Harghita: Sistem de vizitare nou la Lacul Sfânta Ana; Tinovul Mohoș va putea fi vizitat fără ghid
Accesul la Lacul Sfânta Ana va fi schimbat începând din această săptămână, vizitatorii urmând să plătească bilet pentru o zi, care include accesul la centrul de vizitare și trei ore de parcare gratuită, iar Tinovul Mohoș va putea fi vizitat fără ghid obligatoriu.
Directorul Asociației ''Pro Szent Anna'' (''Pro Sfânta Ana''), Dósa Elek-Levente, a declarat pentru AGERPRES că biletele vor putea fi cumpărate atât la fața locului, cât și online, prin intermediul unei platforme de ticketing.
Noul bilet va permite accesul la Centrul Ecoturistic, recent inaugurat, precum și la Lacul Sfânta Ana și Tinovul Mohoș.
În prețul acestuia este inclusă și parcarea gratuită pentru trei ore, timp considerat suficient pentru vizitarea centrului și a celor două obiective importante din zonă.
După expirarea celor trei ore, parcarea va fi taxată cu 3 lei pentru fiecare jumătate de oră.
Vor exista mai multe categorii de bilete, pentru adulți, elevi și copii, iar copiii cu vârsta sub cinci ani vor beneficia de acces gratuit. De asemenea, vor fi disponibile bilete de familie și bilete pentru grupuri.
Dósa Elek-Levente a precizat că o altă schimbare importantă vizează Tinovul Mohoș, care va putea fi vizitat individual, fără ghid obligatoriu.
Pentru siguranța turiștilor și protejarea rezervației, de o parte și de cealaltă a podețelor pe care se vizitează Tinovul Mohoș a fost instalat un gard electric.
''Așa cum se face și la Sfânta Ana, se va putea liber intra în Tinov și petrece atâta timp cât se dorește, serviciul de ghidaj devenind unul opțional, liber comandabil, evident contra cost. (...) Astfel, fiecare își va putea alege tipul de experiență dorit'', a explicat Dósa Elek-Levente.
Potrivit acestuia, schimbarea a fost determinată atât de creșterea interesului pentru Tinovul Mohoș, cât și de lipsa personalului necesar pentru a asigura ghidajul obligatoriu tuturor grupurilor de turiști.
În plus, experiența vizitării devenise mai puțin plăcută din cauza grupurilor foarte numeroase.
Dósa Elek-Levente a mai arătat că turiștii vor putea afla, atât de pe panourile de informare din Tinovul Mohoș, cât și la Centrul Ecoturistic, toate informațiile oferite până acum de ghizi.
O dată cu inaugurarea Centrului Ecoturistic, turiștii au la dispoziție spații moderne de informare, sală de proiecție, expoziții interactive, precum și un model tridimensional al vulcanului Ciomad.
De asemenea, au fost amenajate toalete moderne și a fost implementat un sistem de reciclare a apei gri, pentru reducerea consumului de apă.
În incintă există și o nouă sală de mese și o terasă, acestea fiind potrivite atât pentru odihnă și relaxarea vizitatorilor, cât și pentru organizarea unor mici evenimente.
Totodată, există și un mini-parc interactiv pentru copii, unde aceștia trebuie să facă față unor provocări interesante.
Pe lângă vizitarea celor două rezervații naturale, turiștii își pot completa experiența cu plimbări cu barca sau cu pontonul electric pe lac.
Toate acestea atracții, spune Dósa Elek-Levente, oferă posibilitatea iubitorilor de natură și tuturor celor interesați să petreacă o zi întreagă într-un cadru natural de poveste.
''Serviciile centrului de cunoștințe, infrastructura de vizitare reînnoită și sistemul nou de vizitare aduc Lacul Sfânta Ana și Tinovul Mohoș in secolul XXI și oferă experiențe demne de valoarea și renumele locului. Așteptăm cu drag toți vizitatorii să vină la Lacul Sfânta Ana și să aibă experiențe de neuitat', a conchis directorul Asociației 'Pro Szent Anna''. AGERPRES/ (A, AS redactor: Gina Ștefan, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vaslui: Traficul pe DN 24B spre Vama Albița a fost reluat
Traficul rutier pe DN 24B spre Vama Albița a fost reluat după ce în zonă a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate un autoturism și o autocisternă încărcată cu motorină. Potrivit prefectului județului Vaslui, Eduard Popica, în prezent se efectuează transferul combustibilului într-o altă cister
MApN: O nouă țintă aeriană detectată în zona Insulei Șerpilor; RO-ALERT pentru estul județului Tulcea
Ministerul Apărării Naționale a anunțat că, în cursul serii de sâmbătă, sistemul de supraveghere radar a detectat o țintă aeriană la est de Insula Șerpilor. Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană, au decolat de la Baza 86 Aeriană Fetești, a precizat MApN,
Vaslui: Autocisternă încărcată cu motorină, răsturnată pe DN 24B spre Vama Albița; traficul în zonă este blocat
Un accident în care au fost implicate o autocisternă încărcată cu motorină și un autoturism s-a produs, sâmbătă seara, pe DN 24B la ieșirea spre Vama Albița. În urma evenimentului rutier, autocisterna s-a răsturnat. Potrivit prefectului județului Vaslui, Eduard Popica, sunt înregistrate scurgeri mar
Circulația feroviară a fost reluată în zona stației Valu lui Traian
