#AnulNadia Nadia Comăneci: Sportul era singura lumină pentru români, când am luat nota 10
Sportul reprezenta singura lumină pentru români în 1976 când a obținut prima notă de 10 în cadrul concursului de gimnastică de la Jocurile Olimpice de la Montreal, a afirmat, joi, fosta mare gimnastă Nadia Comăneci, la sediul BNR, cu ocazia lansării a trei monede omagiale având ca temă această performanță.
'Să fiu sinceră, nu pare că au trecut 50 de ani de atunci. Este un moment istoric pentru sportul românesc și o motivație și o bucurie pentru că acel 10 a fost obținut într-un moment în care sportul era singura lumină pentru români. Era cea mai mare bucurie și sper ca toată lumea să vadă că se poate face, cu muncă, cu răbdare, oameni buni în jurul tău pentru a-ți îndeplini visul de a zbura', a declarat Nadia Comăneci.
Ea crede că numărul de concurs purtat la JO de la Montreal, 73, a reprezentat un destin al carierei sale: 'Chiar vorbeam cu Teodora Ungureanu despre numărul de la Olimpiada de la Montreal, al meu era 73, al ei era 79 și soțul meu Bart Conner avea 75. Pentru mine a fost un destin acest număr. Plecând de la 73, am avut șapte note de 10, 3 medalii de aur, 7+3 egal zece, 7x3 egal 21, adică a 21-a ediție a Jocurilor Olimpice, de la Montreal. Deci a fost un destin'.
Fosta gimnastă a afirmat totodată că dacă ar întâlni-o pe micuța Nadia Comăneci nu ar ști acum ce sfaturi să-i dea.
'Cred că acum copilul Nadia mi-ar da mie sfaturi, pentru că realizez că acel copil a încercat să găsească o lumină într-un tunel, o excelență, o limită la care să ajungă și mereu a fost în căutare acestui lucru. Și fără să-mi dau seama, acel copil și-a găsit drumul. În niciun caz nu aș ști acum ce să îi spun acelui copil, pentru că nu aș putea să îi spun ceva care să fie mai bine decât ceea ce a făcut acel copil', a completat aceasta.
'Știu că există elementul Comăneci, de pe bara de sus, care are o dificultate mai mare astăzi. Știu doar două-trei gimnaste care au încercat să facă acest element. Este foarte riscant, și dacă faci și de 1.000 sau 2.000 de ori, tot ai posibilitatea să-l greșești', a mai spus Nadia Comăneci.
În ceea ce privește situația pe care o traversează gimnastica românească în momentul de față, Nadia Comăneci a avut un mesaj pentru toți cei implicați în această disciplină: 'Eu când am început gimnastica, la șase ani, mi-au trebuit opt ani ca să pot să concurez la Jocurile Olimpice. Nu se învață peste noapte gimnastica. Trebuie să răsădim, să găsim posibilități pentru copii pentru a face sport. Am o mare bucurie să anunț că în iulie se va deschide Sala 'Nadia Comăneci'. E fantastic, pentru că sunt foarte mulți copii care doresc să intre. Cred că este important ca acești copii să fie ocupați cu sportul. Și eu când am început nu am visat la performanță. Performanța vine, însă sportul este o unealtă extrem de importantă, mai ales în ziua de astăzi pentru sănătatea fizică și cea mentală, despre care se vorbește tot timpul'.
Nadia Comăneci s-a arătat încântată de faptul că Parcul Izvor ar urma să poarte numele său și că va fi amplasată o statuie a sa.
'E fantastic să am o statuie în Parcul Izvor, pentru că acolo am crescut, acolo locuiesc, în parcul acela m-am jucat și m-am plimbat cu bicicleta. Și este emoționant să văd această statuie acolo. Va fi reprezentată de finalul de la sol, fotografia de la sol', a mai spus Nadia Comăneci.
Banca Națională a României a lansat, joi, în circuitul numismatic, o monedă din aur, o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 50 de ani de la obținerea primei note de 10 din istoria Jocurilor Olimpice în proba de gimnastică feminină.
Prețurile de vânzare sunt: 7.800 de lei, inclusiv TVA, pentru moneda din aur, inclusiv broșura de prezentare și certificatul de autenticitate; 1.000 de lei, inclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broșura de prezentare și certificatul de autenticitate; 280 de lei, inclusiv TVA, pentru moneda din tombac cuprat, inclusiv broșura de prezentare și certificatul de autenticitate.
AGERPRES/(A, AS - redactor: Adrian Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Marius Croitoru (FC Botoșani) - Avem un meci dificil cu Oțelul Galați, dar vrem să câștigăm
Marius Croitoru, antrenorul echipei de fotbal FC Botoșani, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că jucătorii săi vor avea un meci dificil cu Oțelul Galați, dar își dorește de la ei o abordare la cel mai înalt nivel și obținerea victoriei. ''Ne așteaptă un meci dificil, chiar dacă și Oțelul, ca și echipa noa
Fotbal: Daniel Pancu (Rapid) - Ne dorim enorm să câștigăm cu Farul, ne-ar da posibilitatea să urcăm sus în clasament
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că își dorește enorm o victorie în meciul din deplasare cu Farul Constanța pentru că ar oferi șansa formației sale să urce sus în clasament. 'Farul Constanța este o echipă neînvinsă pe teren propriu ș
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Este o victorie meritată, sunt mulțumit de cele 7 puncte din clasament
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi seara, după succesul cu 2-0 din meciul cu Egnatia din Conference League, că victoria este meritată, subliniind că este mulțumit de cele 7 puncte acumulate de formația sa până acum. 'Avem un sentiment bun după acest meci. Este o victorie, exact ceea ce
Fotbal: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova) - Suntem mândri de ceea ce am reușit până acum în Conference League
Căpitanul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, a declarat, joi seara, că este mândru de parcursul formației oltene în Conference League, unde a ajuns la șapte puncte după victoria cu 2-0 în fața formației albaneze Egnatia, în etapa a treia a competiției, și că speră ca echipa să continue să adune puncte în meciurile ur
Fotbal: Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova) - Avem șapte puncte, dar nu trebuie să ne oprim aici
Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, joi seara, după victoria echipei Universitatea Craiova cu 2-0 în fața formației Egnatia, joi seara, pe teren propriu, în etapa a patra a Conference League la fotbal, că formația din Bănie nu trebuie să se oprească la cele șapte puncte acumulate până acum în competiția europeană.
