Alin Stoica: Prefecţii USR PLUS îşi fac treaba până la momentul la care se va lua o decizie
Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a declarat că prefecţii USR PLUS vor rămâne în funcţie până ce va fi luată o decizie de către partid sau de către guvern.
"Prefecţii USR PLUS îşi vor face treaba până la momentul la care se va lua o decizie, fie de către partid, fie de către guvern", a arătat el, în cadrul unei declaraţii de presă.
Purtătorul de cuvânt al USR PLUS, Ionuţ Moşteanu, a declarat marţi că membrii de partid care ocupă funcţii în eşalonul doi al Guvernului nu îşi vor da demisia.
"Colegii mei rămân acolo. Ăsta nu este guvernul lui Florin Cîţu. Florin Cîţu a fost pus să îl conducă, să administreze acest guvern de coaliţie. A dovedit că nu poate, însă nu este guvernul dânsului. Colegii mei rămân acolo. Dacă vrea să îi dea afară, să îi dea afară. La câte abuzuri a făcut Florin Cîţu în perioada asta, nu m-ar mira să mai facă încă unul", a spus Moşteanu.
Pe de altă parte, premierul Florin Cîţu, întrebat dacă secretarii de stat, prefecţii şi subprefecţii USR PLUS urmează să fie demişi, a replicat că partidul respectiv trebuie să decidă dacă este la guvernare sau în opoziţie.
"USR trebuie să decidă dacă este la guvernare sau în opoziţie. Eu vă spun că sunt îngrijorat pentru români, atunci când aduce la guvernare AUR şi PSD, pentru că a menţine aceşti oameni la guvernare înseamnă să menţii la guvernare AUR şi PSD. Astăzi, în România, avem o coaliţie AUR-PSD-USR, o coaliţie toxică, care s-a format, care vrea să-şi pună un premier nou, înţeleg că domnul Ciolacu se erijează în noul premier al coaliţiei USR - PSD - AUR; se duc negocieri pentru această majoritate. Cred că trebuie să ne răcorim cu toţii, să luăm o pauză de câteva zile şi să revenim la masa discuţiilor. Încă putem să discutăm de coaliţia de guvernare pe care o avem astăzi", a spus Cîţu. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PMB: Crăpătura la blocul OD3 există de nouă ani; cauza nu e calitatea proastă a construcției, ci problemele la canalizare
Crăpătura la blocul OD3 din Sectorul 6 există de nouă ani, cauza fiind problemele la canalizarea imobilului, nu calitatea proastă a construcției, precizează Primăria Municipiului București (PMB). Potrivit sursei citate, există scurgeri, iar acestea trebuie remediate pe cheltuiala proprietarilor, fiind vorba de o proprietate privată.
Lucrări la sistemul de termoficare din Sectorul 4 - aproape 170 de blocuri, fără apă caldă săptămâna viitoare
Aproape 170 de blocuri vor rămâne fără apă caldă din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare din Sectorul 4, care se vor efectua în intervalul 26 - 30 octombrie. Potrivit unui comunicat al Companiei Municipale Termoenergetica București SA transmis vineri, începând de luni, la solicitarea constructorului, vor fi executate lucrări d
Iași: A fost reluată furnizarea agentului termic, la aproape o săptămână de la incendiul de la CET I
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat, vineri, că la mai puțin de o săptămână de la incendiul produs la CET I, reparațiile au fost finalizate, astfel încât spitalele, școlile, firmele și cele peste 22.000 de apartamente branșate la sistemul centralizat de termoficare au din nou apă caldă și căldură. Potrivit primarului Iașiului
Bihor: Al șaptelea dintre cele opt pasaje rutiere construite de Consiliul Județean va fi deschis traficului de luni
Cel de-al șaptelea pasaj rutier construit de Consiliul Județean Bihor, din cele opt destinate fluidizării traficului în intersecțiile aglomerate, va fi deschis circulației luni, odată cu strada Lăpușului din Oradea, care a fost modernizată printr-o investiție de peste 31 milioane de lei, cu fonduri europene. Potrivit unui comunicat al instituției, au fos
Pandele: Localitatea Voluntari se poate transforma în municipiu pentru bunăstarea locuitorilor săi, nu în defavoarea lor
Primarul orașului Voluntari, Florentin Pandele, susține că localitatea pe care o administrează se poate transforma în municipiu 'pentru bunăstarea locuitorilor săi, nu în defavoarea lor' și a menționat că a citit 'cu uimire și mâhnire' comunicatul Administrației Prezidențiale privind sesizarea Curții Constituționale. 'Loca
Vrancea: Primăria Focșani pregătește reluarea capturării câinilor fără stăpân; adăpostul municipal - în curs de reautorizare
Serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân din municipiul Focșani se află în procedură de reautorizare, urmând ca activitatea de capturare a animalelor să fie reluată după finalizarea lucrărilor necesare la adăpostul municipal, în contextul numeroaselor sesizări primite de la cetățeni privind prezența câinilor pe străzile orașului, a i
Bihor: Primăria Oradea și operatorul de salubritate, cu 34 de utilaje și 600 de tone de sare, pregătiți pentru iarnă
Primăria Oradea și operatorul de salubritate RER Vest au pregătit 34 de utilaje, stocuri de materiale antiderapante de peste 600 de tone și un nou plan de intervenție pentru sezonul rece 2026-2027. Strategia introduce o nouă categorie de urgență pentru poduri și intersecții. Măsurile de deszăpezire au fost prezentate, vineri, în cadrul unei conferințe de
CSM Sighișoara: O singură cursă o mai desparte pe Mădălina Florea de al doilea titlu consecutiv în GTWS
Clubul Sportiv Municipal (CSM) Sighișoara i-a transmis atletei Mădălina Florea că un întreg oraș o susține în cursa de sâmbătă, din Coreea de Sud, unde aleargă pentru al doilea titlu mondial consecutiv în circuitul Golden Trail World Series. 'Sâmbătă, o sighișoreancă aleargă pentru un nou titlu. Un oraș întreg o susține
Primarul George Scripcaru propune crearea la Brașov a unui centru național pentru sportul paralimpic
Primarul Brașovului, George Scripcaru, a lansat, vineri, propunerea creării unui centru național care să devină un reper pentru sportul paralimpic. Anunțul a fost făcut în deschiderea lucrărilor 'Parasport Forum - De la primul pas la performanță', un eveniment organizat de Comitetul Național Paralimpic (CNP), dedicat dezvoltării sportului paralim
Curățenia în parcările Municipalității, asigurată de operatorii de salubrizare de la sectoare
Curățenia parcărilor aflate în concesiunea Companiei Parking va fi asigurată de operatorii de salubritate care au contracte cu primăriile de sector. Un proiect de hotărâre în acest sens urmează să fie dezbătut în ședința de marți a Consiliului General al Capitalei. Compania Parking urmează să salubrizeze și să deszăpezeas
Neamț: Ambasadorul Indiei în România, dialog cu autoritățile locale pentru dezvoltarea relațiilor economice
Ambasadorul Indiei în România, Dr. Manoj Kumar Mohapatra, a purtat o serie de discuții cu autoritățile locale din județul Neamț, în cadrul unei vizite oficiale privind consolidarea dialogului instituțional și identificarea oportunităților de cooperare economica între cele două țări. Prefectul din Neamț, Maria Apostol a
Ștefan Florescu a demisionat din funcția de consilier general
Ștefan Florescu (PMP) a demisionat din funcția de consilier general al Capitalei, iar CGMB urmează să ia act de încetarea mandatului. Pe ordinea de zi a ședinței de marți a CGMB figurează proiectul în baza căruia postul de consilier urmează să fie declarat vacant, după demisia lui Ștefan Viorel Florescu, pe data de 12 octombrie.
Cseke Attila: Criza locuirii, accesul la apă și dezvoltarea orașelor mici, priorități strategice pentru România
Găsirea de soluții la criza locuirii, asigurarea accesului la apă printr-un program național de foraje de mare adâncime și dezvoltarea economică a orașelor mici, pentru a stopa depopularea, sunt cele trei priorități strategice pentru România care necesită soluții la nivel național, evidențiate vineri, în conferință de presă, de fostul ministru al De
Arad: Primul parc în cel mai mare cartier din municipiu, unde locuitorii se plimbă în cimitir
Consilierii locali din Arad au aprobat, vineri, înființarea unui nou parc în municipiu, pe un teren degradat și nefolosit, cu suprafața de 3,5 hectare, investiția de 59 de milioane de lei urmând să aibă loc într-un cartier în care locuitorii se plimbă prin cimitir pentru a beneficia de spații verzi. Proiectul priv
Mureș: Parc tematic de 2,5 milioane de euro dedicat urșilor din întreaga lume, la Sovata
Primăria orașului Sovata va construi un parc tematic dedicat speciilor de urși de pe glob, o investiție estimată la 2,5 milioane de euro, care va fi finanțată din fonduri europene. 'De unde ne-a venit ideea? În ultima perioadă tot avem probleme cu urșii, dar nu numai noi. Și atunci am zis că, oricum, dacă avem urși și la Târgu











