Camera Deputaților/ Comisia de sănătate dă undă verde angajărilor din sistem
Angajările din sănătate vor fi deblocate, potrivit unui amendament aprobat luni de Comisia de sănătate a Camerei Deputaților la proiectul de lege pentru modificarea art. 652 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, aprobat la rândul său de comisie cu majoritate de voturi.
Potrivit amendamentului, inițiat de grupul parlamentar al PSD, începând cu data intrării în vigoare a legii, fac excepție de la prevederile alin. 1 al art. 22 din Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial, unitățile și instituțiile din subordinea Ministerului Sănătății, unitățile sanitare din subordinea ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, precum și unitățile sanitare din subordinea autorităților locale, posturile putând fi ocupate cu încadrarea în bugetul aprobat. Amendamentul a trecut cu 17 voturi ''pentru'' și trei abțineri.
Deputatul Alexandru Rafila, unul dintre inițiatori, a subliniat că este vorba despre o soluție de urgență, un exemplu fiind situația de la Spitalul ''Marie Curie''.
''Efectul este că, începând cu promulgarea acestei legi către președintele României, unitățile sanitare publice - atât cele din subordinea Ministerului Sănătății, a ministerelor sau instituțiilor cu rețele proprii, sau autorităților locale, mă refer aici în special la spitale județene sau orășenești, municipale - pot face angajări în sistemul de sănătate, în limita bugetului aprobat pentru fiecare dintre aceste unități sanitare. Este o soluție, dacă vreți, de urgență pe care am propus-o împreună cu colegii mei, pentru că, știți bine, zilele trecute a fost o tragedie la 'Marie Curie'. Guvernul, în ghilimele, în generozitatea lui, a aprobat ocuparea a 22 de posturi la 'Marie Curie', dar sunt zeci, sute, poate, de alte unități sanitare care nu pot să angajeze personal. Acest lucru, pe de-o parte, pune în pericol viața multor pacienți, iar pe de altă parte, performanța la care toată ziua face referire domnul Bolojan nu poate fi exercitată pentru faptul că, dacă nu poți angaja persoane de specialitate, în mod evident nu poți avea niciun grad de ocupare a paturilor corespunzător și nu poți oferi servicii de sănătate'', a explicat fostul ministrul al Sănătății.
El a amintit că Ministerul Sănătății a propus un memorandum pentru deblocarea a peste 7.000 de posturi, dar ''Guvernul nu a făcut absolut nimic''.
''A fost o soluție pe care am discutat-o cu colegii și până la urmă și votul din comisie reflectă că marea majoritate a colegilor din comisia de specialitate își dau seama că, fără angajarea de personal, sistemul de sănătate nu poate funcționa. Să lăsăm totuși managerilor această oportunitate de a decide ce fel de oameni au nevoie pentru ca să facă servicii medicale - asta este, de fapt, important. Și sper că, odată cu promulgarea acestei legi, aceste probleme din sistemul de sănătate să dispară. Sigur, discutăm de criterii de performanță, dar, cum spuneam, performanța e legată și de oamenii pe care pot să-i angajez ca să fac acest lucru'', a punctat Rafila.
Fiecare minister sau unitate administrativ-teritorială care are în subordine un spital, a adăugat el, va face propuneri pentru scoaterea posturilor la concurs.
''Dar în momentul de față, legea va permite ocuparea acestor posturi. Sigur că nu poți, și este o dovadă de iresponsabilitate, de exemplu, să ai cheltuieli salariale de 90% și să mai vrei să angajezi personal. Important este să faci o strategie - și asta înseamnă, până la urmă, management spitalicesc -, încât să dezvolți acele zone unde există cerere de servicii medicale, unde există nevoia populației, sau de la nivel național, dacă discutăm de institute sau de spitalele mari din București sau din alte centre universitare'', a mai spus deputatul social-democrat.
Proiectul de lege pentru modificarea art. 652 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăți a fost adoptat de Senat, fiind pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare a Camerei Deputaților. AGERPRES/(A - redactor: Cătălina Matei, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlament - învestire Guvern/ Siegfried Mureșan: Vă propun un stat modern, pentru cetățeni puternici
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a declarat miercuri, în plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului, că își dorește pentru România un stat modern și cetățeni puternici. 'Vă propun astăzi un stat modern, pentru cetățeni puternici. Astăzi le spunem oamenilor cum vedem România de astăzi și ce vom face pentru ca mâin
Parlament/ A început ședința pentru învestirea Guvernului propus de Siegfried Mureșan
Senatul și Camera Deputaților s-au reunit, miercuri, în ședință comună, pentru învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan.
Anamaria Gavrilă: Parlamentarii POT nu votează Guvernul Mureșan
POT nu va vota Guvernul Mureșan, a anunțat, miercuri, președinta partidului, Anamaria Gavrilă. ''Parlamentarii Partidului Oamenilor Tineri NU vor vota Guvernul propus de dl Mureșan. Reamintim că deputații care au părăsit POT și formează grupul domnului Ponta NU reprezintă POT'', a scris ea, pe Facebook.
