Primarul general al Capitalei: Este posibil ca miercuri judecătorul sindic să declare falimentul RADET
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a făcut un apel, marţi, în debutul şedinţei CGMB, pentru susţinerea proiectului care prevede divizarea Companiei Municipale Energetica în două entităţi - Compania Municipală Termoenergetica şi Compania Municipală Energetica Servicii -, menţionând că este posibil ca în cursul zilei de miercuri judecătorul sindic să declare falimentul RADET.
"Aşa cum am informat în toate întâlnirile pe care le-am avut atât cu dvs, cât şi cu administratorii şi liderii de sindicat, atât de la RADET, cât şi de la ELCEN, în şedinţa anterioară de instanţă judecătorul sindic a spus foarte clar că, dacă la următorul termen, care are loc mâine, ANAF - care este principalul creditor - nu vine cu o poziţie fermă privind planul de reorganizare şi solicită din nou o prorogare, RADET va intra în faliment. ANAF, principalul creditor, are mandat ca mâine să solicite o nouă prorogare, ceea ce - eu nu vreau să anticipez, dar mergând pe coerenţa şi logica şedinţelor de instanţă anterioare - este mai mult decât posibil ca judecătorul sindic să facă ceea ce deja a anunţat la anterioara şedinţă şi anume să declare falimentul regiei de termoficare", a precizat edilul general al Bucureştiului.
Firea a subliniat că situaţia RADET reprezintă "un subiect extrem de complex şi dificil", o problemă preluată de la vechile administraţii, în cazul căreia au datoria să găsească o rezolvare "legală şi imediată" atât primarul Capitalei, cât şi consilierii municipali. Ea a adăugat că actuala municipalitate nu este vinovată pentru situaţia în care se află RADET, însă este răspunzătoare să rezolve situaţia.
"După toate cercetările realizate atât de experţii UE, CE, precum şi analizele făcute aici, în ţară, de către toţi experţii şi toate studiile care s-au realizat, nu există posibilitatea înlocuirii acestui sistem centralizat de termoficare decât într-o perioadă foarte îndelungată de timp, câţiva ani, şi cu costuri foarte mari atât din partea administraţiei, cât şi a primăriei. În concluzie, datoria noastră este să salvăm ceea ce am moştenit, să reparăm toate conductele, să le reabilităm, să le modernizăm - ceea ce am început deja, în cei doi ani şi jumătate de mandat - şi dvs cunoaşteţi foarte bine că, deşi RADET este în insolvenţă, s-au făcut mult mai multe reparaţii şi reabilitări decât în anii precedenţi. Pentru a continua acest proces de modernizare trebuie să existe o entitate, care să preia atât angajaţii de la RADET - peste 3.000 de oameni care stau acum cu sufletul la gură (...) - dar cel mai important este să asigurăm continuitatea alimentării cu apă caldă şi căldură a cetăţenilor", a spus ea.
Primarul general a adăugat că persoanele care susţin respingerea proiectului, invocând faptul că acesta ar reprezenta "un cadou" pentru Firea, dau dovadă de o gândire "mai mult decât meschină, politicianistă şi criminală" la adresa cetăţenilor.
"Cetăţenii au nevoie de apă caldă şi căldură, ţevile nu s-au stricat în ultimii doi ani şi jumătate, aşa le-am preluat cu toţii, conductele sunt foarte vechi, de peste 50 de ani, au avut o durată de viaţă de 25 de ani. Soluţia discutată şi cu liderii grupurilor politice din CGMB, cu experţi din domeniul energiei, cu administratori, cu liderii de sindicat este înfiinţarea a două companii municipale: Termoenergetica şi Energetica Service. Prima va avea ca obiect de activitate producţia, distribuţia şi transportul energiei termice, iar a doua tot ce înseamnă proiectare şi reparaţii. (...) Urgenţa noastră este legată de ziua de mâine, ziua în care poate fi declanşat falimentul RADET, ziua care poate fi un debut al haosului în sistemul de termoficare din Bucureşti", a mai spus Gabriela Firea. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ady Ivaşcu)
Citiţi şi:
CGMB: Chirie lunară de 1.500 de lei pentru victimele violenţei în familie
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ilfov: Campanie de sterilizări gratuite la pisici în localitățile Mogoșoaia, Jilava și Domnești
Direcția Protecția Animalelor CJ Ilfov, în colaborare cu Fundația Susy Utzinger din Elveția, organizează o campanie amplă de sterilizări gratuite pentru pisici, în localitățile Mogoșoaia, Jilava și Domnești. Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă AGERPRES, campania se va desfășura pe 21 - 22 septembrie la Mogoșoaia; 29 - 30
Covasna: Sfântu Gheorghe a atras 230 milioane lei din PNRR; primarul estimează că va fi în topul național
Sfântu Gheorghe a obținut peste 230 milioane de lei din fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru realizarea a 26 de proiecte, iar primarul Antal Arpad estimează că municipiul se va situa pe unul dintre primele trei locuri între reședințele de județ din România în ceea ce privește fondurile atrase pe cap de locuito
Sector 1: Piață volantă, în weekend, în cartierul Aviației
O piață volantă s-a deschis în cartierul Aviației, pe strada Nicolae Caramfil, la intersecția cu strada Ștefan Burileanu, unde producătorii aduc, de vineri până duminică, fructe și legume de sezon, brânzeturi, produse apicole, pâine și produse de brutărie, dulcețuri, conserve și preparate tradiționale. Primăria Sectorului 1 a transmis,
