Hunedoara: Primăria Deva va concedia circa 150 de persoane şi va reduce fondul de salarii cu o treime
Conducerea Primăriei Deva are în plan să concedieze, din luna februarie, circa 150 de angajaţi pentru a putea reduce astfel şi fondul de salarii la o valoare suportabilă pentru bugetul local, în condiţiile în care taxele şi impozitele vor rămâne, în acest an, la nivelul din 2017, a anunţat joi primarul municipiului, Florin Oancea.
El a arătat că fondul de salarii calculat se ridică acum la circa 10 milioane de euro pe an, pentru 900 de oameni, propunerea executivului primăriei fiind o scădere a sumelor cu 3,3 milioane de euro, banii economisiţi urmând să fie folosiţi pentru investiţii finanţate de la bugetul local.
"Noua organigramă am trimis-o spre avizare la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. Ea poate să fie aprobată în forma pe care am propus-o noi sau poate fi amendată. Organigrama se va reduce cu aproximativ 150 de persoane. Este important un lucru: nu ne interesează persoanele, ci eficienţa unei activităţi. Am constatat că în anumite compartimente sau servicii lucrurile nu merg cum ar trebui", a declarat, într-o conferinţă de presă, primarul municipiului Deva.
Potrivit acestuia, una dintre structurile în care vor fi efectuate reduceri de personal va fi Poliţia Locală, care are acum 112 angajaţi, deşi după normative numărul acestora ar trebui să fie de 70 de oameni. De asemenea, poliţiştii locali nu vor mai primi alocaţia de hrană pentru care anul trecut s-au cheltuit 300.000 de euro.
"Nu sunt mulţumit de activitatea Poliţiei Locale. (...) Legea spune: un poliţist la o mie de cetăţeni. Populaţia Devei este de 69.300 de oameni, deci vor fi maxim 70 de poliţişti locali. Acum sunt 112. N-o să le mai dăm nici norma de hrană şi vom face o economie de 300.000 de euro pe an. Nu se justifică pentru că nivelul salarizării a ajuns undeva la 4.000- 5.000 de lei în mână", spus primarul.
Potrivit acestuia, activitatea Poliţiei Locale din Deva este criticată de cetăţeni, oamenii reclamând la Primărie nereguli constatate în activitatea poliţiştilor, începând cu modul de aplicare a amenzilor, până la prezenţa acestora în vederea aplanării unor situaţii tensionate de pe stradă.
"Zilnic vin la mine oameni care se plâng de activitatea Poliţiei Locale: că se amendează selectiv, că unul a parcat două minute şi a fost amendat, dar (poliţistul local, n.r.) nu s-a uitat la Jeep-ul din faţă, că într-o anumită zonă, la un mic scandal, au trecut doi poliţişti locali şi când au văzut că se ridică tonul, au tăiat-o! Nu, ei trebuia să fie acolo şi să aplaneze scandalul! Sunt lucruri care vin din exterior şi cine decontează? Primarul, pentru că poliţiştii sunt în subordinea mea", a comentat primarul Florin Oancea.
Edilul local a mai spus că va cere eficienţă şi transparenţă funcţionarilor din Primăria Deva. AGERPRES/(A, AS - autor: Sorin Blada, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alexandru Stoica: Românilor nu li se va dubla impozitul pentru balcoanele închise
Românii nu vor plăti taxe înzecite și nici nu li se va dubla impozitul pentru balcoanele închise, a anunțat, sâmbătă, ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, care a subliniat că scopul statului trebuie să fie acela de a-i ajuta pe oameni să-și pună actele în ordine, nu de 'a-i vâna' cu amenzi. 'Nimeni nu va fi h
Sector 2: Investiții de 5,2 milioane de euro pentru un centru medico-social, servicii pentru tinerii cu adicții și o bancă de alimente
Înființarea unui centru medico-social, dezvoltarea unor servicii pentru minorii și tinerii cu adicții și realizarea unei bănci de alimente și a unei cantine sociale se numără printre investițiile prevăzute în programul de finanțare derulat de Primăria Sectorului 2 împreună cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. Potrivit unui comunicat
Amenajările pentru Târgul de Crăciun încep luni; PMB: Va costa cu 5.000.000 de lei mai puțin
Amenajările pentru Târgul de Crăciun București, care se va întinde pe o suprafață de 20.000 metri pătrați, vor începe luni, în Piața Constituției, urmând să fie impuse și restricții de circulație în zonă. 'De luni seara, începem amenajările: montăm 133 de căsuțe, bradul înalt de 30 de metri, confecționat din
Neamț: Nu cer încredere necondiționată, ci șansa de a o câștiga prin ce voi face, susține prefectul Vlad Grigorean
Noul prefect al județului Neamț, social-democratul Vlad Grigorean, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, că nu cere încredere necondiționată, ci șansa de a o câștiga prin ceea ce va face. 'Este un moment important pentru mine, dar nu uit nici măcar un moment că, înainte de toate, este cel mai mare angajament profesi
Bihor/Bilanțul mandatului lui Marcel Dragoș la conducerea Prefecturii: proiecte PNRR, infrastructură și digitalizare