Senat/Termenul în care se poate solicita înscrierea în Registrul electoral cu adresa de reședință la următorul scrutin - prelungit
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect care prelungește de la șase luni la un an termenul în care cetățenii cu drept de vot pot solicita înscrierea în Registrul electoral cu adresa de reședință pentru următorul scrutin. Propunerea legislativă modifică în acest sens Legea 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice loc
Fifor: Parlamentarii PSD vor merge în plen la ședința privind învestirea Guvernului, dar nu vor vota
Parlamentarii PSD vor fi prezenți în sala de plen la ședința comună privind învestirea Guvernului Mureșan, dar nu vor vota, a transmis deputatul social-democrat Mihai Fifor. 'Astăzi vom merge în plen. Ne vom exprima punctul de vedere și ne vom strădui să ascultăm până la capăt mizeriile așa-zișilor pro-europeni care, probabil, ne vo
Senat: Se instituie Luna Horticulturii în mai
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care luna mai se declară drept Luna Horticulturii în România. S-au înregistrat 62 de voturi 'pentru' și 27 de abțineri. 'Se declară luna mai ca fiind Luna Horticulturii pe tot teritoriul Romaniei', prevede textul adoptat. Potriv
Senat: Orice persoană va putea să sesizeze poliția pentru sancționarea vânzării și cumpărării lucrărilor cu scopul de a fi plagiate
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede că sesizarea poliției pentru sancționarea vânzării și cumpărării lucrărilor cu scopul de a fi folosite ca lucrări științifice, de licență, de disertație, de doctorat sau proiecte se va putea face de către orice persoană, precum și din oficiu, nu doar la solicitarea motivată a instituției de învățăm&acir
Abrudean: Fiecare partid va trebui să explice dacă a susținut încheierea crizei politice sau blocajul
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, consideră că după votul de miercuri din plenul Parlamentului fiecare partid va trebui să explice public 'dacă a susținut încheierea crizei politice sau a ales blocajul'. 'Parlamentul are de făcut astăzi o alegere concretă asupra unui program și a unei echipe de guvernare. Guvernul propus de Siegfried M
Mureșan - mesaj înainte de votul din Parlament: Astăzi puterea este la fiecare parlamentar
Puterea este astăzi la fiecare parlamentar este mesajul transmis miercuri de premierul desemnat Siegfried Mureșan, care a afirmat că, dacă va ajunge la șefia Guvernului, va trata cu respect fiecare senator și deputat, indiferent dacă este la guvernare sau în opoziție. ''Astăzi puterea este la fiecare parlamentar. Ca prim-ministru voi trata cu res
Parlament/ Birourile permanente reunite decid calendarul învestirii Guvernului Mureșan; ora 14:00
Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului se reunesc sâmbătă, la ora 14:00, în ședință, în format exclusiv on-line, pentru a decide calendarul învestirii Guvernului Mureșan. Astfel, pe ordinea de zi se află: repartizarea candidaților propuși pentru funcția de membru al Guvernului în vederea
Premierul desemnat depune la Parlament programul de guvernare și lista de miniștri
Premierul desemnat Siegfried Mureșan va depune sâmbătă dimineața la Parlament programul de guvernare și lista de miniștri, urmând ca audierile și votul în plen să aibă loc la începutul săptămânii viitoare. Mureșan este a treia propunere de premier pe care a făcut-o președintele Nicușor Dan. După demiterea Guvernul
Camera Deputaților/Corendea (AUR): Axa Washington-Bruxelles-București-Beijing poate readuce politica externă acolo unde merită să fie
Deputatul AUR Cosmin Corendea a declarat, la Forumul pentru Cooperare Economică România-China, că România trebuie să își consolideze relațiile cu marile centre economice ale lumii și a susținut necesitatea unei 'axe a dialogului și a interesului românesc' Washington - Bruxelles - București - Beijing, subliniind că aceasta nu reprezintă o alege
Senat/ Scutire graduală de impozit pentru terenurile cu animale
Senatul a adoptat miercuri, în plen, propunerea legislativă inițiată de AUR care introduce o reducere graduală a impozitului pentru terenurile agricole situate în extravilan, în funcție de numărul de animale deținute și de gradul de utilizare a terenului în activitățile zootehnice. Au fost înregistrate 61 de voturi 'pentru'
Camera Deputaților/ Dezbateri aprinse între UDMR și AUR la dezbaterea unui proiect referitor la limba minorităților
Un proiect inițiat de UDMR privind menținerea dreptului de utilizare a limbii unei minorități naționale în administrația locală, chiar și în cazul în care ponderea acesteia scade sub pragul de 20%, a provocat, miercuri, dezbateri aprinse în plenul Camerei Deputaților între reprezentanții UDMR și cei ai AUR. Proiectul, care avea raport de
Senat: Programul național de investiții ''Anghel Saligny'', prelungit până la 31 decembrie 2027
Plenul Senatului a adoptat, miercuri, în plen, în unanimitate (95 de voturi ''pentru''), o propunere legislativă a senatorului UDMR Cseke Attila, ministrul interimar al Dezvoltării, prin care derularea Programului național de investiții ''Anghel Saligny'' se prelungește până la finalul anului 2027.



