Artistul britanic David Hockney, figură marcantă a artei contemporane, a murit la 88 de ani
Artistul britanic David Hockney, una dintre cele mai influente figuri ale artei contemporane, cunoscut pentru operele sale în culori vibrante, a încetat din viață, joi, la vârsta de 88 de ani, la domiciliul său din Londra, a anunțat vineri agenția care îl reprezenta, citată de agențiile AFP și Reuters.
David Hockney 'a murit în pace, acasă, la 11 iunie 2026, cu o lună înainte de a împlini 89 de ani', a precizat într-un comunicat Erica Bolton, șefa agenției.
Hockney, care pe parcursul vieții sale a fost unul dintre cei mai apreciați artiști din lume, a devenit celebru datorită picturilor sale cu piscine californiene și pentru excepționalul său simț al culorii.
Figură marcantă a curentului pop-art din anii '60, britanicul s-a remarcat prin capacitatea sa de a se reînnoi, stăpânind tehnicile academice și apoi adoptând noile tehnologii, cu ajutorul cărora a creat opere pe iPad, după împlinirea vârstei de 70 de ani.
'Cariera sa, care se întinde pe șapte decenii, și opera sa prolifică se caracterizează printr-o abordare multimedia a creării imaginilor, o reflecție intelectuală asupra naturii reprezentării și a perspectivei, precum și un angajament constant de a celebra și de a descrie lumea ce-l înconjoară', a subliniat agenția.
'În urma sa rămân partenerul său de lungă durată, Jean-Pierre Gonçalves de Lima, nepotul său Richard, care i-a servit drept asistent de studio în ultimii ani, frații săi, Philip și John, precum și numeroase nepoate, nepoți, strănepoate și strănepoți', se precizează în comunicat.
Cauza decesului artistului nu a fost precizată, notează Reuters. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Colosseumul găzduiește 'cea mai importantă expoziție despre Troia organizată vreodată'
Colosseumul din Roma găzduiește 'cea mai importantă expoziție despre Troia organizată vreodată', au declarat vineri organizatorii, precizând că evenimentul va urmări călătoria eroului troian Enea, de la ruinele străvechiului oraș din Asia Mică, incendiat de greci, până în Italia, unde a pus bazele fondării 'Orașului Etern', informeaz
Cluj: Ediția a 25-a a TIFF începe vineri; 210 filme din 49 de țări, prezentate publicului
Cea de a 25-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) începe vineri, iar, pe parcursul celor zece zile ale manifestării, doritorii sunt invitați la 210 filme, din 49 de țări, dar și la întâlniri cu invitați speciali din domeniul cinematografiei. 'A 25-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania &icir
Actrița britanică Emily Watson, președinta juriului Festivalului de Film de la Sarajevo 2026
Actrița britanică Emily Watson va fi președinta juriului ediției de anul acesta, cea de-a 32-a, a Festivalului de Film de la Sarajevo, juriu care va decide cel mai bun film din competiție, au confirmat joi organizatorii celui mai mare festival din regiune, informează agenția Hina. Watson va fi de asemenea distinsă cu trofeul onorific Inima orașului Sarajevo pe
Franța / Actorul și regizorul Roschdy Zem, președintele juriului următoarei ediții a Festivalului de la Deauville
Actorul și regizorul franco-marocan Roschdy Zem va prezida juriul celei de-a 52-a ediții a festivalului de la Deauville, dedicat cinemaului american, în Normandia, desfășurat în perioada 4-13 septembrie, au anunțat joi organizatorii, potrivit AFP. Regizorul, care are 60 de ani, îi succedă în această funcție actriței franco-iraniene Gols
Papa Leon al XIV-lea se îndreaptă către Insulele Canare, în misiunea sa de a ajuta migranții
Papa Leon al XIV-lea a început joi ultima etapă a călătoriei sale apostolice în Spania la bordul aeronavei papale care îl transportă de la Barcelona în Insulele Canare, unde sa va întâlni cu migranți care au înfruntat apele periculoase ale Oceanului Atlantic, în contextul apelurilor lansate de suveranul pontif ca imigranții să
