Comunicat de presă - Rețeaua Universităților din Marea Neagră
COMUNICAT DE PRESÃ
'Peste nivelul tehnologiei la nivel mondial' - Participarea dlui Prof. Eden Mamut la ediția 2026 a Târgului Internațional Nor-Fishing
Rețeaua Universităților din Marea Neagră (RUMN) a fost reprezentată de dl Prof. Eden Mamut, Secretar General RUMN, la ediția din 2026 a Târgului Internațional Nor-Fishing, desfășurata în perioada 18-20 august 2026, la Trondheim, in Norvegia. Participarea a avut loc în cadrul activităților proiectului Blue Gates.
Ediția din acest an a evenimentului a avut ca tema 'Beyond World-Class Technology' ('Peste nivelul tehnologiei la nivel mondial'), si a reunit reprezentanți din peste 60 de țări, consolidând astfel rolul Târgului, Expoziției si a Conferințelor Nor-Fishing ca unul dintre evenimentele internaționale de referință pentru comunitatea mondială din domeniul economiei albastre.
În cadrul evenimentului, dl Prof. Mamut a avut o serie de întâlniri pe temele principale ale proiectului Blue Gates, cu accent pe utilizarea tehnologiilor avansate și a inovațiilor în domeniul economiei albastre.
Discuțiile au vizat, printre altele, subiecte legate de digitalizare, robotică, surse regenerabile de energie marină, materialele noi și avansate, biotehnologii, realitate virtuală și ingineria marină, vizând aplicarea acestora în domenii precum pescuitul sustenabil, acvacultura, protecția mediului marin și costier, procesarea produselor piscicole și dezvoltarea unor modele de economie circulară.
Un moment important al vizitei l-a reprezentat întâlnirea cu dna Prof. Toril A. Nagelhus Hernes, Vice-Rector pentru Inovare al Universității Norvegiene de Știință și Tehnologie din Trondheim (NTNU). În urma discuțiilor, părțile au convenit să inițieze o abordare strategică pentru consolidarea legăturilor în domeniul inovațiilor pentru economia albastră între regiunea Atlanticului de Nord și regiunea Mării Negre.
Programul vizitei a inclus și o vizită la sediul companiei Hydrogen MEM-Tech, unde dna dr. Hanne Martinussen, Director General al companiei, care i-a prezentat d-lui prof. Mamut rezultatele transferului de cunoștințe și a sprijinului prin servicii de cercetare-dezvoltare oferit de SINTEF concretizate în obținerea de soluții competitive pe plan mondial pentru separarea hidrogenului din amestecul de gaze de tip 'gaz de sinteză' (syngas).
Dna Dr. Hanne Martinussen a fost invitată să susțină o prezentare în cadrul Blue Gates Demo Days, eveniment care va fi organizat de BSUN în luna octombrie 2026, la Constanța, România.
Participarea la Nor-Fishing 2026 a creat premisele inițierii unor acorduri de cooperare cu mai mulți participanți la eveniment, contribuind la extinderea rețelei internaționale de parteneriate a proiectului Blue Gates.
Prof. Eden Mamut coordonează activitățile echipei RUMN în cadrul proiectului Blue Gates, este co-președinte al SDSN România și membru al Consiliului Consultativ Român pentru Dezvoltare Durabilă.
Proiectul Blue Gates promovează colaborarea, inovarea și transferul de cunoștințe în domeniul economiei albastre, facilitând conexiuni între mediul academic, cercetare științifică și industrie sprijinind dezvoltarea unor soluții tehnologice pentru utilizarea sustenabilă a resurselor marine in zona Marii Negre.
Proiectul Blue Gates - 'Consolidarea Transformării Albastre și Inteligente a Bazinului Mării Negre' (Empowering Blue and Smart Transformation of the Black Sea Basin), cu indicativul BSB00189, este finanțat în cadrul Programului (Interreg VI-B) NEXT pentru Bazinul Mării Negre.
Secretariatul Național Român al Rețelei Universităților de la Marea Neagră este partener la Proiect. Coordonarea este realizată de către Agenția de Dezvoltare pentru Estul Mării Negre (Turkiye) iar parteneriatul mai cuprinde Universitatea din Rize (Turkiye), Municipalitatea din Burgas (Bulgaria) și Universitatea Naționala Maritimă din Odessa (Ucraina). Valoarea totală a proiectului este de 1.401.686,28 euro, din care finanțarea nerambursabilă din partea Comisiei Europene este de 1.261.517,62 Euro.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.