesul- verbal datat din 1998, în care reprezentantul municipiului Gheorgheni a semnat recunoaşterea limitelor dintre cele două unităţi administrativ teritoriale.
El a subliniat că, potrivit legii, dacă limita de hotar între două unităţi administrative teritoriale este şi limită de judeţ, la discuţii trebuia să fie invitat şi reprezentantul Consiliului Judeţean, lucru care nu s-a întâmplat şi drept urmare, au început mai multe procese în justiţie.
Totodată, Borboly a mai arătat că reprezentanţii municipiului Gheorgheni au spus că nu au ştiut ce au semnat, în acel moment.
"În anul 2009, la solicitarea Consiliului Judeţean Harghita, Primăria Gheorgheni a pornit un proces de anulare a procesului-verbal din 1998, în care a intrat ca parte şi Consiliul Judeţean, în 2010, proces care a fost relocat (strămuta - n.red.) la mai multe instanţe, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dând decizia ca procesul să fie judecat la Tribunalul Prahova şi apoi la Curtea de Apel Ploieşti. În prima instanţă, în 2019, la Tribunalul Prahova, Consiliului Judeţean Harghita i-a fost dat câştig de cauză, iar în recurs, la Curtea de Apel Ploieşti, s-a luat o decizie în care Consiliul Judeţean Harghita a fost scos din proces. În proces a rămas doar municipiul Gheorgheni fiind stabilit de instanţă că acesta nu mai poate reveni la decizia din 1998. Consiliul Judeţean Harghita a formulat contestaţie în anulare care s-a judecat la Ploieşti şi a fost respinsă în 2021. (...) Văzând că nu putem merge pe anularea acelui document de recunoaştere, semnat de Gheorgheni, am început un nou proces, în 2022, la Tribunalul Harghita, prin care am subliniat că limita nu este stabilită corect, pentru că reprezentantul Consiliului Judeţean nu a fost prezent. Tribunalul Harghita a respins, în aprilie 2023, acţiunea formulată, de aceea am făcut recurs la Curtea de Apel Târgu Mureş care ne-a dat dreptate la mai multe lucruri, dar la unul, şi cel mai important, nu - acela că cei din judeţul Neamţ au considerat procesul-verbal ca act individual ce se poate contesta numai în termen de un an", a explicat preşedintele CJ Harghita.
Kovacs Zsolt, consilier juridic în cadrul Consiliului Judeţean Harghita, a punctat, în aceeaşi conferinţă de presă că, prin acţiunea depusă în data de 9 noiembrie, se solicită ÎCCJ să se pronunţe pe încadrarea juridică a procesului-verbal (de recunoaştere a limitelor-nred), conform căruia Cheile Bicazului aparţin judeţului Neamţ, această cale extraordinară de atac vizând aspecte de procedură.
"În procesul anterior, toate instanţele au stabilit calificarea juridică a procesului-verbal contestat ca fiind un act administrativ cu caracter normativ şi, în consecinţă, acţiunea pentru anularea acestui act poate fi introdusă oricând. Contrar acestor reţineri ale Tribunalului Prahova şi a Curţii de Apel Ploieşti, atât Tribunalul Harghita cât şi în recurs, Curtea de Apel Târgu Mureş, au reţinut că este vorba de un act administrativ individual, cu toate că deciziile Curţii Constituţionale, pe care le invocă, stabilesc că acel act reprezintă cel mult o operaţiune materială, adică nici nu ar fi act administrativ. Aceste două decizii definitive practic se contrazic cu privire la calificarea procesului-verbal de delimitare din 1998, pe care îl contestăm, şi de aceea formulăm o cerere de revizuire, care se va judeca de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru contrarietate de hotărâri. (...) Calea extraordinară de atac vizează exclusiv aspect de procedura, nu se ocupă cu fondul cauzei, deci, în cazul unei decizii favorabile, se va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Târgu Mureş sau chiar şi la Tribunal", a declarat Kovacs Zsolt.
