Maramureș: Fermierii cultivatori de porumb din județ caută să se adapteze la clima actuală, cu caniculă și lipsă a ploilor
Canicula, precum și lipsa apei din sol și a ploilor a afectat culturile de porumb din județul Maramureș în această vară, a declarat luni, pentru AGERPRES, fermierul Vasile Sarca din satul Colțirea, prezent la Ziua Porumbului, eveniment care a reunit peste 100 de fermieri din județele Maramureș, Sălaj și Satu Mare.
'Vara a fost cumplită pentru agricultură, în general, dar pentru cultivatorii de porumb și legumicultură, lipsa ploilor și lipsa apei din sol a fost cea mai mare problemă. Terenurile cultivate cu porumb în zona de deal au fost cele mai afectate, iar cultura din zona de șes cu sol variat a supraviețuit și lipsei îndelungate a ploilor. Totuși, a existat pe durata verii o fereastră de timp cu câteva zile de ploaie care a prins bine culturilor. Dacă n-am fi avut cele câteva zile de ploaie, mai mult ca sigur că am fi pierdut o mare parte din cultură. Fermierii sunt îngrijorați că de la un an la altul, verile s-au schimbat și perioadele cu zile fără ploaie și cu temperaturi caniculare sunt tot mai întinse', a spus Vasile Sarca.
Fermierul a mai precizat că evoluția porumbului din zona de câmpie e pozitivă și se așteaptă recolte bune.

Foto: (c) Leontin Cupar / AGERPRES
'La felul cum arată lanurile de porumb, putem spune că ne așteptăm la recolte bunișoare, Am putea avea toamna aceasta o medie de cel puțin 5.000 de kg/hectar, dar abia spre sfârșitul lunii septembrie, începutul lunii octombrie când vom începe strânsul vom vedea dacă estimarea noastră o să fie potrivită. O să avem porumb furajer, dar și porumb destinat consumului clasic', a mai precizat Vasile Sarca.
Reprezentantul unei companii franceze furnizoare de material semincer în România, operator care activează în mai multe țări din sud-estul Europei, Patrick Lafon, a declarat, pentru AGERPRES, că fermierii din țara noastră sunt ambițioși și încearcă să facă față noilor provocări climatice.
'Cultivatorii de porumb din România fac eforturi uriașe, indiferent de suprafețele cultivate, să mențină cultura porumbului în picioare, alături de alte țări europene. România rămâne un important producător de porumb pe arii întinse situate în diverse regiuni, iar terenurile propice sunt folosite cu randament sporit. Deocamdată, majoritatea fermierilor cultivă porumb pentru toate categoriile de folosință, dar pe viitor ar fi bine ca fermierii să se așeze mai solid pe tipul de cultură care doresc să-l semene. Mulți fermieri încearcă să folosească terenurile aplicând un mix de culturi cerealiere pe lângă porumb, îndeosebi cei care dețin și ferme de animale. Important e că terenul este utilizat, semănat, culturile sunt rotite, dar pe viitor va fi nevoie de o așezare pe tipul de cultură aplicată', a spus Patrick Lafon.

Foto: (c) Leontin Cupar / AGERPRES
De asemenea, directorul Agrocentrum Maramureș, Mirela Vereș, organizatorul principal al evenimentului de la Colțirea, care s-a ținut la marginea unui lot de teren cultivat cu porumb, a declarat, pentru AGERPRES, că fermierii căută soiuri de porumb care s-ar putea adapta noilor condiții climatice.
'Schimbarea climei este evidentă și nimeni nu mai poate contesta că acest fenomen nu se întâmplă. Vara acesta am avut temperaturi aproape două luni de zile continuu în care maximele au fost între 34 și 39 de grade Celsius în aer, însă la nivelul solului temperatura resimțită a depășit 40 de grade Celsius. În aceste condiții, să faci agricultură, pe lângă lipsa apei din sol, totul devine complicat. Cultivatorii de porumb analizează cu producătorii și furnizorii de semințe acele soiuri care se pot adapta ușor actualei situații climatice. Nu suntem în cel mai bun moment, dar pentru a face față va trebui să ne adaptăm', a spus Mireala Vereș.
Evenimentul Ziua Porumbului a fost organizat cu sprijinul asociațiilor de fermieri, Direcției pentru Agricultură Județeană Maramureș, Agrocentrum Maramureș și reprezentanții unor companii furnizoare de semințe din România.