Scriitorul și regizorul Mehdi Charef a murit la vârsta de 73 de ani
Scriitorul și cineastul Mehdi Charef, cunoscut în special pentru filmul ''Le Thé au harem d'Archimede'', a decedat în noaptea de marți spre miercuri la vârsta de 73 de ani, potrivit unui comunicat trimis AFP de familie și de editura sa. Charef ''s-a stins în somn'' la domiciliul său din regiune
Sociologul elvețian Jean Ziegler a murit la 92 de ani
Sociologul și gânditor de stânga elvețian Jean Ziegler a murit miercuri la vârsta de 92 de ani din cauza complicațiilor bolii Parkinson, a anunțat familia sa pentru agenția de știri Keystone-ATS, transmite AFP. Jean Ziegler a fost una dintre cele mai proeminente figuri intelectuale și politice ale stângii elvețiene. Soc
VIDEO Papa Leon al XIV-lea a vizitat Sagrada Familia
Papa Leon al XIV-lea a vizitat miercuri Sagrada Familia, bazilica de renume mondial din Barcelona, pentru a celebra Liturghia și a binecuvânta cel mai înalt turn al acesteia, care o face cea mai înaltă biserică din lume - un punct culminant al vizitei sale în Spania, transmite AFP. Vizita lui Leon al XIV-lea, al treilea
Țările de Jos: Un muzeu din Haga va putea păstra opt tablouri pictate de Rembrandt
Un tribunal olandez a decis miercuri că un muzeu din Haga nu va trebui să restituie opt tablouri pictate de Rembrandt moștenitorilor unui colecționar de artă, considerând incertă o formulare din testamentul acestuia din urmă, informează AFP. Abraham Bredius, un istoric de artă și colecționar olandez, a lăsat moștenire 25 de opere de artă Muzeului Maurits
Julian Barnes, distins cu Premiul Prințesa de Asturia pentru Literatură 2026
Scriitorul britanic Julian Barnes, născut la Leicester în 1946, unul dintre cei mai influenți romancieri de limbă engleză din ultimele decenii, a fost distins miercuri cu Premiul Prințesa de Asturia pentru Literatură 2026, pentru care au concurat 37 de candidați din 24 de țări, transmite agenția de presă EFE. Opera sa 'reinterpretează, dintr-o perspe
Papa Leon al XIV-lea, în vizită la un penitenciar din Spania
Papa Leon al XIV-lea, un militant înfocat pentru drepturile deținuților, a vizitat miercuri unul dintre cele mai mari penitenciare din Spania, îndemnând persoanele care ispășesc aici o pedeapsă cu închisoarea să se căiască pentru faptele lor și să își ia angajamentul că își vor îndrepta comportamentul, informează Reuters.
40.000 de persoane la veghea de rugăciune prezidată de Leon al XIV-lea în Barcelona; suveranul pontif s-a adresat în catalană
Papa Leon al XIV-lea a prezidat marți seară o veghe de rugăciune pe Stadionul Olimpic din Barcelona în fața unui public format din 40.000 de persoane, majoritatea tineri, adresându-se atât în catalană, cât și în spaniolă, în cadrul celei de-a doua etape a călătoriei sale apostolice de șapte zile în Spania, informează DPA.
Șapte georgieni, judecați la Paris pentru furtul unor manuscrise ale lui Aleksandr Pușkin
Simplii escroci sau o rețea infracțională organizată care acționează în numele Rusiei? Șapte georgieni sunt judecați la Paris începând de marți pentru furtul din biblioteci prestigioase din Paris și Lyon a unor manuscrise ale mai multor scriitori ruși, printre care și poetul și romancierul din secolul al XIX-lea Aleksandr Pușkin, scrie marți AFP.
Regizorul Pedro Almodóvar își publică primul roman în octombrie
Regizorul spaniol Pedro Almodóvar își va lansa primul roman, 'El hombre que solo escribía en los aviones' (Reservoir Books), la data de 29 octombrie, aceasta fiind a doua sa incursiune în lumea literaturii, după volumul de povestiri publicat în 2023, 'El último sueño' ('Ultimul vis'), transmite marți agenț