Circulația feroviară în zona stației CF Valu lui Traian a fost reluată, sămbătă, începând cu ora 17:35, informează Compania Națională de Căi Ferate 'CFR' S.A, printr-un comunicat. 'Circulația între Basarabi și Valu lui Traian se desfășoară pe ambele fire, cu respectarea procedurilor speciale de siguranță, ia
UPDATE Bistriţa-Năsăud: Femeia acroşată de o maşină la Tiha Bârgăului a decedat; fetiţa - inconştientă, transportată la spital
O femeie și o minoră au fost acroşate de un autovehicul la Tiha Bârgăului. Femeia de 33 de ani, implicată în accidentul rutier care a avut loc, sâmbătă seara, la Tiha Bârgăului, a murit, iar fetița de trei ani, găsită în stare de inconștiență de echipajele medicale ISU sosite la fața locului, este suspectă
Protest în Capitală/ Brigada Rutieră: Au fost ridicate restricțiile din zona Parcului Izvor și de pe bulevardul Unirii
Brigada Rutieră a Capitalei a anunțat sâmbătă seara că au fost ridicate restricțiile de circulație instituite în zona Parcului Izvor și pe bulevardul Unirii. În contextul protestului organizat pentru susținerea lui Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale din 2024, au fost impuse mai multe restricții de trafi
Protest în Capitală/ Un important dispozitiv de jandarmi a fost amplasat în fața Arestului Central
Un important dispozitiv al Jandarmeriei a fost amplasat sâmbătă în fața Arestului Central al Capitalei, în condițiile prezenței unui mare număr de oameni care cer eliberarea lui Călin Georgescu. O parte dintre oamenii care au protestat în Parcul Izvor s-au deplasat sâmbătă spre Arestul Central, acolo unde este închis Călin G
LIVE UPDATE Protest în Capitală/O parte din manifestanţi s-au deplasat la Arestul Central; au fost ridicate restricțiile din zona Parcului Izvor și de pe bulevardul Unirii
Câteva mii de oameni s-au adunat sâmbătă dimineaţă, în Parcul Izvor din Capitală, la un protest organizat, fără autorizaţie, pentru susţinerea fostului candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu. Ministerul Afacerilor Interne a făcut un apel la calm, după ce în spaţiul online au apărut îndemnuri la violenţă şi confruntăr
Protest în Capitală/ Doi bărbați au fost ridicați de jandarmi; unei persoane i s-a făcut rău
Doi bărbați care participau la protestul din Piața Izvor au fost ridicați de jandarmi, după ce s-au manifestat violent și au jignit forțele de ordine. 'Structurile Ministerului Afacerilor Interne au intervenit pentru protejarea cetățenilor care protestează pașnic, la manifestația din centrul Capitalei. Jandarmii au imobilizat, pentru legitimare și sancțion
Protest AUR în Capitală/ Ministerul de Interne face apel la calm după ce au apărut online îndemnuri la violență
Ministerul Afacerilor Interne a făcut un apel la calm, sâmbătă, după ce în spațiul online au apărut îndemnuri la violență și confruntări cu forțele de ordine, în contextul protestului din Parcul Izvor. 'În spațiul online au apărut îndemnuri la violență, cu scopul de a influența cetățenii pentru a iniția confruntări cu fo
Protest AUR în Capitală/ Câteva mii de oameni se află în Parcul Izvor
Câteva mii de oameni s-au adunat sâmbătă, în Parcul Izvor din Capitală, la protestul organizat, fără autorizație, pentru susținerea fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu. Autoritățile au restricționat circulația rutieră pe Bulevardul Națiunile Unite, care desparte Parcul Izvor de Palatul Parlamentului, iar în zonă
Protest AUR în Capitală/ Circulația a fost restricționată în zona Parcului Izvor
Circulația auto a fost restricționată de autorități, sâmbătă, în zona Parcului Izvor, unde se desfășoară protestul pentru susținerea lui Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale din 2024. 'Având în vedere adunarea publică aflată în desfășurare în zona Parcului Izvor, Brigada Rutieră a Capitalei a dispus
VIDEO Aproape 360 de camioane stau în coloană la Vama Siret, pe sensul de ieșire din România spre Ucraina
Aproximativ 360 de camioane se află în coloană la Vama Siret, în așteptarea efectuării formalităților de trecere a frontierei către Ucraina, anunță sâmbătă Poliția de Frontieră. Traficul de camioane prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret continuă să înregistreze timpi ridicați de așteptare pe sensul de ieșire din România.
Iași: Bărbat transportat la spital cu arsuri în urma unei explozii
Un bărbat de 58 de ani din Iași a fost transportat la spital cu arsuri de gradul II - III, în urma unei explozii provocate de o acumulare de gaze, pusă pe seama utilizării greșite a sistemului de aprindere al aragazului.
Brigada Rutieră: Două tramvaie implicate într-un accident în București; un pasager - transportat la spital pentru îngrijiri
Două tramvaie au fost implicate, sâmbătă dimineața, într-un accident în Capitală, un pasager fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale, a informat Brigada Rutieră. 'În această dimineață, în jurul orei 6:00, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident de circulație la i