Conform datelor Direcției pentru Agricultură Județeană Maramureș, anul acesta au fost cultivate cu porumb aproape 20.000 de hectare, atât în zonele de șes cât și de deal ale județului. În proporție de 70%, porumbul cultivat este folosit în hrănirea animalelor, iar restul de circa 30% ajunge la procesatorii din panificație. AGERPRES / (A - redactor: Leontin Cupar, editor: Marius Frățilă, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Nazare: Economia repornește atunci când oamenii și firmele încep din nou să aibă încredere în ziua de mâine
Corecția economică trebuie să creeze condițiile pentru revenirea încrederii și pentru o creștere sănătoasă, iar o economie nu repornește din legi, ordonanțe și nici din comunicări publice, ci repornește atunci când oamenii și firmele încep din nou să aibă încredere în ziua de mâine, consideră ministrul interimar al Finanțelor, Alex
CONAF: Antreprenorii au nevoie de reguli care să permită investiția
Antreprenorii au nevoie de reguli care să permită investiția, impredictibilitatea influențând direct deciziile unei companii, de la investiții și angajări până la finanțare și ritmul de dezvoltare, este una dintre concluziile Forumului Național 'De Vocație Antreprenoare', desfășurat la Sibiu. 'De la modificările legisla
Tranzacții de peste 941 milioane lei, luni, la BVB
Indicii bursei de Valori București au avut evoluții mixte, luni, iar valoarea totală a tranzacțiilor s-a cifrat la 941,514 milioane de lei (179,107 milioane de euro), din care 865,08 milioane lei (164,56 milioane euro) tranzacții cu obligațiuni. Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de c
Olt: Producții bune la floarea-soarelui și porumb; presiunea pe depozitare s-a redus
Fermierii din județul Olt obțin în acest an producții bune la floarea-soarelui și porumb și vor obține profit, după mai mulți ani în care seceta a redus puternic randamentele, a declarat, pentru AGERPRES, directorul Direcției Agricole Județene (DAJ) Olt, Ion Drăgoi. 'Da (fermierii vor obține profit n.r.), dar mult redus din cau
Ghidul Programului pentru baterii, finalizat și publicat în Monitorul Oficial
Ghidul de finanțare pentru Programul privind instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile a fost publicat luni în Monitorul Oficial. Conform unui comunicat al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, forma finală este rezultatul unui proces amplu de consultare publică, pe parcursul căruia MMAP ș
AAC: Fermierii români solicită suspendarea temporară a aplicării Mecanismului de ajustare la frontieră pentru emisiile de carbon
Fermierii și cooperativele agricole din România solicită posibilitatea suspendării temporare a aplicării Mecanismului de ajustare la frontieră pentru emisiile de carbon (CBAM), pe fondul perioadei dificile pe care o traversează agricultura europeană, în general. 'Mâine, 15 septembrie 2026, Parlamentul European votează mod
Pistol (CNAIR): Primele două benzinării moderne au fost deschise de astăzi pe Autostrada Transilvania
Primele două benzinării moderne au fost deschise, de luni, pe Autostrada Transilvania (A3), acestea fiind parte dintr-o strategie de concesionare a spațiilor de servicii adoptată de CNAIR în 2022, a anunțat directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol. 'Primele două benzinării m
ANRE a sancționat cu aproape 11 milioane de lei firme din sectorul energiei, în primele opt luni
Valoarea amenzilor aplicate pe parcursul primelor opt luni ale anului în urma acțiunilor de control și monitorizare în sectorul energiei au totalizat aproape 11 milioane de lei, informează Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). Conform unui comunicat al ANRE, în perioada 1 ianuarie - 31 augus
Isărescu: Imprimeria Băncii Naționale a României este pregătită să tipărească și bancnotele euro
Imprimeria Băncii Naționale a României este pregătită să tipărească și bancnotele euro, când va fi cazul și vom îndeplini condițiile, a afirmat, luni, guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu. Acesta a participat marți la evenimentul dedicat lansării în circuitul numismatic a bancnotei aniversare p
Peste 76% dintre operatorii din turism declară venituri în scădere în 2026 (studiu)
Peste trei sferturi (76,4%) dintre operatorii din turism declară venituri în scădere în 2026, iar aproape jumătate dintre respondenți raportează diminuări de peste 20%, potrivit studiului 'Carta Albă a Turismului din România 2026', lansat luni de IMM România. 'Aproape jumătate dintre respondenți, respectiv 4
Crescătorii pot depune cererile pentru a beneficia de ajutorul de 68 de euro pentru fiecare bovină sau bubalină (ministru)
Aprobarea, de către Comisia Europeană, a schemei de ajutor de stat pentru susținerea crescătorilor de bovine și bubaline afectați de creșterea costurilor cu combustibilii și îngrășămintele reprezintă o etapă esențială în implementarea acestei măsuri de sprijin, a precizat ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna.
Consiliul Fiscal susține că este necesară o rectificare bugetară care să fie adoptată cât mai repede
Existența unor probleme serioase privind asigurarea fondurilor necesare funcționării unor instituții bugetare până la finele anului, mai ales în domeniul sănătății și, în special, în ceea ce privește unitățile de primiri urgențe, evidențiază necesitatea de a adopta cât mai repede o rectificare bugetară, fie și parțială, susține Consiliul
Jianu: Evenimentele și festivalurile au influențat pozitiv turismul în acest an
Evenimentele și festivalurile au avut o influență pozitivă asupra turismului românesc în 2026 și ar trebui să reprezinte un reper în elaborarea politicilor publice pentru sector, consideră președintele IMM România, Florin Jianu. 'Ce a influențat pozitiv turismul din România în acest an? Evenimentele și f
Președintele IMM România, despre turism: Așteptările sunt moderat optimiste pentru 2027, după scăderea din 2026
Așteptările operatorilor din turism pentru 2027 sunt moderat optimiste, în special în ceea ce privește gradul de ocupare, după ce 2026 a fost un an de scădere a numărului de turiști, a înnoptărilor și a veniturilor, a declarat, luni, președintele IMM România, Florin Jianu. 'Așteptările sunt moderat optimiste pentru
Darău: M-aș bucura ca la formarea guvernelor să existe un pact fiscal între partidele care formează coaliții
Partidele care formează coaliții de guvernare ar trebui să își asume un pact fiscal prin care să garanteze că anumite taxe nu vor fi modificate pe durata mandatului, consideră ministrul interimar al Turismului, Irineu Darău. 'Întâlnindu-mă cu foarte mulți antreprenori, de multe ori am afirmat că m-aș bucura ca la formarea