Potrivit sursei citate, Cheile Bicazului aparţin judeţului Neamţ din anii '86-'87, iar procesul verbal din 1998 a fost o confirmare a liniei de hotar utilizate în acel moment.
Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a adăugat că depunerea cererii de revizuire este un pas, existând încă o cale de clarificare, respectiv implementarea Sistemului Informatic Naţional de înregistrare a proprietăţilor funciare, care, atunci când se va finaliza, va fi un act (administrativ) cu caracter normativ pe care municipiul Gheorgheni îl va putea contesta, dacă îi va fi nefavorabil.
Totodată, Borboly Csaba a apreciat relaţia foarte bună cu judeţul Neamţ, precizând că există planuri şi proiecte comune de dezvoltare durabilă şi sustenabilă a zonei, prin construirea de drumuri, elaborarea unui Master Plan de dezvoltare turistică, în beneficiul comunităţilor din cele două judeţe, precum şi al turiştilor.
El a menţionat, în context, că nu doreşte ca litigiile de hotar să fie transformate în instrumente politice sau electorale de nici una dintre părţile implicate şi că, indiferent cui vor aparţine, la final, Cheile Bicazului, trebuie să existe proiecte comune, în beneficiul cetăţenilor.
Borboly a mai spus că, istoric vorbind şi pe baza hărţilor militare, Cheile Bicazului au aparţinut Harghitei, situaţia schimbându-se în perioada comunistă, atunci când sute de mii de hectare de teren, aflate la graniţele cu judeţele învecinate, au fost luate arbitrar judeţului Harghita. AGERPRES / (A, AS - autor: Gina Ştefan, editor: Marius Frăţilă, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dolj: Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos, în vizită la Primăria Craiova
Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos în România, Willemijn van Haaften, a efectuat, marți, o vizită la Primăria Craiova, unde s-a întâlnit cu primarul Lia Olguța Vasilescu și cu președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, discuțiile vizând oportunitățile de investiții, dezvoltarea economică a zonei, dar și proiectele culturale.
Brașov: Încep lucrările de restaurare a curții Bisericii Negre
Primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, a anunțat, marți, semnarea contractului pentru lucrările de restaurare a curții Bisericii Negre, menționând că este prima dată în ultimii 150 de ani când acest obiectiv va fi restaurat la un asemenea nivel. Valoarea lucrărilor se ridică la 23,6 milioane de lei și acestea ar urma să fie demarate
Primăria Brașov vrea contract-cadru pentru servicii de proiectare pe 4 ani; valoarea acestuia - peste 3 milioane de euro
Primăria Brașov a lansat o licitație pentru contractarea de servicii de proiectare și elaborare a documentațiilor tehnico-economice necesare investițiilor publice din următorii patru ani, valoarea estimată a acordului-cadru fiind de peste 170 de milioane de lei. Conform anunțului postat pe portalul de achiziții electronice, această valoare a fost determinată &
Iași/Primarul Mihai Chirica: Subfinanțarea cronică a sistemului energetic este cauza crizei energiei din România
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat că echipele mixte CET - DelGaz Grid au reușit să refacă punctul de alimentare de la Transformatorul 5 al CET I Iași, după avaria provocată de incendiul de sâmbătă la postul electric de
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație de echipamente pentru supraînălțări la trecerile de pietoni și intersecții
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație pentru un acord cadru de furnizare și punere în funcțiune de echipamente și dotări suplimentare pentru supraînălțarea a circa 1.100 de treceri de pietoni și intersecții în vecinătatea unităților de învățământ și a zonelor aglomerate, valoarea estimată a contractului depășind 28,5 milioane de lei.
