Lavrov admite eșecul propunerilor discutate de Trump și Putin în Alaska, dând vina pe SUA
Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a recunoscut vineri eșecul propunerilor discutate la summitul între președintele SUA, Donald Trump, și omologul sau rus, Vladimir Putin din august 2025 în Alaska, pentru instaurarea păcii în Ucraina, relatează EFE.
'Referitor la eșecul propunerilor de la Anchorage, probabil că trebuie să înțelegem cine anume a greșit', a declarat Lavrov presei în Kârgâzstan, unde se află pentru a participa la o reuniune a miniștrilor Organizației de Cooperare de la Shanghai, potrivit TASS și RIA Novosti.
Șeful diplomației ruse, care joi s-a întâlnit la Manila cu secretarul de stat american, Marco Rubio, a acuzat Washingtonul că a adoptat punctul de vedere al Uniunii Europene în legătură cu războiul din Ucraina și a amintit cuvintele președintelui francez, Emmanuel Macron, potrivit cărora înțelegerile de la Anchorage (Alaska) nu mai există.
'Dacă acestea sunt opiniile împărtășite de americani, ce putem face? Desigur, am afirmat în repetate rânduri că preferăm o soluție politico-diplomatică, dar ne vom atinge obiectivele (în Ucraina) în orice circumstanțe', a declarat Lavrov presei din Kârgâzstan, republica din Asia Centrală.
Serghei Lavrov s-a referit în acest context și la declarațiile ministrului ucrainean de externe, Andrii Sibiga, potrivit cărora 'înțelegerile de la Anchorage au fost îngropate', propuneri al căror conținut nu a fost niciodată făcut public, deși presa internațională a relatat la vremea respectivă că Moscova ar fi fost de acord să pună capăt ostilităților în cazul în care ucrainenii ar fi părăsit Donbasul (estul Ucrainei).
Lavrov a acuzat Washingtonul că nu a reușit să obțină respectarea de către Kiev a propunerilor discutate la summitului între Trump și Putin din Alaska, o întâlnire care a zguduit comunitatea internațională, dat fiind faptul că intervenea după izolarea Rusiei pe plan internațional pentru declanșarea războiului în Ucraina în 2022.
Președintele SUA a spus că (președintele ucrainean, Volodimir) 'Zelenski va face ceea ce îi va propune. Ei bine, nu a funcționat', a explicat Lavrov.
Potrivit părții ruse, acest lucru se datorează în mare măsură furnizării de arme de către înseși Statele Unite către Ucraina, la care se adaugă asistența prin informații și rețeaua satelitară Starlink.
Din perspectiva Moscovei, înțelegerile din Alaska ar fi putut duce la încetarea ostilităților și ar fi adus părțile la masa negocierilor, potrivit lui Lavrov. AGERPRES/(AS-editor: Lilia Traci, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA: Sora fostului congresmen Lindsey Graham va candida pentru un loc în Senat
Sora fostului senator american Lindsey Graham a câștigat marți nominalizarea republicană pentru un loc în Senat din partea statului Carolina de Sud, urmând să candideze în alegerile parțiale prevăzute pentru începutul lunii noiembrie, transmite Reuters. Darline Graham Nordone (62 de ani), care l-a susținut pe preș
Iranul îl contrazice pe Trump și insistă că Strâmtoarea Ormuz nu a fost deminată
Iranul a negat că Strâmtoarea Ormuz a fost deminată, așa cum a susținut președintele american Donald Trump, și a insistat că va redeschide calea navigabilă strategică doar dacă Washingtonul îi îndeplinește condițiile, informează miercuri EFE. 'Dacă Statele Unite au deminat într-adevăr strâmtoarea, de ce navele
Polonia ordonă arestarea a 14 experți criminaliști ruși implicați în anchetarea dezastrului aviatic din Smolensk
Tribunalul Districtual din Varșovia a emis marți mandate de arestare pentru 14 dintre cei 40 de experți criminaliști ruși implicați în ancheta dezastrului aviatic din Smolensk din 2010, în care, printre numeroși demnitari polonezi, și-a pierdut viața și președintele de la acea vreme, Lech Kaczynski, informează EFE. Într-o dec
SUA: Serviciul Secret este la curent cu amenințările iraniene privind asasinarea fiului cel mic al președintelui Trump
Serviciul Secret al Statelor Unite este la curent cu un video difuzat de televiziunea de stat iraniană în care se discută despre un potențial complot pentru asasinarea fiului cel mic al președintelui Donald Trump, a afirmat marți un purtător de cuvânt, citat de Reuters. ''Serviciul Secret al SUA este la curent cu videoul și
SUA suspendă programările pentru vize în întreaga lume
