Guvernul de la Madrid amână până în 2030 închiderea celei mai mari centrale nucleare din Spania
Guvernul de stânga de la Madrid a prelungit până la 8 iunie 2030 durata de exploatare a centralei nucleare de la Almaraz, din vestul Spaniei, cea mai mare din țară, consemnează Jurnalul Oficial într-un decret publicat vineri și citat de AFP.
Cele două reactoare de la Almaraz au fost date în exploatare la începutul anilor 1989 și ar fi trebuit închise în 2027 și 2028.
Guvernul condus de socialistul Pedro Sanchez s-a angajat să renunțe la energia nucleară până în 2035. Viitorul celei mai mari centrale atomice spaniole este însă văzut complet diferit de cele trei companii proprietare - Iberdola, Endesa și Naturgy.
Pana majoră de curent care a afectat Spania în aprilie 2035 și impactul războiului din Orientul Mijlociu asupra pieței mondiale a energiei au relansat dezbaterile privind producția de energie a țării. Actualul executiv mizează în mare măsură pe sursele regenerabile cum ar fi cele solare și eoliene, observă AFP.
În 2025 s-a format un colectiv cetățenesc intitulat ''Da pentru Almaraz, Da pentru Viitor'' care susține prelugirea duratei de viață a centralei situate în regiunea Extremadura, afectată de declinul demografic. Gruparea a salutat decretul menționat ca pe o ''veste excelentă'', iar președintele său, Fernando Sanchez Castilla, a declarat într-un comunicat că ''în sfârșit răsuflăm ușurați și vedem lumina de la capătul tunelului''.
Autoritatea națională pentru siguranța nucleară (CSN) a avizat favorabil în iulie continuarea funcționării reactoarelor de la Almaraz, care au asigurat anul trecut 7% din producția de energie a țării.
Închiderea centralei în 2027 fusese decisă încă din 2019, însă pana de curent din 2025 i-a determinat pe specialiștii din domeniu să facă presiuni pentru amânare, argumentând că altfel ar fi periclitată furnizarea de energie în țară.
În deceniul 1980 Spania avea opt centrale, care produceau 38% din energia electrică necesară la nivel național. În prezent au rămas cinci, cu un total de șapte reactoare, care reprezintă 19% din producție conform datelor oficiale.
Sursele regenerabile au asigurat anul trecut aproape 60% din producție, iar guvernul și-a stabilit ca obiectiv atingerea unei proporții de 81% în 2030. AGERPRES/(AS - redactor: Marius Hosu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Regatul Unit oferă sprijin militar 'defensiv' Arabiei Saudite împotriva atacurilor houthi
Prim-ministrul britanic Andy Burnham a anunțat că avioanele Forțelor Aeriene Regale vor oferi realimentare în zbor pentru avioanele de vânătoare saudite pentru a ajuta Arabia Saudită să facă față lansărilor de drone și rachete realizate de rebelii houthi din Yemen împotriva teritoriului său, informează marți EFE și AFP. Burnh
BTA/ Rumen Radev: 'Am eliminat oligarhii din zona puterii politice'
Premierul bulgar Rumen Radev a declarat luni că guvernul a reușit să înlăture oligarhia din zona puterii politice, dar a avertizat că procesul de destructurare a modelului oligarhic este abia la început. Declarația a fost făcută la tradiționalul mic dejun de afaceri organizat de Camera Americană de Comerț din Bulgaria (AmCham), la
Turcia: Poliția l-a reținut pe presupusul autor al unui atac soldat cu cel puțin opt răniți
Presupusul autor al unui atac cu armă de foc comis în fața unei instituții școlare din Manisa, localitate din apropierea orașului turc Izmir, a fost reținut marți de forțele de ordine, a anunțat biroul guvernatorului local, citat de AFP. În atac au fost rănite cel puțin opt persoane. Poliția și echipe medicale s-au deplasat la locu
Rusia și-a contunuat campania împotriva industriei ucrainene cu patru atacuri cu rachete
Rusia a atacat marți cu rachete infrastructuri industriale în trei orașe din regiunile Dnipropetrovsk și Poltava, conform informărilor făcute pe rețele de social media de către guvernatorii acestor regiuni, Oleksandr Ganja, respectiv Vitali Diakivnici, relatează EFE. Atacurile fac parte din campania agresivă pe care Rusia o desfășoară de
Președintele sud-coreean susține înghețarea programului nuclear al Coreei de Nord
Președintele sud-coreean Lee Jae Myung consideră că Washingtonul ar trebui să lucreze la o înghețare a programului nuclear nord-coreean mai degrabă decât la eliminarea sa imediată și să propună în schimb o relaxare a sancțiunilor, relatează marți AFP citând New York Times. De la preluarea mandatului de președinte î