Începe o nouă ediție a Comic Con la Arena Națională
O nouă ediție a Comic Con se desfășoară de vineri până duminică la Arena Națională din București, actori internaționali din producții celebre fiind prezenți la eveniment. Potrivit organizatorilor, timp de trei zile, Comic Con aduce la București actori internaționali din producții precum House of the Dragon, Bridgerton, Black Sails, The Originals, Legacie
PMB: Specialiștii au terminat evaluarea blocului din Rahova; raportul urmează să fie validat până pe 15 septembrie
Primăria Capitalei informează că echipele specializate au finalizat evaluarea blocului din cartierul Rahova, afectat anul trecut de explozie. 'Așa cum am promis, până pe 9 septembrie am intrat în toate cele 270 de apartamente din 5 scări vecine cu cea afectată de explozie. Echipe specializate au fotografiat eventuale fisuri și au făcut măsurăto
Sector 1: Activități sportive, în weekend, în zona Primăriei
Cetățenii pot participa gratuit, de vineri până duminică, la o serie de activități sportive și de divertisment organizate în zona Primăriei Sectorului 1. Evenimentul este organizat de Sport Arena Streetball, în colaborare cu Primăria Sectorului 1, și include peste zece zone dedicate sportului și relaxării, unde participanții pot practica basc
Prefectul Capitalei îl contrazice pe primarul Sectorului 2, care l-a acuzat că a blocat proiectul de la Pasajul Petricani
Prefectul Capitalei, Andrei Nistor, respinge acuzațiile primarului Sectorului 2 conform cărora că ar fi blocat proiectul de la Pasajul Petricani și menționează că situația pasajului este menționată în hotărârea Consiliului General al Municipiului București (CGMB) 334/29 iulie, neatacată, valabilă și în prezent. 'Domnul primar de la S2 se
MDLPA: Creditele bugetare pentru Programul 'Anghel Saligny', epuizate până la rectificarea bugetară
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației informează beneficiarii Programului Național de Investiții 'Anghel Saligny' că fondurile bugetare alocate programului pentru anul în curs au fost epuizate, a anunțat joi instituția. În aceste condiții, depunerea solicitărilor de transfer prin platforma digitală
Primarul municipiului Sfântu Gheorghe: Muzeul Comunismului va fi inaugurat în octombrie; e unic la nivel național
Muzeul Comunismului din Sfântu Gheorghe, realizat printr-un proiect cofinanțat prin PNRR, va fi inaugurat luna viitoare, iar, potrivit primarului Antal Arpad, acesta va fi 'unic la nivel național'. Edilul a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că lucrările au fost finalizate la termen și au fost angajate nouă persoane care vor
Brașov: Conducerea Aeroportului a semnat contractul de finanțare pentru primul proiect cu bani europeni - parcul fotovoltaic
Conducerea Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav a semnat, recent, primul contract de finanțare pentru o investiție ce va fi realizată cu fonduri europene nerambursabile - parcul fotovoltaic propriu, destinat reducerii dependenței de energia achiziționată din rețea. Valoarea totală a proiectului este de 31.831.095,66 lei cu TVA, din care s
Sector 6: Primăria anunță lucrări pe străzile din zona Lacului Morii și intervenții asupra malului
Primăria Sectorului 6 a anunțat joi lucrările de infrastructură pe străzile din zona Lacului Morii, care nu afectează culoarul rezervat pentru Ciurel - A1, și că a început intervenția la malul lacului. 'Vom asfalta porțiunile aflate în domeniul public ale străzilor Mănăstirea Sihăstria, Mănăstirea Văratec și Govora. Intervenții
Gorj: Zonele de nord și sud ale Parcului Central de la Târgu Jiu ar putea fi deschise în mai 2027
Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a declarat că estimează că, de Zilele Orașului de anul viitor, vor fi redeschise zonele de nord și sud din Parcul Central, care se află în plin proces de modernizare în cadrul unui proiect cu fonduri nerambursabile de peste 20 de milioane de euro. 'În Parcul Central
Sector 1: Peste 13.700 de arbuști și plante ornamentale vor fi plantați în zona Averescu
O amenajare peisagistică pe o suprafață de aproape 6.200 de metri pătrați va fi realizată în zona Averescu, unde vor fi plantați peste 13.700 de arbuști și plante ornamentale, 14.400 de plante pentru gardul viu, 58 de arbori foioși și 36 de copaci rășinoși, a anunțat, joi, primarul Sectorului 1, George Cristian Tuță. 'Am învăța
Licitație pentru documentația necesară în vederea reconstrucției și lărgirii Podului Constanța
Primăria Capitalei lansează licitație pentru studii și documentații necesare în vederea reconstrucției Podului Constanța, modernizării intersecției Șoseaua Chitilei cu Bulevardul Bucureștii Noi, dar și a unui segment din Calea Griviței. Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță că licitația vizează unul dintre cele mai ample proiecte de
Prima trecere de pietoni inteligentă din București, amenajată pe Șos. Chitilei
Prima trecere de pietoni inteligentă din București a fost amenajată pe Șos. Chitilei, la intersecția cu Str. Prahovei, informează Primăria Capitalei. Este vorba despre un proiect-pilot care folosește tehnologia pentru a proteja pietonii la traversare. 'Sistemul rezolvă o problemă mare, frecventă în orașe: șoferii se obișnuiesc cu lumin









