Tenis: Filipineza Alexandra Eala, eliminată surprinzător în primul tur la Wuhan (WTA)
Jucătoarea filipineză de tenis Alexandra Eala, locul 19 mondial și favorită numărul 13, a fost învinsă de chinezoaica Shi Han, locul 217 mondial, în trei seturi, 4-6, 6-3, 6-3, luni, în primul tur al turneului WTA 1.000 de la Wuhan (China), dotat cu premii totale de 4.088.211 dolari.
La 21 de ani, Han Shi, venită din calificări, a câștigat astfel primul meci din carieră într-un turneu WTA 1.000, după câteva tentative eșuate la Beijing, notează presa internațională. Următoarea adversară a chinezoaicei va fi canadianca Leylah Fernandez.
Alexandra Eala a suferit a doua înfrângere consecutivă în primul tur, după cea de la Singapore, de luna trecută. Este de așteptat ca ea să revină săptămâna viitoare, la turneul WTA 500 de la Ningbo.
Primele două favorite de la Wuhan, Arina Sabalenka și Jessica Pegula, au primul tur liber și vor debuta miercuri. Coco Gauff, campioana en titre, s-a retras de la acest turneu, ultimul al anului la categoria WTA 1.000.
Românca Sorana Cîrstea, cap de serie numărul 12, va juca marți contra chinezoaicei Guo Hanyu în primul tur.
Rezultate înregistrate luni în runda inaugurală a turneului WTA 1.000 de la Wuhan:
Janice Tjen (Indonezia) - Aoi Ito (Japonia) 6-3, 6-1
Lanlana Tararudee (Thailanda) - Diane Parry (Franța) 6-4, 6-1
Magdalena Frech (Polonia) - Mananchaya Sawangkaew (Thailanda) 6-3, 7-6 (7/5)
Marie Bouzkova (Cehia) - Clara Tauson (Danemarca) 6-1, 2-0 (abandon)
Mia Pohankova (Slovacia) - Anna Bondar (Ungaria) 6-1, 6-3
Wang Xiyu (China) - Wang Xinyu (China) 6-2, 6-0
Maria Sakkari (Grecia) - Donna Vekic (Croația) 6-4, 6-2
Jasmine Paolini (Italia/N.15) - Sara Bejlek (Cehia) 6-3, 6-4
Sonay Kartal (Marea Britanie) - Anhelina Kalinina (Ucraina) 7-5, 6-3
Caty McNally (SUA) - Iulia Starodubțeva (Ucraina) 2-6, 7-6 (7/2), 6-4
Shi Han (China) - Alexandra Eala (Filipine/N.13) 4-6, 6-3, 6-3
Leylah Fernandez (Canada) - Ekaterina Alexandrova (Rusia) 6-4, 3-6, 6-3
AGERPRES (AS/redactor: Mircea Lazaroniu, editor: Adrian Drăguț, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Alexander Zverev, inclus în echipa Germaniei pentru turneul Final 8 al Cupei Davis
Antrenorul Michael Kohlmann l-a inclus pe Alexander Zverev în echipa Germaniei pentru turneul Final 8 Cupei Davis de la Bologna, a anunțat luni Federația germană de tenis (DTB) pe Instagram, informează DPA. Jan-Lennard Struff, precum și perechea de dublu formată din Kevin Krawietz și Tim Puetz, au fost, de asemenea, nominalizați în
Tenis: Maja Chwalinska a declarat forfait pentru turneul de la Tokyo (WTA)
Jucătoarea poloneză de tenis Maja Chwalinska, locul 11 mondial, finalistă în acest an la Roland Garros, s-a retras de la turneul WTA 500 de la Tokyo din această săptămână, din cauza unei accidentări la coapsă suferite la turneul WTA 1.000 de la Wuhan, competiție unde a câștigat primul său titlu în circuitul WTA, informează Reuters.