Bab el-Mandeb: Houthi trebuie să înceteze 'imediat' amenințările și atacurile (miniștrii de externe ai G7)
Combatanții antiguvernamentali houthi din Yemen trebuie 'să înceteze imediat orice acțiuni militare, amenințări și atacuri' împotriva transportului maritim, au cerut luni seara miniștrii de externe ai G7 într-o declarație în marja Adunării Generale a ONU, informează AFP. 'Actele lor reprobabile constituie o
Președintele iranian Masoud Pezeshkian promite să apere ferm la ONU pozițiile țării sale
Președintele iranian Masoud Pezeshkian, care a plecat marți spre New York pentru a participa la sesiunea anuală a Adunării Generale a ONU, a promis că ''va apăra ferm'' pozițiile țării sale pe fondul conflictului cu SUA, transmit AFP și Reuters. ''Am ieșit cu capul sus (din război), ceea ce constituie o sursă de demnita
SUA trimit echipament militar în Guatemala pentru prima dată din 1977
SUA au livrat echipamente militare Guatemalei luni, pentru prima oară în aproape 50 de ani, punând astfel capăt unui embargo asupra armelor impus ca urmare a încălcărilor drepturilor omului în această țară din America Centrală, relatează dpa. Guatemala va primi arme și echipamente în valoare de aproximativ 5 milio
#Ucraina: Două persoane ucise la Dnipro în urma atacurilor rusești din cursul nopții
Atacurile rusești din cursul nopții de luni spre marți au ucis două persoane la Dnipro (în estul Ucrainei), au anunțat autoritățile locale marți, în timp ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a ajuns la New York, unde va pleda cauza Ucrainei în cadrul Adunării Generale a ONU și în marja forumului internațional, relatează AFP.
ONU: Delegația iraniană, condusă de ministrul de externe Abbas Araghchi, a sosit la New York
Ministrul de externe iranian, Abbas Araghchi, a sosit luni la New York pentru sesiunea anuală a Adunării Generale a ONU, el fiind cel mai important demnitar iranian care intră pe teritoriul Statelor Unite de la începerea războiului din Orientul Mijlociu declanșat de loviturile americano-israeliene asupra Iranului, la finalul lunii februarie, transmite AFP.
Premierul spaniol Pedro Sanchez nu va participa la recepția oferită la New York de președintele Trump
Premierul spaniol Pedro Sanchez nu va participa marți la recepția oferită la New York de președintele american Donald Trump pentru șefii delegațiilor țărilor participante la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU, transmite EFE. Premierul Pedro Sanchez a primit invitația președintelui Trump de a fi prezent la această recepție care are
VIDEO Macron asigură că a avut o discuție 'foarte constructivă' cu Trump despre #Ucraina și Marea Roșie
Președintele american Donald Trump l-a primit luni, la New York, pe omologul său francez, Emmanuel Macron, pentru o discuție considerată 'foarte constructivă' de acesta din urmă cu privire la situația din Marea Roșie și războiul din Ucraina, în marginea summitului anual al ONU, transmite AFP. Cei doi au discutat în special
VIDEO Coreea de Nord afirmă că a testat duminică o armă de 'tip nou'
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a supervizat duminică testarea unei arme de 'tip nou', a anunțat marți agenția oficială de presă, fără a oferi alte detalii, după ce țările vecine au detectat lansări de rachete în Marea Japoniei, notează AFP. Coreea de Sud și Japonia au raportat duminică lansarea de către Nord a două rachete bali
Londra sprijină, la rândul său, limitarea dreptului de veto la ONU în caz de crime în masă
Regatul Unit a decis să sprijine inițiativa franco-mexicană de limitare a dreptului de veto în Consiliul de Securitate al ONU în caz de crime în masă, au anunțat luni șefii diplomațiilor franceză și mexicană, scrie AFP. În total, 128 de țări și-au exprimat sprijinul, au precizat Jean-Noel Barrot și Roberto Velasco Alvar
VIDEO Șefa diplomației europene îndeamnă la menținerea politicii de sancțiuni împotriva Rusiei
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a îndemnat luni statele membre ale UE să mențină politica de sancțiuni împotriva Rusiei, în timp ce continuă discuțiile privind posibilitatea de a ridica o parte dintre acestea în cazul a doi oligarhi ruși, notează AFP. Sancțiunile împotriva Rusiei rămân 'inima'














