Cîţu: Am trimis preşedintelui demisiile miniştrilor, pentru a-i scoate din ridicol pe colegii de la USR PLUS
Premierul Florin Cîţu a declarat miercuri că a transmis preşedintelui Klaus Iohannis demisiile miniştrilor USR PLUS, deoarece a vrut să îi "scoată din ridicol" pe reprezentanţii acestei formaţiuni, care riscau să se confrunte cu o moţiune depusă de propriul partid.
Într-o conferinţă de presă, premierul a apreciat că mai există "cale de discuţie" cu cei de la USR PLUS, în cazul în care aceştia îşi retrag semnăturile de pe moţiunea de cenzură.
"Există cale de discuţie în continuare, se pot retrage semnăturile celor de la USR de pe această moţiune toxică, în care s-a aliat cu AUR şi PSD - împreună vor să-şi dea jos propriul guvern. Şi aici vreau să vă spun de ce am trimis şi acele decizii astăzi la domnul preşedinte, pentru că am vrut să-i scot eu din ridicol pe colegii de la USR, să nu aibă moţiune depusă împotriva propriilor lor oameni. Nu se poate ca un parlamentar să depună moţiunea împotriva sa. Dragnea a făcut acest lucru. I-am scos eu din ridicol astăzi, să nu mai fie ridicoli, am acceptat demisiile şi astăzi pot să depună o moţiune care este împotriva propriului guvern, dar cel puţin ei nu mai sunt în Guvern", a spus Cîţu.
El a arătat că în condiţiile în care parlamentarii USR PLUS şi-ar retrage semnăturile de pe moţiune, este posibilă reluarea dialogului.
"Totuşi, cel mai simplu era să avem acum o săptămână un nou ministru al Justiţiei, imediat rezolvam. S-a mers mai departe, nu s-a vrut. Foarte bine! Au depus o moţiune cu AUR, repet, un exerciţiu pe care nu îl înţeleg. Acum fac o majoritate cu PSD. Foarte bine! Înţeleg şi acest lucru. Dar există încă o cale: pot să-şi retragă moţiunea şi atunci putem să discutăm cu toţii, să ne aşezăm la masă şi să discutăm", a precizat el.
Întrebat dacă secretarii de stat, prefecţii şi subprefecţii USR PLUS urmează să fie demişi, premierul a replicat că partidul respectiv trebuie să decidă dacă este la guvernare sau în opoziţie.
"USR trebuie să decidă dacă este la guvernare sau în opoziţie. Eu vă spun că sunt îngrijorat pentru români, atunci când aduce la guvernare AUR şi PSD, pentru că a menţine aceşti oameni la guvernare înseamnă să menţii la guvernare AUR şi PSD. Astăzi, în România, avem o coaliţie AUR-PSD-USR, o coaliţie toxică, care s-a format, care vrea să-şi pună un premier nou, înţeleg că domnul Ciolacu se erijează în noul premier al coaliţiei USR - PSD - AUR; se duc negocieri pentru această majoritate. Cred că trebuie să ne răcorim cu toţii, să luăm o pauză de câteva zile şi să revenim la masa discuţiilor. Încă putem să discutăm de coaliţia de guvernare pe care o avem astăzi", a spus el. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte şi:
Şedinţă BPN la PNL; Cîţu: Să fie clar pentru toată lumea - PNL nu face guvern cu PSD
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
MAE: Schimb de opinii Neculăescu - Barrot; discuții despre parteneriatul strategic româno-francez și evoluția mediului regional
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, a avut, sâmbătă, un schimb de opinii cu omologul francez Jean-Noël Barrot, prilej cu care a fost reafirmată soliditatea parteneriatului strategic dintre România și Franța, dar și importanța strategică a Mării Negre. ''Schimb de opinii constructiv cu ministrul francez al Afa
Bolojan: Dacă nu menținem echilibrele țării, criza bugetară riscă să degenereze într-o criză economică
Fostul premier Ilie Bolojan a declarat sâmbătă, la Sfântu Gheorghe, că problemele legate de deficite și cheltuieli vor continua să reprezinte o provocare și pentru actualul sau viitorul guvern, avertizând că, dacă nu vor fi menținute echilibrele țării, există riscul ca o criză bugetară să degenereze într-o criză economică în care ar avea
Dan Neculăescu, discuții cu omologul turc pe tema securității la Marea Neagră
Atacurile asupra navelor comerciale sunt inacceptabile, iar România și Turcia vor coopera mai mult pentru o regiune stabilă și conectată, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, în contextul unei convorbiri telefonice pe care a avut-o cu omologul turc Hakan Fidan. ''O primă conversație bună astăzi cu omolog
Luca Niculescu: Investiția în oameni este una dintre prioritățile acestui guvern
Investiția în oameni este una dintre prioritățile acestui guvern, consideră premierul Luca Niculescu, punctând că românii din diaspora ocupă un loc important în această viziune. ''Știu că, pentru mulți dintre ei, România înseamnă familia, limba în care au crescut, prietenii și amintirile. Dar &
Incident în Marea Neagră/Neacșu: În situații critice, profesionalismul și experiența pot face diferența dintre viață și moarte
Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a felicitat polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă și toate structurile MAI mobilizate în urma incidentului naval produs vineri în Marea Neagră, el arătând că, în situații critice, profesionalismul, experiența și fiecare minut pot face diferența dintre viață și moarte. ''
Luminița Popescu (PNL) a demisionat de la ANES: Am ales să plec cu responsabilitate și respect față de instituția pe care am condus-o
Luminița Popescu (PNL) a fost eliberată, la cerere, din funcția de secretar de stat al Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați (ANES). Decizia, semnată de premierul Luca Niculescu, a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. Aceasta
Neculăescu - discuție cu omologul ucrainean despre situația de securitate de la Marea Neagră: România își crește capabilitățile
Ministrul de Externe, Dan Neculăescu, a discutat vineri cu omologul ucrainean, Andrii Sybiha, despre situația de securitate din Marea Neagră, el arătând că România își crește capabilitățile pentru a proteja libertatea de navigație. Discuția vine după ce un nou atac cu drone a avut loc vineri asupra unei nave comerciale în apropierea ape
Olivia-Diana Morar - numită consilier prezidențial onorific pe teme de politici publice și educație
Președintele Nicușor Dan a semnat vineri decretul pentru numirea Oliviei-Diana Morar în funcția de consilier onorific pe politici publice și educație. Potrivit CV-ului său de pe site-ul Camerei Deputaților, Olivia-Diana Morar a fost secretar de stat în Ministerul Justiției între 2020 și 2021. A practicat avocatura și din 2020 e
Claudiu Manda (PSD): Deblocarea finanțării serviciilor medicale de urgență - un gest de normalitate și de responsabilitate
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a declarat vineri că deblocarea finanțării serviciilor medicale de urgență de către ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, reprezintă un gest de normalitate și de responsabilitate, 'după presiunea uriașă pusă asupra sistemului de fondurile insuficiente' alocate în timpul guvernării Bolojan. 'Schimba
Premierul a discutat cu omologul ucrainean referitor la situația de securitate din Ucraina și regiunea Mării Negre
Prim-ministrul Luca Niculescu a avut vineri o convorbire telefonică cu omologul său ucrainean Serghii Korețki privitoare la situația de securitate din Ucraina și regiunea Mării Negre. 'Am avut o conversație telefonică aprofundată cu prim-ministrul Ucrainei, Korețki, despre situația de securitate din Ucraina și regiunea Mării Negre, inclusiv după recentele
Larisa Mezinu-Bălan, vicepreședinte CNAS, exercită atribuțiile președintelui instituției
Vicepreședintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate Larisa Mezinu-Bălan va exercita atribuțiile președintelui CNAS până la numirea conducătorului instituției, după plecarea lui Horațiu Moldovan (PNL). Decizia a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. ''Începând cu data intrării în vigoare a acestei
Premierul a cerut ministerelor implicate accelerarea eforturilor pentru efectuarea ultimelor plăți aferente PNRR
Prim-ministrul Luca Niculescu a cerut vineri ministerelor implicate accelerarea eforturilor pentru efectuarea ultimelor plăți aferente PNRR. Potrivit unui comunicat al Executivului, în cadrul ședinței convocate la Palatul Victoria cu reprezentanții ministerelor de linie, accentul a fost pus asupra evaluării cererilor de plată numărul 5 și 6, stabilirii m
Alexandru Avram - numit consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului
Alexandru Avram a fost numit în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului. Decizia de numire a fost semnată vineri de premierul Luca Niculescu. ''Începând cu data de 2 noiembrie, domnul Alexandru Avram se numește în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-minis
Niculescu: Românii din Diaspora - adevărat izvor de competență; relația noastră să depășească etapa momentelor solemne
Premierul Luca Niculescu a declarat, vineri, că românii din Diaspora sunt un 'adevărat izvor de competență, experiență, inițiativă, legături internaționale', menționând că relația cu aceștia trebuie să depășească 'etapa elanurilor de solidaritate și a momentelor solemne'. Premierul a participat, la Palatul Cotroceni, alături de preș
Mihnea Claudiu Drumea - numit secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului
Mihnea Claudiu Drumea a fost numit secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului. Decizia a fost semnată vineri de premierul Luca Niculescu. ''Începând cu data de 23 octombrie, domnul Mihnea Claudiu Drumea se numește în funcția de secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului'', s