Bihor: Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, reabilitată cu fonduri de la Consiliul Județean
Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură ale orașului, a fost reabilitată, printr-o investiție a Consiliului Județean de aproape 650.000 de lei. Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, luni, 19 octombrie 2026, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor aferente obiectivului de in
Prahova: Valoarea contractului pentru Centura Comarnic, majorată nejustificat (audit); CJ anunță expertiză externă
Bugetul de stat a fost prejudiciat cu circa 14 milioane de lei în urma majorării nejustificate a valorii contractului pentru Centura Comarnic și a efectuării de plăți nejustificate, probleme fiind identificate și cu privire la plățile pentru centurile Mizil și Azuga-Bușteni, arată un raport al Camerei de Conturi Prahova publicat recent. Potrivit document
Dâmbovița: Piste de biciclete, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect cu fonduri europene
Piste, peste 400 de biciclete disponibile pentru utilizare, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect de mobilitate urbană cu fonduri europene de 90 de milioane de lei, a anunțat, luni, primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan. 'Piste dedicate bicicliștilor, în lungime de peste 20 de km, peste 400 de bici
Cluj: Aeroportul 'Avram Iancu' a atins pragul de trei milioane de pasageri în 2026
Aeroportul Internațional 'Avram Iancu' din Cluj-Napoca a atins, luni, pragul de 3 milioane de pasageri înregistrați în acest an, ceea ce reprezintă o premieră pentru aeroporturile regionale din România. Potrivit unui comunicat transmis de aeroportul clujean, este un rezultat excepțional, obținut pentru al patrulea an
Primarul Iașiului: Transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I, compromis total
Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a declarat, luni, că transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I este compromis total și nu mai poate fi repus în funcțiune, motiv pentru care va fi împrumutat unul de la furnizorul de en
Timiș: Centrul de la Ciacova pentru recuperarea minorilor cu adicții ar putea fi funcțional până la jumătatea anului viitor
Lucrările de construire a primului Centru de recuperare pentru minorii cu adicții, singurul de acest fel din vestul țării, avansează, astfel încât până în vara anului viitor obiectivul ar putea deveni funcțional, a declarat, luni, Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, instituția care finanțează această investiție cu pes
Vrancea: Prefectul Liviu Macovei și-a anunțat demisia, după decizia PNL de a intra în opoziție
Prefectul județului Vrancea, Liviu Macovei, și-a anunțat, luni, demisia din funcție, precizând că decizia este una ''asumată și firească'', în contextul hotărârii Partidului Național Liberal (PNL) de a intra în opoziție. ''Mi-am dat demisia din funcția de prefect al județului Vrancea. Este o deci
Primarul Chirica, despre incendiul de la CET 1 Iași: Nu este foc deschis, nu sunt victime
Primarul Mihai Chirica spune că incendiul izbucnit sâmbătă seara la CET 1 Iași este la rețeaua electrică, motorul termic al centralei fiind oprit de vineri, iar cazanul de căldură fiind decuplat. 'Este un incendiu pe rețeaua electrică, motorul termic era oprit de ieri (vineri - n.r), cazanul de căldură a fost decuplat. Nu sunt victim
Ciucu: Eliberăm bulevardele principale de sub mașini ca să facem loc și pietonilor
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, transmite că își dorește un oraș civilizat, cu aer curat, chiar dacă va pierde voturile celor care nu mai pot să parcheze pe trotuare. În prezent, în București și Ilfov, sunt 2.800.000 de mașini, conform Registrului Auto Român (RAR). Edilul pledează pentru accesibilizare
Sector 6: Operatorii de trotinete electrice trebuie să suspende folosirea acestora în parcuri și să limiteze viteza pe bulevarde
Poliția Locală Sector 6 a solicitat operatorilor de trotinete electrice introducerea unor restricții de circulație în parcuri și limitarea vitezei la maximum 15 kilometri/oră pe principalele artere din sector, ca urmare a sesizărilor cetățenilor și a incidentelor provocate de utilizarea necorespunzătoare a acestora. Primăria Sectorului 6