Fotbal: Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova) - Am ajuns unde ne doream, să avem șapte puncte în Conference League
Portarul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Laurențiu Popescu, a declarat, joi seara, după victoria cu scorul de 2-0 obținută în fața formației albaneze Egnatia, pe teren propriu, în etapa a treia a Conference League, că formația din Bănie a ajuns la obiectivul pe care și l-a propus, acela de a acumula șapte puncte. 'Știa
VIDEO Fotbal: Victorie importantă pentru Universitatea Craiova în Conference League, 2-0 cu KF Egnatia
Universitatea Craiova a învins echipa albaneză KF Egnatia cu scorul de 2-0 (2-0), joi seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Craiova, în etapa a treia a competiției de fotbal Conference League. Campioana României s-a impus prin golurile marcate de Alexandru Cicâldău (25) și Nicușor Bancu (32), î
Hochei feminin: România a învins Turcia cu 5-1, în Cupa Europeană a Națiunilor
Selecționata feminină de hochei pe gheață a României a învins formația Turciei cu scorul de 5-1, joi, pe Patinoarul Allianz-Țiriac Arena din Otopeni, în primul său meci din Grupa D a Cupei Europene a Națiunilor. Anna Vitos, Reka Petho, Edit Szekeres, Emilia Cașu și Orsolya Feher au înscris pentru România, potrivit
Fotbal: Nuno Campos (Dinamo) - Trebuie să fim la cel mai înalt nivel pentru a câștiga cu FC Argeș
Antrenorul echipei de fotbal Dinamo București, Nuno Campos, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că jucătorii săi trebuie să fie la cel mai înalt nivel pentru a câștiga meciul cu FC Argeș, din etapa a 15-a a Superligii, în condițiile în care adversara este o formație agresivă, care pune presiune pe echipele adverse. 'F
Fotbal: Universitatea Cluj, sancționată cu 5.000 de lei pentru rasism și 10.000 de lei pentru materiale pirotehnice
Gruparea Universitatea Cluj a fost sancționată de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal cu penalitate financiară de 5.000 de lei pentru lozincile rasiste scandate de suporterii proprii și 10.000 de lei pentru aprinderea și aruncarea de materiale pirotehnice la meciul cu CFR Cluj din Cupa României. 'În temeiu
Fotbal: Atacantul David Creța, de la Hoffenheim, a primit acordul FIFA pentru a reprezenta echipa națională a României
Atacantul David Creța, născut în aprilie 2008 și legitimat la clubul german TSG Hoffenheim, a primit, joi, acceptul oficial al Federației Internaționale de Fotbal (FIFA) pentru schimbarea federației, având astfel dreptul să evolueze pentru echipele naționale ale României, a anunțat Federația Română de Fotbal pe pagina sa de Facebook.
Gimnastică artistică: Ioan Suciu (FRG) - Decizia TAS în cazul Anei Bărbosu este dură, apelul ar fi normal
Președintele Federației Române de Gimnastică, Ioan Suciu, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne de a o suspenda doi ani pe Ana Maria Bărbosu pentru încălcarea regulamentului antidoping este dură, dar justă în același timp, el precizând însă că este normal ca sportiva să facă apel la
Gimnastică artistică: Mihai Covaliu, după suspendarea Anei Bărbosu - Credibilitatea sportului nu se construiește prin excepții
Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a afirmat, joi, pentru AGERPRES, că regulamentele antidoping trebuie aplicate unitar și că toți sportivii trebuie să respecte aceleași obligații, indiferent de nume sau palmares, după ce gimnasta Ana Maria Bărbosu a fost suspendată pentru doi ani de Divizia Antidoping a Tribunalului de Arb
Fostul fotbalist moldovean Vadim Crîcimari (ex-Oțelul Galați) a decedat la 38 de ani
Fostul fotbalist moldovean Vadim Crîcimari, atacant care a jucat pentru Oțelul Galați în sezonul 2021-2022, a încetat din viață, miercuri seara, a anunțat clubul din Superliga României pe pagina sa de Facebook.
Baschet feminin: Universitatea Cluj, surclasată de Umana Reyer Venezia, în EuroCup
Universitatea Cluj a fost surclasată de echipa italiană de Umana Reyer Venezia, cu scorul de 96-43 (27-8, 24-12, 24-13, 21-10), miercuri seara, în Sala Sporturilor ''Horia Demian'', în Grupa F a competiției de baschet feminin EuroCup. ''U'' a pierdut al treilea meci din tot atâtea disputate, da