Guvernul Statelor Unite a suspendat marți programările pentru vize la ambasadele și consulatele din întreaga lume, pentru toți solicitanții, informează Reuters. Un purtător de cuvânt a anunțat că Departamentul de Stat de la Washington a lansat o inițiativă globală de instruire la toate reprezentanțele diplomatice americane, iar ser
Pakistan: 14 nou-născuți au murit din cauza unui incendiu într-un spital din Islamabad
Un incendiu izbucnit miercuri dimineață într-un spital din capitala pakistaneză Islamabad s-a soldat cu moartea a 14 nou-născuți, au anunțat autoritățile locale, transmit AFP, Reuters și dpa. ''Un incendiu s-a produs la etajul 3 al secției de neonatologie a spitalului PIMS (Institutul de Științe Medicale din Pakistan)'',
SUA: Administrația Trump se gândește la o posibilă demolare a Centrului John F. Kennedy
Guvernul Trump a evocat o posibilă demolare a Centrului John F. Kennedy, sala de spectacole din Washington controlată de apropiați ai președintelui republican, dacă justiția blochează decizia consiliului de administrație de a pune din nou numele lui Donald Trump pe fațada clădirii, notează AFP. Președintele republican, după ce și-a plasat apro
'Consiliul de Pace' pentru Gaza condus de Statele Unite avertizează Hamas împotriva folosirii zmeielor
'Consiliul de Pace' însărcinat de administrația americană să supravegheze un plan de pace pentru Fâșia Gaza a avertizat marți mișcarea Hamas împotriva folosirii zmeielor, după ce Israelul a amenințat cu noi lovituri de represalii, transmite AFP. 'Orice activitate militantă în Gaza trebuie să înceteze,
Siria: Comandantul forțelor kurde anunță dizolvarea acestora
Mazloum Abdi, liderul forțelor kurde siriene care au luptat împotriva jihadiștilor din gruparea Stat Islamic (SI), a anunțat marți seară dizolvarea acestora, în virtutea unui acord cu președintele Ahmed al-Sharaa, hotărât să reunifice Siria, relatează AFP. 'Anunțăm astăzi încheierea misiunii Forțelor democratice sir
Directorul CIA, John Ratcliffe, s-a aflat la Moscova pentru o vizită de câteva ore; Washingtonul și Moscova nu au comentat
Directorul CIA, John Ratcliffe, a sosit la Moscova pentru o vizita surpriză marți dimineață și a părăsit capitala rusă în aceeași după-amiază, pe fondul zvonurilor despre posibila eliberare a americanului Charles Zimmerman, condamnat în Rusia la cinci ani de închisoare pentru trafic de arme, transmite EFE. Nici Washingtonul și nici Mo
Strâmtoarea Ormuz: Omanul și Iranul discută un 'coridor de navigație temporar' și o operațiune de deminare
Miniștrii de externe iranian și omanez au discutat marți un acord-cadru care stabilește un coridor de navigație temporar în Strâmtoarea Ormuz și prevede o operațiune de deminare pe această cale navigabilă strategică pentru comerțul global, se arată într-o declarație comună, potrivit AFP. Cele doua țări riverane încearcă să reglementeze
Trump susține că Strâmtoarea Ormuz a fost complet deminată și amenință să distrugă navele ce amplasează mine noi
Președintele american Donald Trump a amenințat din nou marți că va distruge orice nave sau ambarcațiuni iraniene care vor amplasa mine în Strâmtoarea Ormuz, în condițiile în care discuțiile pentru încheierea războiului rămân blocate, relatează dpa. 'Iranul a fost anunțat că orice navă sau ambarcațiune care plasează mine
#Ucraina: Consilieră apropiată a lui Zelenski, arestată preventiv în cel mai recent scandal de corupție
O consilieră apropiată a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a primit 60 de zile de arest preventiv, în cadrul unei anchete de spălare de bani, au anunțat procurorii marți, conform dpa. Irina Mudra a fost șefa adjunctă a biroului lui Zelenski înainte ca acesta să o demită săptămâna trecută, după ce au apărut acuzații împotriva ei
Canada anunță suprataxe vamale de 15 până la 50% pentru o serie de produse americane
Canada a anunțat marți intrarea în vigoare pe 8 septembrie a unor suprataxe vamale de 15 până la 50% pentru o serie de produse americane și deblocarea a 4,6 miliarde de euro pentru susținerea sectoarelor dur lovite de războiul comercial care a escaladat între cele două state vecine, odinioară aliate apropiate, relatează AFP. Aceste suprataxe,
Letonia interzice cărți, îmbrăcăminte și alte bunuri din Rusia și Belarus
Letonia va impune o interdicție la importul unei serii de bunuri din Rusia și Belarus, care va intra în vigoare la 1 septembrie, relatează dpa. După ce parlamentul a aprobat interdicția la import în iulie, guvernul a stabilit acum data intrării sale în vigoare și a finalizat lista grupurilor de produse afectate, a anunțat marți Ministerul de