Prefectul județului Bihor, Marcel Daniel Dragoș, și-a prezentat vineri bilanțul activității desfășurate în perioada august 2024 - octombrie 2026, printre principalele direcții de acțiune fiind monitorizarea a peste 450 de proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), finalizarea reabilitării Barajului Leșu, modernizarea serviciilor
Galați: Prefectul a cerut intervenția Guvernului pentru a preveni întreruperea alimentării cu energie electrică a combinatului Liberty
Prefectul județului Galați, George Toderașc, a solicitat vineri Guvernului României identificarea unor soluții urgente pentru prevenirea întreruperii alimentării cu energie electrică a combinatului siderurgic Liberty Galați, avertizând că o asemenea măsură ar putea duce la oprirea totală a activității și ar avea consecințe economice și sociale major
Teleorman: Opt proiecte finanțate din fonduri europene, pregătite pentru implementare în județ
Noi contracte de finanțare din fonduri europene, în valoare totală de aproximativ 100 de milioane de lei, au fost semnate pentru dezvoltarea localităților din Teleorman, a anunțat președintele Consiliului Județean, Adrian Ionuț Gâdea. 'Aceste proiecte reprezintă o continuare a procesului de dezvoltare a întregului județ,
Numărul sălilor de jocuri de noroc din municipiul Giurgiu aproape s-a înjumătățit
Consilierii locali din Giurgiu au aprobat joi, în cadrul unei ședințe ordinare, mai multe proiecte de hotărâre pentru acordarea autorizației de funcționare pentru desfășurarea jocurilor de noroc în municipiu, constatând cu această ocazie că numărul acestora aproape s-a înjumătățit. ''Avem pe ordinea de zi
VIDEO Băluță: Sectorul 4 a atras peste 455 de milioane de euro prin PNRR
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a declarat joi că administrația locală a atras peste 455 de milioane de euro prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și peste cinci miliarde de euro din fonduri europene. ''Prin PNRR, Sectorul 4 adus în România în economia națională peste 455 de milioane de euro. As
Bihor: Hidroelectrica Oradea a produs peste 180 GWh de energie în 2025, în ciuda secetei
La Uzina Hidroelectrică Oradea se desfășoară lucrări ample de modernizare și retehnologizare, atât la nivelul centralelor hidroelectrice, cât și al clădirilor și infrastructurii administrative, reușind să producă peste 180 GWh de energie electrică în 2025, într-un an în care resursele de apă au fost considerabil sub media multianuală.
Ciprian Ciucu și ambasadorul Thailandei au discutat despre potențiale programe educaționale în comun
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, și ambasadorul Thailandei în România, Phuchphop Mongkolnavin, au discutat, joi, despre posibilitatea dezvoltării unor programe educaționale comune, inclusiv schimburi de studenți și de bune practici între București și Bangkok. Potrivit Primăriei Municipiului București (PMB), care
Bihor: ABA Crișuri investește peste 650 de milioane de lei în lucrări hidrotehnice și combaterea secetei
Administrația Bazinală de Apă (ABA) Crișuri derulează o serie de proiecte de investiții și dezvoltare, de peste 650 de milioane de lei, cu diverse finanțări europene, pentru managementul durabil al resurselor de apă, protecția mediului, reducerea riscurilor generate de fenomenele hidrologice și conservarea biodiversității, activitate pentru care prefectul județului,
Iași: Președintele CJ acuză Ministerul Sănătății că blochează proiectul Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară
Președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Costel Alexe, a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că mutarea proiectului Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară (IRMC) din Miroslava în zona Moara de Vânt ar întârzia proiectul cu cel puțin trei ani. Președintele CJ Iași consideră că ministru
Timiș: DRDP Timișoara are pregătite stocurile de material antiderapant și utilajele pentru iarna 2026-2027
Șefa Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara, Nicoleta Pordea, a declarat, joi, că în depozite există deja stocul necesar de sare și clorură de calciu pentru înlăturarea poleiului și a zăpezii de pe drumurile naționale și tronsoanele de autostrăzi din județele aflate în jurisdicție, Arad, Hunedoara, Timiș și Caraș-Severin, în sezonul
Timiș/Administrator Colterm: Prețul mare la gaz, nejustificat; RomGaz și TransGaz sunt și servicii sociale pentru spitale și școli
Administratorul special al companiei de termoficare publică a municipiului Timișoara Colterm, Cristian Amza, a declarat, joi, că în depozit există cantități suficiente de cărbune pentru a asigura încălzirea în actualul sezon rece, dar probleme sunt la aprovizionarea cu gaz. El a cerut intervenția Guvernului și a punctat că cr