Tenis: Paula Badosa a acces în optimi de finală la Guangzhou (WTA)
Jucătoarea spaniolă de tenis Paula Badosa a acces luni în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la Guangzhou (China), după ce a trecut de Carol Youngsuh Lee, din Statele Unite, în două seturi, 6-1, 6-4, relatează EFE. Badosa, în vârstă de 28 de ani, este locul 61 mondial, în timp ce Lee, care are 24 de ani,
Haltere: Kievul denunță atribuirea Mondialelor din 2030 Rusiei
Ucraina a calificat luni drept 'rușinoasă' decizia Federației Internaționale de Haltere (IWF) de a atribui Rusiei organizarea Campionatelor Mondiale din 2030 și și-a anunțat intenția de a depune o contestație la Comitetul Internațional Olimpic (CIO), scrie AFP. Niciun campionat mondial nu a mai avut loc în Rusia de la încep
Fotbal: Finlandezul Petteri Pennanen a înscris două goluri direct din corner în decurs de zece zile
Petteri Pennanen, fotbalistul finlandez al echipei KuPS Kuopio, campioana țării sale, a înscris două goluri direct din corner în decurs de zece zile, relatează L'Equipe. Să marchezi direct din corner poate fi considerat un eveniment rar în fotbal, dar nu și pentru Petteri Pennanen, care a reușit această performanță de dou
Fotbal: Antrenorul Allegri (Napoli), suspendat două etape de Comisia de disciplină din Serie A
Antrenorul echipei Napoli, Massimiliano Allegri, a primit o suspendare de două etape din cauza unor remarci jignitoare și a unei atitudini agresive față de oficialii meciului și față de un membru al staff-ului echipei AS Roma, el fiind eliminat în timpul remizei de sâmbătă, scor 3-3, de pe teren propriu, a anunțat luni Comisia de disciplină din Serie A, s
Tenis: Belgianca Elise Mertens s-a calificat în turul al doilea la Tokyo (WTA)
Jucătoarea belgiană de tenis Elise Mertens, locul 14 mondial și favorită numărul 5, s-a calificat luni în turul al doilea al turneului WTA 500 de la Tokyo, dotat cu premii totale de 1.206.446 dolari, după ce a învins-o, 6-4, 6-2, pe japoneza Moyuka Uchijima, locul 121 mondial, beneficiară a unui wild card, transmite agenția Belga.
Tenis: Alejandro Davidovich Fokina completează echipa Spaniei pentru turneul Final 8 al Cupei Davis
Tenismanul spaniol Alejandro Davidovich, recentul câștigător al turneului ATP Masters 1.000 de la Shanghai (China), completează lista celor cinci jucători aleși de David Ferrer pentru turneul Final 8 al Cupei Davis de la Bologna (Italia), care va avea loc între 24 și 29 noiembrie, notează EFE. Numărul 13 mondial se alătură unei ech
Haltere: Rusia salută decizia de a atribui Moscovei organizarea Mondialelor din 2030
Kremlinul a sărbătorit luni decizia Federației Internaționale de Haltere (IWF) de a atribui Moscovei organizarea Campionatele Mondiale din 2030, notează EFE. ''Rusia trebuie să se alăture pe deplin familiei sportive globale, deoarece această familie nu poate prospera fără participarea Rusiei'', a afirmat purtătorul de cuvâ
Tenis: Alexander Zverev, tot mai aproape de primul loc în clasamentul ATP
Tenismanul german Alexander Zverev este la doar 700 de puncte de italianul Jannik Sinner, ocupantul primului loc al clasamentului mondial al jucătorilor profesioniști (ATP), publicat luni, transmite AFP. În cazul în care Zverev va atinge sferturile de finală la Viena, el va fi noul lider mondial lunea viitoare, când va fi pub
Fotbal: Vincent Kompany, antrenorul lui Bayern, se simte mai bine după leșinul de vineri
Antrenorul echipei Bayern Munchen, Vincent Kompany, se simte treptat mai bine, după ce vineri s-a prăbușit la baza de antrenament a clubului și a fost transportat la spital, a declarat secundul său,
Tenis: Elena Rîbakina și-a consolidat poziția de lider în clasamentul WTA
Kazaha Elena Rîbakina, care a câștigat duminică titlul WTA 500 la Ningbo, și-a consolidat poziția de lider al clasamentului mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), publicat luni, transmite AFP. Jucătoarea de 27 de ani și-a trecut în palmares al 15-lea său titlu și are una avans de aproape două mii de pun
Baschet: NBA - New York Knicks, campioana en titre, la a treia înfrângere consecutivă
New York Knicks, campioana en titre, a suferit a treia înfrângere consecutivă de la debutul acestui sezon al ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA), cedând duminică pe teren propriu în fața lui Orlando Magic, cu 102-111, în ciuda celor 28 de puncte marcate de Jalen Brunson, informează AFP. Acesta este cel mai slab &ic
Auto - F1: Sergio Perez va disputa Marele Premiu cu numărul 300 din carieră în Mexic
Pilotul mexican Sergio Perez (Cadillac), care a încheiat pe locul 19 în Marele Premiu al Statelor Unite, a 18-a etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, a declarat pe Circuitul Americilor din Austin (Texas) că atenția sa se îndreaptă acum către următoarea cursă, din Mexic, unde va bifa cel de-al 300-lea Mare Premiu al său la categoria regină a sportului
Fotbal: Marius Corbu a marcat pentru Ferencvaros în campionatul Ungariei
Mijlocașul român Marius Corbu a marcat un gol pentru Ferencvaros, care a surclasat-o pe MTK Budapesta cu scorul de 5-0, duminică, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 11-a a primei ligi maghiare de fotbal. Fostul internațional de tineret, anunțat de selecționerul Gheorghe Hagi pe lista convocărilor preliminare pentru meciurile de luna viitoar











